Antecontract de vânzare-cumpărare. Recurs (C. civ.; CPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 511/2016

CPC: art. 261 pct. 5, art. 304 pct. 7, art. 312, art. 314; C. civ.: art. 1303; CEDO: art. 6

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii – este nefondat, în considerarea principiilor care se degajă din interpretarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care reglementează conținutul hotărârii judecătorești, și a art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care instituie și protejează dreptul la un proces echitabil, cu garanția sa procesuală esențială, motivarea unei hotărâri judecătorești (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

Astfel, garanția procesuală a motivării hotărârii judecătorești este consacrată expres în dispozițiile de drept intern, respectiv art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care statuează cu valoare de principiu că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sancționând ca fiind nelegală o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau pe cea care cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

În același sens, jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului stabilește că problema motivării unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de întindere, de amploare, ci de conținut, de substanță, instanțele având sarcina de a răspunde argumentelor esențiale ale părților care determină deznodământul judiciar într-o cauză dedusă judecății.

Aplicând aceste principii la prezentul litigiu, Înalta Curte constată că instanța de apel, cu respectarea limitelor rejudecării, fixate prin decizia de casare – Decizia civilă nr. 3196 din 10 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I-a civilă, raportate strict la analiza caracterului serios al prețului impus prin antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat din 2006, a expus în mod coerent și sistematic argumentele substanțiale ce au întemeiat raționamentul judiciar ce a condus la soluția pronunțată în cauză, raportându-se atât la dispozițiile normative ale art. 1303 C. civ. și ale Ghidului metodologic de evaluare emis de X, cât și la contextul faptic și juridic de la data realizării acordului de voință consemnat în antecontractul menționat.

Tot astfel, a existat o adecvare a acestor argumente juridice la situația de fapt stabilită în cauză pe baza probelor administrate, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, situație de fapt ce nu mai poate fi modificată în recurs, în considerarea naturii acestei căi de atac, și nici într-o eventuală rejudecare, în absența unor motive fundamentale care să determine casarea deciziei recurate pentru reconsiderarea acestei situații, pe deplin stabilite, în sensul art. 314 C. proc. civ., ce a conturat circumstanțele particulare în care s-a convenit încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv faptul că nu exista o certitudine relativă la amplasamentul concret al imobilului, că efortul obținerii titlului de proprietate asupra terenului în litigiu a fost transferat cumpărătorilor, că prețul cerut s-a plătit odată cu încheierea convenției bilaterale, iar transmiterea dreptului de proprietate urma să fie efectuată peste un an, elemente ce, în ansamblul lor, diferențiază imobilul asupra căruia s-a tranzacționat de unul care ar fi fost gata de vânzare.

În plus, instanța a expus argumentele pentru care a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit în rejudecarea apelului privind evaluarea terenului prin raportare la ofertele de vânzare, considerând că se impune evaluarea terenului prin raportare la tranzacțiile efectiv efectuate având ca obiect terenuri cu caracteristici similare.

În consecință, împrejurarea că recurenții sunt nemulțumiți de aceste argumente și de soluția pronunțată în cauză nu determină per se incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Din perspectiva art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu există nicio vătămare procesuală prin faptul că instanța de apel s-a sprijinit pe probele administrate de prima instanță, a cărei hotărâre a fost casată, câtă vreme aceste probe nu au fost infirmate de instanța de casare, iar, în principiu, în sistemul procedural național, este permis ca a doua instanță, cercetând cauza și constatând că toate chestiunile de fapt și toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleași ca și cele discutate în primă instanță, să se refere la argumentele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit, atunci când acestea sunt valide și nu sunt contrazise de probele administrate în etapa devolutivă a apelului.

Asupra motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de recurs reține că acesta nu este operant în cauză, întrucât, din analiza argumentelor expuse de recurenții pârâți C. și D., Înalta Curte observă că acestea se constituie într-o reiterare a situației de fapt și se referă exclusiv la analiza și aprecierea probelor de către instanța de apel, în special a expertizelor administrate în cauză, recurenții criticând situația de fapt reținută de către această instanță, consecutivă aprecierii pretins eronate a probelor.

Astfel, eroarea gravă de fapt, subsecventă greșitei aprecieri a probelor, pe care o invocă, în realitate, recurenții, a constituit motiv de recurs, numai până în anul 2000, când pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care se referea la această neregularitate, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Având în vedere că, în actuala reglementare a articolului 304 C. proc. civ., recursul apare ca o cale de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, iar criticile de fapt, ce nu pot fi structurate în critici de nelegalitate, exced cadrului articolului 304 C. proc. civ., vizând doar netemeinicia hotărârii atacate, acest motiv de recurs apare ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele de recurs tind, în esență, spre o reanalizare a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, incompatibilă cu structura recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva Deciziei nr. 430 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Sursa informației: www.scj.ro.