Admiterea recursului. Legalitatea actului administrativ din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor motivării (NCPC, H.G. nr. 301/2012)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 961/2018

H.G. nr. 301/2012: art. 27 alin. (1), art. 37; L. nr. 333/2003: art. 19 alin. (10), art. 58 lit. m), art. 60 alin. (1) lit. a); NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496; L. nr. 554/2004: art. 1, art. 18, art. 20

Prima instanță, admițând acțiunea reclamantei SC A. SRL a reținut, pe de o parte, soluția de anulare a procesului-verbal de contravenție pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin Sentința nr. 2319 din 12 iunie 2015, iar pe de altă parte, nemotivarea în fapt a actului administrativ atacat.

Instanța de fond a mai susținut că prin actul administrativ s-a evidențiat numai măsura sancționării contravenționale și temeiurile de drept aplicabile, fără a se arăta în concret motivul anulării licenței de funcționare și fără să se aducă la cunoștința reclamantei care anume condiții au stat la baza eliberării acestei licențe, nu au fost respectate.

Înalta Curte constată, verificând actele dosarului, existența adresei din 3 martie 2015, prin care intimata-reclamantă este încunoștințată că, în conformitate cu prevederile art. 58 lit. m) și art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 republicată, coroborate cu art. 37 din H.G. nr. 301/2012 s-a dispus măsura anulării licenței de funcționare din 2 februarie 2010.

Prin răspunsul la plângerea prealabilă, comunicat cu adresa din 14 aprilie 2015, recurentul-pârât a arătat că își menține actul administrativ de anulare a licenței de funcționare, precizând că societatea a fost sancționată contravențional potrivit disp. art. 58 lit. m) din Legea nr. 333/2003 și, ca urmare a încheierii procesului-verbal de contravenție s-a propus măsura administrativă a anulării licenței de funcționare.

S-a mai arătat, în cuprinsul aceluiași răspuns, nerelevanța faptului contestării procesului-verbal de contravenție și greșita interpretare a disp. art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, textul referindu-se la comunicarea măsurii dispuse către Oficiul Registrului Comerțului în termen de 10 zile, în vederea realizării publicității acestei măsuri, dar numai după respingerea plângerii de către instanță.

De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, respectiv a referatului cu propunere de anulare a licenței de funcționare, a raportului cu propunere de anulare a licenței de funcționare, procesului-verbal încheiat în data de 28 ianuarie 2015 de către ofițerul specialist de securitate, declarației date de administratorul societății și procesului-verbal de contravenție din 1 ianuarie 2015, rezultă că societatea nu a depus nicio cerere pentru reavizarea administratorului societății care nu are studii juridice și care nu a urmat nici cursuri de calificare pentru ocupația de manager de securitate.

Intimatul-reclamant, printre motivele cererii sale introductive, susține nemotivarea actului administrativ, care conține o înșiruire de texte legale.

La rândul său, judecătorul fondului susține nemotivarea în fapt a actului atacat și necomunicarea către reclamant a actelor care au stat la baza anulării licenței de funcționare prin adresa din 3 martie 2015.

Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, constată, pe de o parte că nu există vreo obligativitate legală ca, odată cu comunicarea actului administrativ să fie comunicate părții și actele care au stat la baza emiterii acestuia, obligația subzistând numai în ipoteza contestării actului în instanță, iar autoritatea emitentă s-a conformat, depunând aceste înscrisuri odată cu întâmpinarea la dosarul de fond, conform art. 13 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar pe de altă parte, o condiție a legalității actului administrativ este și motivarea acestuia.

Instanța de contencios administrativ poate pronunța o soluție de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar și partea vătămată, nu pot analiza și decela raționamentul autorității emitente.

În speță, se invocă inexistența unei motivări în fapt a actului administrativ și o supramotivare în drept.

Trebuie totuși subliniat că, legalitatea unui act administrativ din punctul de vedere al motivelor care au stat la baza emiterii sale, poate fi apreciată și prin existența unor acte/fapte anterioare cunoscute de parte și care conduc în mod necesar la adoptarea în cazul de față a soluției de anulare a licenței de funcționare.

Astfel, anterior comunicării către intimata-reclamantă a adresei prin care era încunoștințată de anularea licenței de funcționare, societatea a fost sancționată contravențional cu sancțiunea avertisment și s-a ridicat licența de funcționare pentru faptul că aceasta nu a respectat condițiile care au stat la baza eliberării licenței de funcționare, administratorul neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 și art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012.

În cuprinsul obiecțiunilor formulate la procesul-verbal de contravenție, s-a menționat că „la data avizării nu-mi erau necesare studii juridice și nici cursul de manager de securitate”, de unde rezultă că societatea are cunoștință despre fapta imputată.

Mai mult, din conținutul actului administrativ a cărui anulare se cere în prezenta cauză și a răspunsului la plângerea prealabilă s-au indicat textele legale încălcate de societate, care conduc la concluzia legalității actului din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor motivării.

Cu privire la soluția pronunțată în calea de atac a plângerii contravenționale, se observă că aceasta a fost respinsă definitiv prin Decizia nr. 1167 din 9 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, astfel încât procesul-verbal este valabil întocmit, iar sancțiunea contravențională este legală neputând influența soluția din prezentul dosar.

Având în vedere că licența de funcționare se anulează, conform art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 republicată, la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 58 lit. m), iar societatea a fost sancționată tocmai pentru săvârșirea acestei fapte, Înalta Curte, constată că actul administrativ este legal întocmit, iar hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor sus-menționate.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiat, ceea ce conduce la admiterea recursului în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, la casarea sentinței recurate și, rejudecând acțiunea, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, la respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Sursa informației: www.scj.ro.