Administratorul judiciar – aspecte teoretice şi practice relevante din perspectiva desemnării, desfăşurării activităţii şi a înlocuirii acestui organ care aplică procedura insolvenţei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

4. Înlocuirea administratorului judiciar

În cuprinsul art. 45 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/2014, este reglementată atribuția judecăto­rului‑sindic de a dispune înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a admi­nistratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar.

Pe parcursul administrării procedurii colec­tive, judecătorul‑sindic are atribuția să vegheze ca toate actele și măsurile adoptate de administratorul judiciar să se desfășoare cu respectarea nomelor imperative stipulate de legea insolvenței.

Din acest considerent, dispozițiile art. 57 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2014 prevăd că: „În orice stadiu al procedurii, judecătorul‑sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice”, prin încheiere motivată.

Legea nu menționează însă cazurile în care se poate dispune înlocuirea practicianului, nici măcar cu titlu exemplificativ, revenind judecătorului‑sindic rolul de a aprecia când se impune o măsură de o asemenea gravitate, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei cauzei.

În literatura de specialitate^[25] s‑a apreciat că administratorul judiciar poate fi înlocuit pentru motive precum: nedepunerea rapoartelor la care face referire legea, încheierea unor acte de gestionare frauduloasă a procedurii, încheierea unor acte care vădesc conivența între administratorul judiciar și anumiți creditori, încălcarea vădită a atribuțiilor legale sau impuse de judecătorul‑sindic, ignorarea hotărârilor comitetului creditorilor, culpa sau dezinteresul pentru realizarea planului de reorganizare sau executarea de acte de împiedicare a realizării planului, imprimarea voită și nejustificată a orientării procedurii spre intrare în faliment etc^[26].

În consecință, legiuitorul condiționează admiterea cererii de înlocuire a administratorului judiciar de existența unor motive temeinice, care să impună luarea măsurii în discuție justificat de culpa gravă în îndeplinirea atribuțiilor.

Într‑o decizie de speță^[27], Curtea a reținut că sunt fondate criticile apelantului potrivit cărora motivele care au stat la baza înlocuirii practi­cianului în insol­vență nu sunt temeinice.

În apelul formulat, practicianul în insolvență – apelant în cauză – a învederat instanței de control judiciar că motivele invocate în considerentele hotărârii sunt descrise generic, fără ca judecătorul‑sindic să menționeze punctual care ar fi obligațiile legale neîndeplinite și fără a indica, în concret, în ce constă imposibilitatea derulării procedurii din dosar.

Din cuprinsul considerentelor sentinței apelate rezultă că măsura înlocuirii, din oficiu, a practicianul în insolvență a fost determinată de: „refuzul acestuia de a comunica instanței care este situația patrimonială a debitorului aflat în insolvență, în contextul în care judecătorul‑sindic a revenit în legătură cu această solicitare, practicianul în insolvență limitându‑se doar la a susține că instituțiile interogate au fost negative în ceea ce privește existența de bunuri ori dispo­nibilități ale debitorului”.

A concluzionat judecătorul‑sindic că, de la data de 14 iunie 2017, administratorul judiciar nu a fost în măsură să precizeze care este situația patrimonială a debitorului, deși a solicitat intrarea societății în faliment și urma să procedeze ulterior la evaluarea bunurilor, depunerea la dosar a raportului de evaluare, convocarea creditorilor pentru stabilirea modalității de vânzare.

În considerentele deciziei din apel, Curtea a notat următoarele: „(…) pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 este necesară existența unor motive temeinice, culpabile, în legătură directă cu activitatea practicianului în insolvență și care influențează dosarul de insolvență în care acesta este desemnat, fie prin neîndeplinirea culpabilă a atribuțiilor care îi revin în cadrul procedurii, fie ca urmare a unor omisiuni ale acestuia care prejudiciază sau pun în pericol grav interesele creditorilor sau pe cele ale debitoarei.

Curtea evidențiază că practicianul în insolvență, în calitatea sa de profesionist, are obligația de a întreprinde toate diligențele necesare pentru a identifica bunurile care compun masa patri­monială a debitorului.

În cauza dedusă judecății, administratorul judiciar a între­prins demersurile ce se impuneau în vederea identificării elementelor vizând situația patrimonială a debitorului.

În acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei răspunsurile primite de la Primăria Iași nr. xxxxxx/20.12.2016 și de la SPCRPCIV Iași nr. yyyyy/14.12.2016, care atestă că societatea nu figurează cu bunuri în evidențele acestora.

Urmare a acestor răspunsuri, apelanta – în calitate de administrator judiciar al debitoarei – a întocmit Raportul de acti­vitate nr. xx/24.01.2017, prin care a solicitat judecătorului‑sindic aprobarea propunerii de intrare în faliment, întrucât sunt operante dispozițiile art. 145 alin. (1) lit. A) pct. b) și c) teza I din Legea nr. 85/2014.

În calea de atac a apelului, față de caracterul devolutiv al acestei căi de atac și de împrejurarea că, la fond, apelantei C.I.I. X i‑a fost încălcat dreptul la apărare, aceasta a depus înscrisuri care atestă că și‑a îndeplinit toate atribuțiile ce îi reveneau în procedură, astfel cum au fost acestea stabilite prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței.

În acest sens, s‑a făcut dovada că a întocmit mai multe rapoarte de activitate, printre care Raportul cu propunere de continuare a perioadei de obser­vație din procedura generală nr. xxxx/28.11.2016, Raportul de activitate nr. xx/24.01.2017, prin care a solicitat judecătorului‑sindic aprobarea pro­pu­nerii de intrare în faliment, întrucât sunt operante dispozițiile art. 145 alin. 1 lit. A) pct. b) și c) teza I din Legea nr. 85/2014, diverse alte rapoarte lunare, a notificat deschiderea procedurii către creditorii debitoarei, a întocmit tabelul prelimiar al creanțelor și tabelul definitiv al creanțelor, a convocat adunarea creditorilor, a întocmit procesul‑verbal al ședinței adunării creditorilor, toate acestea fiind publicate și în BPI.”

În urma examinării tuturor probatoriilor menționate anterior, instanța de apel a constatat că ipoteza normei conținute de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu este întrunită, iar măsura înlocuirii practicianului în insolvență, C.I.I. X, dispusă, din oficiu, de judecătorul‑sindic nu este legală. În consecință, a fost admis apelul declarat de apelanta C.I.I. X împotriva încheierii de ședință din data de 26 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii măsurii înlocuirii practicianului în insolvență, C.I.I. X, dispusă, din oficiu, de judecătorul‑sindic.

Din moment ce legiuitorul condiționează admiterea cererii de înlocuire a administratorului judiciar de existența unor motive temeinice, rezultă cu prisosință că luarea măsurii în discuție poate fi justificată doar dacă se dovedește vreo culpă gravă în îndeplinirea atribuțiilor.

 Menționăm că existența acestor motive temeinice trebuie probată în cauză dincolo de orice dubiu, din moment ce același text de lege impune judecătorului‑sindic pronunțarea unei încheieri motivate.

În literatura de specialitate^[28] s‑a exprimat ideea că: „aceste motive temeinice trebuie să fie altele decât voința discreționară a creditorilor ce dețin majoritatea creanțelor din procedură ori a creditorului majoritar, altminteri textul de lege ar fi inutil”.

 5. Concluzii

Legea insolvenței realizează o delimitare a competențelor tuturor celor implicați în procedură și stabilește reperele în care părțile își pot exercita eficient atât drepturile, cât și obligațiile procesuale.

Administratorul judiciar este desemnat provizoriu de judecătorul‑sindic prin hotărârea de deschidere. Această desemnare provizorie durează până la prima ședință a adunării creditorilor, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.