Am dorit să demonstrez că ceea ce s-a scris sub imperiul codurilor anterioare nu s-a șters, că principiile nu au dispărut, că știința procedurii penale încă există, indiferent de evoluțiile contemporane ale dreptului pozitiv

4 iul. 2019
Vizualizari: 2496

Cristina Nicolai: Domnule Profesor, lucrarea „Procedură penală. Partea generală” (Ed. Universul Juridic, 2019), recent ieșită de sub tipar, apare după 12 ani de la apariția primului volum al „Tratatului de procedură penală” și după 7 ani de la apariția celui de-al doilea volum al aceluiași tratat. Cum se explică această pauză îndelungată în publicarea unor lucrări ample în domeniul procedurii penale, atât de așteptate de teoreticieni și practicieni?

Gheorghiță Mateuț: La fel ca orice altă carte, nici o lucrare despre procedura penală nu poate fi scrisă fără o motivație obiectivă. Am considerat că perioada la care vă referiți nu era deloc una favorabilă unei lucrări ample. Numeroasele legi de modificare și completare a codului anterior, culminând prin așa-zisa „mică reformă” și intrarea în vigoare a unui nou cod, sunt edificatoare în această privință. Prin intermediul lor, principiile riscau să cedeze în fața unei divergențe de politici penale. Trebuia să mă clarific, pentru că nu puteam să abdic de la exigențele pe care mi le-am impus și nici de la dorința de a contribui la supraviețuirea științei procedurii penale în pofida numeroaselor piedici ale normelor.

Cristina Nicolai: Ce a schimbat intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală? Ce modificări importante ale sistemului judiciar a determinat și cum a fost receptată de profesioniști?

Gheorghiță Mateuț: Intrarea în vigoare a așa-zisului „Nou Cod de procedură penală” a reprezentat pentru mine cea mai mare dezamăgire profesională. A fost ca un coșmar, „creat” pe structura codului anterior. Acesta a preluat majoritatea normelor de dinainte, dar neadaptate altor schimbări legislative și cu numeroase erori de formă și de substanță. Din această cauză, nu cred că se ridică la nivelul unui cod nou și nici al unui cod modern și coerent, fiind mai degrabă o lege nouă cu modificări și completări, în continuarea celor precedente, cu multiple probleme de legitimitate, de integrare într-un model.

În ceea ce privește „noutățile” noii legiferări, acestea nu sunt originale, fiind preluate din codurile altor state fără să se țină seama de tradițiile sistemului din care facem parte, într-o manieră care le face incoerente, lipsite de o concepție unitară și de o orientare clară spre un sistem sau altul. Limbajul folosit în redactarea noilor texte este relevant sub toate aspectele, existând o abundență de concepte neunitare, de prevederi care se contrazic între ele și de formulări confuze.

Dacă mă întrebați ce părere am despre „schimbările” antrenate de intrarea în vigoare a acestui cod, nu cred că aș putea să vă spun ceva pozitiv. Noul cod mi-a lăsat un gust amar încă de la început. Schimbarea regulilor jocului pe parcursul procedurilor penale odată cu Legea de punere în aplicare a Codului a condus la consecințe dramatice pentru libertatea și siguranța persoanei. Prin această lege, s-a conferit deciziilor instanței de apel caracter definitiv după cum expirase sau nu termenul de recurs înainte de data intrării în vigoare a noului cod. Această „reglementare” a creat o situație diferențiată între inculpați în funcție de „graba” cu care instanța de apel a motivat decizia și i-a privat în mod inechitabil de una dintre căile de atac prevăzute de legea în vigoare în momentul pronunțării hotărârii în primă instanță.

În cadrul contextual al modificărilor aduse sistemului judiciar prin noul cod, pot să vă spun că am simțit un acut dezechilibru al normelor în dezacord cu expunerea de motive și cu întregul sistem de principii evocate. Cred că acest lucru a fost resimțit de majoritatea profesioniștilor. Dezechilibrul despre care vorbesc poate fi observat cu ușurință datorită numeroaselor critici aduse normelor de toți actorii angajați în procesul legislativ: legiuitorii principali, dar și cei auxiliari ai procedurii penale, cum ar fi Curtea Constituțională sau Înalta Curte de Casație și Justiție.

Modificările, importante sau nu, sunt multiple. Inventarul acestora îl găsiți într-o măsură sau alta în corpul acestui volum. În ceea ce privește impactul lor asupra sistemului judiciar, consider că acesta vorbește de la sine: după intrarea în vigoare a actualului cod, vedem un sistem în derivă, vădit bulversat, oscilând între soluții contradictorii și discutabile. Vedem, de asemenea, actori judiciari nevoiți să recurgă la vechile principii, la rațiunile istorice, la sisteme, în locul normelor, din dorința de a înfăptui actul de dreptate.

Cristina Nicolai: Care sunt, în opinia dvs., cauzele numeroaselor modificări aduse Codului de procedură penală, începând cu momentul intrării acestuia în vigoare? Deși legea nu este perfectă, ci perfectibilă, este posibil ca, în materie penală, o anumită formă a unei legi să rămână neschimbată o perioadă mai lungă? Dacă da, atunci cum?

Gheorghiță Mateuț: Cu privire la cauzele numeroaselor modificări ale Codului de procedură penală intervenite chiar din momentul intrării sale în vigoare și până în prezent, cred că cel mai bine ar putea să ne spună codul însuși, în forma în care ne-a fost „oferit” de legiuitorul nostru. Dacă aruncăm o privire asupra acestuia, putem observa cu ușurință criza, declinul și lipsirea de sens sau de obiect juridic a acestuia. Slaba calitate a normelor ce compun actualul cod este evidentă. Așa se explică și „apariția” legiuitorilor auxiliari ai procedurii penale de care am vorbit înainte, care s-au văzut nevoiți să intervină și să legifereze în locul legiuitorului oficial.

Eu cred că în mod special în domeniul procedurii penale legea trebuie să se caracterizeze prin stabilitate. În trecut, procedura penală era materia de drept pozitiv cu cele mai puține schimbări legislative. Aceeași notă caracteristică se poate constata cu privire la alte sisteme. La noi, inflația legislativă atinge o dimensiune îngrijorătoare într-o materie ca aceasta, de o importanță capitală pentru justiție, pentru sistemul de drept în ansamblul său. Consider că, în prezent, conținutul normativ al procedurii penale este mult prea dinamic, îndepărtându-se de la principiile fundamentale, de la valorile juridice. Caracterul just este, de asemenea, eliminat din aspirația spre care trebuie să tindă orice normă.

La întrebarea dumneavoastră referitoare la posibilitatea asigurării stabilității în timp a unei legi de procedură penală, vă răspund că da, este posibil și este chiar necesar ca în această materie configurația legii să rămână neschimbată o perioadă îndelungată de timp, indiferent de schimbările privind regimurile politice. Cred că aceasta ar fi posibil totuși numai printr-un proces de juridicizare progresivă a preceptelor legistice înscrise în dreptul pozitiv procesual penal, care ar putea modifica în profunzime construcția codificării actuale. El presupune însă recurgerea la specialiști adevărați, la cercetători și juriști practicieni reputați și cu mare experiență, nu la simpli funcționari din Ministerul Justiției, la începători sau la actori politici.

Cred că numai în acest fel s-ar putea obține numărul necesar de calități intrinsece ale legii (generalitate, claritate, coerență și stabilitate) în numele protecției drepturilor și libertății. Consider că de stabilitatea legii depinde însăși securitatea juridică, care este considerată o exigență fundamentală a Statului de drept. Codul de procedură penală trebuie să reprezinte pentru destinatari un cadru clar, precis și dotat cu o stabilitate cel puțin relativă, care să-l facă lizibil și coerent.

Cristina Nicolai: Normele procesuale penale românești asigură respectarea principiului prezumției de nevinovăție?

Gheorghiță Mateuț: Prezumția de nevinovăție este un principiu de prim rang de care organele judiciare trebuie să țină seama indiferent de conținutul unei norme de procedură. Dacă norma procesuală penală nu garantează aplicarea unui principiu cu valoare constituțională, cum este cel al prezumției de nevinovăție, corectarea normei va fi opera judecătorilor constituționali. După cum s-a putut observa, calea juridicizării preceptelor legisticii formale a fost trasată de Curtea Constituțională, care a construit pe acest teren o jurisprudență de legiferare destul de dezvoltată, atingând inclusiv dezideratul respectării prezumției de nevinovăție în timpul derulării unei proceduri penale.

Cristina Nicolai: Care sunt cauzele condamnărilor frecvente ale României la CEDO? Dacă ați concepe o listă a remediilor în această privință, ce ați include în aceasta?

Gheorghiță Mateuț: În opinia mea, cauzele condamnărilor României la CEDO exprimate în violările normelor convenționale constatate în cuprinsul hotărârilor implică toți actorii angajați în înfăptuirea actului de justiție, inclusiv legiuitorul. Întrucât cele mai frecvente cazuri de încălcări ale Convenției și ale actelor adiționale sancționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privesc în ultimul timp condițiile de detenție și durata rezonabilă (mai puțin cele privind caracterul echitabil și dreptul la viață privată), consider că ar trebui identificate cu prioritate măsurile de remediere a acestora. După părerea mea, crearea unei proceduri accelerate nu este suficientă pentru remedierea efectivă a duratei excesive a procedurilor penale din țara noastră, ci este necesară găsirea și a altor remedii. Un asemenea remediu ar putea fi, de pildă, introducerea judecătorului de pace din common law, care să reducă sarcina instanței penale, conceput pentru a judeca micile infracțiuni.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Un remediu efectiv se impune și în privința condițiilor privind executarea pedepsei închisorii în detenție. Absența acestuia conduce la încălcarea dreptului la libertate și siguranță. Consider că în această materie nu sunt suficiente măsurile administrative de ameliorare a condițiilor, ci este necesar și un remediu procedural. Un astfel de remediu ar putea fi extinderea arestului la domiciliu cu privire la faza de executare a pedepsei, după modelul legislațiilor anglo-saxone. Acesta ar putea fi combinat cu o supraveghere electronică, după reguli precise și clare.

Cristina Nicolai: Majoritatea autorilor s-au grăbit să-și expună punctul de vedere legat de prevederile noului Cod de procedură penală imediat (sau la scurt timp) după intrarea acestuia în vigoare. Lucrarea dvs., în schimb, apare la 5 ani de la momentul intrării în vigoare a Codului. Ați preferat calitatea celerității? Credeți că momentul a fost bine ales? Este un avantaj sau un dezavantaj faptul că publicarea lucrării s-a realizat după 5 ani de aplicare a Codului de procedură penală?

Gheorghiță Mateuț: Da, ați intuit perfect: în mod evident, am preferat calitatea. În plus, amânarea publicării acestui volum a fost cauzată și de împrejurarea că, în viziunea mea, normele nu corespundeau exigențelor unei legi de calitate și nu aveau valoare normativă.

La acest interval de 5 ani de la momentul intrării în vigoare a codului, mi-am regăsit totuși resursele și disponibilitatea de a mă exprima într-un fel nu pentru că lucrurile s-au schimbat fundamental, ci pentru că eram obligat să o fac, în primul rând pentru studenții mei. Am ales să tratez regulile prin raportare la principiile fundamentale, evitând pe cât posibil mediocritatea normelor. M-au ajutat și legile subsecvente de modificare și completare, jurisprudența dezvoltată a Curții Constituționale și a instanțelor, în mod special a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și doctrina de specialitate ce a apărut între timp, după cum ați observat, imediat după intrarea în vigoare a codului.

Cristina Nicolai: De mult timp, vă desfășurați activitatea, în principal, în Cluj, Arad și București. Cum reușiți să vă împărțiți timpul între cele trei orașe și să îndepliniți tot ce vă propuneți? Cum ați reușit să găsiți timpul necesar pentru scrierea unei lucrări atât de ample dedicate părții generale a procedurii penale, având în vedere agenda dvs., pe care o bănuim foarte încărcată?

Gheorghiță Mateuț: Pentru profesie, pentru scris, mi-am găsit timp întotdeauna. Această carte a reprezentat o datorie de-a mea morală, profesională. Am considerat că le-o datorez tuturor generațiilor de studenți pe care i-am avut de-a lungul timpului. Vă mărturisesc faptul că scrierea cărții am realizat-o într-o perioadă lungă de timp. Ea constituie rezultatul unei acumulări de scrieri publicate sau nepublicate, care nu au legătură cu intrarea în vigoare a codului. Prin aceasta, am dorit să demonstrez că ceea ce s-a scris sub imperiul codurilor anterioare nu s-a șters, că principiile nu au dispărut, că știința procedurii penale încă există, indiferent de evoluțiile contemporane ale dreptului pozitiv.

Cristina Nicolai: Ce obstacole ați întâlnit pe parcursul scrierii cărții?

Gheorghiță Mateuț: Obstacole nu! Doar dificultăți! Ele au fost cauzate, în primul rând, de neputința de a descifra voința legiuitorului din cauza obscurității, a elementelor de complexitate sau chiar a contradicțiilor noilor norme. Întrebarea dumneavoastră mă readuce, după cum se observă, tot spre calitatea mediocră a codului, spre incapacitatea acestuia de a fixa reguli clare și lizibile și de a coabita cu principiile.

În al doilea rând, instabilitatea în timp a codului, concretizată printr-un număr exagerat de mare de modificări și completări ce au intervenit de la intrarea acestuia în vigoare până în prezent, a generat dificultăți aproape insurmontabile. Ele m-au determinat să aleg o abordare mai degrabă filosofică decât tehnică a obiectului procedurii penale, mai apropiată de rațiune și de principii, decât de norme.

Cristina Nicolai: Ce face manualul original, din punctul de vedere al conținutului, și cărui public îi este destinat?

Gheorghiță Mateuț: Îmi place să cred că originalitatea acestei cărți este înfățișată de maniera critică și comparativă în care am scris. Fiind o lucrare științifică, nu am putut evita elementele de tehnică juridică, însă am căutat să le dau o formă estetică, inteligibilă și coerentă, astfel încât să pot construi o „poveste” atractivă despre procesul penal accesibilă tuturor destinatarilor cărții. După cum se poate deduce din cuprinsul lucrării, intenția mea a fost de a o face utilă pentru toți destinatarii ei legitimi: pentru studenți, pentru teoreticieni și pentru practicieni.

Cristina Nicolai: Cum vă așteptați să fie primită cartea de studenți, de teoreticieni, dar și de practicieni?

Gheorghiță Mateuț: Ca orice autor de carte, mă aștept să fie citită și să folosească tuturor, să-și urmeze calea, să o regăsesc în destine, în opinii sau în soluții.

Cristina Nicolai: Având în vedere faptul că lucrarea este destul de voluminoasă, ați recomanda-o inclusiv studenților?

Gheorghiță Mateuț: Evident, o recomand studenților. La ei m-am gândit în primul rând când am scris-o. La curs le fac doar o sinteză. Cei care vor să învețe mai mult trebuie să o citească, indiferent cât de voluminoasă ar fi.

Cristina Nicolai: Legat de studenți, de multe ori nehotărâți în privința profesiei pe care să o urmeze, ce sfaturi le dați sau ați vrea să le dați, ținând cont de faptul că aveți experiență și în calitate de procuror, și în calitate de avocat, și în calitate de cadru didactic?

Gheorghiță Mateuț: Eu îi sfătuiesc să aleagă după sufletul lor. Profesia de jurist este o profesie nobilă, care cere bunătate, echilibru, înțelepciune. Nu contează ce aleg. Important este să fie buni în ceea ce fac și să reprezinte cu cinste facultatea, profesorii.

Cristina Nicolai: Ultimul titlu al lucrării „Procedură penală. Partea generală” este dedicat modificărilor Codului de procedură penală, adoptate prin Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificări preconizate a intra în curând în vigoare. Una și, probabil, cea mai importantă dintre aceste modificări privește eliminarea procedurii de cameră preliminară. Care credeți că sunt motivele acestei schimbări? Considerați că modificarea este necesară și că va avea un impact benefic?

Gheorghiță Mateuț: După părerea mea, nu e necesară eliminarea procedurii de cameră preliminară, ci doar modificarea acesteia. După cum am arătat în carte, cauzele pentru care se pregătește debarcarea camerei preliminare din cadrul procedurii derivă din modul defectuos de reglementare, din faptul că, în loc să scurteze durata procesului penal, produce efectul nedorit de prelungire a acestuia, încălcându-se astfel limitele unei durate rezonabile. Totuși, utilitatea unei asemenea proceduri, care este cunoscută în toate legislațiile anglo-saxone și în marea majoritate a celor din statele membre ale Uniunii Europene, este incontestabilă pentru garantarea echitabilității procesului penal, pentru preîntâmpinarea unor procese „mal-fondate” sau construite cu nesocotirea legii.

În plus, cred că înlocuirea acestei proceduri cu alta, de „verificări prealabile la prima instanță”, cum este denumită, nu schimbă cu nimic starea actuală a procedurii. Prin aceasta, nu se realizează decât un transfer de competență de la judecătorul de cameră preliminară la instanță și de procedură de la camera preliminară la judecata în primă instanță. Procedura rămâne însă, în linii generale, neschimbată și riscă să genereze aceleași inconveniente de până acum. Eu cred că actuala procedură ar trebui reformată din temelie, pentru a fi pusă în acord cu principiile fundamentale și pentru a o face eficientă și funcțională. Reforma ar trebui să includă, în opinia mea, extinderea obiectului procedurii de cameră preliminară la un control de suficiență a probelor și posibilitatea pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal în camera preliminară.

Cristina Nicolai: Pe care dintre celelalte modificări aduse Codului prin această lege le considerați importante și cum vor influența acestea desfășurarea procesului penal?

Gheorghiță Mateuț: Consider că sunt importante cele prin care se urmărește transpunerea Directivelor Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene și a deciziilor Curții Constituționale. Restul sunt discutabile.

Cristina Nicolai: Care dintre deficiențele sistemului judiciar au fost omise cu ocazia elaborării Legii de modificare a Codului de procedură penală, deși ar fi fost cazul să fie avute în vedere și, eventual, remediate?

Gheorghiță Mateuț: Toate celelalte. Eu nu cred că acest cod de procedură penală pe care îl avem în prezent ar putea fi adus pe direcția normală doar prin intermediul unor legi de modificare și completare ori al unor decizii ale Curții Constituționale sau ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci ar trebui refăcut în integralitate. După cum am arătat mai înainte, deficiențele acestuia sunt structurale, de sistem. Ele periclitează puterea justiției și pun la îndoială utilitatea procedurii penale, locul său în luarea deciziilor judiciare, în garantarea prevenirii și combaterii criminalității și a respectării drepturilor și libertăților.

Destabilizarea sistemului judiciar ca urmare a intrării în vigoare a codului actual este o realitate incontestabilă. Naufragiul său este rezultatul catastrofelor cauzate de această lege atât pe planul garanțiilor, cât și pe cel al eficienței. În mod evident, procedura penală constituie o componentă esențială a onoarei justiției, care trebuie regăsită. Pentru aceasta, trebuie să i se redea procedurii penale sensul și eficiența. Or, acest lucru nu cred că va fi posibil fără elaborarea unui nou cod de procedură penală, de această dată modern și actual, respectuos atât cu tradițiile istorice ale sistemului, cât și cu exigențele contemporane.

Cristina Nicolai: Credeți că opiniile teoreticienilor și ale practicienilor dreptului, exprimate mai ales sub forma lucrărilor de specialitate, sunt suficient valorificate în procesul adoptării actelor normative? Altfel spus, un autor de drept poate influența, prin ceea ce scrie, conținutul legilor, al ordonanțelor etc.?

Gheorghiță Mateuț: Cu siguranță, opiniile exprimate de teoreticienii dreptului, precum și soluțiile jurisprudențiale pot și trebuie să influențeze conținutul legilor. Orice normă care aspiră spre a fi justă are la bază două voințe: una a legiuitorului ordinar și cealaltă a celui constituțional. Cred că ambele au o importanță covârșitoare pentru o calitate bună a legii. De aceea, consider că un demers legislativ profesional, coerent și global, în concordanță cu principiile unei bune administrări a justiției, nu s-ar putea realiza fără aportul specialiștilor în domeniul dreptului.

Din nefericire însă, opiniile de specialitate sunt prea puțin valorificate. În ultimul timp, specialiștii sunt tot mai evitați: fie nu sunt desemnați în comisii de elaborare a legilor, fie, deși formal sunt nominalizați în compunerea unora, nu se ține seama de poziția acestora în redactarea normelor. Această tendință este ușor de observat. Ea este evidentă și la elaborarea legilor subsecvente codului, inclusiv a ultimei, aflate în proces de legiferare.

De opiniile exprimate sub forma lucrărilor de specialitate nici nu mai vorbesc! Ele sunt complet ignorate. Eu cred că acestea ar trebui să facă parte din cercetarea profesională obligatorie pe care trebuie să o facă legiuitorul, pentru că adoptarea unei legi este puțin realizabilă în plenitudinea sa fără să țină seama de legăturile cu știința dreptului. Dreptul pozitiv nu se poate substitui științei, oricât s-ar dori.

Cristina Nicolai: Când credeți că va vedea lumina tiparului lucrarea dedicată părții speciale a procedurii penale?

Gheorghiță Mateuț: După cum știți, apariția părții speciale a procedurii penale este iminentă. Sper să se poată realiza până la sfârșitul anului.

Cristina Nicolai: Ce face o carte de specialitate să fie extraordinară?

Gheorghiță Mateuț: După părerea mea, la această întrebare cel mai bine ar putea să răspundă cititorii! Din perspectiva subiectului acestei cărți, cred că așteptările cititorilor se îndreaptă spre găsirea unor soluții la problemele pe care le ridică aplicarea normelor, spre complinirea absenței unora, a obscurității și incoerenței lor, spre o tratare inteligibilă a materiei în ansamblul său.

Lucrarea „Procedura penală. Partea generală”

Am dorit să demonstrez că ceea ce s-a scris sub imperiul codurilor anterioare nu s-a șters, că principiile nu au dispărut, că știința procedurii penale încă există, indiferent de evoluțiile contemporane ale dreptului pozitiv was last modified: iulie 4th, 2019 by Gheorghiță Mateuț

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice