ANAF. Lista actualizată a distribuitorilor autorizați precum și a unităților acreditate pentru vânzări și service echipamente fiscale

9 aug. 2018
Vizualizari: 3907

În cadrul sesiunii de asistență ANAF, din data de 8 august 2018, cu tema „Case de marcat: facilitati, obligații, termene”, ANAF a precizat că în ceea ce privește cazul stațiilor de carburanți, dacă trebuie o avizare a casei de marcat împreună cu soluția software, există aparate de marcat electronice fiscale dedicate pentru această activitate economică, iar programele de aplicație trebuie înregistrate la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI).

În acest sens, ANAF a arătat faptul că H.G. nr. 479/2003 prevede că programele de aplicație externe interfațate cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. a), b), e) și f) trebuie să fie înregistrate în Biblioteca națională de programe prevăzută de H.G. nr. 1.621/2003 pentru organizarea și funcționarea ICI București, cu modificările și completările ulterioare, specificând datele de identificare a aplicației, precum și modelele de echipamente fiscale omologate cu care se interfațează.

Astfel, aparatele de marcat electronice fiscale destinate stațiilor de comercializare a carburanților care, în aceeași locație, pe lângă carburanți mai comercializează și alte produse pot fi dotate cu două echipamente fiscale distincte, unul pentru carburanți și unul pentru celelalte produse. Programul de aplicație trebuie să controleze și să asigure gestionarea distinctă a vânzărilor de carburanți de vânzarea celorlalte produse.

Mai mult, printre aparatele de marcat fiscale noi autorizate se află și imprimante fiscale și o casă de marcat pentru taxi.

Lista distribuitorilor autorizați precum și a unităților acreditate pentru vânzări și service echipamente fiscale a fost actualizată de către Ministerul Finanțelor Publice.

ANAF a precizat că pentru aparatele de marcat electronice fiscale nu se mai emit avize, ci Comisia din cadrul MFP emite autorizații de distribuție (nu emit avize).

De asemenea, ANAF a menționat faptul că pentru aparatele de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronică ICI avizează modelele, MFP autorizează distribuția și nu se mai eliberează numere de ordine, ci se atribuie numere de identificare unică a aparatelor de marcat, care sunt comunicate utilizatorilor aparatelor de marcat electronice fiscale.

În plus, pe lângă posibilitatea consultării Listei operatorilor economici distribuitori de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, autorizați în ședința Comisiei de autorizare a distribuitorilor pentru aparate de marcat electronice fiscale avizate tehnic, se are în vedere implementarea unei aplicații care să permită verificarea bonurilor fiscale. Ulterior, se vor întreprinde demersurile necesare pentru informarea contribuabililor cu privire la existența acestei facilități.

Sursa informației

ANAF. Lista actualizată a distribuitorilor autorizați precum și a unităților acreditate pentru vânzări și service echipamente fiscale was last modified: august 9th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.