Admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate. Condiţii legale, relevanţa normei contestate şi rolul instanţei în sesizarea Curţii Constituţionale
- Legea nr. 135/2010: art. 426 lit. b)
- Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)
- NCPP: art. 275 alin. (3)
Prin decizia penală nr. 181/P din data de 07 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, printre altele, în baza art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea contestatorului-persoană condamnată A., de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., întrucât motivele invocate de persoana condamnată tind la modificarea sau completarea normelor criticate, aspecte care atrag inadmisibilitatea sesizării.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 238 din 20 martie 2024)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.
Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.
Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:
1. calitatea de parte în proces a autorului excepției;
2. dacă actul normativ criticat este un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării;
3. condiția ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4. condiția ca legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.
Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.
Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate”, aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.
Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.
Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport și de criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată:
Referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorului excepției se constată că aceasta este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (contestatorul A.) în fața Curții de Apel Constanța, instanță învestită cu soluționarea contestației în anulare declarată de același contestator împotriva deciziei penale nr. 533/P din 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.
Cu privire la condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată, contrar celor statuate de prima instanță, că și aceasta este îndeplinită, reținând că decizia Curții Constituționale este de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.
Așa cum rezultă din conținutul normei menționate, dar, după caz, și din denumirea marginală, dispoziția criticată vizează cazurile în care se poate formula contestație în anulare (art. 426 din C. proc. pen.), astfel cum acesta a fost reconfigurat prin dispozițiile art. 102 pct. 262 din Legea nr. 255/2013.
Raportat la această constatare, dar și la stadiul procesual în care este invocată neconstituționalitatea acestei dispoziții legale, respectiv, procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de persoana condamnată A., iar pe de altă parte, la obiectul criticilor formulate în prezenta cale extraordinară de atac, astfel cum au fost prezentate supra, Înalta Curte, apreciază că exigența vizând „legătura” normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză este îndeplinită, atât în planul aplicabilității textelor criticate în cauza dedusă judecății, cât și în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, având în vedere interesul procesual al contestatorului.
Așadar, contrar opiniei primei instanței, dar și a Ministerului Public, în sensul că prin sesizarea formulată se încearcă înlăturarea unor omisiuni legislative și se tinde spre modificarea legii, Înalta Curte constată că, pe calea controlului de constituționalitate, în anumite circumstanțe bine determinate, Curtea Constituțională se poate pronunța și asupra unor omisiuni legislative care prezintă relevanță și generează un viciu de neconstituționalitate a reglementării.
Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită și această exigență.
Prin urmare, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. este întemeiată.
Evaluând susținerile contestatorului, Înalta Curte apreciază că, raportat la jurisprudența constantă și neechivocă a Curții Constituționale în domeniul egalității în fața legii, a accesului la justiție, a dreptului la un proces echitabil, precum și a dreptului la un recurs efectiv, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. este întemeiată.
Pentru aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va admite recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 181/P din data de 07 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.
Va desființa, în parte, decizia penală recurată doar sub aspectul dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.