Acțiunea în revendicare. Dobândirea dreptului de proprietate cu bună-credință. Recurs (Legea nr. 10/2001; Legea nr. 112/1995; CPC)

24 mai 2017
Vizualizari: 4941
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 880/2016

Legea nr. 10/2001: art. 45 alin. (5); Legea nr. 112/1995 Protocolul nr. 1 al CEDO: art. 1; CPC: art. 304, art. 312

Titlul de proprietate al pârâților B., C., N. și, O., asupra apartamentului și respectiv asupra celor două apartamente din imobilul aflat în sector 1, este reprezentat de contractele de vânzare – cumpărare din 12 decembrie 1996 (cumpărători fiind pârâții B. și C.); din 4 decembrie 1996 (cumpărător fiind E. autorul pârâtelor I. și J.) și respectiv din 4 decembrie 1996 (cumpărător fiind D. autorul pârâților O. și N.).

Or, în condițiile în care aceste contracte sunt valabile, nefiind anulate, pârâții au un bun actual, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Curții Europene A Drepturilor Omului.

Reclamanții își justifică dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 10160 din 19 iunie 1998 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București (irevocabilă, ca urmare a neatacării acesteia cu apel), prin care a fost admisă acțiunea în revendicarea imobilului din București) în contradictoriu cu Consiliul General la Municipiului București.

Recurenții pârâți B., C., și respectiv, antecesorul pârâților N. și O., nu au fost părți în cadrul acelui litigiu, deși deveniseră proprietarii apartamentelor în litigiu în luna decembrie 1996, cu mult timp înainte de 19 iunie 1998 data la care a fost pronunțată sentința civilă nr. 10160 de către Judecătoria sectorului 1 București, invocată de către reclamanți în dovedirea susținerii că au un bun actual.

Din această perspectivă, având în vedere numărul de Dosar x/1998 sub care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București, acțiunea în revendicare formulată de reclamanta A., (care reflectă numărul mare de cauze înregistrate până la acel moment în anul 1998 pe rolul judecătoriei, existând indicii puternice în sensul că a fost înregistrată către jumătatea anului 1998), ținând cont și de atitudinea reclamanților care nu au manifestat interes să ofere elemente de certitudine cu privire, cel puțin, la data aproximativă a înregistrării acelui dosar se constată că acțiunea în revendicare a fost formulată după ce pârâții din prezentul litigiu în anul 1996 deveniseră proprietarii apartamentelor în cauză, fără ca aceștia să fie chemați în judecată.

Totuși acest aspect, al formulării acțiunii anterior sau ulterior încheierii contractului prin care pârâții au devenit proprietarii apartamentelor revendicate în cauză, nu are relevanță în operațiunea comparării titlurilor de proprietate, putând influența cel mult stabilirea bunei sau relei credințe a acestora la data încheierii contractului. Acest aspect ar fi fost relevant doar în cazul formulării cererii de constatare a nulității contractelor pentru cauză ilicită, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză, situație în care pârâții cumpărători sunt prezumați a fi cumpărători de bună-credință.

În executarea acestei hotărâri, prin dispoziția nr. 190/1999, primarul general al Municipiului București, a dispus restituirea în proprietatea reclamantei A. a imobilului mai sus menționat, sens în care s-a procedat și la punerea în posesie a acesteia, mai puțin asupra apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995. În acest proces verbal sunt menționate și contractele pârâților.

Având în vedere că, reclamanții au obținut o hotărâre judecătorească împotriva statului prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului naționalizat anterior, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Porțeanu împotriva României, cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României), întradevăr și aceștia au un bun în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din această perspectivă, în ceea ce privește data de la care reclamanții se pot prevala de acest bun, ținând cont de situația specifică a imobilului în cauză, această dată este cea de la care hotărârea, prin care statul a fost obligat la restituirea bunului, a devenit irevocabilă și anume 19 iunie 1998, întrucât potrivit principiilor care decurg din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: „(…) art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că ar impune statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (hotârârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Jantner împotriva Slovaciei, nr. 39.050/97, & 34, 4 martie 2003 parag 135- 136).

În schimb, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (Hotârârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Kopecky împotriva Slovaciei (MC), nr. 44.912/98, & 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2004-IX)”.

Ca atare, mutatis mutandis reclamanții se prevalează de o hotărâre judecătorească ce generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Întrucât, atât reclamanții, cât și pârâții se prevalează de „un bun”, reprezentat de apartament și respectiv de cele două apartamente din imobilul aflat în sector 1, se impune a se analiza și a se stabili care dintre drepturile de proprietate este mai caracterizat.

Așa cum deja s-a arătat, titlul de proprietate al pârâților este anterior dreptului de proprietate de care se prevalează reclamanții ca reprezentând „un bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și, prin urmare, din această perspectivă este preferabil.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Titlul pârâților este preferabil și din perspectiva principiului stabilității raporturilor juridice, raportat la faptul că, deși se află în posesia hotărârii judecătorești irevocabile care a generat în patrimoniul reclamanților noul drept de proprietate din 1998, nu au făcut niciun demers judiciar pentru a recupera bunul de la pârâți (proprietari ai apartamentelor în cauză din 1996), până în 2007, când au formulat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, nefiind formulată nici măcar o cerere în constatarea nulității contractelor acestora, în termenul special de prescripție prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În urma examinării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în alte cauze având un obiect similar, se observă că instanța europeană a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice, trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de bună-credință.

Ca urmare, oricare dintre acești nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Astfel, de exemplu, în Cauza Raicu contra României s-a apreciat că, pentru ca atenuarea vechilor atingeri să nu creeze noi greutăți distorsionate „legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri” (parag. 37 din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Raicu contra României).

De asemenea, în alte cauze, respectiv în Cauza Rățeanu contra României (parag. 23) Curtea Europeană a considerat că :„în contextul legislativ român care guvernează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună-credință, chiar dacă aceasta este anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, însoțită de lipsa totală de despăgubiri, se analizează într-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a unei despăgubiri, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1”.

Astfel, în acest caz, s-ar putea considera că ar exista o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, dacă respingerea acțiunii în revendicare ar fi însoțită de absența totală a unei despăgubiri.

Această situație nu se verifică în cazul de față, având în vedere, pe de o parte faptul că reclamanții nu au făcut dovada că ar fi cerut în temeiul dreptului comun despăgubiri de la stat pentru apartamentele pe care statul prin reprezentanții săi a fost obligat să le restituie, dar s-a aflat în imposibilitatea de a face acest lucru întrucât apartamentele fuseseră înstrăinate anterior unor cumpărători de bună-credință.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că în prezent este în vigoare Legea nr. 10/2001, care prevede modalitatea de despăgubire a foștilor proprietari ai unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu valoarea de circulație stabilită conform standardelor internaționale. Astfel, este neîntemeiată acțiunea în revendicare a apartamentului și respectiv,  a celor două apartamente din imobilul aflat în sectorul 1 formulată împotriva pârâților, fiind admisă în mod nelegal de către instanțele anterioare, motiv pentru care recursurile declarate urmează a fi admise.

Din perspectiva considerentelor expuse, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că soluția legală în cauză vizează respingerea acțiunii în revendicare, Înalta Curte reține că nu se mai impun a fi analizate celelalte motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În baza acelorași considerente, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a admite atât recursul declarat de pârâții C., B., N. și O., cât și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 76/A din 11 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o va modifica, în sensul admiterii apelurilor declarate de pârâții C., B., N. și O., de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, precum și aderarea la apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, formulată de pârâtele I. și J. și, în consecință, urmează a fi schimbată în parte sentința civilă nr. 487 din 4 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008* în sensul că respingerii acțiunii reclamanților V. și X. (moștenitori ai reclamantei A.) împotriva pârâților C. și B,. N. și O.,I. și J.

Față de soluția de respingere a acțiunii în revendicare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâții N. și O., urmează a fi respinsă. Dispoziția privind respingerea cererii de chemare în garanție a Municipiului București prin primarul general, urmează a fi menținută.

Având în vedere soluția de admitere atât a recursului declarat de pârâți, cât și cel declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publuice, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtele I. și J., urmează a fi respinsă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Acțiunea în revendicare. Dobândirea dreptului de proprietate cu bună-credință. Recurs (Legea nr. 10/2001; Legea nr. 112/1995; CPC) was last modified: mai 23rd, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: