Amenințări actuale la adresa independenței avocatului

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

1. Scurte considerente introductive

De-a lungul timpului, s-a dovedit faptul că avocații au un rol crucial în sistemul juridic, acționând ca parteneri indispensabili actului de justiție și contribuind la protecția statului de drept prin apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Însă tocmai acest rol îi face vulnerabili la presiuni considerabile din partea puterilor executive, legislative și, uneori, chiar a celei judecătorești, precum și din partea unor actori externi.

Atacurile sau abuzurile, fie că sunt mai mult sau mai puțin coordonate, asupra profesiei de avocat, dincolo de efectele lor negative evidente, subliniază totuși importanța semnificativă a acestei profesii în contextul juridico-social.

În profesia de avocat, principiile fundamentale sunt „constante” de la care abaterile nu sunt permise. Aceste principii sunt garanțiile unei profesii în care totul se clădește pe încrederea în oameni. Totodată, acestea configurează obligația avocaților de a respecta și a promova consecvent independența profesională proprie, independența profesiei lor și independența profesiilor implicate în activitatea de aplicare a legii, cu prioritate, independența justiției.^[1]

Scopul activității avocatului este acela de a promova și apăra drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanelor. Cum ar putea avocatul să îl apere cu succes și fără teamă, dacă nu ar fi el însuși independent față de stat?

Iată deci că independența este de esența profesiei de avocat, fiind un principiu fundamental de organizare și exercitare a profesiei însăși, dar care merge și dincolo de aceasta, asigurând funcționarea corectă și echitabilă a întregului sistem de justiție.

Cuvinte cheie: Independența profesiei, secret profesional, avocat, apărare

2. Expunerea cadrului legislativ intern și internațional

La nivel național, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat consacră expres, în cadrul art. 1 alin.1, independența profesiei de avocat: „Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei.”

În deplin acord cu dispoziția legală, Statutul profesiei de avocat arată că exercitarea profesiei de avocat este supusă principiului libertății și independenței – alături de alte principii fundamentale ale profesiei.

Totodată, independența avocatului este reluată și în cadrul disp. art. 227 alin. (1) și alin. (2) din Statutul profesiei, potrivit cu care: “demnitatea, conștiința, independența, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicatețea, moderația, tactul și sentimentul de confraternitate sunt principii esențiale ale profesiei de avocat și constituie îndatoriri ale acesteia. “.

Codul deontologic al avocatului român, consacră drept principiu fundamental al profesiei de avocat, alături de alte principii, „principiul libertății și independenței avocatului”, ca valoare cu caracter de „constantă” a profesiei, pe care avocatul se bazează și pe care o apără atât în exercitarea profesiei, cât și în viața socială. Potrivit Codului deontologic al avocatului român, principiile fundamentale ale profesiei, inclusiv principiul în discuție, stau la baza oricărei interpretări a reglementărilor profesionale, precum și la baza oricărei inițiative de reglementare profesională ori de modificare sau completare a dispozițiilor existente.

Carta principiilor fundamentale ale avocatului european și Codul deontologic al avocaților europeni adoptate de Consiliul Barourilor și al Societăților de Drept din Europa (CCBE), acordă o atenție deosebită principiului independenței avocatului, cu precădere libertății sale de a asigura apărarea și consilierea clientului său.

Potrivit Cartei, ˶ Avocatul trebuie să fie liber în sens politic, economic și intelectual atunci când acționează în cauza clientului său, când acordă consultații sau când își reprezintă clientul. Aceasta înseamnă că avocatul trebuie să fie independent față de stat sau de alte interese puternice și nu trebuie să permită ca această independență să fie compromisă de presiuni nepotrivite din partea asociaților săi. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent față de clientul său dacă avocatul dorește să se bucure de încrederea terților și a instanței de judecată. Un avocat nu poate asigura o calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Apartenența avocatului la o profesie liberă și autoritatea care derivă din această apartenență îl va ajuta sa-și mențină independența. Autoreglementarea profesiei va fi privită ca fiind vitală pentru consolidarea independenței avocatului. Trebuie menționat faptul că, în societățile nedemocratice, avocații pot fi împiedicați să acționeze în cauzele clienților lor și pot fi arestați sau executați pentru asemenea încercări”.

Carta de la Torino referitoare la exercitarea profesiei de avocat în secolul XXI abordează provocările și responsabilitățile avocaților în contextul actual. Aceasta subliniază importanța independenței avocaților, protecția drepturilor fundamentale și adaptarea la schimbările rapide din societate și tehnologie. De asemenea, Carta promovează etica profesională, transparența și accesul la justiție, punând accent pe rolul esențial al avocaților în apărarea statului de drept și a democrației.

Recomandarea nr. R(2000)21 referitoare la libertatea de exercitare a profesiei de avocat stabilește principii fundamentale pentru protejarea avocaților și a rolului lor în sistemul juridic. Aceasta subliniază importanța independenței avocaților, dreptul acestora de a acționa fără interferențe externe și necesitatea de a asigura un mediu favorabil pentru exercitarea profesiei. Recomandarea abordează, de asemenea, protecția confidențialității comunicărilor între avocați și clienți, precum și obligația statelor de a preveni și sancționa orice formă de intimidare sau represalii împotriva avocaților. Scopul acestei recomandări este de a întări statul de drept și de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Prin urmare, pornind de la cele de mai sus, o convenție europeană privind profesia de avocat a devenit indispensabilă, deși existau și până acum diverse instrumente care să recomande protecția rolului avocaților.

Astfel că, în anul 2020, Comitetul European pentru Cooperare Juridică al Consiliului Europei a procedat la studierea fezabilității unui nou instrument juridic european și a considerat alternative prin care să fie îmbunătățită protecția avocaților, având în vedere instrumentele internaționale deja existente, în special Recomandarea R(2000)21 a Comitetului de Miniștri și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Consiliului Barourilor Europene (CCBE), care își aduce contribuția la redactarea și adoptarea unei viitoare convenții a Consiliului Europei referitoare la protejarea profesiei de avocat, consideră că un astfel de instrument este crucial pentru a face față atacurilor îndreptate împotriva rolului avocaților, care s-au intensificat în ultimii ani.

CCBE a fost informată de membrii săi cu privire la încălcările repetate ce au loc în mai multe state membre, care pun în pericol confidențialitatea relației dintre clienți și avocații lor.

Protecția confidențialității comunicărilor dintre clienți și avocați derivă din drepturile procesuale ale clienților și din obligația de secret profesional impusă avocaților, creând astfel o relație de confidențialitate.

Așa cum subliniază un raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, „atacurile asupra siguranței și libertății personale ale avocaților apar adesea într-un context general de dispreț față de statul de drept”^[2]. Problemele tot mai grave cu care se confruntă avocații europeni au fost observate de Adunarea Parlamentară, care a remarcat o creștere și diversificare a cazurilor de încălcare a drepturilor acestora, inclusiv atacuri asupra securității și independenței lor.

Din acest raport se desprind trei cauze principale care au condus la aceste încălcări:

• Asocierea directă a avocatului cu clientul: În unele jurisdicții, avocații sunt considerați complici ai clienților lor, ceea ce îi obligă să dezvăluie practicile și activitățile acestora.
• Raportarea comportamentului clienților: Avocații care oferă consultanță juridică sau redactează acte legale pot fi obligați să raporteze anumite activități ale clienților lor către autorități administrative sau fiscale, pe motive legate de origine suspectă a fondurilor sau de planificare fiscală „agresivă”.
• Combaterea criminalității organizate și a terorismului: În acest context, se restricționează capacitatea de a menține confidențialitatea profesională, sub pretextul identificării „părților vinovate”.

Prin aceste măsuri, Proiectul Convenției Europene a profesiei de avocat urmărește să asigure un cadru care să sprijine avocații în exercitarea liberă și eficientă a profesiei lor, contribuind astfel la un sistem de justiție echitabil și imparțial.

3. Independența avocatului prin prisma protecției secretului profesional

Tema este foarte generoasă și implică o varietate de întrebări retorice, precum:

˶ Se poate începe urmărirea penală împotriva unui avocat pentru simplul fapt că a  asigurat asistență clientului său cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni?̋,

˶ În ce măsură efectuarea de procedee probatorii asupra avocatului sau sediului său profesional sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare, dreptului la viața privată și însăși independenței profesiei de avocat?̋, motiv pentru care a devenit un subiect de reflecție și îngrijorare pentru întreg spațiul național și european.

Acestor întrebări ce vizează limitele aduse secretului profesional le corespund răspunsuri ce generează alte situații ce impun clarificări.

Ne vom referi în cele ce urmează la asocierea directă a avocatului cu clientul, strict din perspectiva obligației ce incumbă avocatului de păstrare a secretului profesional.

Astfel, potrivit art. 34 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat:

˶(1) Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziționarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri și bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condițiile legii.

(2) Sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării:

a) înscrisurile care conțin comunicări între avocat și clientul său;

b) înscrisurile care conțin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client.

(3) Nu vor putea fi ascultate și înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului și nici nu va putea fi interceptată și înregistrată corespondența sa cu caracter profesional, decât în condițiile și cu procedura prevăzute de lege”.

De asemenea, potrivit art. 228 din Statutul profesiei de avocat:

„(1) Sediul profesional și celelalte spații în care avocatul își desfășoară activitatea profesională trebuie să asigure păstrarea secretului profesional.

 (2) Secretul profesional vizează toate informațiile și datele de orice tip, în orice formă și pe orice suport, furnizate avocatului de către client în scopul acordării asistenței juridice și în legătură cu care clientul a solicitat păstrarea confidențialității, precum și orice documente redactate de avocat care conțin sau se fundamentează pe informațiile ori datele furnizate de client în scopul acordării asistenței juridice și a căror confidențialitate a fost solicitată de client.

(3) În scopul asigurării secretului profesional, avocatul păstrează lucrările numai la sediul profesional sau în spațiile avizate în acest sens de consiliul baroului. Sediul profesional poate fi situat și în locuința avocatului.

(4) Actele și lucrările cu caracter profesional sunt inviolabile. Pentru asigurarea secretului profesional, avocatul are obligația să se opună percheziționării domiciliului, a sediului profesional principal, secundar și a biroului de lucru, precum și percheziției corporale, cu privire la actele sau lucrările cu caracter profesional aflate în locurile sus-menționate ori asupra sa.

(5) Avocatul este obligat să se opună și ridicării înscrisurilor și bunurilor constând în acte și lucrări cu caracter profesional, dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 35 din Lege. Avocatul are obligația ca, de îndată, să îl încunoștințeze despre cele întâmplate pe decanul baroului.”^[3]

Pornind de la prevederile legale antemenționate, prin secret profesional se înțelege obligația avocatului de a nu divulga informații de care a luat la cunoștință în cursul activității sale profesionale de la clientul său.

Prin însăși natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său și destinatarul comunicărilor de natură confidențială. Fără garanția confidențialității, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept și o îndatorire fundamentală și primordială a avocatului.^[4]

Însă ce se întâmplă cu aceste informații atunci când sediul cabinetului de avocat este percheziționat?

Ipoteza percheziției prevăzute de art. 34 din Legea nr.51/1995 are în vedere exclusiv participația avocatului sub forma complicității la infracțiunea pentru care este cercetat clientul său, situație în care organele judiciare pot proceda la percheziționarea sediului profesional al avocatului, fără ca prin aceasta să se considere încălcat secretul profesional.

Pentru ocrotirea secretului profesional al avocatului legea instituie garanții precum inviolabilitatea sediului profesional, regimul particular al perchezițiilor și ridicării de înscrisuri de la sediul profesional al avocatului.

În doctrina de specialitate se arată că, „în concepția Curții, noțiunea de domiciliu are o conotație mai largă decât “acasă” și poate, astfel, îngloba, spre exemplu, biroul unei persoane care exercită o profesiune liberală, având în vedere și faptul că o persoană poate desfășura acasă activități legate de o profesie, iar la birou activități de ordin profesional”^[5].

Protecția acordată spațiilor profesionale, cum este și cazul cabinetelor de avocat, este una indiscutabilă, asta deoarece secretul profesional nu poate fi considerat un impediment suficient prin el însuși pentru a împiedica efectuarea percheziției atunci când există indicii plauzibile despre participarea avocatului la comiterea unei infracțiuni de către clientul său.

Însă, toate aceste garanții conferite de lege și-au arătat de-a lungul timpului neajunsurile, practica judiciară referitoare la perchezițiile efectuate în cabinetele avocaților devenind un subiect de intensă analiză, ce a atras inclusiv intervenția Curții Europene a Drepturilor Omului, care a pronunțat mai multe decizii de speță.

Curtea a pronunțat hotărâri în cadrul cărora s-a concluzionat că percheziționarea sediului profesional al avocatului constituie o ingerință în dreptul la viața privată, astfel cum acesta este reglementat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza Niemietz contra Germaniei (1992)^[6], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat efectuarea percheziției prin prisma art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, arătând că prin  interpretarea cuvintelor „viață privată” și „domiciliu” se înțelege inclusiv locul unde o persoană fizică sau juridică își desfășoară activitatea profesională, astfel cum este cazul cabinetului de avocat.

Pentru a dispune în acest sens, Instanța Europeană a arătat că de cele mai multe ori, între activitatea profesională a persoanelor care desfășoară astfel de profesii și viața personală a acestora se creează o fuziune de așa natură încât ˶ este imposibil de distins în ce calitate acționează la un moment dat”^[7].

Decizia a consolidat protecția confidențialității corespondenței și a relațiilor profesionale, subliniind că avocații trebuie să beneficieze de o protecție adecvată în ceea ce privește informațiile sensibile primite de la clienții lor.

În majoritatea cauzelor însă s-a concluzionat în sensul că, deși legislația internă a statelor reglementează în mod accesibil și previzibil instituția percheziției și că măsura urmărea un scop legitim, în anumite împrejurări nu a existat o proporționalitate a măsurii.

În cauza Mancevschi contra Moldovei^[8], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a efectuat o analiză detaliată a testului proporționalității în contextul interceptărilor de comunicații și al perchezițiilor efectuate în cabinetele avocaților, ocazie cu care s-a reiterat că percheziția biroului avocatului constituie o ingerință în dreptul la viață privată și corespondență,

CtEDO a subliniat că percheziția biroului unui avocat ridică probleme serioase legate de confidențialitatea relației avocat-client și că într-o atare situație judecătorul care autorizează percheziția trebuie să ofere o motivație detaliată pentru care această măsură se impune, demonstrând necesitatea și proporționalitatea ei și totodată să prevadă măsuri speciale care să protejeze materialele considerate confidențiale, ne referim aici la documentele și comunicațiile dintre avocat și client care sunt protejate de secretul profesional. Altfel, percheziția poate avea repercusiuni asupra drepturilor clienților avocatului, iar accesul organelor de urmărire penală la aceste documente poate compromite dreptul la apărare.

Așadar, CtEDO a concluzionat că înainte de autorizarea unei astfel de măsuri, trebuie respectate standarde ridicate de precauție, inclusiv clarificarea scopurilor percheziției și asigurarea unor garanții adecvate pentru a proteja confidențialitatea relației avocat-client.

Această decizie a subliniat importanța protejării confidențialității în relația avocat-client și a stabilit un precedent pentru viitoarele cazuri în care se impun percheziții în cabinetele avocaților, contribuind la consolidarea drepturilor fundamentale în cadrul sistemului judiciar.

În materia perchezițiilor efectuate la sediile cabinetelor de avocat, jurisprudența a demonstrat că o serie de garanții suplimentare se impun date fiind relațiile speciale pe care avocații le au cu clienții lor, prin obligativitatea efectuării perchezițiilor precum și a ridicării de înscrisuri numai în prezența unui reprezentant al conducerii baroului din care avocatul face parte.

Din perspectiva dată putem conchide că rolul reprezentantului baroului, poate fi privit sub un dublu aspect: nu doar ca un garant al independenței avocatului, dar și ca un garant al imaginii și reputației profesiei de avocat în cadrul societății.

În concluzie, scopul lucrării a fost acela de a reitera rolul independenței, ca principiu fundamental al unei profesii în care totul se clădește pe încrederea în oameni. În acest context, s-a arătat că avocatul reprezintă o contra-forță în serviciul libertății individuale, care trebuie să dispună de o independență totală față de puteri și să fie la adăpost de amenințări.

Cu toate acestea, atât jurisprudența națională, cât și cea europeană, au tras un semnal de alarmă cu privire la atacurile și abuzurile cu care se confruntă avocatura secolului XXI, subliniind necesitatea realizării și aplicării unor mecanisme eficiente care să garanteze efectivitatea independenței profesiei de avocat – stâlp necesar într-o societate justă.

Un instrument precum cel al Proiectului Convenției Europene a profesiei de avocat se dovedește a fi indispensabil în scopul de a răspunde atacurilor îndreptate împotriva rolului avocaților, care au cunoscut o amplificare în ultimii ani. Pe cale de consecință, această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în direcția unei justiții mai echitabile și mai eficiente în Europa.

---