Programul procurorului CODRUŢ OLARU: „Principalele obiective propuse în cazul alegerii ca membru în cadrul CSM”

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Candidat

Procuror dr. CODRUȚ OLARU

Despre

• General de brigadă magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare

PROIECT

privind principalele obiective propuse în cazul alegerii ca membru în cadrul

CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

IULIE 2016

CAPITOLUL I

Consiliul Superior al Magistraturii. Prezentare generală/Atribuții.

 Misiune și viziune

          Esența rolului și a atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este sintetizată în cuprinsul dispozițiilor Capitolului 6 Secțiunea a 3a din Constituția României, respectiv articolul 133 alin 1, potrivit căruia ”Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.”

Din această perspectivă este evident că misiunea Consiliului Superior al Magistraturii este  de a asigura funcționarea justiției ca un serviciu cu adevărat independent, iar acest lucru trebuie realizat în principal, prin consolidarea instituțiilor din domeniul judiciar – instanțele judecătorești și parchetele corespondente – dar și prin apărarea fermă și imediată a oricăror încercări de afectare sau încălcare a independenței magistraților judecători sau procurori, de la nivel de conducere sau de pe palierele de execuție.

         Viziunea este acea de a avea o societate în care toate valorile fundamentale ale omului să fie respectate,  nivelul infracțional să fie unul cât mai scăzut și încrederea cetățeanului în sistemul judiciar să fie la cote cât mai ridicate.

           Elementul central în jurul căruia gravitează toată construcția managerială a Consiliului Superior al Magistraturii, este fără îndoială, magistratul – judecător sau procuror – cu particularitățile generate de statutul său special conferit de lege, iar de modul valorificare, capacitare, responsabilizare și recompensare a acestuia depinde succesul instituțional  pe ansamblu.

Din perspectiva funcției de reprezentativitate pe care o asigură Consiliul Superior al Magistraturii, normele constituționale sunt completate de dispozițiile articolului 1 din Legea nr. 317/2004 republicată^[1], care prevăd:

”(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii este independent și se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în fața judecătorilor și procurorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului.”

Din punct de vedere structural, potrivit art. 133 alin. 2 din Constituția României,  Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

1. a) 14 sunt aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat; aceștia fac parte din două secții, una pentru judecători și una pentru procurori; prima secție este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
2. b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputatei profesională și morală, aleși de Senat; aceștia participă numai la lucrările în plen;
3. c) ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistrații prevăzuți la alineatul (2) litera a).

(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.

(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.

(6) Președintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.

(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).

Din aceeași perspectivă constituțională, principalele atribuții ale Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevăzute de articolul 134, potrivit căruia:

(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție nu au drept de vot.

(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției.

Evident că aceste atribuții sunt completate de cele din legea proprie de organizare și funcționare a instituției, toate dispozițiile legale în vigoare stabilind în esență, responsabilitățile Consiliului Superior al Magistraturii pe câteva direcții de acțiune fundamentale:

• Asigurarea funcționalității sistemului judiciar
• Gestionarea carierei magistraților
• Avizarea actelor normative din sfera autorității judecătorești
• Soluționarea acțiunilor disciplinare împotriva magistraților.

       În mod obligatoriu, din perspectiva reprezentantului PICCJ în Consiliul Superior al Magistraturii, toată activitatea consiliului trebuie raportată la structura de personal a Ministerul Public care funcționează la acest moment  cu un TOTAL de 236 unități:

–    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

–     2 direcții specializate;

–    15 parchete de pe lângă curțile de apel;

–    43 parchete de pe lângă tribunale;

–   176 parchete de pe lângă judecătorii.

        Identificarea și stabilirea unor obiective realiste din perspectiva unui candidat pentru  funcția de membru CSM, presupun în mod categoric o analiză a principalelor elemente de vulnerabilitate constatate la nivelul întregului sistem judiciar, reținute în documente interne și internaționale reprezentative.

Astfel, pot fi puse în discuție ca puncte de reper în acest sens, patru categorii de documente programatice esențiale pentru activitatea judiciară în general, dar și pentru Consiliul Superior al Magistraturii,  în particular.

1. Mecanismul de Cooperare și Verificare^[2] în principal cel publicat în luna ianuarie 2016 a constatat că „la nivelul Consiliul Superior al Magistraturii dar și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost depuse eforturi pentru rezolvarea tuturor dificultăților întâmpinate de aplicarea noilor coduri și a noilor instituții promovate de acestea.

În ciuda instabilității legislative datorate deciziilor Curții Constituționale a României și a reticenței Parlamentului de a se implica în promovarea  unor soluții legislative, activitatea de urmărire penală nu a avut de suferit. Aceste sincope au fost depășite datorită pro activității PÎCCJ de a veni cu note de îndrumare și răspunsuri la solicitările procurorilor din țară.

Anterior, în rapoartele premergătoare din anul 2015, în cadrul aceluiași mecanism de control se sublinia faptul că în  2015 au existat decizii ale CCR care au influențat activitatea parchetelor și ale instanțelor, apreciindu-se eforturile corelative și preocuparea constantă a Ministerului Justiției în găsirea unor soluții legislative.

2. Directorate General for Justice and Consumers din cadrul Comisiei Europene^[3].

Acest organism european din cadrul Comisiei Europene a stabilit câteva obiective generale care vor ghida politica CE în raport cu statele membre și cu abordarea spațiului de justiție comun. Dintre acestea sunt aplicabile și Consiliul Superior al Magistraturii:

– respectarea drepturilor fundamentale așa cum sunt ele prevăzute în Carta drepturilor fundamentele,

– prevenirea amenințărilor sistemice la adresa statului de drept,

– dezvoltarea unei abordări coerente și consistente a dreptului penal în UE bazat pe recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești,

– folosirea prevederilor legale penale pentru a combate frauda împotriva intereselor financiare ale  UE.

3. Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020^[4], document intern de interes fundamental pentru toate entitățile cu responsabilități pe componenta judiciară și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei^[5] înglobează toate rapoartele MCV dar și elementele de analiză funcțională a sistemului judiciar realizată de Banca Mondială și prevăd o serie de constatări și măsuri aplicabile Ministerului Public și Consiliul Superior al Magistraturii:

– se menționează îmbunătățirea sistemului IT integrat în promovarea atașării datelor și informațiilor în sistem electronic

– specializarea și formarea continuă a procurorilor

– infrastructură consolidată la nivelul și parchetelor

– gestionare mai eficientă a resurselor alocate dar și scheme de personal reechilibrate.

_4.  Rapoartele privind starea justiției^[6] elaborate de către Consiliul Superior al Magistraturii sunt documente de analiză concretă de un real folos pentru instanțele judecătorești și parchetele corespondente, sens în care concluziile acestor rapoarte cât și elementele de vulnerabilitate instituțională constatate trebuie să constituie repere manageriale standard pentru orice echipă de conducere de la nivelul Ministerului Public și a Consiliului Superior al Magistraturii.

Din analiza acestora a rezultat faptul că vulnerabilitățile sistemului judiciar, deci inclusiv ale Ministerului Public și implicit ale CSM, pot fi structurate pe mai multe categorii, astfel:

– vulnerabilități de ordin legislativ – activitatea sistemului judiciar a fost marcată, în cursul anilor 2014 – 2015, în principal de intrarea în vigoare a noilor coduri( penal și de procedură penală). Dincolo de dificultățile inerente legate de infrastructură și resurse umane, trebuie subliniat că principala dificultate a rezultat din schimbarea – pentru toți angajații sistemului – a unor legi cunoscute în mod tradițional, studiate încă de pe băncile școlii, în privința cărora exista o jurisprudență relativ stabilă și o bogată doctrină.

– vulnerabilități în domeniul resurselor umane – se evidențiază insuficiența personalului pentru toate categoriile profesionale – judecători, procurori, grefieri, arhivari, agenți procedurali etc. Se apreciază necesară redimensionarea schemelor de personal, dar și  normarea muncii pentru personalul auxiliar de specialitate în vederea corectei dimensionări a activităților.

– vulnerabilități în domeniul resurselor materiale – reflectate în inexistența pentru toate instanțele și parchetele a unor sedii cu adevărat funcționale, a unei baze logistice ce trebuie îmbunătățită constant sau alocarea unor sume de bani în vederea definitivării procesului de informatizare a sistemului judiciar în ansamblul său.

– alte categorii de vulnerabilități – sunt cele care vizează multiple aspecte corelative activităților de urmărire penală sau judecată propriu-zise, respectiv:

– lipsa de credibilitate; se arată că  această vulnerabilitate s-ar putea înlătura sau cel puțin diminua, prin asigurarea unei pregătiri profesionale corespunzătoare, inclusiv sub aspectul comportamentului și al interacțiunii sociale.

– imixtiunea mass-media și a societății civile în actul de judecată, direct și indirect.

– integritatea magistraților.

– practica neunitară.

– dezinteresul pentru ocuparea funcțiilor de conducere.

– creșterea numărului de cauze.

OBIECTIVE PROPUSE. MODALITĂȚI DE REALIZARE.

      Din perspectivă personală, activitatea viitoare a unui membru ales în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să conțină ca elemente obligatorii de mandat următoarele obiective principale:

CAPITOLUL II

CONSOLIDAREA STATUTULUI DE MAGISTRAT AL PROCURORULUI.

Statutul de magistrat trebuie să reprezinte pentru CSM singurul reper instituțional care nu poate fi negociat și care nu poate fi supus niciunei alte interpretări teoretice sau practice din partea factorului politic.

Din această perspectivă, decidenții politici trebuie să asigure toate garanțiile legale, inclusiv constituționale, pentru consolidarea statutului magistratului procuror.

O nerecunoaștere publică sau lipsa unor măsuri concrete pentru protecția sau consolidarea acestui statut, ar reprezenta o formă de presiune de neacceptat pentru activitatea procurorilor.

Consolidarea statutului procurorilor este o consecință firească a faptului că activitatea judiciară este desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, sens în care independența magistratului judecător trebuie recunoscută și magistratului procuror.

În  mod concret, pot contribui la consolidarea acestui statut și următoarele elemente:

1-acordarea inițiativei legislative Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Public.

Alternativele actuale aflate la îndemâna Consiliului Superior al Magistraturii sau a Ministerului Public fie de a aviza anumite proiecte de lege, fie de a formula puncte de vedere pe marginea unor proiecte de legi inițiate de alte instituții sau lansate în dezbatere publică, sunt chestiuni care asigură doar în mod parțial nevoia unei legislații coerente și predictibile.

2-desemnarea ca și membru de drept al CSAT și a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

     Măsura este justificată de necesitatea participării Procurorului General la luarea deciziilor majore pe segmentul de securitate națională, dar și pentru consolidarea instituțională a Ministerului Public în ansamblul său,  sens în care se impune  amendarea cadrului legislativ actual, în sensul completării Legii nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

3- alocări bugetare realiste și efective.

      Susținerea financiară a activității procurorilor trebuie să se reflecte în asigurarea de fonduri bănești pentru plata drepturilor salariale, în totalitatea lor, pentru realizarea unor investiții menite a crește calitatea muncii (construcția sau reabilitarea de sedii, achiziții de tehnică I.T., dezvoltarea unor programe de pregătire profesională) dar și pentru asigurarea unor resurse financiare necesare realizării unor acțiuni de anvergură, cu efect descurajant major în mediile infracționale și cu un impact mediatic deosebit.

*- În condițiile diferențelor salariale existente între procurori generate de aplicarea diferențiată a procentului de 2,5,11% la baza salarială, dar și în condițiile în care acest coeficient de 18% se acordă în momentul pensionării magistratului conform hotărârii ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor pricini, se impune în mod necesar demararea demersurilor pentru acordarea nediferențiată a  acestor majorări tuturor magistraților procurori.

*- Într-o manieră similară trebuie procedat și în cazul plății dobânzilor aferente sumelor obținute prin hotărâri judecătorești, în sensul acordării acestora tuturor procurorilor, indiferent dacă aceștia dețin sau nu titlu executoriu în acest sens, în condițiile în care totalitatea acțiunilor promovate pentru plata dobânzilor sunt admise, iar judecarea  acestor cauze a devenit exclusiv formală.

*- Deosebit de importantă pentru procurorii cu vechime semnificativă în magistratură este și problema pensiilor speciale, sens în care se impune consolidarea cadrului legal pentru garantarea acestora; mai mult decât atât, poate fi luat în discuție, sistemul actual de calcul al pensiilor aplicabil la nivelul MAI/MAPN unde angajatul poate opta pentru un interval de timp de 6 luni din ultimii 5 ani de activitate în care a avut venituri salariale mai mari și să ceară includerea aceluia în calculul final al drepturilor cuvenite.

*- Pe acest palier al sustenabilității bugetare se poate lua în calcul ca și măsură nouă alocarea directă de fonduri către Ministerul Public rezultate din instituirea măsurilor asiguratorii,  modalitate în care s-ar putea asigura implicarea mai accentuată a procurorilor în cauzele specifice, iar pe de altă parte, s-ar putea proceda la alocarea de fonduri proporțional cu  activitatea desfășurată.

*- Din această categorie de fonduri se poate asigura completarea nevoilor bugetare ale sistemului dar și  constituirea unui fond special de premiere a procurorilor ce au desfășurat activități remarcabile pe un anumit domeniu de interes sau în cauze de complexitate deosebită.

4- apărarea independenței, imparțialității și reputației procurorilor.

      Conform art.30 din Legea nr.317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a se sesiza și din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor.

Judecătorul sau procurorul care consideră că independența, imparțialitatea sau reputația profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

La acest moment, prezentele dispoziții aplicabile nu asigură în mod real reparația morală a demnității personale și instituționale a magistratului, procedura derulată fiind eminamente una formală care nu generează sub nicio formă un efect disuasiv concret și nu înlătură caracterul de repetabilitate al agresiunii.

*De aceea, se impune completarea actualului cadru normativ cu inserarea unor sancțiuni directe și efective ( pecuniare sau nepatrimoniale) care să fie aplicabile  celor care au comis încălcări ale independenței sau reputației unui magistrat (oameni politici, oameni de afaceri, instituții media etc.), procedură ce ar trebui inițiată de către CSM imediat constatării încălcării dreptului, sancționarea efectivă ( ex. obligarea la plata unor despăgubiri în favoarea magistratului, acordarea de scuze publice, publicarea deciziei de sancționare în mass-media, etc.)  urmând a fi dispusă de  către instanțele civile de judecată, în procedură de urgență.

CAPITOLUL III

 GESTIONAREA EFICIENTĂ A CARIEREI MAGISTRATULUI PROCUROR.

 Pentru o evaluarea realistă și eficientă a carierei magistratului procuror este necesară o analiză concretă a stadiului actual al ponderii cantitative și a modului de  repartizare a resursei umane în cadrul sistemului.

Din perspectiva procurorului PICCJ ca și membru al CSM, trebuie subliniat faptul că problemele sistemice cunoscute de multă vreme la nivelul Ministerului Public sunt practic aceleași:

– numărul insuficient de procurori, personal auxiliar de specialitate și personal conex;

– numărul foarte mare de dosare aflate în instrumentare.

A. Deficitul de personal de la nivelul Ministerului Public.

Conform evidențelor existente la nivelul structurii de personal din cadrul Ministerului Public^[7], situația totală a numărului de procurori ce își desfășurau activitatea  la sfârșitul anului 2015 era următoarea:

– numărul total de posturi de procuror prevăzute în statele de funcții – 2.956.

– numărul total de posturi de procuror ocupate – 2.633 (1.364 femei/1.269 bărbați).

Gradul de ocupare a posturilor este de 89,07%,  un număr de 323 de posturi fiind vacante, ceea ce echivalează cu un procent de 10,93%.

Din totalul funcțiilor ocupate, un număr de 631 erau alocate procurorilor cu funcție de conducere.

Media de vârstă a procurorilor ce își desfășoară activitatea la această dată în cadrul Ministerului Public este de 42 ani, iar aproximativ 46,45% dintre procurori au o vechime în profesie între 15 și 20 ani.

B. Stocul de dosare existent la nivelul Ministerului Public.

În cursul anului 2015, la nivelul Ministerului Public numărul dosarelor de soluționat a fost de 1.832.463.

Procurorii au soluționat 644.391 dosare, din care:

• 34.724 cauze la urmărire penală proprie (5,38 %);
• 609.667 cauze la supravegherea urmăririi penale (94,62 %)

La sfârșitul anului 2015 stocul de dosare a fost de 1.095.394 CAUZE (416 cauze/procuror).

În acest context este evident că modul de valorificare și repartizare a numărului insuficient de procurori și personal auxiliar de specialitate din sistem, devine elementul central de analiză și asumare, iar CSM trebuie să creeze condiții optime managerilor din cadrul Ministerului Public în acest sens prin:

1. echilibrarea schemelor de personal la nivelul Ministerului Public.

 O evaluare obiectivă și realistă a situației actuale a modului de distribuire a diferitelor categorii de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Public, trebuie realizată preponderent în plan vertical, de la nivelul PÎCCJ, spre parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, respectiv judecătorii.

*Actualmente, structura centrală a Ministerului Public funcționează cu un număr total de 141 de procurori, distribuiți după cum urmează:

• Secția de urmărire penală și criminalistică – 44 procurori (41 efectiv);
• Secția judiciară – 37 procurori (36 efectiv);
• Secția de resurse umane și documentare – 25 procurori (24 efectiv);
• Serviciul de îndrumare și control – 16 procurori (15 efectiv);
• Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe – 11 procurori (10 efectiv);
• Serviciul de documente clasificate – 1 procuror;
• Biroul de informare și relații publice – 1 procuror.

2. realizarea  unei repartizări echilibrate a personalului administrativ și conex sau a funcționarilor publici.

La data de 1 martie 2016 întreg Ministerul Public avea în coordonare activitatea a 3.258 persoane personal asimilat, personal auxiliar de specialitate, funcționari publici, specialiști antifraudă, personal contractual, care deserveau activitatea celor 2.956 posturi de procuror prevăzute, astfel încât trebuie menționat faptul că totalul personalului ce își desfășura activitatea în instituție era de 6.184 (709 posturi vacante).

Media pe Ministerul Public a raportului  grefier și procuror este de 0,62/1 (fără structurile specializate)

Este evident că pentru coordonarea acestui număr foarte mare de funcții este necesară o analiză judicioasă a nevoilor reale ale sistemului prin modificarea schemelor de personal, în principal, la nivelul compartimentelor  non – operative, dublată de o redistribuire a unor astfel de funcții către compartimentele operative sau către structurile specializate.

*De lege ferenda, poate fi luată în calcul ca și modificare legislativă, delegarea personalului auxiliar de specialitate pe o perioadă determinată în cadrul aceleiași curți de apel, fără consimțământul titularului.

 3. reevaluarea situației detașărilor la nivelul Ministerului Public.

Conform art.58 din Legea nr. 303/2004 republicată „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale.”

Durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani.

Conform acestei proceduri, au fost detașați la autorități publice interne ( CSM, MJ, MAE, MAI, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, A.N.A.F. ș.a.), la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, 82 de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor din subordine).

Rațiunea principală care consider că trebuie să stea la baza aprobării unei solicitări de detașare trebuie să aibă la bază două elemente esențiale:

– desfășurarea de către procurorul detașat a unor activități compatibile cu statutul și pregătirea unui magistrat

 – plus valoarea profesională pe care magistratul detașat trebuie să o aducă Ministerului Public după încetarea perioadei de detașare.

Având în vedere că în ultima perioadă s-a aprobat detașarea unor procurori la diferite instituții fără interferențe directe cu activitatea de procuror, apreciem că este  absolut necesar ca pentru  toate solicitările de detașare formulate de către autoritățile publice, să se solicite și să se ia în calcul ca și element obligatoriu avizul prealabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Procurorilor șefi din cadrul structurilor specializate.

*Strâns legat de această problemă, poate fi luată în calcul ca și temă de reflecție, în ce măsură poate fi interzisă posibilitatea participării la concursurile de promovare a magistraților detașați, în ideea de a da posibilitatea promovării cu prioritate a celor care muncesc pentru sistem și nu au ales varianta plecării temporare.

4. reevaluarea situației personalului de specialitate juridică asimilat magistraților la nivelul întregului sistem judiciar.

      La acest moment în sistemul judiciar în totalitatea sa – Ministerul Justiției, Ministerul Public, CSM, Inspecția Judiciară activează aproximativ 350 de astfel de persoane, care desfășoară preponderent activități similare consilierilor juridici sau grefierilor, bucurându-se de același drepturi ca și magistratul de carieră.

     Inechitatea profesională între personalul de specialitate juridică asimilat magistraților și magistrații în funcție, prin raportare la drepturile și obligațiile celor două categorii, este evidentă, motiv pentru care acest lucru trebuie reevaluat legislativ în regim de urgență.

Etapele standard ce trebuie parcurse de a lungul carierei unui procuror sunt cunoscute, dar pot fi îmbunătățite astfel:

1. Admiterea în magistratură.

          La momentul actual, cele două modalități cunoscute de accedere în magistratură sunt fie prin promovarea examenului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, fie prin promovarea concursurilor de profil pentru persoanele cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitate juridică.

Considerăm că se impune renunțarea la cea de –a doua formă de intrare în profesie, cu introducerea obligatorie a unei singure modalități, respectiv cea prin INM, evident, cu suplimentarea numărului de locuri și organizarea unor sesiuni de admitere intermediare, în funcție de nevoile reale ale sistemului judiciar.

2. Promovarea în funcții de execuție.

   Este firesc ca promovarea în profesia de magistrat să devină o certitudine pentru fiecare procuror sau judecător.

Actuala forma a concursurilor de promovare acoperă în mare parte, rigorile cerute, cu un amendament în plus pentru redactarea clară și precisă a subiectelor alese, dar și cu punerea unui accent real pe proba practică a unor astfel de examinări.

Promovarea trebuie realizată prin luarea în calcul a experienței profesionale a magistraților, prin  asigurarea unei predictibilități reale a resurselor umane existente la un moment dat în sistem dar și pentru o stabilizare concretă a schemelor de personal a tuturor unităților de parchet.

3. Promovarea în funcții de conducere.

Pe acest segment de interes, trebuie subliniat faptul că pentru atingerea unor obiective instituționale maxime accentul instituțional trebuie pus în principal, pe activitatea de execuție, în timp ce  activităților de control și coordonare, le trebuie alocate resurse umane mai reduse.

La momentul actual, la nivelului întregului Minister Public, numărul total al funcțiilor de conducere incluzând și direcțiile specializate era de 631 din totalul general de 2633 funcții de procuror ocupate, ceea ce reprezintă 23,8 % din funcțiile existente.

Acest lucru înseamnă că 1 din 4,17 procurori ocupă funcții de conducere, element incompatibil cu ideea de a da prioritate funcțiilor de execuție în detrimentul elementului de conducere.

Pe de altă parte însă, experiența profesională acumulată de către un procuror în decursul formării sale profesionale este recomandat a fi valorificată și la nivelul asigurării managementului de sistem sau de subsistem, sens în care este deosebit de importantă încurajarea tuturor procurorilor în asumarea unor posturi de conducere la nivelul Ministerului Public.

Pentru acest lucru, în viziunea noastră, este necesară îndeplinirea corelativă a următoarelor condiții:

• punerea accentului în cadrul sesiunilor de evaluare pe elemente de natură practică, cu adevărat importante în contextul asumării conducerii unei unități.

• crearea cadrului legal care să permită Procurorului General al PICCJ sau a adjuncților acestora participarea la selectarea procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, respectiv participarea acestora din urmă la selectarea procurorilor șefi din aria teritorială corespondentă, ca și membri de drept ai comisiilor de examinare.

• creșterea duratei funcțiilor de conducere, cu precădere la nivelul funcțiilor de cel mai înalt nivel, la o durată de 4-5 ani, întrucât la acest moment durata mandatului de 3 ani nu asigură atingerea unor performanțe manageriale dorite. Ca și alternativă, se poate adopta și sistemul unor condiții de vechime diferențiată pe unități de parchet – parchete de pe lângă judecătorii – 3 ani, parchete de pe lângă tribunale – 4 ani, parchete de pe lângă curțile de apel, PICCJ/DNA/DIICOT – 5 ani.

• sporirea atractivității funcțiilor de conducere prin majorarea coeficienților de ierarhizare actuali, în sensul reflectării realiste în cuantumul salarial a responsabilității asumate de către un procuror șef, actualul plus salarial nemaifiind unul realist și de natură a genera asumarea unor funcții de conducere. Cu titlu de exemplu, actualii coeficienți de multiplicare prevăzuți în Anexa la OUG nr.27/2006^[8] prevăd diferențe salariale minime între funcțiile de conducere și cele de execuție – la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, un diferența netă între un prim procuror (coeficient 15,000) și un procuror (coeficient 13,500) este de aprox. 7-8%; la nivelul PICCJ diferența salarială între un procuror șef serviciu (coeficient 20,500)  și un procuror de execuție (coeficient 19,000)  este de 6%.

4. Accederea în cadrul structurilor specializate DNA/DIICOT.

      Actuala formă de selectare a procurorilor ce pot activa în cadrul celor două direcții specializate este conformă cu nevoia de dinamism și implicare specifice tipului de investigații realizate, motiv pentru care considerăm că nu se impune revizuirea cadrului legal în vigoare.

* Elementul ce trebuie însă revizuit este cel care trebuie să dea posibilitatea procurorilor DNA sau DIICOT  de a promova în funcții de execuție, fără a mai exista obligativitatea ca, după promovarea concursului, să se realizeze trecerea efectivă la noua unitate de parchet, urmată de susținerea unui nou interviu pentru revenirea în cadrul direcției specializate. În acest fel, s-ar asigura deopotrivă și promovarea procurorilor în funcții superioare, dar și continuitatea în cadrul structurilor de specialitate, fără sincope de ordin formal.

* Mai mult decât atât, date fiind dinamica accelerata, expunerea publică și  presiunea constanta sub care își desfășoară activitatea procurorii din cadrul DNA/DIICOT, apare ca necesară modificarea actualelor dispoziții normative introduse în anul 2009 (art.75 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară modif. prin OUG nr. 56/2009^[9]) și care prevăd posibilitatea deținerii gradului profesional de procuror PICCJ doar pe perioada desfășurării activității în cadrul structurii specializate.

Din argumentele mai sus expuse, și ca o recunoaștere a eforturilor profesionale depuse, apare ca legitim dreptul unui procuror DNA/DIICOT care și-a desfășurat activitatea în cadrul acestor structuri, neîntrerupt timp de 3-4 ani de zile, de a dobândi gradul profesional corespunzător PICCJ.

5. Evaluarea magistraților procurori.

     În contextul dorinței absolut firești a fiecărui magistrat de a obține calificative maxime pentru întreaga  activitate pe care o desfășoară, evaluarea obiectivă a activității proprii a procurorilor din cadrul  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA/DIICOT dar și din cadrul celorlalte unități devine fundamentală.

Opinia generală este unanimă în sensul că modalitatea actuală de evaluare este una total necorespunzătoare, nerealistă și preponderent formală, ceea ce a condus la acordarea unor calificative maxime pentru aprox.95% din totalul procurorilor evaluați.

În acest context se impune redefinirea conceptuală a criteriilor care trebuie sa stea la baza evaluării, sens în care considerăm următoarele:

– elementul central care trebuie avut în vedere la evaluare trebuie să-l constituie nivelul unității de parchet la care magistratul își desfășoară activitatea – parchet de pe lângă judecătorie, tribunal, curte de apel, curte de casație sau direcție specializată, știut fiind faptul ca la unitățile de prim nivel și de nivel secund, accentul este pus pe aspectul cantitativ al activității, în timp ce pentru celelalte instanțe, dat fiind rolul preponderent de control judiciar sau de îndrumare al acestora, accentul trebuie pus pe aspecte de complexitate.

Este preferabil ca pentru procurorii din cadrul PICCJ/DNA/DIICOT  să fie redactate și aplicate regulamente proprii de evaluare, adaptate acestor unități cu specificitate proprie.

S-ar da astfel eficiență principiului că procurorii ce își desfășoară activitatea – de ex. –  în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să fie evaluați pe măsura experienței profesionale deosebite pe care o au, prin raportare la:

– activitățile investigative complexe desfășurate – (pentru procurorii din sectoare operative)

    – contribuțiile profesionale semnificative depuse, studii, note, propuneri, rolul și aportul în cadrul ședințelor de judecată – (pentru procurorii din sectoare neoperative),

corespunzătoare anvergurii celei mai reprezentative structuri de la nivelul Ministerului Public.

În cazul structurilor specializate, evaluarea procurorilor trebuie făcută în funcție de criterii proprii, adaptate specificului activităților acestor unități – de ex. numărul de grupuri infracțional organizate destructurate, cantități de droguri ridicate în vederea confiscării, prejudicii constatate în cauzele instrumentate, cuantumul măsurilor asigurătorii instituite, etc.

CAPITOLUL IV

IDENTIFICAREA MĂSURILOR PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA ACTIVITĂȚII SISTEMULUI JUDICIAR.

 A. Măsuri vizând activitatea Consiliului Superior al Magistraturii.

1.- Coeziune în cadrul Secției de procurori a CSM. Solidaritate profesională;

Cei  cinci reprezentanți aleși ai Ministerului Public în CSM trebuie să acționeze în mod unitar, conjugat, dar în același timp, integrat cu activitatea membrilor judecători din cadrul Consiliului, pentru apărarea drepturilor procurori și consolidarea statutului de magistrat, iar în aceasta viziune, rolul reprezentantului PICCJ devine unul major în coagularea tuturor acestor cerințe. Orice atitudine singulară, necoordonată cu nevoile reale ale sistemului poate genera erori de sistem, greu de remontat ulterior.

2.-Transparența totală a activității; fiind vorba despre desfășurarea în mod exclusiv a unei activități în favoarea magistraților, elementele de transparență decizională, de motivare riguroasă și pertinentă a măsurilor dispuse, dar și comunicarea publică coerentă și rapidă, trebuie să constituie repere constante ale întregii activități a membrilor CSM.

3.–Reducerea numărului de magistrați ce își desfășoară activitatea în cadrul aparatului tehnic propriu al CSM – acoperirea acestor funcții trebuie făcută prin atragerea de personal contractual de specialitate și redistribuirea către sistemul judiciar a posturilor de magistrat ocupate în prezent. Trebuie menționat faptul că la acest moment, în cadrul CSM, pe funcții de acest gen își desfășoară activitatea un număr total de 53 magistrați detașați (35 judecători/ 18 procurori).

Prezența magistraților în aparatul tehnic al CSM trebuie să constituie excepția, nu regula.

4.-Mandat de conducere pentru 2 ani; actuala formulă a alegerii anuale a președintelui și vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistraturii, în care există în mod natural certitudinea ca fiecare membru procuror să ocupe la un moment dat o funcție de conducere, nu poate asigura dezvoltarea unor inițiative durabile pentru sistemul judiciar. De aceea, modificarea duratei mandatelor de conducere la un termen de 2 ani ar putea reprezenta o variantă realistă de funcționabilitate  a Consiliului.

5.-Modificarea componenței Secției de Procurori  din cadrul CSM – în sensul alocării a 2 locuri procurorilor din cadrul PICCJ și diminuării la 1 loc pentru procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale; s-ar putea asigura în această modalitate, într-un mod mai eficient, funcția de reprezentare recunoscută Consiliului, în condițiile în care procurorii de la nivelul echivalent instanței supreme, urmare a parcurgerii tuturor formelor de formare și promovare profesională, cunosc într-o mai mare măsură nevoile sistemului și pot da rezolvări calificate și rapide.

În această modalitate, s-ar da eficiență reprezentării în cadrul CSM pe criterii de experiență și pregătire profesională și nu criterii de reprezentare cantitativă, deși, la acest moment numărul total al procurorilor care activează în cadrul PICCJ și a celor două direcții specializate(aprox. 600) este relativ similar cu cel al procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale (aprox. 560).

6.-Obligativitatea membrului Consiliului Superior al Magistraturii de a demisiona din funcția de conducere ocupată (în măsura în care există astfel de situații) la momentul alegerii în consiliu; Dată fiind durata de 6 ani a mandatului membrilor CSM, apare ca o necesitate vacantarea funcției de conducere din care provine magistratul ales, în ideea de a asigura buna desfășurare a activității la nivelul unității de bază, prin definitivarea altui procuror pe funcția de conducere corespondentă.

 7.-Raport anual de activitate; în condițiile în care membrii CSM sunt reprezentanții aleși ai procurorilor în acest organ colectiv, această propunere se impune categoric, sens în care rapoartele anuale întocmite de către fiecare membru urmează a fi întocmite și prezentate colegiilor de conducere ale PICCJ/DNA/DIICOT.

8.-Întâlniri trimestriale obligatorii cu conducerile PICCJ/DNA/DIICOT pentru preluarea și transpunerea în practică a nevoilor instituționale ale procurorilor.

B. Măsuri vizând activitatea Ministerului Public.

Activitatea tuturor membrilor CSM, și cu atât mai mult a reprezentantului PICCJ în Consiliu, trebuie să reprezinte în mod real, un element complementar viabil pentru nevoile profesionale ale tuturor procurorilor din sistem și o modalitate concretă de aducere la îndeplinire a planurilor manageriale ale liderilor profesionali de la nivelul conducerii Ministerului Public și al Direcțiilor specializate. Din această perspectivă, dialogul permanent cu managerii de sistem și procurorii de la toate palierele devine fundamental.

În mod concret, masurile pe care le propunem și pe care trebuie să le susțină reprezentanții Ministerului Public în CSM, pot viza următoarele domenii:

1.-sprijinirea activității în domeniile prioritare ale Ministerului Public – combaterea corupției, conflictului de interese, macrocriminalității economico-financiare și spălării banilor și derularea de acțiuni concrete pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracțiuni.

2.-consolidarea instituțională a DNA/DIICOT.

       Este un fapt de necontestat că la acest moment, lupta anticorupție în România este un fenomen ireversibil, care a atins parametri cantitativi și calitativi greu de egalat, fapt ce dovedește o dată în plus că D.N.A. – ca structură specializată a Ministerului Public – este o entitate consolidată, puternică, recunoscută intern și internațional.

Rezultatele meritorii obținute de către procurorii anticorupție, susținerea națională și internațională de care se bucură direcția, dar și managementul eficient al actualei echipe manageriale, conduc în mod categoric la concluzia că D.N.A. este cu adevărat reprezentativ pentru Ministerul Public.

Considerăm deopotrivă ca România – ca stat membru U.E., și Ministerul Public – ca și entitate fundamentală a statului român cu atribuții în materia securității naționale, trebuie să considere ca și priorități naționale,  și fenomenele și tendințele criminogene pe care Europa le traversează în această perioadă.

O astfel de prioritate trebuie să devină  lupta împotriva terorismului concurentă cu problematica migrației ilegale și a traficului de migrați, în principal a celor dinspre Orientul Mijlociu spre Vestul Europei, cu tranzitarea României.

Entitatea competentă exclusiv pe linia combaterii terorismului și a finanțării terorismului este D.I.I.C.OT., unitate care considerăm că trebuie consolidată:

• instituțional – prin definitivarea cadrului legal de funcționare
• logistic – prin alocarea resurselor umane și  necesare
• informativ – prin furnizarea de către structurile de profil de informații viabile, cu potențial investigativ avansat.

În mod absolut necesar, din punct de vedere legislativ și funcțional, DIICOT trebuie să beneficieze de aceeași susținere instituțională ca și DNA, pentru atingerea unor performante profesionale maximale, iar cadrul normativ de organizare și funcționare a DIICOT trebuie să devină similar cu cel al DNA.

3-consolidarea instituțională a parchetelor nespecializate.

       Din punct de vedere statistic, parchetele nespecializate, inclusiv structura proprie a PICCJ acoperă:

• 84,40 % din totalul structurii de personal a Ministerului Public (D.N.A. și D.I.I.C.O.T. dețin 15,60 %);
• 98,40 % din totalul cauzelor soluționate în cursul anului 2015 (N.A. și D.I.I.C.O.T. dețin 1,60 %);

Este evident din această analiză statistică minimală că aceste unități de parchet acoperă într-o manieră covârșitoare nevoia de securitate personală a cetățeanului, interacționează direct cu nevoile acestuia și sunt în permanentă expunere publică.

4.– specializarea procurorilor la nivelul întregului Minister Public.

      Necesitatea specializării procurorilor la nivelul Ministerului Public, nu doar la nivelul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. se impune pe anumite segmente infracționale, preponderent  în materia infracțiunilor de criminalitate economico-financiară, mica corupție sau conflictul de interese.

Activitatea de combatere a evaziunii fiscale coroborată cu cea de recuperare a prejudiciilor cauzate prin acest tip de cauze, au devenit probleme de securitate națională, motiv pentru care responsabilitatea instituțională trebuie să fie una generală, alocată majorității structurilor de parchet din cadrul Ministerului Public, și nu doar în sarcina procurorilor din cadrul structurilor specializate.

Dat fiind faptul că în toate evaluările europene rezultate în urma implementării MCV, dar și urmare a faptului că cele trei domenii amintite sunt prioritare în activitatea Ministerului Public, este evident că specializarea procurorilor trebuie să fie o constantă la nivelul sistemului de parchete.

5-trecerea progresivă a activității poliției judiciare la nivelul Ministerului Public.

Este bine-cunoscut faptul că în actuala configurație organizatorică, activitatea poliției judiciare se desfășoară sub  o dublă  subordonare a polițiștilor implicați  – una funcțional-operativă, la nivelul unităților de parchet și una administrativă, la nivelul structurilor de politie, ceea ce indiscutabil, reprezintă un dezavantaj major pentru investigațiile penale.

Modelul ideal de funcționare a poliției judiciare sub coordonarea procurorilor dezvoltat de către D.N.A. constituie unul din cele mai puternice argumente de a extinde această manieră de lucru și către D.I.I.C.O.T., dar și către parchetele nespecializate.

Un prim pas important în acest sens s-a făcut prin efortul Ministerului Justiției, care pentru rezolvarea problemelor funcționale generate de neconstituționalitatea art.141 al.2 C.pr.pen. a propus, iar Executivul a adoptat OUG nr. 6/2016^[10], act normativ ce va permite alocarea pentru început, a câte 40 posturi de polițiști judiciari pentru  PÎCCJ,  D.N.A. și D.I.I.C.O.T., urmând ca, în perspectivă numărul acestora să crească.

* În acest sens, trebuie sprijinită și inițiativa DIICOT propusă prin proiectul de modificare a Legii nr. 508/2004 de alocare în cadrul structurii a 290 posturi de politie judiciară.

6.-reorganizarea parchetelor militare.

       Din punct de vedere al resurselor umane alocate este de menționat faptul că, la nivelul sistemului parchetelor militare, din numărul total de 93 posturi de procuror militar sunt ocupate 62 de posturi, ceea ce reprezintă un procent de 2,3% din numărul total al procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Chiar dacă sub aspect strict cantitativ activitatea acestor parchete poate fi criticată, considerăm că sistemul parchetelor militare trebuie să existe, sub conducerea funcțională a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o structură redusă de personal, dar capabilă să reacționeze la riscurile pe care le presupune implicarea militarilor în săvârșirea unor fapte de natură penală sau a celor care pot afecta securitatea națională sau capacitatea de apărare a României.

În contextul socio-politico-militar actual și al obligațiilor asumate de statul român – ca membru UE și NATO – opinăm că pentru eficientizarea activității, parchetele militare trebuie reorganizate într-o structură specializată cu competentă exclusivă pentru infracțiunile săvârșite de militari, similară ca și format, cu structurile specializate deja existente -DIICOT sau DNA.

Mai mult decât atât, procurorii militari trebuie să beneficieze de toate facilitățile recunoscute procurorilor civili:

• politie judiciară
• includerea procurorilor în toate programele de pregătire și formare profesională specifice
• interconectarea parchetelor militare la bazele de date ale Ministerului Public
• dotarea cu logistică IT corespunzătoare
• posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile.

În măsura în care, se va da curs înființării acelei direcții specializate cu profil militar, iar dispozițiile normative corespunzătoare gradului profesional de procuror PICCJ vor fi modificate, este evident, că aceste norme, în condiții similare de aplicabilitate, trebuie recunoscute și procurorilor militari.

C.Măsuri vizând activitatea Institutului National al Magistraturii.

      În condițiile în care modificările legislative sunt foarte frecvente, dispozițiile actualelor  coduri impun aplicarea unor noțiuni și principii juridice novatoare iar problematica infracțională cunoaște abordări noi, într-o continuă dinamică, este evident că activitatea de cooperarea instituțională cu Institutul National al Magistraturii trebuie consolidată și extinsă pentru domenii de interes comun.

Argumentele mai sus-invocate considerăm că impun:

-reanalizarea actualului format al examenelor de admitere în magistratură sau a celor de promovare;

-reanalizarea actualelor curricule școlare dar și completarea acestora cu posibile noi materii de studiu(de ex, introducerea unui modul didactic de combatere a criminalității organizate, a criminalității informatice, a corupției, ș.a.m.d.);

-punerea accentului și pe latura practică a materiilor studiate, prin implicarea în activitățile didactice a unor magistrați procurori cu expertiză practică reală și cu adevărat reprezentativi pentru Ministerul Public.

D. Măsuri vizând activitatea Inspecției Judiciare.

În măsura în care Inspecția Judiciară – ca entitate autonomă – desfășoară toată gama de activități proprii care vizează activitățile premergătoare ce pot duce la constatarea elementelor care aduc atingere independentei și reputației magistraților, este evident că relația instituționala CSM- Inspecția Judiciară devine foarte importantă.

De aceea, prin modificări de ordin legislativ, trebuie consolidat rolul Consiliului Superior al Magistraturii pe următoarele posibile domenii de interes comun:

• selectarea factorilor de conducere a IJ.
• modalitatea de selectare a inspectorilor judiciari.
• alegerea tematicii de control.
• auditarea anuală a activității IJ de către CSM și nu de către alte entități selectate în mod individual de către conducerea inspecției.

CAPITOLUL V

AVIZELE ACORDATE DE CĂTRE CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII.

         Dat fiind faptul că Ministerul Public este entitatea care pune în practică toată gama de acte normative, dintr-o multitudine de domenii de interes public, este evident că în primă fază, este nevoie ca statul român să asigure procurorilor stabilitate și predictibilitate legislativă.

       -În lipsa atributului inițiativei legislative a Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului Public – varianta ideală, dar imposibil de realizat constituțional la această dată – este foarte important ca organismul reprezentativ pentru toată activitatea magistraților – CSM – să fie solicitat pentru avizarea tuturor proiectelor de lege cu impact major pentru justiție, iar avizul acestui organism, să devină obligatoriu.

       –De asemenea, obligativitatea obținerii unor avize conforme din partea CSM trebuie extinsă și pentru toate funcțiile de conducere din Ministerul Public, inclusiv cele de cel mai înalt nivel. S-ar asigura în acest fel un echilibru între entitatea ce propune astfel de demnități – Ministerul Justiției și decidentul final – instituția Președintei, prin interpunerea CSM ca organ de specialitate propriu în cariera magistratului procuror.

     – CSM trebuie sa contribuie decisiv la definitivarea procesului de modificare a unor dispoziții normative din Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

       Procesul de modificare a actualelor dispoziții ale codurilor și a altor norme penale din diferite legi speciale, trebuie să rămână un element prioritar pentru CSM, în condițiile în care, de existența unor reglementări clare și predictibile depind cu adevărat soluțiile procurorilor și hotărârile instanțelor de judecată; cooperarea instituțională cu Ministerul Justiției – titularul inițiativei legislative – devine astfel esențială.

De altfel, această preocupare este asumată și la nivelul tuturor instituțiilor angrenate în administrarea sistemului judiciar și realizarea actului de justiție, așa cum s-a și stabilit odată cu adoptarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020^[11](capitolul II).

Necesitatea modificărilor legislative este una justificată dintr-o dublă perspectivă: una practică, generată de aplicabilitatea de ordin concret rezultată din investigarea cauzelor penale, și o a doua generată de nevoia aducerii textelor de lege în limite constituționale.

În raport cu această ultimă categorie trebuie menționat faptul că de la data intrării în vigoare a codurilor și până la această dată, Curtea Constituțională a pronunțat 34 de hotărâri de constatare a neconstituționalității unor texte de lege (9 în anul 2014, 20 în anul 2015, 5 în anul 2016), iar actualmente, prin intrarea în vigoare a OUG nr.18/2016^[12], parte din aceste neconcordanțe au fost corectate legislativ.

CAPITOLUL VI

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A MAGISTRATULUI PROCUROR.

      Proporția covârșitoare a procurorilor din întregul Ministerul Public își desfășoară activitatea cu respectarea legii, a  principiului bunei credințe și a tuturor standardelor profesionale cerute de statutul de magistrat, fără ca activitatea acestora să cunoască deficiențe sancționabile.

Momentul intervenirii răspunderii disciplinare este cel mai de nedorit eveniment din cariera profesională a unui procuror, iar faptul că numeric, astfel de cazuri sunt nesemnificative cantitativ (19 cazuri), dovedește caracterul cu totul excepțional al acestor proceduri( 2014 – 13 procurori au fost sancționați disciplinar; 2015 – 6 procurori au fost sancționați disciplinar).

Chiar și dacă procedura disciplinară a fost inițiată și aplicată pentru un număr foarte redus de procurori comparativ cu numărul total al procurorilor, în toate cazurile trebuie asigurate garanții complete și reale pentru respectarea drepturilor celor cercetați disciplinar, motiv pentru care rolul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie amplificat pe următoarele paliere:

• reanalizarea cazurilor în care poate interveni sancționarea disciplinară a magistraților – de ex. (întârzieri repetate în soluționarea lucrărilor, din motive imputabile (art.99 lit. h), lipsa nemotivată repetată de la serviciu (art.99 lit. k) sau nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea (art. 99 lit. g);

• redefinirea conceptuală a noțiunilor de exercitare a funcției cu „rea-credință sau gravă neglijență”, care să excludă arbitrariul sau subiectivismul;

• modificarea legislativă care să instituie obligativitatea realizării verificărilor prealabile de către inspectori judiciari cu același grad profesional cu al magistraților verificați;

             –de altfel, acest fapt ar trebui extins și în cazul realizării activităților de control realizate de către IJ, plecând de la un principiu simplu – ca să poți controla un lucru, trebuie să fi realizat în mod personal și direct acel lucru.

Complementar răspunderii disciplinare a magistratului, dar în contextul problematicii mai vaste a răspunderii penale a magistratului în cazul  comiterii de infracțiuni, trebuie reevaluată situația suspendării magistratului din funcție. Actualul cadru legal – art.62 din Legea nr.303/2004 republicată – prevede obligativitatea suspendării atunci când magistratul :

1. a) a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni;

a^1) față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;

        Pentru asigurarea unei protecții reale a magistratului considerăm că regula ce trebuie instituită este aceea că suspendarea trebuie să intervină în momentul condamnării definitive pentru toată gama de infracțiuni, săvârșite cu intenție sau din culpă, cu excepția infracțiunilor de corupție și de serviciu, așa cum sunt acestea definite în Titlul V din Codul Penal și legile speciale în materie, în cazul cărora trebuie menținute actualele dispoziții corespondente..

      Concluzionând,

Toată construcția managerială a Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie realizată având ca reper instituțional, ideea centrală că elementul determinant în existența acestui organism reprezentativ, îl constituie magistratul – judecător sau procuror – cu particularitățile generate de statutul său special conferit de lege, iar de modul de valorificare, capacitare, responsabilizare și recompensare a acestuia depinde succesul instituțional al CSM și al Ministerului Public, în ansamblu lor.

Consolidarea statutului de magistrat al procurorului trebuie realizată prin aportul tuturor membrilor Secției de procurori ai CSM – reprezentanții aleși ai procurorilor din cadrul Ministerului Public – printr-o comunicare și conlucrare permanente cu procurorii și conducerea PIICCJ/DNA/DIICOT, dar și a tuturor celorlalți factori de conducere de  la toate nivelele.

Nu în ultimul rând, societatea civilă românească trebuie convinsă de realitatea că procurorul nu este un oponent al societății, ci dimpotrivă, este un factor de echilibru, iar acțiunile desfășurate de către procurori sunt necesare și lipsite de abuzuri procedurale.

În exercitarea funcției de reprezentare, membrul  CSM trebuie să asigure:

       – echilibru și obiectivitate în reprezentarea tuturor procurorilor PICCJ/DNA/DIICOT, cu respectarea și susținerea demersurilor profesionale ale acestora, prin raportare la specificul instituțional propriu acestor entități.

       –  asigurarea demnității statutului de magistrat al procurorului, care să permită fundamentarea și susținerea obiectivelor arătate, atât în relația cu instituțiile partenere dar și în cadrul CSM.

       –    autoritatea profesională a candidatului, generată de aprecierea procurorilor din sistem și de background-ul propriu construit progresiv, pe parcursul unei întregi cariere profesionale.

            Procuror

                                                             CODRUȚ OLARU