Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
108 views
În esenţă, litigiul poartă asupra cererii de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului imobil înscris în CF nr. x Târgu Mureş de la pârât la reclamantă, potrivit art. 2041 alin. (2) C. civ., în condiţiile în care aceasta a susţinut că imobilul a fost achiziţionat, exclusiv din resursele sale financiare, de către pârât în nume propriu, dar pe seama ei, motivat de împrejurarea că era urmărită pentru mai multe datorii.
Soluţia de admitere a acţiunii a fost păstrată de instanţa de apel care a confirmat, în cauză, existenţa unui mandat fără reprezentare în temeiul căruia pârâtul a achiziţionat imobilul în numele său, dar pe seama reclamantei. În acest context, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., respectiv, imposibilitatea morală de întocmire a înscrisului constatator al convenţiei de mandat în condiţiile în care părţile s-au aflat într-o relaţie de concubinaj, în urma căreia s-a născut şi un copil, relaţie ce presupunea încredere reciprocă şi din cauza căreia intimata nu a fost în măsură să prevadă refuzul apelantului de a recunoaşte acordul simulatoriu şi, prin urmare, necesitatea întocmirii unor dovezi scrise cu privire la raporturile juridice dintre ei.
S-a apreciat că, în aceste condiţii, reclamanta poate face dovada acordului simulatoriu cu orice mijloc de probă, în acest sens fiind administrate de către instanţa de fond proba cu interogatoriu, proba testimonială şi înregistrările pe suport CD. A fost înlăturată apărarea pârâtului în sensul că achiziţionarea imobilului în litigiu, din str. x, Târgu Mureş, în data de 06.02.2017, a fost făcută cu fonduri provenind din vânzarea unui alt imobil, situat în com. Corbeanca, jud. Ilfov constatându-se că şi acesta a fost achiziţionat (şi plătit) de familia reclamantei, pârâtul efectuând plata din sumele avansate de aceasta, în calitate de mandatar.
Curtea de apel a conchis că reclamanta avea resursele financiare pentru demararea planului de investiţii constând în achiziţionarea imobilului, reabilitarea şi modernizarea acestuia.
În privinţa sumei donate de către bunicii reclamantei, s-a reţinut că, dată fiind relaţia de rudenie, afecţiune şi încredere între părţi, acestea s-au aflat în imposibilitate morală de a încheia un act scris cu privire la raporturile juridice dintre ei.
Referitor la invocarea de către pârât a nulităţii absolute a mandatului fără reprezentare pentru frauda la lege, scopul declarat fiind de sustragere a bunurilor de către intimata pârâtă de la executarea silită, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 1237 C. civ., considerând că simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă atât dovada faptului că părţile au acţionat de conivenţă pentru a eluda prevederile legale, cât şi dovada utilizării unui mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative, or, în prezenta cauză, a considerat că pârâtul nu a produs dovezi în acest sens.
Printr-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, deşi a învestit instanţa de apel cu soluţionarea apelului, în vederea stabilirii contribuţiei sale la achiziţionarea imobilului litigios, aceasta a analizat şi s-a pronunţat asupra raportului juridic izvorât din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.02.2015 (situat în Corbeanca), fără a fi învestită în acest sens şi fără a pune în discuţie contradictorie existenţa unui mandat fără reprezentare şi în acest caz.
A susţinut că instanţa de apel a ignorat contribuţia sa la achiziţionarea imobilului înscris în CF nr. x Târgu Mureş, considerând în mod total nejustificat că bunul a fost dobândit, exclusiv, de către intimată.
Recurentul a afirmat că, prin pronunţarea cu privire la existenţa unui presupus mandat fără reprezentare în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.02.2015, în raport cu care a indicat sursa fondurilor în vederea achiziţionării imobilului din speţă şi fără ca intimata să fi formulat o astfel de solicitare sau instanţa să fi pus în discuţie acest aspect, a fost încălcat principiul contradictorialităţii, astfel cum este reglementat de art. 14 alin. (1) C. proc. civ., instanţa fiind obligată să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, întemeindu-şi hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
Critica astfel formulată poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea limitelor devolutive ale judecăţii în calea de atac, principiu reglementat de dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată coroborat cu cele ale art. 9 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora „obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”.
Recurentul susţine că instanţa de apel ar fi depăşit limitele învestirii în apel, dar şi principiul contradictorialităţii astfel cum este reglementat de art. 14 alin. (5) C. proc. civ. („instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate”), prin faptul că nu ar fi pus în discuţia părţilor existenţa unui presupus mandat fără reprezentare şi în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.02.2015, pentru imobilul din Corbeanca, al cărui preţ de vânzare a reprezentat, în opinia recurentului, sursa fondurilor utilizate în vederea achiziţionării imobilului din speţă.
Este de reţinut însă că această chestiune a fost dedusă analizei chiar de către pârât, pentru a contracara afirmaţiile reclamantei în sensul că nu ar fi deţinut resursele financiare necesare cumpărării imobilului în litigiu. În acest context, pârâtul a susţinut că fondurile proveneau din vânzarea imobilului proprietatea sa din comuna Corbeanca, jud. Ilfov. Întrucât reclamanta a contestat, la rândul său, aceste afirmaţii, instanţa a procedat la verificarea susţinerilor, constatând, în baza probelor administrate, că nici în această situaţie nu se poate reţine că imobilul a fost achiziţionat din fondurile proprii ale pârâtului, pentru a valida apărarea acestuia sub aspectul tezei referitoare la provenienţa banilor cu care a fost cumpărat imobilul în litigiu.
Prin urmare, nu se poate vorbi de o chestiune nouă pe care instanţa de apel ar fi analizat-o fără a o pune în discuţia contradictorie a părţilor, câtă vreme a reprezentat o apărare pe care a cercetat-o în aceeaşi măsură cu pretenţiile reclamantei, în vederea desluşirii adevărului judiciar în situaţia de fapt dedusă judecăţii. Efectul constatării pertinenţei susţinerilor reclamantei în această privinţă a fost acela al înlăturării respectivei apărări a pârâtului, nefiind necesar ca, pentru aplicarea acestui mecanism, să existe, astfel cum se pretinde în recurs, un capăt de cerere care să învestească instanţa cu sancţionarea actului juridic astfel încheiat.
De asemenea, nu se poate reţine nici încălcarea principiului contradictorialităţii în condiţiile în care situaţia analizată a constituit obiect al dezbaterilor părţilor în faza scrisă a procesului prin declaraţia de apel, respectiv întâmpinarea depusă în cauză, instanţa fiind obligată să se pronunţa asupra acesteia.
Într-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. .488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1244, art. 1178, art. 2039 şi ale art. 2013 alin. (2) C. civ., prin reţinerea existenţei unui mandat fără reprezentare în lipsa respectării formei prevăzute lege.
A arătat că între părţi nu a existat un acord în vederea încheierii unui contract de mandat fără reprezentare şi că era necesară forma autentică a mandatului, potrivit dispoziţiilor art. 2013 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1244 C. civ.
A reiterat aspectele factuale legate de finanţarea achiziţionării imobilului litigios, cu referiri la contractul de vânzare autentificat sub nr. x/13.02.2015, contractul de cesiune de acţiuni din 10.02.2017, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.02.2015, promisiunea de vânzare-cumpărare bunuri mobile din 10.02.2017 şi la darul manual al bunicilor reclamantei. În legătură cu aceste acte juridice, recurentul a susţinut că nu s-a făcut dovada certă a încasării banilor, fiind utilizate doar prezumţii simple de către prima instanţă, astfel că argumentul că reclamanta a avut suficiente resurse financiare pentru achiziţionarea imobilului litigios, inclusiv prin intermediul bunicilor paterni, este neîntemeiat. Susţine că donaţia sumei de bani trebuia să îmbrace forma autentică, potrivit art. 1011 alin. (1) C. civ., contestând depoziţiile de martori (care au relevat faptul că banii proveneau de la intimată) şi reţinerea unei presupuse mărturisiri extrajudiciare.
De asemenea, a reluat, prin cererea de recurs, descrierea contextului prin care susţine că a procurat resursele financiare pentru achiziţionarea imobilului în litigiu, cu referire la tranzacţiile prin care a cumpărat, respectiv a vândut imobilele din Corbeanca, jud. Ilfov.
Decelând între afirmaţiile recurentului subsumate motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte reţine că acesta a susţinut, sub un prim aspect, că, potrivit dispoziţiilor art. 2013 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1244 C. civ., pentru a se constata existenţa unui contract de mandat pentru achiziţionarea unui imobil, era necesară forma autentică a acestuia.
Afirmaţia este corectă, de principiu, câtă vreme, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 2013 alin. (2) C. civ., mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus formei autentice trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi.
Este necesar a se face distincţie, în cauză, între contractul de vânzare care, potrivit art. 1244 C. civ., trebuie să fie încheiat prin înscris autentic ad validitatem, pentru că strămută drepturi reale care urmează să fie înscrise în Cartea funciară, şi contractul de mandat dat în acest scop, pentru care se cere forma autentică ad probationem, în scopul dovedirii existenţei acestuia. Prin urmare, în aplicarea art. 2013 alin. (2) C. civ., pentru dovedirea contractului de mandat se impunea existenţa, coroborat cu actul de înstrăinare a bunului imobil, a unui contract de mandat în forma autentică.
Însă, în cauza dedusă judecăţii, instanţele devolutive au reţinut, corect, existenţa unei situaţii care constituie o excepţie de la acest principiu, respectiv imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului, astfel cum este reglementată de art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., date fiind legăturile personale între părţi, similare unor relaţii de familie, chestiune ce nu a fost contestată de recurent. Aceasta întrucât, în condiţiile particulare ale unui mandat fără reprezentare, care poate fi asimilat, ca efecte juridice, unei forme de simulaţie prin interpunere de persoane, părţile acestui contract pot face dovada convenţiei potrivit dreptului comun, astfel cum s-a şi dispus în cauză.
Recurentul a susţinut că nu a existat un acord între părţi tipic celui între mandant şi mandatar, însă existenţa acordului, dată fiind imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului, a fost stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză, imposibil de reevaluat în recurs. Aşadar, analiza unei atare situaţii de fapt nu poate constitui obiect de cercetare în recurs, un astfel de demers judiciar fiind incompatibil cu structura căii extraordinare de atac în care se deduc controlului judiciar exclusiv aspectele de nelegalitate.
Pentru aceste considerente, nu pot fi reanalizate nici constatările instanţei de apel referitoare la sursele de provenienţă a fondurilor utilizate pentru plata achiziţionării imobilului. Deşi recurentul a susţinut că analiza operaţiunilor de vânzare-cumpărare, cesiune, donaţie, prin prisma probelor administrate pe care le-a contestat, nu dovedesc înmânarea efectivă a banilor, sub acest aspect instanţele devolutive aplicând greşit prezumţii judiciare, verificarea acestor aserţiuni reprezintă exclusiv un aspect de temeinicie al soluţiei pronunţate, întrucât se bazează pe o reapreciere a probelor administrate. Or, în cauză, această analiză care vizează situaţia de fapt este incompatibilă cu cadrul recursului.
Într-o altă critică formulată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul a considerat că, invocând ca scop al încheierii contractului de mandat fără reprezentare, presupusa ascundere a bunurilor pentru a evita o executare silită din partea A.N.A.F., se validează frauda la lege, actul fiind lovit de nulitate absolută, astfel cum rezultă din aplicarea dispoziţiilor art. 1235, art. 1236-1238 şi ale art. 1247 alin. (3) C. civ.. Consideră că aspectele reţinute de instanţele devolutive (în sensul că există doar o suspiciune privind executarea silită de către organele fiscale, iar decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că acest motiv de nulitate absolută nu ar putea paraliza cererea de chemare în judecată), sunt nefondate, în considerarea faptului că o astfel de acţiune de „protecţie” se face anterior emiterii titlului executoriu, deci anterior deciziei de angajare a răspunderii solidare.
Critica este nefondată. Astfel, în mod corect, instanţa de apel a considerat că nu poate fi reţinută frauda la lege, reglementată de dispoziţiile art. 1237 C. civ., ca motiv de constatare a nulităţii contractului de mandat, câtă vreme nu a fost reţinută nici sub aspectul obiectiv, care decurge din natura actului, şi nici al celui subiectiv, reprezentat de obiectivul urmărit la încheierea acestuia, o conivenţă a părţilor în acţionarea unui mecanism fraudulos menit să eludeze o dispoziţie legală imperativă, demers ce s-ar afla în legătură de cauzalitate cu executarea silită iminentă a unor datorii fiscale.
Cu privire la acest aspect, recurentul a mai susţinut că, pentru a nu constitui fraudă la lege, demersul ascunderii bunurilor proprii trebuia efectuat anterior emiterii titlului executoriu fiscal, însă nici această circumstanţă nu ar fi putut conduce la nulitatea contractului, ci, cel mult, astfel cum a apreciat instanţa de fond, la posibilitatea de valorificare, de către creditorii urmăritori, a efectelor sale în scopul întregirii patrimoniului reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
