Anca Dragu şi Ludovic Orban, aleşi preşedinţi ai celor două camere ale noului Parlament

22 dec. 2020
Vizualizari: 569

Odată cu reunirea noului Parlament, s-au împărțit și noile funcții. La Senat, senatoarea USR PLUS Anca Dragu, fostul ministru al Finanțelor din Guvernul Cioloș, a fost aleasă, luni seară, în funcția de președinte al Senatului, cu 75 de voturi „pentru”.

„Dragu este prima femeie care deține această funcție, ea declarând că momentul este «istoric». Anca Dragu își dorește un Senat în care să domine respectul”, relatează News.ro.

Vă asigur că voi fi un președinte al Senatului echidistant și corect, nu voi ține cont de culoarea politică, ci de interesele celor pe care-i reprezentăm. (…) Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciile noțiunii de respect: respect pentru cetățenii acestei țări, respect pentru cei pe care-i reprezentăm, respect față de colegi”, a afirmat Anca Dragu, după alegerea în funcția de președinte, scrie News.ro

La Camera Deputaților, Ludovic Orban a fost votat președinte.

Președintele PNL l-a învins la vot pe candidatul PSD, Alfred Simonis. Ședință a fost una cu scandal, după ce decanul de vârstă de la AUR, deputatul Lucian Feodorov, care conducea plenul, nu a vrut să mai continue ședința în care ar fi urmat să fie ales președintele Camerei. În cele din urmă, ședința de plen a fost prezidată de Ibrahim Hussein, deputat al minorităților naționale. Ludovic Orban este noul președinte al Camerei Deputaților. Acesta a obținut 179 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alfred Simonis, susținut de PSD, a obținut 110 voturi”, arată Digi 24.

De asemenea, deputații au ales și noul Birou Permanent al Camerei Deputaților, după cum relatează Digi 24: „Vicepreședinți: Alexandru Rafila – PSD; Marius Budăi – PSD; Laurențiu Leoreanu – PNL; Cristina Prună – USR; Secretari: Daniel Suciu – PSD; Cristian Buican – PNL; Oana Morariu – USR; Ovidiu Ganț – minorități naționale; Chestori: Alexandra Presură – PSD; George Tuță – PNL; Antonio Andrusceac – AUR; Sereș Deneș-UDMR”.

Despre modul în care s-au împărțit comisiile din cele două camere ale Parlamentului relatează pe larg News.ro.

„La Senat, PSD preia comisiile constituțională, de politică externă, de afaceri europene, de ape și păduri, sănătate, comunicații, de regulament și Comisia pentru drepturile omului. Liberalii vor prelua președinția comisiilor juridică, de apărare, de agricultură, învățământ, cultură, transporturi și pe cea a Comisiei de știință, inovare și tehnologie. USR PLUS preia comisiile de buget, economică, de muncă și de mediu. Reprezentanți ai Alianței pentru Unirea Românilor se vor afla la șefia comisiilor pentru comunitățile de români din afara granițelor și de abuzuri”, notează News.ro.

La Camera Deputaților, liberalii și USR Plus și-au împărțit cele mai importante comisii.

„PSD preia comisiile de politică economică, transporturi, agricultură, administrație, învățământ și Comisia de abuzuri, precum și pe cele de regulament și de afaceri europene. Liberalilor le vor reveni președințiile comisiilor de buget, mediu, sănătate, de apărare, de tehnologia informației și pentru românii din afara granițelor. USR PLUS preia comisiile de muncă, de cultură, juridică și de tineret și sport. Reprezentanții AUR vor deține șefia comisiilor pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și de constituționalitate”, scrie News.ro.

Și Primăria Capitalei a reușit să-și aleagă noii viceprimari.

„Stelian Bujduveanu (PNL) și Horia Tomescu (USR PLUS) au fost aleși, luni, ca viceprimari ai Capitalei în ședința CGMB”, relatează Cotidianul.

„Avem 4 ani fără alegeri, avem o majoritate solidă de centru-dreapta în CGMB și sper că vom avea maturitatea și seriozitatea de a nu ne angrena în lupte de imagine, electorale, populiste. Fiecare zi din următorii 4 ani trebuie folosită în interesul bucureștenilor”, a declarat Stelian Bujduveanu, după votul din CGMB, arată Cotidianul.

„Din partea USR PLUS a fost ales viceprimar Horia Tomescu. El are 41 de ani și este dentist. Tomescu activează în filiala Sector 5 a formațiunii condusă de Dacian Cioloș, PLUS”, mai scrie Cotidianul.

„Ministerul Justiției a lansat luni Strategia Națională împotriva Criminalității Organizate 2021-2024, care va ghida în mod eficient răspunsul statului român la fenomenul criminalității organizate”, conform anunțului ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, citat de News.ro.

„Conform MJ, documentul prevede măsuri de asigurare a protecției victimelor rețelelor de crimă organizată, dar și de protejare a martorilor, proporțional cu riscurile asumate în cadrul procesului penal”, mai scrie News.ro.

Despre această strategie puteți citi pe larg pe portalul Universul Juridic.

Luni, la Curtea de Apel București au fost proteste legate de condamnarea avocatului Robert Roșu în dosarul „Ferma Băneasa”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Zeci de avocați au organizat, luni, la Palatul de Justiție din București, un protest față de condamnarea colegului lor Robert Roșu la cinci ani închisoare cu executare în dosarul «Ferma Băneasa». «Interzicerea identificării avocatului cu clientul», «#alăturideRobert», «Alinierea justiției penale la rule of law» – sunt mesajele de pe pancartele purtate de avocații protestatari pe treptele din interiorul Palatului de Justiție”, scrie Digi 24, citând surse Agerpres.

Presa mai scrie despre un nou succes al filmului românesc „colectiv”, care a câștigat Premiul Academiei Europene de Film pentru Cel Mai Bun Film Documentar.

„colectiv”, documentarul regizat de Alexander Nanau, a câștigat ieri seară Premiul Academiei Europene de Film pentru Cel Mai Bun Film Documentar în cadrul celei de-a 33-a ediții a galei European Film Awards și a fost nominalizat alături de «Another Round» și «Corpus Cristi» pentru distincția LUX Audience Film Award”, relatează Cotidianul.

Seară frumoasă!

Anca Dragu și Ludovic Orban, aleși președinți ai celor două camere ale noului Parlament was last modified: decembrie 22nd, 2020 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: