APARIȚII EDITORIALE ÎN UJMAG.RO

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Ghidul interamerican cu privire la legea aplicabilă contractelor comerciale internaționale

Ghidul interamerican cu privire la legea aplicabilă contractelor comerciale internaționale

Poți traduce un text juridic; rămâne însă dificil să transpui într‑o altă limbă vivacitatea autorilor primari ai respectivului text.

Conștient de această din urmă dificultate, am optat pentru efectuarea traducerii Ghidului interamerican cu privire la legea aplicabilă contractelor comerciale internaționale (numai) din limba engleză în limba română. Traducerea este parțială, în sensul că nu au fost transpuse în limba română și Anexele Ghidului sus‑menționat.

Sper că vivacitatea țărilor din continentul american să impulsioneze tineretul universitar român în eventualul său demers de familiarizare cu modalitatea de redactare a unui text de cvasi-drept (soft law) instituit sub egida Organizației Statelor Americane, cea mai veche organizație regională din lume. La București, și-a propus să contribuie la această impulsionare Centrul pentru studii în drept internațional și transnațional.

Revista GDPR nr. 2/2020

Revista GDPR nr. 2/2020

Arheologia dreptului protecției datelor ne duce doar până în perioada apusului celei de-a doua conflagrații mondiale. În anul 1949, autorul britanic Eric Arthur Blair publica, sub pseudonimul literar George Orwell, cartea 1984. Șocul produs de acest roman și-a definit amplitudinea maxima în anii ’90, când opera a devenit profetică. Căderea regimurilor socialiste și nevoia de „Big Brother”, cum numește Orwell sistemul de supraveghere video, au imaginat o lume în care riscul folosirii datelor personale în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate devine un prezent periculos. După recomandări, decizii și directive, în 25 mai 2018 a intrat în vigoare cea mai importanta schimbare privind reglementarea confidențialitații persoanelor fizice din interiorul Uniunii Europene, anume Regulamentul 2016/679 denumit generic GDPR (în engleză „General Data Protection Regulation”) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, afectând toate companiile și profesiile liberale. Sancțiunile prevăzute de noul Regulament reprezintă o componenta principala, deoarece acestea prevăd o amendă de 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri pe grup pentru nerespectarea sau neadaptarea procedurilor interne la cerințele noii legislații. Deja autoritatea de supraveghere din Franța a sancționat cu 50 de milioane de EUR grupului GOOGLE. Regulamentul definește „datele personale” că fiind orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă, denumita persoană vizată. O persoană fizică identificabilă este o persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identitații sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

În cadrul art. 6 din Regulament sunt prevăzute cazurile în care prelucrarea datelor cu caracter personal este considerată legală: (1) persoana vizată și-a dat consimțamantul; (2) este necesară prelucrarea pentru executarea unui contract în care persoana vizată este parte; (3) este necesară pentru respectarea unei obligații legale; (4) este necesar să se protejeze interesul vital al persoanei vizate sau al altei persoane fizice; (5) este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini îndeplinite în interes public; (6) este necesar, în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de un terț. Astfel, avem paliere diferite de interes pentru companii și profesii liberale și aș îndrăzni să spun că și în cadrul profesiilor liberale sunt diferențe semnificative intre diferite ordine profesionale. Fiecare profesionist, indiferent de dimensiunea acestuia, este obligat să realizeze o implementare GDPR care vă implica anumite proceduri care să clarifice modalitatea de utilizare a datelor în conformitate cu noile reguli (procedura de verificare a conflictului de interese, procedura video, procedura arhivare, procedura ștergere date etc.), registre noi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și documente standard adaptate potrivit cerințelor GDPR (fișa consimțamant prelucrare date la notar, de exemplu). Pentru a respecta cerințele menționate în regulament, profesioniștii trebuie să elaboreze modalitați de cartografiere a datelor cu caracter personal adaptate cu planul de management al operatorului.

Profesioniștii din domeniu vor fi nevoiți să investească în soluții de securitate pentru criptarea datelor, asigurarea confidențialitații, detectarea posibilelor amenințari și gestionarea răspunsurilor către persoanele vizate (clienți). Dosarele în format fizic sau înregistrările audio-video trebuie să răspundă unor obiective sau finalitați specifice, explicite și legitime. Datele colectate în sistemul juridic (date despre parți, acte de stare civile, contracte de societate etc.) cu privire la clienți trebuie să fie păstrate pentru o durata care nu depașește timpul necesar utilizării, daca nu exista o prevedere legală în vigoare care să impună o anumită durată de păstrare. Exista o cerere foarte mare pe piața și sunt mulți ofertanți în această zonă de interes.

Adaptarea la normele GDPR nu trebuie privita că având implicații negative asupra planului financiar al entitaților. Profesioniștii pot folosi această ocazie pentru a proiecta și implementa o strategie eficienta de gestionare a datelor și pentru a se îndreptă către o gestionare bazată pe transparența și pentru a obține un echilibru eficient intre rezultatele juridice și obiectivele de business. Aceste masuri reprezintă pentru consumatorii de servicii/bunuri, adică persoanele identificate/identificabile, o măsură suplimentară de protecție, iar pentru sistemul juridic conturează o modalitate de a identifica riscurile prelucrării neconforme a datelor.

Ideile prezentate mai sus vor reprezenta scheletul noii Reviste pe care v-o propunem. Credem că aceasta vă fi un mijloc eficient de comunicare între specialiștii din domeniu și practicieni și considerăm că este necesară realizarea unei structuri de dialog științific. Mulțumim Editurii Universul Juridic și directorului Nicolae Cirstea pentru demersurile realizate!

Conf. univ. dr. CIPRIAN PĂUN

Revista GDPR nr. 2/2020

Revista româna de jurisprudență nr. 1/2020

De secole, două sisteme „se înfruntă” în Europa și în lume în ceea ce privește rolul jurisprudenței printre izvoarele dreptului – sistemul așa-numit continental, care dă jurisprudenței un rol derivat, respectiv acela de a „traduce” legea, de a interpreta și de a organiza aplicarea ei la fiecare speță în parte și sistemul de common-law, sistemul „precedentului”, în care jurisprudența devine uneori legea însăși.

Distincția nu este doar teoretică, dreptul nu este o știință abstractă, ci una aplicată, un instrument viu care afectează direct viețile oamenilor și care este destinat să intervină în cadrul celor mai litigioase stări dintr-o societate; dreptul este remediul final, cel la care trebuie să se ajungă după ce orice cale amiabilă a eșuat și care trebuie să ofere o soluție justă și rapidă, astfel încât relațiile sociale afectate de un anumit comportament uman să își poată relua desfășurarea normală.

Ambele sisteme au propriile avantaje și marile neajunsuri, ambele presupun riscuri sociale importante – în primul aplicarea legii poate deveni cu ușurință neunitară, divizată, or soluțiile diferite date unor spețe similare pot constitui ele însele o nedreptate, în cel de al doilea aplicarea legii poate ajunge arbitrară, depinzând de umorile și prejudecățile judecătorului, ori, dimpotrivă, mecanică, bazându-se, în mod automat, doar pe un precedent creat în trecut și care nu ține seama de evoluțiile juridice și sociale.

În primul caz, practica neunitară poate adânci fragmentarea dintr-o societate, poate introduce elementul discriminări și, poate chiar mai grav, al incertitudinii, imaginea unei „loterii judiciare” în care nimic nu este sigur și orice soluție este posibilă reprezintă unul dintre factorii care afectează grav încrederea în justiție și subminează bazele statului de drept.

În al doilea, arbitrariul poate deveni lege, norma juridică poate fi răsturnată spre contrariul ei doar pe cale de interpretare, adagiul dura lex sed lex capătă o încărcătură literală și poate zdrobi destine doar pentru a respecta mecanic o regulă jurisprudențială desuetă.

De aceea, în ambele sisteme au fost create mecanisme de autoreglare a sistemelor judiciare, care să prevină aceste dezavantaje (sau măcar să le combată) și să asigure că sistemele judiciare să nu devină ele însele o sursă a nedreptății și a inegalității, inclusiv prin costurile pe care le generează (precum în celebra anecdotă – „Am fost falit în viață de două ori – prima oară când am pierdut un proces și a doua oară când am câștigat unul”), ci dimpotrivă, un motor de dezvoltare socială și de progres democratic și chiar economic.

Amendamentele introduse în ambele sisteme reduc diferențele dintre acestea și le subsumează valorilor comune ale statului de drept; jurisprudența dobândește astfel un loc proeminent în cadrul normelor care reglementează evoluția mecanismului viu al societății, indiferent că o considerăm un izvor de drept principal sau derivat.

Normele legislative trebuie să se caracterizeze printr-o anumită constanță, stabilitate, iar jurisprudența devine mecanismul prin care acestea sunt permanent racordate la evoluția relațiilor sociale. Este evoluția pe care o remarca profesorul Nicolae Popa, fost președinte al instanței supreme, de la conceptul formalist potrivit căruia judecătorul este doar „gura care rostește dreptul” la concepția aristoteliană potrivit căreia „judecătorul este dreptul care trăiește”.

În această ecuație uneori complicată a litigiului social, jurisprudența are rolul de reglator, oferind o soluție care este uneori nesatisfăcătoare pentru ambele părți, alteori întârziată ori prea tehnică și complicată, însă o soluție fără care ritmicitatea normală a respectivei relații sociale nu ar putea fi restabilită.

Și, precum în cazul tuturor curților supreme, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție devine cu atât mai complex cu cât ea realizează două funcțiuni jurisdicționale – nu numai aceea de primus inter pares în ierarhia instanțelor judecătorești, de ultimă linie de apărare împotriva haosului arbitrariului, dar și acela de unificare, de garantare a coerenței practicii judiciare.

Unificarea jurisprudenței nu este un scop în sine, rolul Înaltei Curți nu este de a asigura aplicarea mecanică a normei de drept, ci tocmai de a garanta că ea vă fi interpretată obiectiv și adecvat, ținând cont de situația de fapt constatată de judecător în fiecare cauză în parte, însă într-o manieră coordonată și previzibilă.

Cu alte cuvinte, prin mecanismele de unificare a jurisprudenței nu se garantează similaritatea, ci calitatea acesteia. Dezlegările date de o instanță supremă trebuie să fie nu doar legale, dar și juste, chiar de ar fi impopulare la un anumit moment în timp, acceptarea socială cu privire la faptul că acestea sunt rezultatul unui proces deliberativ obiectiv, rezonabil și bazat pe un proces echitabil este fundamentală.

Doar în aceste condiții jurisprudența unei instanțe supreme devine ceea ce ar trebui să fie, mai mult decât simplă tehnică juridică, oricât ar fi ea de elegantă, ci o veritabilă expresie a conștiinței sociale, a independenței și integrității judiciare. O conștiință care nu se bazează pe convingeri personale ori pe prejudecăți, ci pe luarea în considerare a tuturor circumstanțelor obiective și a frumuseții raționamentului juridic.

Or, așa cum s-a spus, „mai important decât obligația de a ne urma propria conștiință, sau cel puțin anterioară acestei obligații, este obligația de a ne o forma corect” (Antonin Scalia, timp de peste 30 de ani judecător al Curții Supreme a SUA). Facem acest lucru că cetățeni prin respectarea legii și a valorilor fundamentale, nu numai cele proprii, dar și cele ce aparțin semenilor noștri; facem același lucru că judecători prin pregătire profesională continuă, deschidere față de argumentele părților, atenție și corectitudine în administrarea probelor ș.a.m.d. Rezultatul acestui proces, deopotrivă interior și exterior, ar trebui să se reflecte în calitatea jurisprudenței și, pe cale de consecință, în calitatea justiției că serviciu public.

Mulțumesc editorilor pentru inițiativa de a dedica acest număr jurisprudenței instanței supreme, că exponent al unui serviciu public esențial pentru un stat de drept și pentru apărarea drepturilor a milioane de cetățeni români care apelează la el în fiecare an.

Judecător Corina-Alina Corbu

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție