Acţiunea în revendicare. Necesitatea stabilirii apartenenţei dreptului de proprietate. Titluri de dobândire provenite de la autori diferiţi

• Legea nr. 7/1996: art. 27
• Legea nr. 7/1996: art. 34
• Legea nr. 7/1996: art. 36
• NCC: art. 480
• NCC: art. 969 alin. (1)
• NCPC: art. 304 pct. 8

Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând: 1. obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 70 mp din terenul situat în București, str. x, sector 2; 2. stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților; 3. obligarea pârâtei la ridicarea oricăror construcții sau lucrări efectuate pe suprafața de teren revendicată; 4. obligarea pârâtei la a se abține de la orice acte sau fapte de natură a-i prejudicia dreptul de proprietate; 5. obligarea pârâtei la plata sumei de 16.800 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință asupra suprafeței de teren menționată, calculată de la 01.11.2009 până la data înregistrării cererii de chemare în judecată și în continuare la 700 de euro pe lună până la data lăsării în liniștită proprietate și posesie a parcelei de teren; 6. obligarea pârâtei la plata sumei de 268.000 euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor cuvenite ca urmare a atingerii aduse dreptului de dispoziție asupra terenului al cărei proprietar este; 7. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1900 din 24 octombrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte reține, că, în cauză, s-a invocat aplicarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere însă la obiectul dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la un act juridic concret, pentru a se analiza în ce măsură sunt respectate prevederile art. 969 alin. (1) C. civ. ca atare, critica formulată este nefondată.

Referitor la incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce privește interpretarea art. 480 C. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod legal a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale autorilor părților în litigiu, iar nu la compararea titlurilor directe opuse de recurenta- reclamantă, respectiv recurenta-pârâtă.

Astfel, pornind de la definiția dată de practica judiciară și de literatura de specialitate acțiunii în revendicare, în speță era necesar a se stabili apartenența dreptului de proprietate, iar acest drept nu se putea regăsi decât în patrimoniul ultimei persoane care l-a dobândit în mod valabil, ca efect al principiului conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât ceea ce îi aparține.

Așadar, aplicarea regulilor de drept consacrate în materia acțiunii în revendicare implică compararea titlurilor de proprietate prezentate de către părți. Dacă titlurile lor provin de la autori diferiți se compară între ele drepturile autorilor de la care provin titlurile. Această soluție trebuie aplicată ori de câte ori este posibil, pentru a identifica, pe cât posibil, momentul la care apar pentru prima oară două titluri de proprietate asupra aceluiași bun.

Ca atare, în situația în care titlurile de dobândire ale părților provin de la autori diferiți, cum este cazul de față, nu mai este suficientă doar compararea titlurilor de dobândire pe care le înfățișează reclamantul și pârâtul. Întrucât aceste titluri derivă de la autori diferiți se pune problema de a stabili care dintre acestea este verusdominus sau cel puțin beneficiază de aparențe mai puternice că ar avea o asemenea calitate. Într-adevăr, prin ipoteză, cel puțin unul dintre cei doi autori este un non dominus, deoarece nu pot exista două drepturi de proprietate în forma lor pură și simplă, deci neafectate de modalități, în același timp, asupra aceluiași imobil. Or, stabilirea autorului care are calitatea de non dominus, precum și a celui care are calitatea de proprietar sau prezintă cele mai puternice aparențe ale acestei calități este o operațiune juridică și logică necesară pentru a da satisfacție adagiul nemo plus iurus ad alium transfere protest qaum ipse habet.

Nu are relevanță în cauză, pentru considerentele anterior prezentate, faptul că acțiunea în revendicare nu se întemeiază pe actele vechi de proprietate, ci și pe titlul nou, nr. 1619/2 din 02.10.2009 emis de Instituția Prefectului Municipiului București, cum în mod greșit susține recurentul-chemat în garanție.

S-a criticat și încălcarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, respectiv și art. 27 din aceeași lege (probabil art. 36 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înscrierii imobilului în cartea funciară, x/2000) în procesul de comparare a titlurilor de proprietate opuse de părți, susținându-se că prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996 nu sunt aplicabile cauzei.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță, în loc să aplice regula consacrată în materia revendicării imobiliare pentru ipoteza în care titlurile emană de la autori diferiți, a adoptat un alt criteriu de preferință, dând câștig de cauză pârâtei, pe considerentul că aceasta și-a întocmit prima documentația cadastrală și și-a înscris prima imobilul în cartea funciară, deși această regulă se aplică pentru o situație distinctă, aceea în care titlurile provin de la același autor.

În susținerea acestui raționament, instanța de apel a considerat că, deși intabularea în cartea funciară are efectul de a face opozabil tuturor acest drept, conform art. 27 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data înscrierii imobilului în cartea funciară de către autorii pârâtei, respectiv 14.08.2000), în același timp actul normativ invocat permite, în cazurile prevăzute de art. 34, rectificarea cărții funciare la cererea persoanelor interesate care pretind și dovedesc printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă o neconcordanță între cuprinsul cărții funciare și situația juridică reală a imobilului. Or, în opinia instanței de apel, acțiunea în revendicare constituie tocmai unul dintre mijloacele procedurale prin care adevăratul proprietar al unui imobil înscris în cartea funciară în favoarea unei alte persoane înțelege să îndeplinească condiția prealabilă impusă de art. 34 din Legea nr. 7/1996, aceea a existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se constate că situația juridică reală a imobilului este cea pe care o pretinde.

Prin urmare, referirea la dispozițiile din Legea nr. 7/1996 a fost făcută în contextul în care s-a considerat că se impune compararea între ele a drepturilor autorilor de la care provin titlurile, fără a prezenta relevanță faptul juridic al intabulării dreptului de proprietate al recurentei-pârâte în cartea funciară.

Or, din această perspectivă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

În cauză, cât privește modalitatea de soluționare a acțiunii în revendicare, recurentul-chemat în garanție a învederat că hotărârea atacată conține motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), însă Înalta Curte constată, din dezvoltarea criticilor formulate, că o astfel de premisă nu se regăsește în situația de față.

Sursa informației: www.scj.ro.