Analiza măsurilor asiguratorii aplicate în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor. Admiterea contestației în cauză

30 ian. 2025
Vizualizari: 243
  • Legea nr. 129/2019: art. 50
  • Legea nr. 241/2005: art. 10 alin. (11)
  • Legea nr. 241/2005: art. 11
  • NCPP: art. 249 alin. (1)
  • NCPP: art. 250^2
  • NCPP: art. 275 alin. (3)
  • O.U.G. nr. 69/2020: art. VIII
  • VCP: art. 118^2 alin. (2) lit. a)

În cursul urmăririi penale, prin ordonanța nr. 2236/P/2012 din data de 20.05.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 11 din Legea 241/2005 raportat la art. 249 C. proc. pen. și art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului cu privire la toate bunurile mobile și imobile (construcții, terenuri, autoturisme, obiecte de valoare, sume aflate în conturi bancare etc.), aparținând lui A. până la concurența sumei de 30.473.188 RON (din care 6.709.180 RON, în vederea reparării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin fapta de evaziune fiscală și 23.764.008 RON, în vederea confiscării speciale a sumelor ce au făcut obiectul spălării de bani).

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 251 din 26 martie 2024)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În ceea ce privește contestația declarată în cauză de inculpatul A., Înalta Curte urmează a o admite, reținând următoarele:

Așa cum s-a arătat mai sus, în prezenta cauză măsurile asiguratorii au fost dispuse în timpul urmăririi penale, respectiv la 20 mai 2015, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., pentru a garanta, pe de o parte, plata prejudiciului cauzat bugetului de stat prin infracțiunea de evaziune fiscală, pe de altă parte, pentru a garanta o eventuală confiscare specială a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor. Chiar dacă luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 și respectiv, art. 50 din Legea nr. 129/2019, acest fapt nu echivalează cu o dispensă în a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la luarea acestor măsuri, și ulterior, la menținerea acestora.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asiguratorii sunt temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziții procesual penale a reglementat verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea acestora, putându-se dispune, după caz, în funcție de particularitățile speței și situația concretă, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea acestor măsuri. În realizarea acestui examen instanța de judecată trebuie să se raporteze atât la prevederile legale în materie cât și la principiile care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Verificărea periodică, la intervalele de timp reglementate de legiuitor, a măsurilor asiguratorii, potrivit dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen., are în vedere subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor, cu luarea în considerare și a elementelor și împrejurărilor care au reconfigurat aceste temeiuri, în dinamica procesului penal.

La verificarea acestor măsuri, Înalta Curte de Casație și Justiție pornește în efectuarea propriului examen, prin prisma motivelor de contestație formulate, de la conținutul dispozițiilor art. 249 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează condițiile generale de luare a măsurilor asiguratorii. Astfel, potrivit textului de lege menționat, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu, sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asiguratorii, prin ordonanță, sau după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, instanța supremă a reținut că „instituirea unei măsuri asiguratorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă, ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția drepturilor persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)”.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și având în vedere exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, atât cu ocazia luării măsurii asiguratorii a indisponibilizării bunurilor, cât și cu ocazia menținerii acestei măsuri, trebuie respectată proporționalitatea între interesul general și interesul persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru ca măsura, prin durata sa, și prin scopul urmărit, să nu se transforme într-o sarcină excesivă, odată cu trecerea timpului, pentru persoana ale cărei bunuri sunt sechestrate (a se vedea în acest sens, cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe, Hotărârea din anul 2008).

Orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes general legitim, și nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea între ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asiguratorii, Curtea Europeană a stabilit că aceasta trebuie analizată în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse sechestrului (cauza Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, Hotărârea din 7 aprilie 2000; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, Hotărârea din 21 iulie 2020), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, Hotărârea din 10 octombrie 2017), comportamentul autorităților, prin raportare la complexitatea cauzei și al persoanei interesate (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe).

Rezultă, așadar, că unul dintre criteriile care trebuie avut în vedere în verificarea măsurilor asiguratorii este acela al proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asiguratorii și restrângerea dreptului de proprietate al persoanei acuzate, având în vedere efectul măsurilor asiguratorii, acela de indisponibilizare a bunurilor mobile și imobile ce aparțin acuzatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, atâta vreme cât proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva cu sarcini. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la luarea măsurilor și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care a s-a dispus sechestrul, ca decurgând din lege sau, ca fiind lăsat la aprecierea judecătorului.

Procedând prin prisma criteriilor mai sus menționate la verificarea subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării măsurilor asiguratorii, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceste temeiuri nu mai subzistă, în dezacord cu opinia instanței de apel.

Conform actului de sesizare, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este în cuantum de 7.498.242 RON, prin infracțiunea de evaziune fiscală, iar suma transferată în cadrul mecanismului de spălare a banilor (capitalul) este de 24.397.635,8 RON.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, aspect reținut de altfel, și de instanța de fond și de instanța de apel, inculpatul A. a achitat întreg prejudiciul reținut de acuzare ca fiind cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală, în plus, achitând și 20% din valoarea acestui prejudiciu care i-a fost imputat, pentru a beneficia de dispozițiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificărilor operate prin dispozițiile O.U.G. nr. 130/2021.

Din Ordonanța de instituire a sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului T., nr. 2236/P/2012 din 20.05.2015, rezultă că măsura de indisponibilizare a fost luată în vederea acoperirii prejudiciului cauzat bugetului statului, prin infracțiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și pentru a garanta eventuala confiscare specială a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Cât privește prejudiciul pretins cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală, așa cum s-a arătat mai sus, acesta a fost acoperit de inculpat în întregime, în plus achitând și 20% din valoarea acestuia pentru a beneficia de dispoziția de favoare instituită prin art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005. Cu privire la acest aspect, deși instanța de apel a reținut că sechestrul asigurator instituit în cauză a avut în vedere nu numai despăgubirile principale, ci și obligațiile fiscale accesorii, care „din momentul producerii prejudiciului și până la momentul la care s-a produs achitarea efectivă a acestuia pot să fie ca întindere cel puțin comparabile cu prejudiciul principal constând în impozit pe profit și TVA”, Înalta Curte reține că acest aspect a fost clarificat de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Cu adresa din 06.11.2020, ANAF a comunicat faptul că inculpatul A. a achitat întregul prejudiciu pretins a fi fost cauzat, de 7.498.242 RON, iar la solicitarea instanței de fond, ANAF a evidențiat și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestui prejudiciu, ca fiind în sumă de 8.893.812 RON, calculate de la data producerii prejudiciului, până la data achitării efective. Din relațiile înaintate de partea civilă rezultă că prejudiciul în cuantum de 7.498.242 (alcătuit din TVA și impozit pe profit sustrase de la plata către bugetul de stat în urma pretinselor activități infracționale desfășurate în perioada noiembrie 2009 – decembrie 2012) a fost achitat de inculpat în condițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, suma fiind virată în contul reprezentând „disponibil din executarea silită a creanțelor stabilite de instanțele penale în condițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005”. Prin urmare, cuantumul penalităților a fost calculat de ANAF, fiind deja stabilit, neavând caracter incert, accesoriile curgând până la plata debitului principal, ceea ce în cauză s-a realizat.

În continuare, Înalta Curte reține că prima instanță de judecată, prin încheierea din 23 iunie 2022 a anulat obligațiile fiscale accesorii în sumă de 8.893.812 RON, calculate în sarcina inculpatului A., în baza O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale.

Așa cum a reținut și instanța de fond, în esență, acest act normativ a prevăzut în preambulul său necesitatea susținerii resurselor financiare atât ale contribuabililor cât și ale statului, pentru asigurarea cheltuielilor, precum și faptul că în perioada stării de urgență mediul de afaceri s-a confruntat cu o diminuare semnificativă de lichidități financiare, ceea ce conduce la dificultatea acestora în a se conforma voluntar la plată iar obligațiile accesorii îngreunează conformarea la plată a obligațiilor bugetare, în contextul dificultăților financiare cu care se confruntă contribuabilii afectați direct sau indirect de criza SARS-CoV-2.

Dispozițiile actului normativ mai sus menționat se aplică, potrivit mențiunilor din Cap. II, art. VIII, tuturor categoriilor de debitori, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice.

Prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice cu nr. 2100/2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 635 din 20 iulie 2020, a fost detaliată sfera debitorilor menționați la VIII alin. (1) din O.U.G. nr. 69/2020, între aceștia numărându-se conform art. 1 alin. (6) lit. b) și „persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală, sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv legii penale, pentru obligațiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de atragere a răspunderii”.

Chiar în condițiile în care, pe calea apelului formulat în cauză, partea civilă ANAF contestă aplicabilitatea O.U.G. nr. 69/2020 în cauza de față, în opinia Înaltei Curți, plata întregului prejudiciu cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală plus 20% din baza de calcul, pe lângă dispoziția primei instanțe de anulare a accesoriilor fiscale, chiar nedefinitivă, reprezintă, în mod evident, un motiv întemeiat în a susține concluzia că temeiurile avute în vedere la luarea și ulterior, la menținerea măsurilor asiguratorii nu mai sunt aceleași ca la momentul luării măsurilor. La acestea se adaugă și cele statuate de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 23/2017, că în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

În același timp, se reține și împrejurarea că verificarea măsurilor asiguratorii în cadrul controlului judiciar declanșat nu poate avea în vedere alte temeiuri decât acelea în scopul cărora măsurile au fost luate, or, deși instanța de apel a menționat și despre necesitatea menținerii măsurilor, în vederea unei eventuale confiscări extinse, se constată că acest scop nu a fost avut în vedere la indisponibilizarea bunurilor inculpatului. În plus, măsura de siguranță a confiscării extinse nu ar putea avea incidență în cauză pentru cea mai mare a infracțiunilor imputate inculpatului de către acuzare, având în vedere data la care se pretinde că au fost săvârșite faptele, care este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012. Prin Decizia nr. 356/25 iunie 2014 Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 118^2 alin. (2) lit. a) din C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea C. pen. al României și a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

În plus, din încheierea atacată nu rezultă argumente concrete, care să pledeze, după 9 ani în care bunurile au fost indisponibilizate, în favoarea menținerii sechestrelor, nefiind relevat pericolul de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a acestor bunuri.

Față de argumentele menționate, Înalta Curte reține că măsurile asiguratorii asupra bunurilor inculpatului A. nu mai sunt nici necesare, nici proporționale cu scopul urmărit, acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală și durata procedurii fiind argumente care pledează în favoarea ridicării acestor măsuri.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară a inculpatului A. de a constata încetarea de drept a măsurilor, datorită neverificării acestora în termenele prevăzute de lege, Înalta Curte, dincolo de problematica privind natura termenului instituit de legiuitor pentru verificarea măsurilor asiguratorii, termen prevăzut de dispozițiile art. 250^2 C. proc. pen., constată, în acord cu cele reținute de instanța de apel, că termenul de un an de la ultima verificare nu a fost depășit.

Așa cum a reținut instanța de apel, rezolvarea oferită de instanța de fond prin dispozitivul sentinței penale apelate, în condițiile art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., echivalează cu o verificare a măsurilor asigurătorii în cursul judecății în accepțiunea avută în vedere în prevederile art. 250^2 C. proc. pen., întrucât și în această situație a examinat temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Va desființa, în parte, încheierea penală atacată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A. și rejudecând:

Va ridica măsurile asigurătorii instituite față de inculpatul A. prin ordonanța nr. 2236/P/2012 din data de 20.05.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, astfel cum au fost modificate prin ordonanța nr. 2236/P/2012 din data de 25.09.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și prin ordonanța nr. 2236/P/2012 din data de 15.02.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum și prin încheierea din data de 09.01.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București, secția I Penală, îndreptată prin încheierea din data de 15.01.2020 a Tribunalului București, respectiv restrânse prin încheierea din data de 07.07.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 280/CO din data de 04.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a Penală.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Analiza măsurilor asiguratorii aplicate în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor. Admiterea contestației în cauză was last modified: ianuarie 29th, 2025 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.