Analiza efectivă pe care judecătorul trebuie să o facă susţinerilor reclamantului privind puterea de lucru judecat relativă a celor stabilite prin sentinţă, într-o cauză privind aceeaşi chestiune de drept, dar vizând o perioadă diferită

• Consitituția României: art. 1 alin. (4)
• Consitituția României: art. 124
• Consitituția României: art. 126
• Consitituția României: art. 16
• NCPC: art. 22 alin. (5)
• NCPC: art. 483 alin. (3)
• NCPC: art. 496
• NCPC: art. 497 alin. (1)
• O.U.G. nr. 57/2015: art. 3^1 alin. (1)

Prin acțiunea formulată la data de 09.10.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a solicitat instanței să dispună:

– anularea parțială a Ordinului nr. 2732/C/11 iulie 2018 al Ministrului Justiției, respectiv, în ceea ce privește art. 1 teza finală referitoare la cuantumul drepturilor salariale din acest ordin, ca fiind netemeinic și nelegal prin modul greșit de stabilire a drepturilor salariale și a cuantumului acestora;

– obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în favoarea reclamantului, prin care să fie stabilit nivelul maxim de salarizare pentru funcția de asistent judiciar, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, care să includă, în cuantumul brut al indemnizației de încadrare și al sporurilor și o valoare de referință sectorială de 463,50 RON, la care să se adauge majorarea cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare („sporul de fidelitate” pentru vechimea în funcție de peste 5 ani), începând cu data de 1 iulie 2018, până la zi și în continuare.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5140 din 14 octombrie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat, în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., „judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut”, această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

Or, în speță, nu rezultă analiza efectivă pe care judecătorul ar fi trebuit să o facă susținerilor reclamantului privind puterea de lucru judecat relativă (la acel moment) a celor stabilite prin sentința nr. 4824 din 07.12.2017 a Curții de Apel București, într-o cauză privind aceeași chestiune de drept, dar vizând o perioadă diferită.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât judecătorul fondului a stabilit, contrar sentinței mai sus menționate, că recurentului nu i s-ar aplica Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, pentru că aceasta ar avea în vedere doar situația asistenților judiciari care nu dețin hotărâri judecătorești pentru că nu s-au judecat pentru drepturile salariale, iar nu și situația asistenților judiciari care s-au judecat anterior, însă li s-au respins definitiv cererile de recunoaștere a drepturilor salariale, considerând instanța de fond că acesta din urmă este și cazul reclamantului, dar fără a indica hotărârea judecătorească nefavorabilă ce ar fi fost dată acestuia într-o acțiune cu obiect similar.

În plus, Înalta Curte reamintește că, prin Decizia nr. 794/2016 a instanței de contencios constituțional, s-a statuat că (…), pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare”, la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. (…).

Prin urmare, Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare”, care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. (…).

Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispozițiile de lege constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției, ca o consecință a prezentei decizii de admitere, Curtea constată că, până la adoptarea soluției legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, instituțiile și autoritățile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 și art. 126, în privința stabilirii „nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz al salariului de bază/indemnizației de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie”.

De asemenea, prin sentința nr. 4824 din 07.12.2017 a Curții de Apel București, care între timp a rămas definitivă, conform deciziei nr. 2491 din 12.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dobândind autoritate de lucru judecat, s-a stabilit – dând eficiență și deciziei Curții Constituționale mai sus menționate – că sensul reglementării legale „este ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Așadar, premisa de aplicare a textului legal este faptul stabilirii la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a răspuns nici susținerii recurentului reclamant privind posibilitatea de a se prevala în acțiunea sa de o cauză juridică nouă, de beneficiul unei modificări legislative, adoptate cu scopul declarat de a înlătura inechitățile din sistemul de salarizare.

Este adevărat că astfel de omisiuni nu pot fi considerate imputabile judecătorului cauzei, în condițiile în care actele procedurale întocmite de recurentul reclamant (cerere de chemare în judecată, cerere de recurs etc.) păcătuiesc printr-o vădită lipsă a capacității de sinteză, diluând tocmai esența solicitărilor sale și a temeiurilor legale directe ale acestora, însă nu poate fi trecut cu vederea dezideratul stabilirii corecte a situației de fapt pentru justa soluționare a cauzei.

În acest din urmă context, este de observat înscrisul doveditor nou depus în faza recursului, din care rezultă nivelul de salarizare și al sporurilor unui asistent judiciar care funcționează în cadrul Tribunalului București, încadrat la aceeași gradație 4, ca și recurentul.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte – constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii în ceea ce privește aspectele expuse mai sus – apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

Totodată, în raport cu soluția de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare adoptată, Înalta Curte apreciază că nu poate proceda la soluționarea cererii de sesizare a CJUE, având în vedere împrejurarea esențială că, la acest moment, situația de fapt nu este deplin stabilită în cauză.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze necesitatea suplimentării probatoriului, inclusiv cu o expertiză de specialitate contabilitate-resurse umane pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite recurentului reclamant, cu luarea în considerare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței nr. 4824/07.12.2017, rămase definitivă prin decizia nr. 2491/20.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a majorărilor, sporurilor și valorilor de referință sectorială, astfel cum au fost recunoscute distinct pentru fiecare perioadă incidentă în cadrul familiei ocupaționale Justiție, precum și a deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 3^1 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.