Anularea comisionului de risc de la un credit de nevoi personale acordat de BCR

20 feb. 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 882
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Tribunalul Specializat Cluj a anulat clauza privind comisionul de risc dintr-un contract de credit de nevoi personale acordat de Banca Comercială Română, relatează Clujust.ro.

Conferintele Video Universul Juridic

La data de 6 iunie 2007, între parți a fost încheiat contractul de credit bancar pentru suma de 31.000 lei (7.000 euro) cu termen de restituire de 120 luni (10 ani). Inițial, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al comisionului de risc, motivând prin cuantumul mic al creditului și lipsa garanțiilor: „Necesitatea acestuia derivă din faptul că reclamantul a înțeles să contracteze un credit de nevoi personale, fără garanții, astfel încât exista posibilitatea iminentă ca oricând acesta să înceteze efectuarea plaților din diverse motive (lipsa disponibilități, șomaj, etc) cu atât mai mult cu cât contractarea unui credit relativ modest, 31.000 lei, pe o durata atât de mare, de 10 ani, nu relevă decât posibilitățile financiare extreme de restrânse ale acestuia, asociate cu un risc crescut de încetare a respectării obligațiilor contractuale de restituire a împrumutului.

În consecință, instanța Judecătoriei a respins cererea de constatare a caracterului abuziv a clauzei referitoare la comisionul de urmărire riscuri, precum și cea referitoare la obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu acest titlu. Sentința a fost atacată la instanța superioară, care s-a pronunțat definitiv.

Tribunalul Specializat Cluj a schimbat sentința

Potrivit motivării instanței Tribunalului Specializat, „În ceea ce privește comisionul de urmărire riscuri, în cuantum de 71,30 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului, tribunalul reține că nu este definit în contract și nu se arată scopul acestuia. Valoarea sa la data finalizării contractului este de 8.556 lei pentru creditul de 31.000 lei, reprezentând 27,6% din valoarea creditului. Contractul nu menționează dacă acest comision se restituie la termen dacă riscurile nu au intervenit și nu se arată care este contraprestația băncii pentru a percepe un asemenea comision.

Susținerile intimatei că s-a acordat un credit pentru o lungă perioadă de timp și fără nicio garanție reală, nu poate constitui o motivare a perceperii acestui comision, calitatea sa de creditor fiind păstrată dacă debitorul nu achită debitul la termen, acesta având obligația de a plăti capitalul și dobânda aferentă.

Intimata BCR S.A. a susținut că acest comision de urmărire riscuri face parte din prețul contractului și, ca atare, conform art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, nu se poate analiza și cenzura de instanță, că reprezintă contravaloarea unui serviciu oferit de bancă cu scopul de a acoperi marja de risc prin acordarea creditului, în condițiile în care contractul nu avea garanții reale.

După cum s-a arătat și anterior, Legea nr.193/2000 nu a definit noțiunea de obiect principal al contractului, urmând a se determina contraprestațiile esențiale ale contractului, în lipsa cărora contractul nu ar putea ființa.

În acest sens, s-a pronunțat și CJUE în cauza C-143/13 din 26.02.2015 „ M. v. Volskbank S.A.” care a arătat la pct. 54 că „clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii «obiectul principal al contractului», în sensul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător”.

În ceea ce privește analiza admisibilității aprecierii caracterului abuziv al comisionului de risc care era conținut de contractul analizat de Curte, în aceeași cauză C143/13, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în mod cert faptul că în privința comisionului de risc, clauzele care prevăd un asemenea comision nu intră în nici una din cele două categorii de excluderi prevăzute la articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13 (pct. 64 al acestei hotărâri), fiind așadar admisibilă analiza caracterului abuziv al acestor comisioane de risc.

Față de hotărârea Curții, obligatorie pentru judecătorul național, tribunalul va respinge ca nefondate criticile intimatei privind inadmisibilitatea analizării caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri.

Se impune a se menționa ca un argument în plus că prin contract nu a fost definit comisionul de urmărire riscuri, ca urmare nu ne aflăm în prezența unei clauze exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, condiție esențială pentru a se activa interdicția art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13.

Văzut din această perspectivă, tribunalul reține că acest comision de urmărire riscuri este plătibil lunar, ajunge la o valoare de aproape o treime din totalul creditului acordat, fiind în fapt o completare la dobânda contractuală, întrucât dobânda reprezintă „câștigul” pentru un împrumut. Tribunalul reține că nici această clauză nu a fost negociată și nu este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil pentru ca un consumator avizat să înțeleagă scopul acestui comision în condițiile în care exista stabilită dobânda.

Pe de altă parte, contractul nu explică în mod transparent mecanismul de funcționare al acestui comision, astfel că un consumator neavizat ar înțelege că reprezintă în fapt o dobândă pentru că i s-a acordat un împrumut. Mai mult, cuantumul său este disproporționat față de lipsa vreunui serviciu din partea băncii și crește în mod artificial cuantumul dobânzii, fiind inserat cu rea-credință de către profesionist. Faptul că numai consumatorul este obligat să suporte riscul contractual nu este în acord cu principiul bunei-credințe care guvernează executarea unui contract conform art. 970 alin. (1) Cod civil din 1864, iar vădita rea-credință a profesionistului se deduce și din faptul că unui consumator bun platnic nu i se va restitui acest comision de urmărire riscuri la data încetării contractului în urma restituirii integrale a creditului. Pe de altă parte, trebuie subliniat că un contract de credit ca specie a contractului de împrumut de consumație nu este un contract aleatoriu care să presupună un eveniment viitor și incert pentru ca una dintre părți să aibă obligația de a conferi o asigurare celuilalt contractant.

În concluzie, clauza privind comisionul de urmărire risc este abuzivă, întrucât nu a fost negociată, creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

Fiind constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri, tribunalul reține că sancțiunea pentru inserarea acesteia o reprezintă lipsa de efecte față de consumator, respectiv nulitatea absolută a acesteia.

În acest sens, un argument de text se regăsește în dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (după modificarea adusă prin Legea nr. 76/2012) care prevede că dispozițiile alin. (1)-(3) (referitoare la sesizarea tribunalului pentru modificarea clauzelor abuzive, la cerere urmând a fi anexat procesul-verbal prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum și articolele din lege încălcate de profesionist încheiat de organele de control abilitate) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.

Chiar și fără aceste dispoziții legale, tribunalul reține că rațiunea pentru care a fost introdusă Legea nr. 193/2000 în legislația națională ca efect al transpunerii Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, constă în necesitatea protejării categoriei vulnerabile a consumatorilor în piața de consum.

În acest sens, este de menționat că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a subliniat acest aspect în mai multe hotărâri de speță, ca de exemplu în cauza C-76/10 Pohotovost s.r.o. vs Iveta Corckovska, la pct. 50 Curtea a menționat „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din această directivă trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică”.

Prin urmare, concluzia constă în aceea că odată constatată abuzivă o clauză, consecința următoare este constatarea nulității absolute a acesteia, normele de drept încălcate fiind de ordine publică.

În ceea ce privește modalitatea de restituire a sumelor percepute cu titlu de comision de urmărire riscuri, tribunalul constată că această restituire se impune ca efect al constatării nulității absolute a clauzei privind comisionul de urmărire riscuri, părțile urmând a fi repuse în situația anterioară.

În cazul constatării nulității clauzei referitoare la perceperea comisionului de urmărire riscuri, se naște și obligația de restituire a ceea ce s-a prestat în temeiul acesteia, nulitatea producând efecte retroactive de la data încheierii contractului, sumele achitate cu titlul de comision de urmărire riscuri fiind considerate ca nedatorate în baza principiului quod nullum est nullum producit effectum.

Astfel, în temeiul acestor argumente, constatând tribunalul că este abuzivă clauza privind comisionul de urmărire riscuri, pe cale de consecință va obliga intimata BCR S.A. la restituirea acestuia și, conform principiului disponibilității, pentru perioada solicitată de recurentul reclamant, iunie 2008-mai 2011”.

Tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. C.F împotriva pârâtei Banca Comercială Română S.A, respingând capătul de cerere privind dobânda.

Tribunalul Specializat a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzută la pct. 9 lit. f) din contractul de credit de nevoi personale nr. 2782/06.09.2007 încheiat de părți și va obligă pârâta Banca Comercială Română să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de urmărire risc în perioada iunie 2008 – mai 2011, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective a acestora.

Anularea comisionului de risc de la un credit de nevoi personale acordat de BCR was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter