Administratorul judiciar – aspecte teoretice şi practice relevante din perspectiva desemnării, desfăşurării activităţii şi a înlocuirii acestui organ care aplică procedura insolvenţei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Considerații generale

În vederea atingerii scopului^[1] prevăzut de lege – acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia – legiuitorul a decis ca procedura colectivă să fie aplicată și supravegheată de organe special abilitate de lege, pentru că numai prin efectuarea cu profesionalism și celeritate a actelor și operațiunilor procedurii se poate asigura protejarea intereselor creditorilor.

În doctrină^[2], s‑a arătat că organele care aplică procedura insolvenței reprezintă acele organe împuternicite de lege să îndeplinească anumite atribuții în cadrul administrării acestei proceduri, care nu sunt direct interesate de mersul procedurii, în sensul că nu sunt personal părți în litigiul dedus judecății ori simpli participanți la procedura de executare colectivă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care sunt identice sub aspectul conținutului cu cele ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, se prevede că organele care aplică procedura insolvenței sunt: „instanțele judecătorești, judecătorul‑sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judi­ciar”. Alin. (2) al reglementărilor anterior menționate stabilește că: „Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea, în condițiile legii, a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni”.

Observăm că, în cadrul procedurii insolvenței, mai intervin și alți participanți, respectiv: adunarea creditorilor, comitetul credi­torilor (acestea fiind cele două forme de organizare a colecti­vității creditorilor prevăzute de reglementarea specială) și administratorul special (care este, după caz, repre­zentantul legal al debitorului persoană juridică, în cazul în care acesta își păstrează dreptul de admi­nistrare, sau mandatarul obligatoriu al asociaților/acționarilor debitorului).

Acești participanți, fiind cointeresați de moda­litatea de desfășurare a procedurii, nu au calitatea de organe, una dintre condițiile cerute pentru a dobândi statutul de „organ al procedurii” fiind tocmai lipsa unui interes direct și personal.

Doctrinarii^[3] au susținut că: „rolul administra­torul judiciar se manifestă în cadrul procedurii generale, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare și încetează în ipoteza în care debitorul intră în procedura falimentului”.

Astfel cum s‑a menționat în literatura de specialitate^[4], „odată deschisă procedura insol­venței, acoperirea pasivului debitorului este posibil a se realiza numai prin identificarea tuturor crean­țelor deținute de terțe persoane împotriva patrimo­niului debitorului, prin acordarea posibilității de a participa la procedură și de a se îndestula potrivit ordinii de priorități stabilite de lege”. Sfera noțiunii de avere a debitorului include totalitatea bunurilor și drepturilor ce există în patrimoniul^[5] acestuia la data deschiderii procedurii, idee care se desprinde din art. 5 pct. 5 al Legii nr. 85/2014.

2. Administratorul judiciar – de­sem­nare

Administratorul judiciar figurează între organele abilitate legal să aplice procedura insolvenței, el având o misiune importantă în desfășurarea procedurii, în doctrină^[6] susținându‑se că: „reprezintă și apără nu numai interesele debitorului și ale creditorilor, dar, alături de judecătorul‑sindic, oferă garanția respectării prevederilor legale și coordonează, supraveghează și acționează în vederea derulării procedurii”.

Administratorul judiciar era definit în art. 3 pct. 27 teza I din Legea nr. 85/2006 ca fiind „persoana fizică sau juridică com­pa­tibilă, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de art. 20 în perioada de observație și pe durata procedurii de reorganizare”. Spre deosebire de vechea reglementare, în cuprinsul Legii
nr. 85/2014, nu se mai regăsește o definiție a acestui organ.

În consecință, la acest moment, statutul juridic al practi­cienilor în insolvență este reglementat prin O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență (modificată).

Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 86/2006, administratorul judiciar este practicianul în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de instanța judecătorească, în perioada de observație și pe durata perioadei de reorganizare.

Condițiile necesare pentru desemnarea administratorului judi­ciar sunt menționate în cuprinsul art. 57 din Legea nr. 85/2014.

În acest sens, în vederea desemnării în calitate de administrator/lichidator judiciar într‑un dosar, practicienii în insolvență interesați vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar în respectiva cauză, la care vor anexa dovada calității de practician în insolvență și o copie de pe polița de asigurare profesională. În oferta de servicii, ofertantul interesat va putea arăta și disponibilitatea de timp și de resurse umane, precum și experiența generală sau specifică necesare în vederea preluării dosarului și bunei administrări a cazului.

Potrivit art. 73 din Legea nr. 85/2014, prin sentința de deschidere a procedurii generale, judecătorul‑sindic desemnează un administrator judiciar provizoriu, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu, dispunând efectuarea notificărilor prevăzute la art. 100. Desemnarea se va face potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1), prevederile art. 60 rămânând aplicabile.

Pentru desemnarea provizorie a admi­nistratorului judiciar, astfel cum s‑a precizat în doctrină^[7], judecătorul‑sindic trebuie să țină seama de toate ofertele, de cererile depuse de creditori și, după caz, de debitor, dacă cererea introductivă aparține debitorului.

S‑a evidențiat în literatura de specialitate^[8] că desemnarea provizorie a unui practician în insolvență se va face numai dintre practicienii în insolvență care și‑au depus oferte la dosar, astfel încât, în cazul în care nu s‑a depus la dosar nicio ofertă, judecătorul‑sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvență ales în mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

Provizoratul desemnării practicianului în insolvență, astfel cum a fost dispus de judecătorul‑sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii, durează până la prima ședință a adunării creditorilor, împrejurare care rezultă expres din dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care: „În cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, creditorii care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu‑i și onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guver­nului nr. 86/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu‑i onorariul. În această din urmă situație nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului‑sindic. Prima ședință a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichida­torului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia.”

În același sens sunt și dispozițiile art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care permit creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor „să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu și să îi stabilească onorariul”.

3. Atribuțiile administratorului judiciar în procedură

Sediul principal al materiei – atunci când vorbim de principalele atribuții ale administratorului judiciar – îl constituie dispozițiile art. 58 din Legea nr. 85/2014.

Din conținutul reglementării însă rezultă că mai există și alte atribuții ce apar menționate în alte articole din cuprinsul Legii nr. 85/2014. Astfel, potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va efectua inventarierea bunurilor din averea debitorului în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, termen care poate fi prelungit de judecătorul‑sindic pentru motive temeinice.

Pe de altă parte, în condițiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va putea valorifica, oricând pe parcursul procedurii, inclusiv în perioada de observație, bunurile libere de sarcini, pentru acoperirea cheltuielilor de procedură, dacă nu a fost încă desemnat comitetul creditorilor.

Verificarea cererilor de plată a creanțelor curente reprezintă o atribuție nou introdusă, prin art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, și prezintă o maximă importanță, mai ales față de consecințele pe care le poate induce în procedură neplata unei astfel de creanțe. În acest sens, titularul unei creanțe curente, certe, lichide și exigibile, ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar sau de către judecătorul‑sindic, potrivit alin. (3) al art. 75, și al cărei cuantum depășeste valoarea‑prag, poate solicita, pe parcursul duratei perioadei de observație, deschiderea procedurii de faliment al debitorului, dacă aceste creanțe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii de către administratorul judiciar sau a hotărârii instanței de judecată.

Administratorului judiciar i se conferă, prin art. 61 din Legea nr. 85/2014, posibilitatea de a desemna, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, persoane de specialitate, numirea și nivelul remu­nerațiilor acestor specialiști fiind supuse aprobării comite­tului creditorilor, cu excepția cazului în care se va stabili ca acestea să fie achitate din fondul de lichidare.

În legătură cu modul în care își desfășoară atribuțiile specifice în cadrul procedurii de insolvență, practicianul în insolvență are obligația de a efectua o serie de rapoarte, expres menționate în lege.

Administratorul judiciar va depune, lunar, la dosarul cauzei un raport de activitate care trebuie să cuprindă modul în care acesta și‑a îndeplinit atribuțiile specifice în cadrul procedurii, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli din fondurile existente în averea debitorului, precum și remunerația pe care a încasat‑o, cu precizarea modalității de calcul. Un extras al acestui acestui raport se publică în BPI.

Legea nr. 85/2014 stabilește, cu titlu de noutate, un conținut minimal al acestor rapoarte de activitate întocmite de practicianul în insolvență.

În cuprinsul art. 5 pct. 28 din Legea nr. 85/2014, este definit extrasul raportului de activitate ca reprezentând un rezumat al măsurilor luate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

Dispoziția legală menționează elementele raportului de activitate considerate obligatorii:

a) persoanele de specialitate desemnate potrivit prevederilor art. 61, precum și onorariul acestora;

b) actele de dispoziție asupra averii debitorului și docu­mentele încheiate în acest sens, inclusiv procesul‑verbal de adjudecare sau contractul de vânzare, după caz;

c) încheierea, modificarea sau încetarea unor contracte la care debitorul este parte;

d) situația încasărilor si plăților, în sinteză;

e) promovarea unor acțiuni prevăzute la 117‑122 sau la art. 169;

f) măsuri privind acordarea unei protecții corespunzătoare creditorului care beneficiază de o cauza de preferință;

g) stadiul efectuării inventarierii, dacă este cazul.

Raportul lunar este diferit și distinct de rapoartele prevăzute la art. 92 și art. 97 din lege, de rapoartele trimestriale care se întocmesc în perioada de reorganizare, potrivit art. 144, și de rapoartele asupra fondurilor obținute din lichidare și încasarea de creanțe, care se întocmesc în faliment, conform art. 160 din lege.

Revenind la raportul lunar, observăm că acesta se depune în integralitatatea lui la dosarul cauzei, iar un extras – care conține mențiunile minimale stabilite de art. 5 pct. 28 din Legea nr. 85/2014 – se publică în BPI.

Măsura publicării extrasului în BPI este necesară, întrucât de la acest moment curge termenul de 7 zile în care pot fi contestate măsurile luate de administratorul judiciar în exercitarea atribuțiilor sale, care sunt prezentate în raport.

Se impune precizarea că publicarea extrasului enunțat anterior în BPI nu determină curgerea termenului pentru contestarea măsurii luate de administratorul judiciar, dacă extrasul în discuție nu cuprinde vreo mențiune cu privire la respectiva măsură.

De asemenea, depunerea raportului complet la dosarul cauzei (la tribunal) nu substituie publicarea în BPI și nici nu poate marca curgerea termenului, nefiind un mijloc de informare pentru creditori sau pentru cei interesați în accepțiunea textelor enun­țate. Doar publicarea în BPI a extrasului în care apar menționate toate măsurile adoptate îndeplinește acest rol procedural esențial.