Jud. Nicoleta Margareta Țînț: „Pentru mai multă implicare, pentru echilibru, responsabilitate, bună-credinţă şi onestitate în sistemul judiciar”

Universul Juridic
19 Sep 2016
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele Voturi: 6
Vizualizari: 1854
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Universuljuridic.ro își propune să aducă la cunoștința celor interesați programele candidaților la alegerile CSM din 2016. În acest sens adresăm candidaților invitația de a ne transmite informațiile pe care doresc să le disemineze la adresa portal@universuljuridic.ro.

Candidat

Vara premiilor la UJmag.ro

Judecător NICOLETA MARGARETA ȚÎNȚ

judecator Nicoleta Margareta Țînț, candidat CSM 2016

Vezi CV sau

Despre

• Judecător la Curtea de Apel Brașov -– Secția penală;

• Președinte la Curtea de Apel Brașov.


PROIECT privind principalele obiective pe care le voi urmări în cazul alegerii în Consiliul Superior al Magistraturii

 

Judecător Nicoleta Margareta Țînț, Președintele Curții de Apel Brașov

 

„Întreaga valoare a puterii judecătorești

depinde de oamenii care o vor exercita”[1]

 

Preambul

Anul 2016 încheie mandatul actualului Consiliu Superior al Magistraturii, magistrații fiind chemați să decidă, prin votul acordat, asupra celor care în următorii șase ani vor compune organismul desemnat prin Constituția României drept garant al independenței justiției.

Dincolo de bilanțul pe care membrii în funcție cu siguranță și-l vor face, cred că este momentul ca fiecare dintre noi, judecătorii, să facem o retrospectivă a ultimilor ani pentru a identifica în ce măsură au fost atinse obiective anterior asumate, pentru a reflecta asupra vulnerabilităților sesizate și a gândi modalități pentru înlăturarea acestora.

Fără îndoială, activitatea desfășurată de actualul Consiliu a condus spre reformarea sistemului judiciar, însă nu mai puțin adevărat este și faptul că nu rare au fost situațiile în care măsurile adoptate nu au ținut seama de solicitările instanțelor ori nu au fost argumentate într-o manieră care să înlăture orice suspiciuni de subiectivism; lipsa de reacție ori ineficiența reacției la atacurile împotriva sistemului judiciar, insuficienta determinare în tranșarea unor obiective importante ținând de finanțarea și administrarea sistemului judiciar, o comunicare insuficientă cu judecătorii și o transparență aparentă a activității în relația cu aceștia sunt câteva aspecte pe care eu personal, alături de mulți dintre colegii mei, le-am resimțit.

De aici concluzia că este necesară eficientizarea activității Consiliului Superior al Magistraturii, iar prezentul proiect conține viziunea mea asupra principalelor direcții de acțiune în acest sens.

Experiența dobândită în cei peste 18 ani de activitate ca judecător, precum și prin funcțiile de conducere pe care le-am exercitat de-a lungul timpului îmi oferă, pe de o parte, oportunitatea de a cunoaște în detaliu exigențele impuse de exercitarea acestei nobile misiuni, iar, pe de altă parte, posibilitatea de a valorifica punctele tari și de a acționa pentru diminuarea ori chiar înlăturarea punctelor slabe ale sistemului judiciar.

Desigur sunt mulți colegi cu reale calități manageriale, judecători profesioniști, adevărate modele de comportament și conduită, cărora le-ar putea fi încredințată calitatea de membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii, dar care însă aleg să nu se implice.

Opțiunea mea este pentru implicare, având credința că, prin echilibru, dăruire, bună-credință și onestitate, precum și prin experiența managerială dobândită în sistemul judiciar, voi putea să-i reprezint cu succes pe colegii mei, iar prin acțiunile concrete desfășurate în cadrul Consiliului valori precum independența, integritatea și responsabilitatea actorilor implicați în înfăptuirea justiției, eficiența în gestionarea resurselor și a actului de justiție, transparența instituțiilor și a procedurilor judiciare și, nu în ultimul rând, respectul față de cetățean, în calitate de beneficiar al serviciului public de justiție, vor deveni cartea de vizită a fiecăruia dintre noi.

Consiliul Superior al Magistraturii – garant al independenței justiției

Asigurarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independenței justiției, trebuie să constituie centrul de gravitație pentru întreaga activitate desfășurată de acest organism, având drept coordonate independența sistemului judiciar și independența fiecărui judecător.

Garanțiile legale ale independenței nu trebuie doar să fie recunoscute la nivel legislativ, ci trebuie asigurate și apărate pentru ca societatea să aibă încrederea că ne îndeplinim misiunea.

Atât sistemul judiciar, cât și întreaga societate românească trebuie să conștientizeze și să accepte că, potrivit art.126 alin.1 din Constituția României, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.”

Asigurarea unui sistem judiciar cu adevărat independent impune asumarea responsabilității Consiliului Superior al Magistraturii pentru:

1. Gestionarea bugetului instanțelor și asigurarea unei finanțări corespunzătoare misiunii încredințate

Deși este reglementată legislativ și deși au fost anunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție mai multe calendare concrete pentru preluarea efectivă a acestei atribuții, măsura a fost amânată succesiv de către Guvern; consecința a fost alocarea de resurse financiare insuficiente pentru îmbunătățirea infrastructurii instanțelor, pentru continuarea și finalizarea tuturor obiectivelor de investiții în sediile instanțelor, pentru implementarea unui sistem de management electronic al dosarelor, pentru finalizarea procesului de informatizare, pentru finanțarea tuturor posturilor din sistem etc.

Abordarea diferită adoptată de ministrul justiției (ordonator principal de credite pentru instanțele de judecată) în chestiuni legate de aplicarea legii în materie de salarizare a personalului din instanțe, cu consecința refuzului aplicării unor dispoziții legislative pe care toți ceilalți ordonatori principali de credite din sistemul judiciar – președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – le-au aplicat, a avut drept urmare grave inechități între judecătorii din instanțe și cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cei detașați la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, între judecătorii din instanțe și procurorii parchetelor de pe lângă acestea.

De asemenea, trenează încă inechități de natură salarială între procurorii Direcției Naționale Anticorupție și cei ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și judecătorii care soluționează dosarele având ca obiect infracțiunile instrumentate de aceștia, deși munca tuturor procurorilor și a tuturor judecătorilor este la fel de importantă și ar trebui abordată în aceeași manieră, inclusiv sub aspectul invocat.

Toate aceste elemente mă determină să afirm că problema gestionării bugetului instanțelor este încă de mare actualitate, personal având convingerea, la fel ca și mulți dintre colegii mei, că este necesară ruperea oricărei dependențe financiare a sistemului judiciar de puterea executivă; aplicarea dispozițiilor art.136 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară poate fi de natură să asigure coeziune și o abordare unitară și independentă de orice influență la nivelul întregului sistem judiciar.

Drept urmare, Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să se manifeste cu fermitate și intransigență împotriva temporizării realizării acestui obiectiv, oferind totodată sprijinul necesar Înaltei Curți pentru îndeplinirea cu succes a acestei însărcinări.

Finanțarea adecvată a sistemului judiciar este un element cheie în asigurarea și garantarea independenței sistemului judiciar și a judecătorilor întrucât determină condițiile în care instanțele și judecătorii își îndeplinesc funcțiile.

Deși finanțarea instanțelor este un element al bugetului de stat, nu trebuie supusă fluctuațiilor politice, iar Consiliul trebuie să susțină convingător necesitatea unor alocații bugetare corespunzătoare în vederea asigurării de sedii decente pentru toate instanțele, dotării lor corespunzătoare, astfel încât sistemele IT performante, aplicațiile informatice absolut utile (dosar electronic, arhivare electronică etc.) să se regăsească în mod obișnuit în uzul fiecărei instanțe.

Conștientă fiind de climatul financiar și economic, de constrângerile bugetare, consider însă că, și în vremuri de criză economică, trebuie pus la dispoziție un nivel corespunzător de finanțare, apt să permită sistemului judiciar să își gestioneze activitatea în mod corespunzător.

Prin urmare, recunoașterea puterii judecătorești ca domeniu de interes național trebuie să devină o realitate asumată de celelalte puteri ale statului, dacă dorim într-adevăr un sistem judiciar performant.

2. Optimizarea organizării și funcționării instanțelor

Politica de resurse umane adoptată de actualul Consiliu, precum și măsurile care au vizat schemele funcționale ale instanțelor au constituit adesea sursă de nemulțumire din partea judecătorilor și personalului auxiliar, conducerile instanțelor confruntându-se cu reale dificultăți în dimensionarea și repartizarea echilibrată a activității; de asemenea, procedurile de ocupare a posturilor vacante, de transformare ori transferare de posturi în cadrul aceleiași curți de apel sunt extrem de greoaie și necesită timp îndelungat în opoziție cu ritmul alert al activităților din instanță.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, Consiliul trebuie să definească strategii clare pentru alocarea judicioasă a resurselor umane în funcție de necesitățile sistemului judiciar, ținând seama de volumul de activitate și gradul de complexitate a cauzelor, de necesitatea specializării resurselor umane, de alte criterii de performanță.

În opinia mea, nu mai există nicio rațiune pentru care statele de funcții și de personal pentru instanțe să fie aprobate prin ordin al ministrului justiției, Consiliul Superior al Magistraturii fiind cel mai în măsură să îndeplinească această atribuție, simplificându-se astfel întreaga reglementare actuală; îmi asum astfel formularea de propuneri temeinic argumentate în sensul modificării dispozițiilor legii de organizare judecătorească.

Până la modificarea legislației, voi acționa pentru o reală aplicare a dispozițiilor art.133 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât nicio măsură pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi să nu fie adoptată fără consultarea președinților curților de apel.

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să inițieze ori de câte ori este necesar întâlniri comune cu ministrul justiției și președinții curților de apel în vederea analizării volumului de activitate al instanțelor și adoptării măsurilor de suplimentare ori reducere a posturilor, asigurându-se în același timp, direct sau prin intermediul președinților curților de apel, consultarea reală a fiecărei instanțe.

Redistribuirea posturilor între instanțe ar trebui realizată doar dacă, în urma unei temeinice și obiective analize a evoluției volumului de activitate, se poate concluziona în sensul unei scăderi considerabile a încărcăturii instanței, cu menținerea acestui trend și în viitor. În caz contrar, o astfel de măsură este de natură să afecteze buna funcționare a respectivei instanțe, iar postul alocat suplimentar nu va putea să îmbunătățească substanțial situația instanței beneficiare.

Cu alte cuvinte, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să stăruie în asigurarea unei încărcături a judecătorilor la un nivel similar altor state europene, prin suplimentarea de posturi și obținerea finanțării celor deja alocate.

În privința personalului auxiliar, îmi propun să determin stabilirea unei strategii clare pentru repartizarea acestor posturi; proporția personalului auxiliar raportat la judecători este în România foarte mică în comparație cu alte țări din Europa[2], iar studiile efectuate[3] au arătat că judecătorii români ar putea fi mai productivi dacă raportul personalului pentru judecător ar fi crescut și dacă personalului i s-ar delega mai multe atribuții judiciare. Doi judecători și un grefier pot lucra mult mai puțin față de un judecător și doi grefieri, ultima configurație fiind chiar mai ieftină pentru buget.

Cu toții am resimțit lipsa de consecvență în alocarea posturilor de personal auxiliar, după cum cu toții am simțit că am putea valorifica și motiva mai bine grefierii cu studii superioare juridice dacă acestora li s-ar stabili sarcini corespunzătoare pregătirii profesionale.

Cred că este momentul inițierii unor modificări legislative ale statutului personalului auxiliar de specialitate, reglementând diferențiat atribuțiile grefierilor cu studii superioare juridice care ar putea să preia o parte din activitățile ce revin în prezent judecătorilor, permițând astfel acestora din urmă să aloce timp corespunzător cauzelor complexe cu care sunt învestiți.

Eșecul demersurilor realizate în scopul desființării unor instanțe determină în mod evident necesitatea unei noi abordări, centrată pe transformarea judecătoriilor cu volum foarte redus de activitate în sedii secundare ale altor instanțe, pe desființarea instanțelor militare și crearea de secții/complete specializate. Ar fi astfel posibilă o utilizare mai eficientă a resursei umane, fără să afecteze accesul la instanță al cetățenilor (sub aspectul distanței, posibilităților de deplasare etc.).

3. Cariera judecătorilor

3.1. Recrutarea. Menținerea unui nivel ridicat de exigență în recrutarea viitorilor judecători este de natură să încurajeze performanța profesională ulterioară. Coordonând activitatea Institutului Național al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să asigure orientarea formării profesionale a auditorilor de justiție și a celor selectați în procedura prevăzută de art.33 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor[4] și spre dezvoltarea unor abilități non-juridice, de comunicare. Oricât de bine pregătit profesional ar fi un judecător, valoarea acestuia pălește atunci când manifestă orgoliu exacerbat, patimă, lipsă de respect față de cei cu care interacționează, autosuficiență.

3.2. Formarea profesională. Ținând seama de locul important al judecătorilor în societate, de caracterul eminent al funcției deținute, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să își asume responsabilitatea privind organizarea și controlul formării profesionale; dificultățile întâmpinate de instanțe în organizarea formelor descentralizate de pregătire profesională din lipsa alocațiilor bugetare fac cu atât mai important rolul Consiliului în acest domeniu; totodată, selecția riguroasă a programelor de formare profesională în funcție de nevoile reale ale judecătorilor, îmbunătățirea paletei de domenii acoperite de programele de formare (competențe informatice, managementul judiciar, gestionarea instanțelor, comunicarea cu părțile și cu presa, formare specifică a purtătorilor de cuvânt etc.), asigurarea permanentă a alternativei e-learning, precum și constituirea de biblioteci virtuale cu materiale întocmite pentru diferite seminare/conferințe/mese rotunde sunt direcții de acțiune menite să faciliteze formarea profesională. Judecătorii trebuie să aibă capacitatea de a înțelege mecanismele de funcționare a societății pentru a putea aplica corect legea, în litera și spiritul ei.

3.3. Promovarea. Fără îndoială, la baza promovării trebuie să se afle un sistem riguros de selecție, apt să asigure accesul celor mai bine pregătiți dintre noi.

Actualul sistem de promovare în funcții de execuție se impune a fi îmbunătățit dat fiind că verificarea cunoștințelor teoretice și practice printr-un test grilă, oricât de complex ar fi acesta, s-a dovedit a fi insuficientă. Este necesară regândirea procedurii de promovare, cu includerea unei probe de evaluare a hotărârilor judecătorești întocmite de candidați, având în vedere că acestea reprezintă poate cea mai importantă sarcină a judecătorilor, redactarea hotărârii fiind o „misiune dificilă și delicată, care presupune în primul rând cunoașterea perfectă a dosarului, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a doctrinei și jurisprudenței, iar apoi o logică fără fisuri și, în sfârșit, o exprimare clară și simplă, exactă și fermă”[5].

Remarcând temeinica pregătire teoretică a majorității judecătorilor, nu putem să nu observăm că aceasta nu se reflectă întotdeauna în dosarele instrumentate și nici în hotărârile pronunțate, fiind în mod evident nevoie de mai multă experiență pentru a dobândi înțelepciune, echilibru, un sentiment de umanitate, curaj, seriozitate și prudență, abilitatea de a asculta și de a comunica în mod eficient. Iată de ce consider că este necesară modificarea și a condițiilor de vechime pentru promovarea la instanța superioară, iar pentru accesul la curtea de apel se impune cu necesitate exercitarea funcției de judecător și în cadrul tribunalului.

Se impune a fi regândită posibilitatea participării judecătorilor detașați la concursurile de promovare în funcții de execuție în sensul instituirii unei interdicții în acest sens; opțiunea pentru detașarea la o instituție în afara instanțelor de judecată trebuie să implice asumarea de către cel în cauză a orientării tuturor eforturilor, aptitudinilor și abilităților sale îndeplinirii atribuțiilor specifice postului în care a fost detașat, inclusiv sub aspectul perfecționării acelor domenii ale pregătirii sale necesare unui randament ridicat în postul ocupat.

Cred că promovarea în funcție de execuție a judecătorilor, așadar obținerea gradului profesional de judecător de tribunal, respectiv, de curte de apel trebuie să fie strâns legată de desfășurarea efectivă a activității de judecător în instanța de judecată.

Am asistat în ultimii ani la derularea mai multor proceduri de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cadrul normativ a fost modificat, fiind instituit concursul ca unică formă de acces la instanța supremă. Modalitatea în care au decurs aceste concursuri și, mai ales, experiența avută de judecătorii care s-au angrenat în astfel de demersuri fac necesare modificări.

Este unanim admis că în selecția candidaților accentul trebuie să cadă pe verificarea și constatarea înaltului standard profesional și moral al magistratului; dacă proba având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidați sau care privesc activitatea acestora și proba scrisă, cu caracter practic sunt apte să asigure astfel de exigențe, modalitatea în care s-a desfășurat proba interviului în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a creat în rândul judecătorilor suspiciuni de subiectivism și ideea că, deși la nivel de reglementare legislativă, interviul are o pondere doar de 20%, în realitate, adevărata selecție a candidaților este realizată de Consiliul Superior al Magistraturii prin intermediul acestui instrument; în plus, candidații respinși la interviu nu înțeleg sub ce aspect n-au corespuns, ce anume competențe trebuie să-și perfecționeze și nici care este profilul concret pe care un magistrat trebuie să-l aibă pentru a obține punctajul minim care să-i permită accesul la proba scrisă.

Este de datoria Consiliului Superior al Magistraturii să asigure desfășurarea probei interviului astfel încât să nu existe nicio îndoială asupra obiectivității acesteia; personal, voi susține înlăturarea caracterului său eliminatoriu, plasarea acesteia după parcurgerea celorlalte două probe și necesitatea motivării de către membrii Plenului a punctajului acordat la fiecare criteriu prevăzut de art.26 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.74/2012.

Totodată, procedura trebuie regândită și sub aspectul duratei sale, apreciată ca fiind excesivă în prezent.

Promovarea în funcții de conducere se impune a fi reformată într-un mod substanțial. Din păcate, am trăit cu toții experiența ocupării unor funcții de conducere de către judecători care în realitate nu doreau decât să funcționeze în instanța respectivă, care nu au niciun fel de abilități manageriale și nici măcar dorința de a se implica și de a învăța, ori care au văzut în funcția de conducere doar posibilitatea de a se degreva de activitatea judiciară; consecințele unor astfel de situații s-au manifestat nu doar sub aspectul calității și eficienței activității instanței, ci și în ceea ce privește climatul de muncă și relațiile dintre membrii respectivei organizații.

Accesul în funcțiile de conducere trebuie deschis oricărui judecător care demonstrează aptitudinile și calitățile necesare (manageriale, comportament, comunicare, responsabilitate, organizare eficientă etc.); în același timp, președintele instanței ar trebui să aibă posibilitatea constituirii echipei manageriale, ceea ce impune modificarea legislației sub aspectul procedurii de numire în funcția de vicepreședinte, în derularea căreia trebuie implicat și președintele.

Dacă pentru accesul la primul mandat, verificarea cunoștințelor și calităților necesare se poate realiza prin intermediul concursului/examenului ori procedurii de numire, pentru reinvestirea în funcție consider că este absolut necesară o evaluare a calității managementului desfășurat în funcția de conducere deținută.

Asigurarea unor proceduri riguroase de selecție, numire și promovare a judecătorilor este condiționată și de modul de constituire a comisiilor de organizare, examinare, contestații necesare acestor examene/concursuri.

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să aloce atenția cuvenită stabilirii componenței acestor comisii, selectându-i pe cei care corespund unor criterii anterior stabilite și aduse la cunoștința judecătorilor (competență și experiență profesională recunoscută în domeniul respectiv, dar și responsabilitate, obiectivitate, moderație, echilibru etc.) pentru a fi evitate situații de natură să afecteze încrederea în capacitatea Consiliului Superior al Magistraturii de organizare a unor astfel de proceduri (reamintim situații de anulare de subiecte, conduite necorespunzătoare imputate membrilor anumitor comisii, dezechilibre majore în privința gradului de dificultate a subiectelor pentru diferitele materii de concurs).

Consider că este astfel necesară nu doar constituirea unei baze de date cu judecătorii care doresc să participe la aceste comisii, ci și pregătirea lor, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în vederea dobândirii abilităților necesare desfășurării cu succes a unor astfel de activități.

3.4. Delegarea. Transferul. Detașarea. Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să manifeste echilibru atunci când dispune asupra delegării, transferului ori detașării având în vedere că fiecare dintre aceste situații este de natură să afecteze bunul mers al activității instanței de la care provine judecătorul delegat/transferat/detașat. În oricare situații este obligatoriu punctul de vedere motivat al instanțelor implicate, iar hotărârile adoptate de Secția pentru judecători trebuie să reflecte analiza opiniei instanțelor și motivele pentru care argumentele acestora au fost însușite sau, dimpotrivă, respinse.

Dispunerea transferului ar trebui să fie condiționată de o perioadă minimă de funcționare la instanța la care judecătorul solicitant a fost numit, promovat sau chiar transferat și de o verificare prealabilă, din perspectiva unor indicatori de performanță, a activității desfășurate. O astfel de măsură este necesară pentru a determina o reală implicare a judecătorilor în activitatea instanței la care funcționează, realitatea demonstrând existența unor situații în care judecătorii interesați de transfer par mai degrabă preocupați să amâne cauzele ori evită soluționarea dosarelor complexe în detrimentul eficienței instanței și al intereselor justițiabililor.

Apreciez că detașarea la alte instituții decât instanțele trebuie abordată cu mai multă prudență de către viitorul Consiliu Superior al Magistraturii. Pe de o parte, trebuie evaluat cu mai multă rigoare dacă funcția în care se solicită detașarea necesită în mod indispensabil expertiza dobândită în calitate de judecător (pregătirea profesională specifică, experiența efectivă de judecător, aptitudinile și abilitățile necesare acesteia etc.), iar, pe de altă parte, Consiliul trebuie să efectueze demersurile necesare pentru a acorda instanței de la care provine judecătorul detașat posibilitatea ocupării locului temporar vacant, recurgând din oficiu la alocarea unui post din fondul de rezervă. O atare abordare este necesară pentru ca măsura detașării să nu afecteze activitatea instanței, existența resurselor umane adecvate fiind o condiție pentru asigurarea unui act de justiție eficient și o garanție pentru un sistem judiciar independent.

Voi insista întotdeauna pentru cunoașterea opiniei instanței de la care provine judecătorul a cărui detașare se solicită, mă voi opune categoric practicii dispunerii asupra detașării anterior transmiterii acesteia și voi urmări analizarea temeinică, cuprinsă și în motivarea hotărârilor Secției pentru judecători, a oportunității detașării.

4. Promovarea unor standarde înalte de calitate a actului de justiție

Independența sistemului judiciar este legitimată și prin asigurarea unui act de justiție de calitate, în folosul justițiabililor și al societății în general, înțelegând prin aceasta asigurarea unei durate rezonabile a procedurilor, calitatea hotărârilor pronunțate (sub aspectul soluțiilor și al motivării lor), consecvența jurisprudenței și previzibilitatea actului de justiție.

Din acest punct de vedere, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să se implice în deprinderea instanțelor să folosească standarde de calitate, indicatorii de performanță utilizați putând avea, la acest moment, doar rolul de a semnala eventuale disfuncții, permițând instanțelor, precum și fiecărui judecător ori grefier în parte să adopte măsurile necesare pentru îmbunătățirea propriei activități.

În condițiile în care persistă încă deficiențe grave sub aspectul asigurării condițiilor optime de desfășurare a activității, similare celor existente în instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, apreciez prematură implementarea, chiar și numai la instanțe pilot, a sistemului bugetelor bazate pe rezultate.

Judecătorii și grefierii români au depus eforturi substanțiale pentru ca reforma sistemului judiciar, inclusiv sub aspectul implementării noilor coduri, să dea roade și aceasta în ciuda volumului mare de muncă și condițiilor improprii de lucru din multe instanțe.

Consiliul Superior al Magistraturii este dator să stăruie prin toate mijloacele pentru a fi asigurată finanțarea corespunzătoare a sistemului, iar corelarea cerințelor bugetare și alocarea resurselor cu rezultatele dorite poate fi abordată doar ulterior rezolvării problemelor legate de infrastructură, resurse materiale, resurse umane etc.

În plus, evaluarea individuală a muncii judecătorilor poate ajuta la obținerea de informații privind capacitățile fiecărui judecător, punctele forte și punctele slabe ale sistemului judiciar. Dincolo de modificările legislative adoptate de actualul Consiliu, precum și de propunerile ce vizează modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sub acest aspect, consider că este nevoie de asumarea de către fiecare judecător a nevoii de autoevaluare și evaluare, ca instrument permanent de identificare de vulnerabilități și de corectare a acestora.

Din acest punct de vedere, voi susține implicarea Institutului Național al Magistraturii în identificarea unor forme de pregătire în domeniu dedicate întregului corp de magistrați, menite să asigure deschiderea necesară atât a celor evaluați, cât și a evaluatorilor pentru realizarea unei evaluări efective și obiective, în folosul creșterii calității activității desfășurate și, implicit, a actului de justiție.

Încurajarea utilizării unor practici coerente este o responsabilitate ce revine conducerii sistemului judiciar, iar Consiliul Superior al Magistraturii este dator să asigure coordonare în această direcție prin:

– consolidarea rolului fundamental al instanței supreme în asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești,

– asigurarea accesului facil la jurisprudența națională, prin publicarea acesteia,

– identificarea și a altor mecanisme administrative complementare, mai rapide, de prevenire a practicii neunitare,

– implicarea Institutului Național al Magistraturii, inclusiv sub aspectul asigurării formării în ceea ce privește motivarea hotărârilor judecătorești, considerentele acestora putând fi utilizate pentru a explica situațiile în care există o divergență aparentă față de cauzele precedente sau față de jurisprudența instanțelor superioare.

Asigurarea unei jurisprudențe consecvente este strâns legată de calitatea legislației și de stabilitatea acesteia. Din acest punct de vedere, trebuie avut în vedere că judecătorii, venind în contact efectiv și continuu cu realitățile și evoluția societății, au posibilitatea să constate dacă sistemul legislativ (mai) este funcționabil, să identifice care sunt deficiențele acestuia.

Prin urmare, orice propunere de modificare legislativă, de corelare a normelor, provenind de la judecători trebuie urgent analizată și valorificată de autoritățile cu atribuții în domeniu, iar Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să asigure organizare din acest punct de vedere, o mai mare implicare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în stabilirea cazurilor în care este necesară îmbunătățirea legislației, o colaborare interinstituțională, inclusiv cu Consiliul Legislativ, pentru a fi realizate evaluări legislative apte să producă schimbări sub aspectul calității reglementărilor.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acționeze pentru prezervarea stabilității cadrului normativ, condiție pentru asigurarea securității raporturilor juridice și pentru o protecție reală a drepturilor și libertăților fundamentale în limitele, precis determinate, ale legii.

5. Garantarea unei reale independențe pentru fiecare judecător, apărarea reputației lor profesionale și protejarea încrederii societății în judecători

Independența sistemului judiciar este strâns legată de independența fiecărui judecător, iar garanțiile care asigură independența sistemului, abordate anterior, asigură și independența personală a judecătorului.

Cu toții știm că independența judecătorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul lor propriu, ci în interesul statului de drept și al tuturor celor care caută și doresc justiție; independența este o cerință fundamentală care permite judecătorilor să apere democrația și drepturile omului[6].

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să își sporească capacitatea de a reacționa pentru a apăra judecătorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea, sau ar fi de natură să pericliteze reputația lor profesională.

Eficiența măsurilor adoptate depinde de termenul în care sunt realizate procedurile menite să asigure realizarea acestei atribuții. În acest sens, apreciez că se impune modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.326/2005, prin prevederea expresă a unor termene scurte în care să fie realizată verificarea aspectelor semnalate de către Inspecția Judiciară, să fie întocmit raportul și să fie adoptată hotărârea prin care Plenul dispune măsurile care se impun și asigură publicarea pe site-ul Consiliului.

Rapiditatea și fermitatea reacției în astfel de situații, precum și realizarea mediatizării acesteia în condiții apte să asigure un nivel comparabil de vizibilitate și impact cu cel al acțiunilor defăimătoare sunt de natură nu doar să protejeze încrederea societății în sistemul judiciar, ci și să creeze și să mențină convingerea fiecărui judecător că beneficiază de o protecție reală și efectivă din partea Consiliului.

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să inițieze din oficiu demersurile de apărare a independenței judecătorilor și, implicit, a sistemului judiciar, o politică reactivă în această direcție, corelată cu implicarea Consiliului Național al Audiovizualului pentru a fi adoptate măsuri reparatorii eficace pentru corectarea informației de către canalul mediatic care a lansat sau a preluat atacurile sunt direcții spre care îmi propun să orientez activitatea viitorului Consiliu Superior al Magistraturii.

Cu echilibru și responsabilitate, Consiliul trebuie să abordeze situațiile în care, prin modul de instrumentare a unor dosare penale în care sunt cercetați judecători, poate fi afectată încrederea publică în integritatea sistemului judiciar. Intervenții în forță, cu mascați, în sediile instanțelor de judecată, urmate de scoaterea judecătorilor din instanță încadrați de mascați și urcarea lor în „dubă” pentru a fi transportați la sediul unității de parchet, fără dispunerea anterioară a unor măsuri preventive, toate acestea filmate și difuzate apoi în mass-media, fără îndoială că evidențiază fermitatea și intransigența organelor de urmărire penală, dar în același timp sunt de natură să imprime în conștiința publică o imagine negativă extinsă la nivelul tuturor judecătorilor, întregii instanțe în care s-a desfășurat „intervenția în forță”.

Fără a tolera în nici un fel pe aceia dintre colegii noștri care se abat de la valorile călăuzitoare ale acestei funcții și susținând eforturile organelor de urmărire penală în sensul identificării și deferirii lor instanței de judecată, Consiliul trebuie să asigure echilibrul în astfel de situații, dialogul deschis și onest între membrii judecători și procurori, maturitatea fiecăruia și scopul lor comun – protejarea încrederii societății în instituțiile din sistemul judiciar și în fiecare judecător și procuror – fiind apte să asigure identificarea celor mai potrivite căi de acțiune în situații de genul celei descrise mai sus.

6. Integritate, responsabilitate și răspundere

Independența magistraților este strâns legată de integritate și responsabilitate, iar încrederea pe care ne-o acordă societatea depinde în mare măsură și de modul de manifestare a integrității și responsabilității.

Reacția fermă și intransigentă a Consiliului Superior al Magistraturii față de orice situație în care este pusă la îndoială integritatea trebuie corelată cu asigurarea formării judecătorilor în domeniul eticii, formare care trebuie orientată mai ales spre necesitatea conștientizării de către judecători a importanței fundamentale a conduitei în profesie și în afara acesteia.

La momentul redactării acestui proiect, este intens criticată Hotărârea Secției pentru judecători nr.434/2016 privind desemnarea consilierilor de etică. Dincolo însă de modul în care actualul Consiliu Superior al Magistraturii a decis să reglementeze cadrul în care sistemul judiciar să răspundă mai bine riscurilor de integritate, fără îndoială sunt necesare măsuri prin care magistrații să aibă posibilitatea să se informeze atunci când sunt frământați de diferite dileme etice și, dacă apreciază necesar, să obțină consiliere.

Publicarea jurisprudenței în materia infracțiunilor de corupție comise de magistrați, publicarea hotărârilor în domeniul răspunderii disciplinare și al deontologiei profesionale, precum și a hotărârilor în materia incompatibilităților într-o formă ușor accesibilă, dezbateri deschise în cadrul instanțelor pe diverse teme ce țin de etica profesiei, inclusiv abordarea unei formări comune cu procurorii și, de ce nu, cu avocații, precum și consultarea întregului corp de magistrați în vederea elaborării unor norme predictibile în materie de etică și deontologie, inclusiv în sensul îmbunătățirii actualului Cod deontologic constituie direcții în care Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să acționeze în scopul dezvoltării unei culturi a integrității judiciare.

De asemenea, este necesar ca viitorul Consiliu să acționeze pentru întărirea rolului Inspecției Judiciare prin crearea unor mecanisme de natură a dezvolta latura preventivă și corectoare a actelor de inspecție.

În acest sens, selectarea și publicarea pentru fiecare dintre abaterile disciplinare reglementate de art.99 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a jurisprudenței în materie disciplinară constituie un instrument util.

În privința modului de reglementare a domeniului răspunderii disciplinare a magistraților, consider că se impune modificarea dispozițiilor art.44 alin.3 din Legea nr.317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul înlăturării ministrului justiției ca titular al acțiunii disciplinare. Puterea și încrederea conferită de societate judecătorilor presupune, în mod obligatoriu, anumite mijloace de a trage judecătorii la răspundere și chiar de a-i înlătura din funcție în cazuri de comportament necorespunzător atât de grav încât să justifice o asemenea măsură; nevoia de precauție în recunoașterea acestei răspunderi provine din nevoia de a păstra independența și libertatea judecătorului la presiuni exterioare.

Dată fiind natura de cele mai multe ori politică a numirii în funcție a ministrului justiției, calitatea acestuia de titular al acțiunii disciplinare este de natură să afecteze independența sistemului judiciar. În plus, potrivit Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, atribuțiile Ministerului Justiției, inclusiv ale ministrului de justiție, se referă exclusiv la domeniul organizării și administrării justiției, ca serviciu public.

Desigur, nimic nu împiedică ministrul justiției ca, atunci când este informat cu privire la conduite ale judecătorilor care ar putea constitui abateri disciplinare, să sesizeze Inspecția Judiciară ori președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Consiliul Superior al Magistraturii este dator să gestioneze cu echilibru și maturitate problema răspunderii materiale a magistraților, fiind esențială înțelegerea de către societate a faptului că erorile judiciare trebuie îndreptate în cadrul unui sistem adecvat de căi de atac și că „nu este potrivit ca un judecător să fie expus, în ceea ce privește exercițiul funcțiunilor juridice vreunei răspunderi personale, chiar prin despăgubirea statului, cu excepția cazului în care face o greșeală intenționată”[7].

Îmbunătățirea activității desfășurate de Consiliul Superior al Magistraturii

1. Contact permanent al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cu judecătorii, procurorii și societatea civilă

Deși în cuprinsul art.31 alin.2 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se prevede că, în scopul informării cu privire la activitatea instanțelor și parchetelor, membrii Consiliului efectuează deplasări la sediile instanțelor și parchetelor și organizează întâlniri cu judecătorii, procurorii și reprezentanții societății civile, în realitate deplasarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la instanțe a avut caracter excepțional, de regulă, realizându-se doar cu ocazia adunărilor generale dedicate dezbaterii raportului anual de activitate; totodată, sunt instanțe care nu au beneficiat niciodată de prezența vreunuia dintre membrii Consiliului; rarele întâlniri cu judecătorii s-au desfășurat, de cele mai multe ori, la inițiativa și invitația acestora din urmă (reamintim, de pildă, întâlnirile conducerilor curților de apel, ale tribunalelor ori judecătoriilor reședință de județ).

O astfel de situație a determinat opinia generală conform căreia Consiliul Superior al Magistraturii este mai degrabă o sinecură pentru unii dintre membrii a căror prezență în viața instanțelor a fost minimă.

Viitorul Consiliu Superior al Magistraturii trebuie să corecteze această situație, iar agenda membrilor Consiliului trebuie astfel concepută pentru a include, periodic, la diferite intervale de timp, prin rotație sau în alt mod acceptat de membrii Consiliului, deplasări la sediile instanțelor, întâlniri pentru dezbaterea diverselor subiecte de interes cu judecătorii cu funcții de conducere, cu judecătorii specializați în anumite domenii sau cu asociațiile profesionale.

Astfel de întâlniri sunt necesare, iar Consiliul trebuie să se implice în organizarea și coordonarea lor pentru a asigura adoptarea de soluții unitare la nivel național, fie că este vorba despre administrarea instanțelor, fie de probleme ce vizează procedurile judiciare.

Dintr-o altă perspectivă, contactul permanent cu judecătorii, procurorii și societatea civilă oferă Consiliului și un feed-back al activității desfășurate, având astfel posibilitatea optimizării permanente a propriei activități, Consiliul Superior al Magistraturii putând constitui un amplu colectiv de tip think tank pentru perfecționarea funcționării sistemului judiciar.

În același scop, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să încurajeze magistrații să fie critici, realiști și constructivi în ceea ce îl privește, creând posibilitatea formulării de propuneri pentru îmbunătățirea activității, prin postarea acestora într-o secțiune specială din EMAP.

2. Consultarea reală a instanțelor de judecată

Deciziile cu privire la aspectele esențiale care vizează activitatea instanțelor – alocări sau reduceri de posturi, propuneri de modificare a legislației primare sau secundare, decizii de numire, delegare, transfer ori detașare etc. – trebuie să fie precedate de consultarea instanțelor, acordând acestora timpul care să le permită furnizarea unui răspuns bine documentat.

În același timp, trebuie avut în vedere că instanțele au refuzat să transmită răspunsuri ori au formulat răspunsuri formale atunci când s-au confruntat cu un număr mare de adrese transmise de diferitele comisii ori grupuri de lucru, de Secția pentru judecători sau de Plen, și pentru care era stabilit un termen de răspuns de-a dreptul prohibitiv.

Cum astfel de practici au fost catalogate ca demonstrând în fapt lipsa intenției reale a Consiliului de a afla opinia instanțelor, se impune organizarea și coordonarea activității de consultare a instanțelor într-o manieră care să creeze acestora convingerea că opiniile transmise sunt cu adevărat analizate la nivelul Consiliului.

Pentru aceasta, cred că orice consultare a instanțelor în problemele de interes general ale sistemului judiciar trebuie să fie urmată de o centralizare obligatorie a tuturor punctelor de vedere exprimate, publicată pe EMAP, în zona accesibilă tuturor judecătorilor.

3. Transparența activității

În relația cu corpul magistraților, Consiliul trebuie să asigure transparența tuturor activităților și deciziilor referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și parchetelor, cariera, evaluarea, formarea și examenele judecătorilor.

În acest sens, date fiind practicile din ultimul timp ale actualului Consiliu, este din nou de actualitate necesitatea asumării responsabilității publicării nu doar a ordinii de zi, ci și a documentelor la care se referă (note, opinii ale comisiilor, secretarului general, direcțiilor etc.), astfel încât toți cei interesați să poată lua cunoștință de conținutul lor. Măsura este necesară mai ales atunci când problemele asupra cărora Consiliul hotărăște pot fi de interes pentru mai multe instanțe ori pentru mai mulți magistrați.

De asemenea, modificarea ordinii de zi, prin suplimentarea acesteia, trebuie să constituie o situație excepțională, în caz contrar norma privind publicarea ordinii de zi cu trei zile înainte fiind golită de conținut.

O riguroasă motivare a hotărârilor adoptate creează convingerea temeiniciei activității desfășurate și ușurează acceptarea lor de către cei cărora le sunt destinate.

În exterior, transparența activității Consiliului este de natură să sporească încrederea în capacitatea acestui organism de a-și îndeplini în mod obiectiv și responsabil atribuțiile legale, fiind în același timp o condiție esențială a încrederii pe care cetățenii trebuie să o aibă în funcționarea justiției și o garanție împotriva riscului politizării sau tentației corporatismului[8].

Pentru aceasta este necesară îmbunătățirea strategiei de comunicare a Consiliului, inclusiv prin intensificarea participării reprezentanților Consiliului la dezbateri publice privind sistemul judiciar.

4. Armonizarea acțiunilor, crearea unei echipe și manifestarea Consiliului Superior al Magistraturii ca un adevărat organ colegial

Reușita oricărui demers de creștere a performanțelor sistemului judiciar, de consolidare a statutului judecătorilor și procurorilor – pe care am convingerea că fiecare dintre viitorii membri ai Consiliului și-l propune – depinde, cred, în mod esențial de măsura în care aceștia vor fi capabili să acționeze într-o manieră integrată, ca o echipă solidă și animată de aceleași valori.

Voi susține în cadrul Consiliului o comunicare directă, deschisă și onestă, echilibrată și nepătimașă, astfel încât divergențele de opinii să fie depășite fără a afecta coeziunea echipei și fără a conduce la crearea de grupuri de interese sau chiar mici alianțe între membrii Consiliului.

5. Îmbunătățirea imaginii publice a sistemului judiciar și a relației cu mass-media

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să fie cel dintâi preocupat pentru înțelegerea corectă de către societate în general a modului în care funcționează justiția, dialogul cu publicul, în mod direct sau prin intermediul presei, fiind de importanță crucială pentru îmbunătățirea cunoștințelor cetățenilor în privința legii și pentru a crește încrederea acestora în puterea judecătorească[9].

Având în vedere natura funcției, judecătorii sunt expuși în permanență criticilor publice, în ultima perioadă remarcându-se o tendință aproape excesivă a mass-media de a acorda atenție deosebită puterii judecătorești și, mai ales, cauzelor instrumentate de aceasta. De asemenea, prin canalele mass-media sunt transmise comentarii critice uneori neechilibrate ale politicienilor, care pot submina, deliberat sau nu, încrederea în puterea judecătorească.

Fără a nega rolul important pe care mass-media îl are într-o societate democratică, sunt necesare pârghii de natură a asigura o informare corectă a opiniei publice.

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să asigure ca atât în structura de comunicare din cadrul Consiliului, cât și la nivelul instanțelor să existe purtători de cuvânt bine pregătiți în domeniu, cu abilități de comunicare și dorință de a contribui, prin modul de abordare a relației cu mass-media, la crearea unei imagini corecte despre justiție și judecători în rândul opiniei publice.

Desigur, experiența unui jurnalist ar putea spori eficiența comunicării cu mass-media, însă realitatea demonstrează că magistrații sunt cei care trebuie să își asume acest rol.

O abordare pro-activă a purtătorilor de cuvânt din instanțe, de genul aceleia practicate de unele structuri de parchet, este de natură să asigure o informare rapidă a opiniei publice asupra chestiunilor care justifică un interes public deosebit. În toate situațiile însă mesajul transmis trebuie să fie clar, concis, fără echivoc și totodată apt să clarifice semnificația hotărârilor pentru public.

Justiția televizată asigură audiență, însă preocuparea esențială atât pentru sistemul judiciar, cât și pentru mass-media trebuie să fie acuratețea și obiectivitatea informațiilor transmise.

Consolidarea relației cu mass-media și transformarea acesteia într-un partener în informarea corectă a opiniei publice, indiferent că se referă la aspecte negative ale activității judiciare ori la succese înregistrate, constituie o modalitate prin care poate fi îmbunătățită imaginea publică a sistemului judiciar.

Reprezentanții mass-media trebuie încurajați să vină în instanțe, să cunoască în mod direct condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, volumul de cauze pe care aceștia îl au de soluționat, problemele curente cu care se confruntă, rușinea pe care o resimt atunci când află despre judecători, colegi de-ai lor, care le trădează valorile și principiile.

6. Îmbunătățirea legislației primare și secundare care vizează sistemul judiciar

Modificarea pachetului de legi privind justiția, deși asumată de actualul Consiliu, nu s-a realizat nici până în prezent, deși realitatea obiectivă o impune.

Dincolo de propunerile transmise de către Consiliul Superior al Magistraturii Ministerului Justiției, sunt necesare și alte modificări legislative, menite să sporească legitimitatea și rolul Consiliului în organizarea și funcționarea sistemului judiciar.

Sub acest aspect, voi susține abrogarea dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, neexistând nicio rațiune pentru care judecătorii și procurorii detașați la alte instituții decât instanțele și parchetele nu pot participa la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. În condițiile în care durata detașării este limitată în timp, iar în perioada detașării judecătorii și procurorii își păstrează această calitate, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând în continuare decident în privința carierei lor, este firesc ca și judecătorii detașați la Institutul Național al Magistraturii, la Școala Națională de Grefieri, la Inspecția Judiciară, la Consiliul Superior al Magistraturii ori la Ministerul Justiției să își exercite dreptul de vot.

În al doilea rând, este necesar ca avizul pe care Plenul îl emite asupra proiectelor de acte normative care privesc activitatea autorității judecătorești, asupra proiectelor de regulamente și ordine care se aprobă de ministrul justiției să fie un aviz conform în considerarea tocmai a rolului și atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Dificultatea cu care sunt materializate propunerile Consiliului Superior al Magistraturii de inițiere ori modificare a unor acte normative în domeniul justiției aduc în discuție necesitatea ca într-o viitoare reglementare constituțională Consiliul să aibă inițiativă legislativă.

Consiliul trebuie să aibă o legătură mai strânsă, la nivel tehnic, cu cele două Camere ale Parlamentului pentru cunoașterea activă a construcției procesului legislativ și pentru a asigura o interfață eficientă în planul inițiativelor ori îmbunătățirilor legislative. Din același punct de vedere, este necesară o bună relație cu Guvernul pentru a fi informat în timp util asupra demersurilor normative care pot influența activitatea autorității judecătorești.

Se impune de asemenea o restructurare a atribuțiilor care revin Plenului și, respectiv, secțiilor Consiliului, prin degrevarea Plenului de atribuții care îi vizează exclusiv pe judecători sau pe procurori.

Relativ la regulamentele adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în aplicarea legilor de bază ale sistemului judiciar[10], este necesară revizuirea și adaptarea lor modificărilor legislative intervenite ulterior adoptării, precum și simplificarea procedurilor de desfășurare a diverselor examene și concursuri, mai ales în cazul reglementărilor care vizează personalul auxiliar de specialitate și conex.

Concluzii

Am încercat în paginile anterioare să expun pe scurt cele mai importante direcții spre care doresc să orientez activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă voi avea onoarea de a fi membru al acestui organism. O abordare mai extinsă nu cred că și-ar fi avut rostul întrucât ar fi sporit considerabil volumul acestei lucrări. Am scris cu speranța legitimă că dumneavoastră, judecătorii curților de apel, al căror vot de încredere mi-l doresc, veți aloca o parte din timp pentru a parcurge aceste rânduri.

Ideile expuse sunt rezultate din experiența personală, de judecător de scaun, dar și parte din mai multe echipe manageriale, precum și din discuțiile avute cu foarte mulți colegi judecători, iar obiectivele pe care mi le propun sunt realiste și pragmatice, punerea lor în aplicare putând aduce un plus de valoare vizibil sistemului judiciar.

Cred cu tărie în valoarea oamenilor care compun puterea judecătorească, după cum cred cu tărie în ceea ce trebuie să fie Consiliul Superior al Magistraturii pentru fiecare dintre noi. Tocmai de aceea, ca orice judecător din această țară, cel mai mult îmi doresc ca viitorul Consiliu să fie format din colegi animați de valorile comune ale integrității, demnității, onestității, loialității și determinării, responsabili față de întregul corp al magistraților și față de societate.

În întreaga mea activitate mă ghidez după astfel de principii călăuzitoare, sunt gata să mă implic și mai mult, să învăț și să mă perfecționez continuu, fiind totodată conștientă de imensa responsabilitate pe care mi-o asum propunându-vă această candidatură și solicitându-vă să-mi acordați încredere prin votul menit să asigure alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Conștientă fiind că misiunea unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii este una extrem de dificilă, pentru succesul acestui proiect contez pe buna mea credință, pe experiența profesională pe care am acumulat-o în timp, pe susținerea și colaborarea activă a tuturor colegilor care m-au încurajat în acest demers pentru că toți ne dorim un sistem judiciar performant, cu adevărat independent, imparțial, competent și accesibil.

Iar dacă veți aprecia că alți judecători candidați vor fi mai potriviți pentru această demnitate, vă asigur că viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii vor avea în mine un partener loial și implicat în toate demersurile menite să realizeze dezideratele enunțate anterior.


[1] A. Rădulescu – Puterea judecătorească, în vol. Constituția din 1923 în dezbaterea contemporanilor, Ed. Humanitas, București, 1990, pag. 304

[2] CEPEJ (2012). European Judicial System. Ediția din 2012 (Datele din 2010). Efficiency and Quality of Justice

[3] Analiza funcțională a sectorului juridic din România – raport preliminar pentru întâlnirea decizională, ianuarie 2013; în același sens și Raportul final al proiectului Determinarea și implementarea volumului optim de muncă al judecătorilor și grefierilor și asigurarea calității activităților instanțelor.

[4] Persoanele cu o vechime de cel puțin 5 ani în alte profesii juridice numite în magistratură pe bază de concurs

[5] Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Național, București, 1997, p. 259.

[6] Avizul C.C.J.E. nr.18 (2015) – Poziția puterii judecătorești și relația ei cu celelalte puteri ale statului în democrația modernă

[7] Avizul CCJE nr.3 (2002) asupra principiilor și regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor și în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile și imparțialității

[8] Avizul CCJE nr.10 (2007)

[9] Avizul CCJE nr. 7(2005)

[10] Avem în vedere Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

Jud. Nicoleta Margareta Țînț: „Pentru mai multă implicare, pentru echilibru, responsabilitate, bună-credință și onestitate în sistemul judiciar” was last modified: septembrie 19th, 2016 by Universul Juridic

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter