Programul jud. GABRIEL MUSTAŢĂ: „Principalele obiective urmărite în cazul alegerii ca membru CSM”

15 sept. 2016
Vizualizari: 2128
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Universuljuridic.ro își propune să aducă la cunoștința celor interesați programele candidaților la alegerile CSM din 2016. În acest sens adresăm candidaților invitația de a ne transmite informațiile pe care doresc să le disemineze la adresa portal@universuljuridic.ro.

Candidat

Judecător GABRIEL MUSTAȚĂ

judecator GABRIEL MUSTAȚĂ, candidat CSM 2016

Vezi CV sau

Despre

• Judecător la Judecătoria Constanța

• Membru în colegiul de conducere al Judecătoriei Constanța


Programul judecătorului Gabriel Mustață: „Principalele obiective urmărite în cazul alegerii ca membru CSM”

 

* Considerații preliminare

Potrivit art. 133-134 din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii este parte a autorității judecătorești din țara noastră, alături de instanțele judecătorești și de Ministerul Public.

Din legile justiției, adoptate în anul 2004[1], reiese rolul bivalent al Consiliului Superior al Magistraturii, și anume de garant al independenței justiției și de administrator al sistemului judiciar.

Necesitatea unor intervenții legislative ori a unei administrări mai eficiente se impune în privința unor chestiuni diverse, care se manifestă fie la toate nivelurile instanțelor/parchetelor, fie doar la anumite niveluri de jurisdicție, însă configurarea Consiliului Superior al Magistraturii în format colegial, cu reprezentanți ai judecătorilor și procurorilor de la toate nivelurile, este de natură a crea premisele consolidării sistemului judiciar, în ansamblu.

Acest sistem este într-o continuă evoluție, inerentă în raport de cea socială în general, ceea ce impune adaptabilitate la nevoile justițiabilului și la cele ale profesioniștilor justiției.

Periodic apar noi și noi provocări care așteaptă soluții, însă problemele care ocupă în prezent agendele de discuții sunt foarte importante, pe fondul modificărilor legislative inițiate în cursul anului 2015 de către Consiliul Superior al Magistraturii, în actuala sa componență.

Raportul MCV – privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, întocmit de Comisia Europeană la data de 27.01.2016 și care are o rubrică distinctă dedicată reformei sistemului nostru judiciar, subliniază faptul că această reformă continuă, alături de lupta împotriva corupției, să fie chestiuni importante pentru societatea românească, iar măsurile de reformă trebuie să asigure ireversibilitatea progreselor înregistrate.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Dată fiind importanța majoră a impactului unor asemenea modificări, precum și momentul la care acestea au fost promovate de Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv spre finalul mandatelor membrilor săi, ținând cont și de contextul politic actual (în toamna acestui an urmând a se organiza alegeri parlamentare), opinez că proiectul de modificare a legilor justiției ar trebui retras și repus în dezbatere de către noul Consiliu, acesta având a-și asuma forma de modificare după o analiză mai aprofundată a stării sistemului judiciar, inclusiv prin studii de drept comparat la nivelul țărilor Uniunii Europene, precum și după acordarea unei perioade rezonabile pentru dezbateri în rândul magistraților.

Este esențial ca activitatea Consiliului, în viitoarea sa formulă, să se înscrie în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, astfel cum aceasta a fost prevăzută în Planul de acțiune pentru perioada de referință, convenit cu Comisia Europeană. (http://www.just.ro/planul-de-actiune-pentru-implementarea-strategiei-pentru-dezvoltarea-sitemului-judiciar-2015-2020/)

* Principalele obiective urmărite în cazul alegerii în Consiliul Superior al Magistraturii

 

1. Reconectarea Consiliului la profesie și crearea cadrului adecvat pentru ca membrii acestuia să poată răspunde în fața judecătorilor/procurorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului

Potrivit Raportului tehnic (secțiunea 2.5, p. 21) ce a stat la baza întocmirii, de către Comisia Europeană, a ultimului Raport privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, actualul Consiliu Superior al Magistraturii este „deconectat de profesie”, fiind reținută aici atitudinea netransparentă a Consiliului manifestată cu ocazia unor modificări legislative inițiate în cea de-a doua parte a anului 2015, cu privire la un nou sistem de numire, evaluare și promovare a magistraților. Astfel, numai după ce peste o mie de magistrați au semnat un memoriu comun pe acest subiect, Consiliul a inițiat consultarea instanțelor și parchetelor cu privire la modificările respective.

Propuneri spre atingerea obiectivului:

a) Solicitarea oficială adresată Ministerului Justiției, de către Consiliu, pentru retragerea proiectului de modificare a legilor justiției.

b) Inițierea unei analize aprofundate cu privire la nevoile de schimbare a pachetului de legi privind justiția, inclusiv prin studii de drept comparat la nivelul țărilor Uniunii Europene, urmată de repunerea în discuție a propunerilor de modificări și consultarea reală, efectivă a corpului magistraților (nu în timpul vacanței judecătorești, precum s-a procedat în anul 2015). Modificările legislative vizează aspecte mult prea importante ale sistemului judiciar pentru a fi sărite sau neglijate aceste etape, fiind esențial ca ele să urmărească întărirea autorității judecătorești și eficientizarea activității judiciare.

c) Adoptarea unei atitudini de maximă transparență a Consiliului ori de câte ori sunt luate în discuție chestiuni ce țin de organizarea și activitatea judiciară, prin invitarea la discuții, în mod direct, a asociațiilor profesionale reprezentative la nivelul judecătorilor/procurorilor.

d) Asumarea, de către noul Consiliu, a unui program regulat de reuniuni deschise cu adunări ale judecătorilor și procurorilor, pe diferite grade de jurisdicție, cel puțin la începutul fiecărui an, ocazie cu care să fie prezentat raportul anual privind starea justiției; în lipsa unei asemenea măsuri, mă angajez să particip personal la întâlniri cu judecătorii din raza curților de apel, organizate periodic, astfel încât în cursul unui an calendaristic să parcurg toate cele cincisprezece circumscripții, cu scopul de a consulta corpul judecătorilor și asociațiile profesionale asupra problemelor cu care se confruntă și care pot face obiectul acțiunilor Consiliului.

e) Inițierea și menținerea unui dialog permanent al Consiliului cu societatea civilă.

f) Aducerea la cunoștință publică, prin intermediul unei pagini personalizate de internet sau a unui blog, a bilanțului activității mele în cadrul Consiliului, la anumite intervale de timp, dar cel puțin anual.

g) Potrivit art. 2 teza a doua din Legea nr. 317/2004, membrii Consiliului răspund în fața judecătorilor/procurorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, însă după emiterea Deciziei nr. 196/04.04.2013 de către Curtea Constituțională, prin care s-a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 55 alin. 4 și 9 din Legea nr. 317/2004, s-a instituit un vid legislativ în ceea ce privește posibilitatea revocării din funcție a membrilor aleși ai Consiliului, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor încredințate.

Consider că această chestiune necesită a fi reglementată de urgență, chiar mai înainte de promovarea, la pachet, a tuturor modificărilor legislative ce trebuie repuse în discuție (a se vedea supra, lit. a și b), sens în care Ministerul Justiției trebuie solicitat să inițieze un proiect de Ordonanță de Urgență vizând exclusiv modificarea textului art. 55 din Legea nr. 317/2004, astfel cum acest minister și-a însușit forma acestei norme, în urma consultărilor purtate în primăvara anului curent în cadrul grupului de lucru special constituit și la care au participat și asociații profesionale ale magistraților.

h) Completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor în sensul degrevării parțiale de activitatea specifică de lucru în cadrul instanțelor/parchetelor a câte unui reprezentant al fiecărei asociații profesionale care îndeplinește anumite cerințe minime de reprezentativitate (un anumit număr de membri înscriși în acea asociație). Măsura nu este de natură a perturba activitatea instanțelor, dat fiind numărul redus al asociațiilor reprezentative, dar este binevenită pentru asigurarea timpului necesar ca asociațiile să fie în măsură să își reprezinte mai eficient membrii, în relația cu instituțiile sistemului judiciar.

2. Întărirea statutului magistratului și consolidarea independenței acestuia

Statutul judecătorilor și procurorilor trebuie să corespundă standardelor intrinseci acestor profesii, iar cum puterea judecătorească este una dintre cele trei forțe recunoscute de Constituție ca asigurând echilibrul puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, înseamnă că magistrații nu trebuie să fie plasați pe poziții de inferioritate în raport de celelalte două puteri.

Propuneri concrete:

a) Eliminarea din legislație a categoriei personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, recunoscută prin art. 87 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 (cu privire la care am invocat excepția de neconstituționalitate în procese în care sunt parte, nesoluționate până în prezent), categorie care, deși asimilată magistraților, beneficiază totuși de mai multe drepturi efective decât cei dintâi, fără însă a presta activități specifice judecătorilor/procurorilor.

În prezent, la nivelul Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Ministerul Justiției (incluzând autoritățile/direcțiile din subordine) sunt 242 de persoane asimilate judecătorilor și procurorilor, dintre care 137 cu grad de PICCJ, 44 cu grad de curte de apel, 24 cu grad de tribunal, 22 cu grad de judecătorie și (doar) 6 cu grad de stagiar, iar 9 dintre funcțiile ocupate sunt de conducere. Aceste date au rezultat dintr-o analiză efectuată nu de către vreo instituție de resort, ci de către o asociație profesională independentă, respectiv Asociația Forumul Judecătorilor, al cărei raport poate fi accesat la adresa de internet http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2016-06-17-21087290-0-raport-despre-personalul-asimilat-magistratilor.pdf

Consider că nu există motive obiective care să justifice existența categoriei personalului asimilat, pentru care promovarea în funcții de execuție (prin dobândirea gradelor de tribunal, curte de apel, PICCJ) se face mult mai facil decât în cazul judecătorilor și procurorilor, dat fiind că cei asimilați nu concurează pe număr limitat de locuri, fiind suficient să participe la examen și să obțină nota minimă prevăzută de regulamentele de concurs 6.000 (în cazul MJ) sau 7.000 (în cazul CSM, INM).

De fapt, existența categoriei menționate, a cărei activitate nu este specifică judecătorilor/procurorilor, este de natură a șubrezi statutul magistraților, discreditând și coborând în derizoriu însăși demnitatea și statutul funcției de judecător și procuror, cu atât mai mult cu cât procedura de avansare a acestora în carieră este mai mult mai facilă decât cea a magistraților.

Atribuțiile personalului asimilat au mai degrabă legătură cu cele ale consilierilor juridici, decât cu activitatea de magistrat, iar importanța socială a celor două categorii este incomparabilă.

Mai mult, existența acestei categorii este de natură a crea confuzie în societatea civilă cu privire la statutul judecătorului și procurorului, inducând publicului impresia existenței unor judecători și procurori de „cancelarie”, subordonați administrativ, lucru inacceptabil pentru un stat de drept, în care modul de reglementare a funcției de judecător și procuror trebuie să fie expresia independenței justiției. Ca o expresie a ridicolului situației, în spațiul public s-a lansat o dezbatere privind introducerea unei norme care să reglementeze vestimentația personalului asimilat în sala de judecată, după modelul judecătorilor și procurorilor (http://www.juridice.ro/453230/stabilirea-tinutei-vestimentare-a-magistratilor-in-sedintele-de-judecata-proiect.html).

Soluția de reglementare a întregii situații astfel create, apreciez că impune inițierea modificărilor legislative în sensul abrogării art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și adoptarea unor măsuri tranzitorii, în sensul ca:

– într-un anumit termen dat, funcțiile personalului asimilat să fie transformate în funcții publice (Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată) sau funcții pentru personal contractual, după caz;

– persoanele care sunt asimilate judecătorilor și procurorilor la vremea intrării în vigoare a modificării propuse, să poată fie opta pentru rămânerea pe funcția transformată (continuându-și activitatea în același fel, dar fără a mai beneficia de drepturile specifice magistraților), fie pentru trecerea în magistratură, pe funcții de judecător/procuror disponibile în sistem, prin promovarea unui examen unic organizat în acest scop, de Consiliul Superior al Magistraturii prin Institutul Național al Magistraturii, potrivit regulilor de admitere în magistratură conform art. 33 din Legea nr. 303/2004.

b) Punerea în discuție și analizarea modului actual de selecție a magistraților, pentru a se stabili dacă sistemul nostru judiciar și societatea română, în general, sunt pregătite pentru modificarea acestui sistem. Personal, apreciez că generațiile de absolvenți ai Institutul Național al Magistraturii, dintre care mulți foarte tineri, au constituit o necesitate pentru primenirea corpului magistraților, în considerarea modernizării așteptate, a asigurării garanțiilor de integritate impuse de statut și de îndeplinirea cerințelor democratice, atent supravegheată de instituțiile Uniunii Europene în ultimul deceniu.

Mai devreme sau mai târziu, consider însă că sistemul de selecție al judecătorilor și procurorilor trebuie să devină unic, printr-o formă mixtă de intrare în profesie, respectiv numai prin susținerea concursului de admitere în Institutul Național al Magistraturii și absolvirea cursurilor de pregătire inițială organizate de acesta, dar cu îndeplinirea unei condiții de vechime minimă anterioară într-o profesie juridică. Modelul altor țări din cadrul Uniunii Europene, care poate fi urmat și de sistemul nostru, impune de regulă o perioadă de 5 ani, ca vechime anterioară.

c) Sistemul de promovare în funcțiile de execuție trebuie regândit, în ultima vreme ajungându-se la o concurență tot mai acerbă din cauza restrângerii posibilității de promovare efectivă coroborată cu creșterea numărului de magistrați înscriși la concursurile de promovare.

Și de această dată se impune a fi amintită diferența de tratament aplicată magistraților, față de celelalte categorii socio-profesionale din sistemul public și, mai ales față de personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, creându-se practic un sentiment de umilință, de batjocură în rândul multor concurenți la promovare din rândul magistraților.

Personal, în procese inițiate în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, am invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, apreciind că sintagma „în limita numărului de locuri” din textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, care consacră principiul egalității în drepturi a cetățenilor.

Pe acest subiect, opinez că propunerea lansată de Ministerul Justiției în dezbatere publică la începutul lunii iunie 2016, după finalizarea consultărilor în grupul de lucru special constituit, poate fi acceptată (promovarea pe loc urmând a se face fără limitarea numărului de locuri scoase la concurs, prin organizarea unui examen, cel puțin o dată la doi ani), însă nu pot fi acceptate pragurile de vechime însușite de Ministerul Justiției (7 ani pentru tribunal, 10 ani pentru curte de apel, 15 ani pentru Înalta Curte de Casație și Justiție), care sunt nejustificat de mari în raport de aspirațiile magistraților, de dreptul lor la promovare astfel cum a fost cunoscut de aceștia până în prezent, precum și de nevoile sistemului.

Foarte important este ca, oricare vor fi modificările agreate de legiuitor în privința pragurilor de vechime necesare promovării în sistemul judiciar, să se reglementeze printr-o norma tranzitorie ca modificările să-i vizeze doar pe cei care acced în magistratură ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, argumentul în acest sens fiind legat de previzibilitatea legii. Fiecare dintre noi, atunci când ne-am canalizat eforturile pentru a deveni magistrați, am avut o anumită perspectivă de evoluție în (noua) carieră, iar schimbarea regulilor în „timpul jocului” și în defavoarea magistraților nu ar face decât să accentueze starea de nemulțumire care se manifestă, mai mult sau mai puțin, la fiecare dintre noi. În caz contrar, s-ar putea produce situații bizare, în sensul că unii dintre cei care au participat la concursuri nu vor îndeplini condițiile de vechime pe noua lege, o anumită perioadă de timp, în vreme ce alți colegi de-ai lor, cu aceeași vechime, au promovat deja în grad.

De asemenea, judecătorilor trebuie să li se deschidă calea dobândiri gradului corespunzător de Înaltă Curte de Casație și Justiție, întocmai precum procurorilor.

Așezarea, pe aceste coordonate, a modului de promovare pe loc, trebuie corelată cu regândirea sistemului de promovare efectivă, în funcții de execuție, pentru că vor exista tot mai mulți magistrați cu grade corespunzătoare instanțelor superioare față de cele la care activează și tot mai puține locuri pe care se va putea promova efectiv.

În această privință, trebuie stabilit un sistem unic de evaluare, eventual printr-o comisie unică constituită la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii sau Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru analizarea obiectivă a tuturor candidaturilor, cu stabilirea precisă a criteriilor ce vor putea fi avute în vedere în astfel de situații (ex: nota obținută la examenul de promovare în gradul corespunzător instanței la care se dorește promovarea; calificativul obținut la ultima evaluare etc.).

d) Detașările judecătorilor și procurorilor de la instanțe/parchete la alte instituții, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 trebuie mai atent gestionate, pentru a nu crește în mod nejustificat numărul magistraților detașați și care, în acest fel, efectuează alte activități decât cele specifice profesiei lor.

Apoi, consider că perioadele în care o persoană poate fi detașată în afara instanțelor/parchetelor, astfel cum acestea sunt prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol (de la 6 luni la 3 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru cel mult 3 ani) trebuie să alterneze cu perioade cel puțin egale în care magistratul să își desfășoare activitatea în instanță/parchet, astfel încât să se asigure un contact suficient cu problematica/practica judiciară, și numai după aceea să se poată dispune din nou detașarea celui în cauză.

e) Demararea imediată a măsurilor necesare punerii în aplicare a dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 304/2004, astfel cum s-a prevăzut în forma inițială a acestui text de lege, în sensul ca funcția de ordonator principal de credite al instanțelor judecătorești altele decât Înalta Curte de Casație și Justiție, să fie preluată de această instanță de la Ministerul Justiției, pentru a se asigura independența financiară a tuturor instanțelor din țară. Deși această preluare ar fi trebuit să se întâmple la data de 01.01.2008, totuși s-a prorogat, prin dispoziții succesive ale Guvernului, termenul de preluare a atribuțiilor de gestionare a acestor bugete, fapt ce condus la nenumărate inechități în ceea ce privește modul de acordare a unor drepturi bănești către judecători.

Perpetuarea acestei situații este de natură a afecta independența sistemului judecătoresc din România, mai cu seamă prin felul în care funcționarii Ministerului de Justiție gestionează relațiile cu judecătorii. În concret, acest minister – în calitatea sa de ordonator principal de credite al tuturor instanțelor judecătorești, cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție, aplică haotic și discreționar norme privind drepturile salariale ale magistraților, de aici născându-se nenumărate procese.

În România, gestionarea bugetului instanțelor reprezintă o atribuție a Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite. Fundamentarea pornește de la comunicarea ierarhică tribunale – curți de apel – Ministerul Justiției, bugetul fiind supus spre aviz consultativ Consiliului Superior al Magistraturii. Soluția legislativă actuală, aflată în contradicție cu recomandările Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), pune o problemă serioasă de independență a justiției, cât timp bugetul este controlat de puterile executivă și legislativă.

Starea de subfinanțare a sistemului judiciar, neplata drepturilor salariale restante (recunoscute prin hotărâri judecătorești, ulterior), inechitățile din sistemul de salarizare, refuzul puterii executive de a renunța la pârghiile financiare privind instanțele judecătorești, prin trecerea administrării bugetului acestora la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestarea tot mai frecventă a celor mai importante elemente privind statutul judecătorilor și procurorilor au constituit premisele slăbirii sistemului nostru judiciar.

f) Inițierea unei propuneri de reluare a plăților drepturilor bănești cuvenite magistraților, constând în: primă de concediu (recunoscută de art. 6 alin. 4 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005); decontarea a 6 călătorii dus-întors, în decursul uni an, potrivit art. 80 din Legea nr. 303/2004 (în loc de 3 asemenea călătorii sau 6 călătorii simple, cum s-a prevăzut prin Legea nr. 283/2011).

Conștient fiind de necesitatea unei mai bune remunerări a magistraților și, în același timp, de atitudinea refractară a executivului în privința cererilor de majorări salariale, consider că pe termen scurt se poate cere, cu succes, reluarea plății acestor drepturi, justificarea unei asemenea cereri fiind dată de importanța activității judecătorilor și procurorilor în cadrul societății, de responsabilitățile acestora și de multitudinea restricțiilor la care sunt supuși, conform legii.

Potrivit art. 125 din Legea fundamentală, judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

La nivel infraconstituțional, statutul magistraților este reglementat prin Legea nr. 303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali. Cap. II din Legea nr. 303/2004 stabilește o serie de incompatibilități și interdicții pentru judecători și procurori, care se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți.

Principiile fundamentale privind independența magistraturii, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delincvenților (Milano, 26 august – 6 septembrie 1985) și confirmate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluțiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 și nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 că „durata mandatului judecătorilor, independența acestora, siguranța lor, remunerația corespunzătoare, condițiile de muncă, pensiile și vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.

Standardele Minime de Independență Judiciară, adoptate de International Bar Association în 1982, prevăd că „pensiile și salariile judiciare ar trebui să fie modificate conform creșterii prețurilor, independent de controlul executivului (pct. 14). În anumite state, salariile judecătorilor sunt protejate împotriva scăderilor, deși măririle salariale pot depinde de puterea executivă și cea legislativă.”

Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independența, eficacitatea și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, subliniind importanța independenței judecătorilor în scopul întăririi preeminenței dreptului în statele democratice și în considerarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a Principiilor fundamentale ale Organizației Națiunilor Unite privind independența magistraturii, anterior menționate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, și pe aceea „de a veghea ca statutul și remunerația judecătorilor să fie pe măsura demnității profesiei lor și a responsabilităților pe care și le asumă”.

Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului Miniștrilor către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile (adoptată de Comitetul Miniștrilor în 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaților miniștrilor) prevede că – „54. Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului și responsabilităților lor și să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influențeze deciziile. Trebuie să existe garanții pentru menținerea unei remunerații rezonabile în caz de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum și pentru plata unei pensii pentru limită de vârstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exercițiu. Trebuie introduse dispoziții legale specifice care să instituie o măsură de protecție împotriva unei reduceri a remunerației care ar viza în mod specific judecătorii. 55. Trebuie evitate sistemele în care remunerația de bază a judecătorilor depinde de performanță, căci s-ar putea crea dificultăți pentru independența judecătorilor.”

Art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în anul 1998, statuează – „În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională”, iar la pct. 1.8 din aceeași Cartă se face referire la necesitatea consultării judecătorilor, „prin reprezentanții lor și prin organizațiile lor profesionale, în ce privește deciziile care se iau de puterea executivă și legislativă cu privire la proiectele de modificare a statutului lor și la definirea condițiilor de remunerare și de asigurare a protecției sociale”.

Comisia de la Veneția (Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept), în Raportul privind independența sistemului judiciar adoptat în cadrul celei de-a 82-a sesiuni plenare (Veneția, 12-13 martie 2010) reține că remunerarea judecătorilor trebuie să corespundă demnității profesiei, iar o remunerație adecvată este necesară pentru a proteja judecătorii de ingerințe exterioare. Spre exemplu, Constituția Poloniei garantează judecătorilor o remunerație consistentă în raport cu demnitatea funcției și cu scopul pentru care își îndeplinesc îndatoririle lor. Remunerația magistraților trebuie stabilită ținând seama de situația socială din țară și trebuie să fie comparabilă cu nivelul remunerației înalților funcționari, determinată în funcție de un barem general și de criterii obiective și transparente. Bonusurile care includ un element discreționar trebuie să fie excluse.

În toate aceste documente principiile și măsurile stabilite cu privire la statutul și drepturile magistraților sunt puse în relație directă cu prevederile art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecată de un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege. Deși unele dintre documentele internaționale menționate au valoare de recomandare, prin prevederile pe care le conțin și prin finalitățile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte și în tratate la care România este parte și, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României.

De aceea, în viitoarele discuții în care Consiliul Superior al Magistraturii va fi angajat, pe tema salarizării judecătorilor și procurorilor și a dreptului de pensie al acestora, trebuie evidențiate principiile anterior expuse, care tind la așezarea magistraților pe o poziție corespunzătoare statutului meritat într-o societate democratică.

Tot astfel, pe tema răspunderii patrimoniale a magistraților, din ce în ce mai titrată, va trebui abordată necesitatea asigurării profesionale în caz de atragere a răspunderii patrimoniale.

3. Asigurarea unui cadru propice pentru activitatea specifică desfășurată de magistrați în instanțe și parchete, în special prin:

 

a) Analizarea actualului sistem de punctare a gradului de complexitate a cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor și optimizarea acestuia, în funcție de neajunsurile constatate în urma analizei.

b) Identificarea și alocarea resurselor umane și logistice necesare bunei funcționări a instanțelor/parchetelor, față de constatările relevate prin Raportul anual privind starea justiției, întocmit de Consiliul Superior al Magistraturii pentru anul 2015, din care rezultă că ponderea majoritară a dosarelor este la nivelul judecătoriilor.

Aici trebuie avute în vedere modificările intervenite în cursul anului curent, atât în plan procesual civil cât și în procedura penală, ca urmare a admiterii unor excepții de neconstituționalitate, fapt ce va conduce inevitabil la încărcarea rolului instanțelor de prim grad, în mod semnificativ, cu dosare de o complexitate în general redusă dar foarte multe, având ca obiect confirmarea soluției procurorului de renunțare la urmărirea penală (în materie penală) și încuviințarea executării silite (în materie civilă).

O componentă importantă a îmbunătățirii activității o reprezintă suplimentarea semnificativă a numărului de grefieri, ideal fiind, din această perspectivă, ca unui complet să îi fie alocați doi grefieri.

Cu privire la judecători, se impune observarea atentă și periodică a evoluției încărcăturii la nivelul fiecărei instanțe, pentru adaptarea schemelor de personal în scopul repartizării eficiente a posturilor disponibile.

În vederea găsirii celor mai bune soluții, Consiliul are posibilitatea de a solicita sprijinul acordat de instituțiile europene pentru reforme structurale, prin intermediul SRSS (Structural Reform Support Service).

c) Propunerea modificării Codului de procedură civilă, în sensul ca:

– hotărârea judecătorească să nu mai fie pronunțată în ședință publică, ci pronunțarea să se facă prin implementarea hotărârii în sistemul informatic al instanței;

– să se analizeze posibilitatea tehnică de adoptare a semnăturii electronice pentru fiecare judecător, potrivit Legii nr. 455/2001.

d) Reinstituirea programului de lucru flexibil al judecătorilor, prin modificarea corespunzătoare a art. 5 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor aflat în vigoare. Consider că noua reglementare, prin care a fost eliminat programul flexibil, nu se justifică, părând a fi mai degrabă un instrument de coerciție la îndemâna conducătorilor de instanțe. Chiar dacă au existat tendințe izolate din partea unor judecători de a abuza de facilitatea oferită de vechiul regulament, totuși nu se impune „sancționarea” tuturor judecătorilor.

e) Lansarea unei consultări interne, dar și internaționale – la nivelul sistemelor judiciare din țările UE (pe modelul adoptat de Asociația Forumul Judecătorilor în prima parte a anului 2016), cu scopul de a se identifica proceduri alternative de natură să conducă la degrevarea, pe cât posibil, a instanțelor. Avem în vedere aici faptul că introducerea instituției medierii în legislația noastră, prin Legea nr. 192/2006, este departe de a-și fi atins scopul propus, cu atât mai mult cu cât, ulterior adoptării, a intervenit și Decizia nr. 326/2014 prin care Curtea Constituțională a declarat neconforme cu legea fundamentală acele dispoziții ale legii care obligau părțile să participe la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, mai înainte de sesizarea instanței.

f) Identificarea problematicilor cu caracter repetitiv pe rolul instanțelor, cauzate de tehnica legislativă precară și promovarea propunerilor de îmbunătățire a textelor de lege, în sensul practicii judiciare sau a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru asigurarea practicii judiciare unitare.

g) Continuarea demersurilor începute de actualul Consiliu și care urmăresc buna dezvoltare a sistemului judiciar (ex: desființarea instanțelor militare, conform Hotărârii Plenului nr. 693/07.06.2016 și repartizarea personalului la instanțele civile), precum și reluarea unor acțiuni menite să îmbunătățească activitatea instanțelor/parchetelor și care, din diverse motive, nu au fost finalizate (ex: desființarea instanțelor foarte mici sau lărgirea competențelor acestora).

 

* * *

 

După încheierea perioadei de depunere a candidaturilor, am avut discuții cu unii dintre colegi pe marginea proiectului meu, ajungând astfel să îmi asum și alte idei pe care să le pun în dezbatere și pe care să mi le însușesc drept obiective, după cum urmează:

1. Legat de punerea în discuție și analizarea modului actual de selecție a magistraților, apreciez că o eventuală modificare în acest sens ar trebui conjugată cu reformarea sistemului de pregătire inițială în cadrul INM, aspect cu privire la care trebuie purtată o amplă dezbatere, urmând a fi avute în vedere: perioada optimă pentru asigurarea unei pregătiri preponderent practice; drepturile bănești ale auditorilor de justiție (prea mici, în prezent, pentru a satisface nevoile unui aspirant la cariera de magistrat); menținerea examenului de absolvire (art. 19 din Legea nr. 303/2004) dar eliminarea examenului capacitate (art. 25 din Legea nr. 303/2004), urmând fie a se face o recomandare la sfârșitul stagiului, de către magistratul tutore/formator, fie a se susține exclusiv un examen practic, în ambele cazuri cu păstrarea locului din instanță/ parchet ales la începutul stagiului.

2. Sistemul de numire în funcții de conducere trebuie îmbunătățit, în sensul ca:

– să se instituie o derogare astfel încât să existe posibilitatea numirii/delegării în funcția de conducere (președinte, vicepreședinte, președinte de secție) fără îndeplinirea condițiilor minime de vechime în situația în care nu se înscrie nici un candidat la concurs/ nu promovează nici un candidat concursul și niciunul dintre judecătorii instanței nu îndeplinește condițiile de vechime cerute de lege.

– să se prevadă posibilitatea numirii în funcția de conducere de la alte instanțe doar cu acordul Adunării Generale (majoritate simplă) a judecătorilor din instanța unde se face numirea.

3. Consider că perioadele în care o persoană poate fi detașată în afara instanțelor/ parchetelor, astfel cum acestea sunt prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol (de la 6 luni la 3 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru cel mult 3 ani) trebuie reduse la maximum 2 ani și să alterneze cu perioade cel puțin egale în care magistratul să își desfășoare activitatea în instanță/parchet, astfel încât să se asigure un contact suficient cu problematica/practica judiciară, și numai după aceea să se poată dispune din nou detașarea celui în cauză.

De asemenea, perioada mandatului membrilor CSM ar trebui redusă la 4 ani, 6 ani fiind o perioadă prea mare și de natură a conduce la deprofesionalizarea magistraților, alegerile urmând a se situa între alegerile parlamentare (ex: alegerile din 2022 pentru CSM vor fi la doi ani de la alegerile parlamentare din 2020 și cu doi ani înaintea celor din 2024), în condițiile în care rațiunea celor 6 ani prevăzuți acum de art. 133 alin. (4) din Constituție a fost pentru a nu se suprapune cu ciclurile de conducere politică a țării.

4. Reducerea perioadei de interdicție pentru transfer de la 3 la 2 ani [art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004].

5. Având în vedere lipsa de eficiență practică a hotărârilor pronunțate de CSM în materia apărării reputației profesionale și independenței magistraților, consider că se impune completarea art. 30 din Legea nr. 317/2004, după modelul art. 26 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 referitoare la prevenirea și combaterea discriminării, în sensul ca CSM să poată aplica amenzi persoanelor fizice sau juridice considerate vinovate, dar și să poată obliga persoanele în cauză la publicarea, în mass-media, a dispozitivului hotărârii prin care s-a constatat afectarea independenței sau reputației profesionale a judecătorilor/procurorilor, cu posibilitatea contestării hotărârii la Secția de contencios administrativ și fiscal a ICCJ.

6. Abrogarea Hotărârii CSM – Secția pentru judecători nr. 434/17.05.2016 și a Hotărârii CSM – Secția pentru procurori nr. 364/30.05.2016, ambele referitoare la consilierii de etică, ori modificarea acestor hotărâri, în sensul ca activitatea consilierilor de etică să poată fi solicitată numai facultativ, de către judecătorii și procurorii interesați, iar îndrumările date de aceștia să fie cu caracter general, de recomandare.

7. Modificarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în sensul eliminării situației de „gravă neglijență” din conținutul constitutiv al abaterii disciplinare, rămânând doar situația de rea-credință în exercitarea funcției; argumentele pentru o asemenea modificare sunt evidente: în condițiile supraaglomerării celor mai mulți judecători și procurori, este relativ simplu ca unele scăpări produse în activitatea obișnuită de lucru să fie încadrate la „gravă neglijență”, după cum am putut observa în acțiuni disciplinare recente.

 

* * *

 

Consider că merită atenție orice dezbatere pe aceste teme, cât și pe seama altora de interes pentru sistemul judiciar și care nu sunt cuprinse în prezentul material, iar în final noul CSM nu are decât să își fixeze agenda ținând seama și de problemele ridicate în cadrul discuțiilor purtate de candidați cu alegătorii.

Judecător Gabriel Mustață, Judecătoria Constanța

 


[1] Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată;

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată;

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Programul jud. GABRIEL MUSTAȚĂ: „Principalele obiective urmărite în cazul alegerii ca membru CSM” was last modified: septembrie 14th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: