Actualitate Legislativă
Legea care modifică Legea contabilităţii nr. 82/1991, Legea societăţilor nr. 31/1990, precum şi Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei a fost publicată în Monitorul Oficial
O.U.G. privind compensarea unor creanțe reciproce între statul român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății şi alte proiecte de acte normative (adoptate de Guvern)
Legea farmaciei nr. 266/2008 – modificări (Legea nr. 160/2018)
Astăzi, în ședință de Guvern: Proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de asigurare a personalului necesar pregătirii şi exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în 2019, sem. I, și alte proiecte de acte normative
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului – modificări (Legea nr. 159/2018)
Procedura de transmitere de către casele teritoriale de pensii către organele fiscale centrale a titlurilor executorii prin care sunt individualizate debite reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale (OMFP nr. 2424/2018)
Ședință CCR – 12 iulie 2018
Codul administrativ al României a fost adoptat de Camera Deputaților
MFP a modificat legislația în domeniul ajutorului de stat, prin H.G. nr. 476/2018
Legea pentru modificarea şi completarea Legii contabilității nr. 82/1991, modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990 și alte acte normative (promulgate)
Neconstituţionalitate (M. Of. nr. 581/9.07.2018): Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura
Hotărârea Plenului CCR nr. 1/2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente – modificări (Hotărârea Plenului CCR nr. 1/2018)
Neconstituționalitate (M. Of. nr. 579/9.07.2018): Art. 1 lit. e) teza I din Hotărârea Parlamentului nr. 20/2018 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea Codului administrativ
Neconstituționalitate (M. Of. nr. 579/9.07.2018): Dispozițiile Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
Proiectele de Lege pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar și respectiv pentru modificarea Codului silvic și alte proiecte de acte normative (adoptate de Camera Deputaților)
- Emilian Duca și Alina Duca |
Stabilirea, din oficiu, a CAS și CASS
Neconstituționalitate (M. Of. nr. 579/9.07.2018): Art. 252^3 („Valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul judecăţii”) alin. (3) teza finală din NCPP
Neconstituționalitate (M. Of. nr. 579/9.07.2018): Art. 37 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011
Legea pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 și alte acte normative (promulgate)
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă și alte acte normative – modificări (O.U.G. nr. 60/2018)
O.U.G. nr. 60/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul forței de muncă. Prezentare generală
Actele normative cu incidență în materie fiscală publicate în Monitorul Oficial în perioada 2.07.2018 – 6.07.2018
Neconstituționalitate (M. Of. nr. 575/6.07.2018): Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 12/2018 (M. Of. nr. 570/6.07.2018): Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România