Alertă de ciumă bubonică în SUA

15 iul. 2020
Vizualizari: 885

Relaxarea mult promisă, după 15 iulie, precum și deschiderea restaurantelor vor fi amânate, avându-se în vedere situația îmbolnăvirilor cu COVID-19 din ultimele săptămâni.

„Vom avea stare de alertă, cât va fi nevoie să avem o siguranță pentru cetățenii României”, a precizat ministrul Nelu Tătaru, marți seară, scrie News.ro.

„Fiecare pacient infectat COVID va beneficia de o evaluare în primele 48 de ore, în spital, în care fiecare pacient își va face o evaluare clinică, biologică, paraclinică, radiologică și medicul curant va avea și posibilitatea să-și susțină acel diagnostic pe care îl pune la un moment dat. După 48 de ore, cei asimptomatici pot merge la domiciliu, cu izolare până la 14 zile, dacă mă refer la COVID. (…), iar pentru cei simptomatici, în funcție de simptome, se va decide prelungirea internării până la vindecare sau până la a deveni asimptomatic”, a explicat ministrul Nelu Tătaru, notează News.ro.

„DSP va fi cel care va da și actul administrativ la 48 de ore, dacă să rămână internat, dacă să pleace la domiciliu în izolare. Medicul propune și recomandă. Decizia administrativă e luată de DSP”, a mai arătat ministrul Nelu Tătaru, mai notează News.ro.

Agerpres scrie că plajele din Mamaia și Năvodari au fost monitorizate, în aceste zile, pe o lungime de 12 kilometri, cu ajutorul unei drone. Măsurătorile se vor face pe întregul litoral, de la Năvodari la Vama Veche.

„Fotografierea aeriană este utilă pentru a elimina eroarea umană, dar în primul rând pentru monitorizarea periodică a unor zone de interes, cât și pentru susținerea unor lucrări topografice și cadastrale pe suprafețe extinse, astfel că suprafețele ce pot fi acoperite cu astfel de echipamente sunt de ordinul hectarelor. Se are în vedere monitorizarea operatorilor de plajă care trebuie să asigure printre altele: o suprafață de plajă destinată șezlongurilor de 70% și o zonă de plajă pe nisip de 30% și să asigure zona de intervenție, fâșia cu lățimea de 5 metri de la linia apei pe toată lungimea sectorului de plajă pentru realizarea lucrărilor de intervenție, întreținere, igienizare și ecologizare mecanizată de către utilajele ABADL. Astfel, vom avea dovezi în ceea ce privește respectarea acestor prevederi și vom veni în sprijinul tuturor instituțiilor abilitate, vom oferi aceste fotografii și Corpului de Control al Ministerului Turismului pentru a aplica măsurile și sancțiunile corespunzătoare”, a spus Directorul ABADL, Bogdan Bola, într-un comunicat citat de Agerpres.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că, având în vedere numărul mare de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, este pesimist în privința deschiderii restaurantelor.

„Sper ca proprietarii de terase să înțeleagă necesitatea ca ei să ia steagul respectării măsurilor pe care le impunem și să respecte aceste măsuri. Sunt convins că orice patron de terasă care vrea să își vadă afacerea mergând, sunt convins că oamenii vor respecta, dar trebuie și o implicare a patronilor de terase. Eu nu am o problemă cu orarul teraselor, ci cu respectarea regulilor din terase. Problema este ca aceste reguli să se respecte, asta este principala mea cerință către cetățeni, către turiști, să respecte regulile. Noi dorim continuarea activității economice”, a declarat ministrul Virgil Popescu, marți seară, la Digi 24, scrie News.ro.

După COVID-19, urmează o nouă amenințare: ciuma bubonică.

„O veveriță din Colorado a fost pozitivă pentru ciuma bubonică, marcând primul caz de ciumă din acest an”, se arată într-un comunicat al Departamentului de sănătate publică din SUA, scrie CNN, citat de Cotidianul.

„Autoritățile din Colorado au emis o atenționare sanitară și avertizează publicul că această boală poate infecta atât oamenii, cât și animalele, dacă nu sunt luate precauțiile adecvate. Boala poate fi transmisă prin mușcăturile puricilor și ale animalelor infectate. Ciuma bubonică poate fi tratată cu antibiotice dacă este depistată din timp, dar chiar și în aceste condiții reprezintă o amenințare majoră atât pentru oameni, cât și pentru animale”, notează Cotidianul.

„La 7 iulie, autoritățile chineze au confirmat un caz de ciumă bubonică în regiunea Mongolia Interioară. Autoritățile locale din orașul Bayannur au emis un avertisment la nivelul întregii regiuni pentru prevenirea ciumei la scurt timp după confirmarea acestui caz. Ulterior, băiatul care a fost infectat a murit din cauza bolii”, amintește Cotidianul.

Presa mai scrie despre votul din Senat în legătură cu numărul de mandate pe care le poate avea un Rector.

 „Comisia de apărare din Senat, co-raportoare la proiectul care modifică Legea Educației Naționale în ceea ce privește învățământul militar, a aprobat marți, prin votul majorității senatorilor PSD și PNL, eliminarea prevederii care limita exercitarea funcției de rector la două mandate complete”, arată USR, într-un comunicat de presă, scrie News.ro.

 “Senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu a propus, marți în comisia de apărare a Senatului, eliminarea prevederii din Legea Educației Naționale care limita exercitarea funcției de rector la două mandate complete”, arată USR, notează News.ro.

„În forma încă în vigoare, Legea Educației Naționale prevede (art. 213 alin. 7) că durata mandatului de rector este de 4 ani și că „o persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete”.Cu alte cuvinte, un rector care se suspendă înainte de terminarea celui de-al doilea mandat poate candida și obține fără probleme un al treilea mandat. Această formă a legii datează din anul 2014 și reprezintă o derogare față de norma inițială, care prevedea limita de 8 ani indiferent de perioada de derulare a mandatelor și de întreruperile acestora. USR a depus în actuala legislatură două proiecte de lege de democratizare și creștere a integrității și transparenței academice, inclusiv prin limitarea la două a mandatelor rectorilor”, mai scrie News.ro.

 

Seară frumoasă!

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Alertă de ciumă bubonică în SUA was last modified: iulie 15th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: