Acțiune în vederea dispunerii anulării Deciziei de impunere şi a Raportului de Inspecţie Fiscală contestate în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare de plată. Respingerea recursului declarat

6 iun. 2024
Vizualizari: 361
  • C. fiscal: art. 168 alin. (1) şi (8)
  • C. fiscal: art. 21 alin. (1)
  • C. proc. fisc.: art. 168 alin. (1)
  • C. proc. fisc.: art. 182 alin. (1) şi (2)
  • C.fiscal: art. 145 alin. (2) lit. a)
  • C.fiscal: art. 146 alin. (1) lit. a)
  • Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1)
  • Legea nr. 554/2004: art. 18 alin. (1)
  • Legea nr. 554/2004: art. 20
  • Legea nr. 554/2004: art. 28
  • Legea nr. 554/2004: art. 8
  • NCPC: art. 453 alin. (2)
  • NCPC: art. 496
  • NCPC: art. 497
  • O.G. nr. 92/2003: art. 6

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 28.06.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

(1) anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.06.2016 și a Deciziei de impunere aferente nr. F-MC 246/24.06.2016, inclusiv a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/23.06.2016, acte emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – Activitatea de inspecție fiscală, precum și a Deciziei nr. 152/17.03.2017 privind soluționarea contestației, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Serviciul de Soluționare Contestații;

(2) în subsidiar, anularea parțială a Deciziei de impunere și a Raportului de Inspecție Fiscală contestate, în ceea ce privește următoarele obligații fiscale suplimentare de plata: (i) 1.546.952 RON – stabilită cu titlu de impozit pe profit, precum și a accesoriilor aferente acesteia; (ii) 414.628 RON – stabilită cu titlu de taxă pe valoarea adaugată, precum și a accesoriilor aferente acesteia;

(3) obligarea pârâtelor, ca urmare a anulării parțiale a actelor menționate mai sus, la restituirea sumelor achitate în temeiul Deciziei de impunere (conform ordinelor de plată nr. x/27.06.2016 – în suma 2.214.165 RON; nr. 2319/27.06.2016 – în sumă de 1.489.171 RON, nr. 2320/27.06.2016 – în sumă de 84.758 RON; nr. 2321/27.06.2016 – în sumă de 52.736 RON; nr. 2322/27.06.2016 – în sumă de 678.783 RON; nr. 2323/27.06.2016 – în sumă de 416.256 RON, nr. 2324/27.06.2016 – în sumă de 3.578 RON, nr. 2325/27.06.2016 – în sumă de 2.226 RON, nr. 2447/01.07.2017 – în sumă de 5.476 RON, nr. 2448/01.07.2017- în sumă de 1.679 RON, nr. 2449/01.07.2017 – în suma de 210 RON, nr. 2450/01.07.2017 – în sumă de 9 RON);

(4) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2373 din 28 aprilie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Organele de inspecție fiscală au reîntregit veniturile impozabile ale A. din perioada verificată cu suma de 1.108.871 RON, considerând că avansurile acordate d-nei H. în vederea achiziției de acțiuni IPCT, conform contractelor încheiate pentru acest scop, ar fi fost, în substanță, împrumuturi purtătoare de dobândă.

Soluția adoptată de organele de control fiscal este întemeiată pe dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 92/2003 și este justificată în raport de argumentele ce vor fi redate în continuare.

În concret, în perioada 2006 – 2007, între societatea D. S.A. (ulterior A., prin fuziune) sau A., în calitate de cumpărătoare și d-na. H., în calitate de vânzătoare, au fost încheiate contractele nr. x/14.08.2006, nr. y/14.02.2007, nr. z/14.05.2007, nr. w/15.08.2007 și nr. 1549/11.11.2007, contracte ce au fost modificate sub diferite aspecte prin acte adiționale, al căror obiect este definit de părți în sensul următor: «transmiterea dreptului de proprietate de la vânzătoare către cumpărătoare a tuturor acțiunilor deținute de vânzătoare și emise de societatea „Institutul de Proiectare, Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții (IPCT)” S.A. (…)», cu mențiunea că părțile au consemnat achitarea de către cumpărătoare în beneficiul vânzătoarei a unor sume cu titlu de «avans din prețul total anticipat», respectiv «avansul va fi utilizat de către vânzătoare exclusiv pentru dobândirea proprietății acțiunilor ce fac obiectul prezentului contract prin dobândirea titlurilor de proprietate aferente»; părțile au mai prevăzut că într-un anumit termen «vânzătoarea se obligă să vândă cumpărătoarei, libere de orice sarcini, acțiunile menționate mai sus, după dobândirea de către aceasta a proprietății acțiunilor, prin remiterea titlurilor aferente», iar prin actele adiționale aferente contractelor anterior nominalizate s-a stabilit obligația d-nei. H. de a vinde, libere de orice sarcini, acțiunile IPCT pe care le achiziționase, în caz contrar și în măsura neîncadrării într-un termen limită convenit vânătoarea urmând să restituie cumpărătoarei prețul total anticipat al cesiunii achitat de cumpărătoare.

Este necontestat că acțiunile în discuție nu au fost vândute de d-na. H. către D./A., societatea recurentă nefiind niciodată proprietara acestora.

Din analiza balanței de verificare încheiate la data de 31.12.2010 în contul 2673RA este evidențiată suma de 1.414.250 RON, achitată d-nei. H. în baza contractelor nr. x/15.08.2007 și nr. y/11.11.2007, iar în contul 461RP01, la data de 31.12.2010, este evidențiată suma de 2.216.559 RON achitată d-nei. H. în baza contractelor nr. x/14.08.2006, nr. y/14.02.2007 și nr. 444/14.05.2007.

Numita H. a încasat într-un cont bancar deschis la J., în data de 29.06.2015, de la I. (acționar majoritar al A.) suma de 8.608.091,90 RON, reprezentând contravaloarea a 3.664 acțiuni la IPCT, în numele cesionarului 4A CAPITAL II INC, iar în aceeași dată, 29.06.2015, d-na. H. a achitat către A. suma de 8.299.616,40 RON reprezentând rambursare împrumuturi și dobânzi aferente.

Prima instanță a apreciat că în mod eronat organul fiscal a procedat la recalificarea/reîncadrarea ca împrumuturi a avansurilor acordate d-nei. H., întrucât scopul/cauza juridică a contractelor menționate anterior era reprezentată de achiziția de către societatea A. de acțiuni la Institutul de Proiectare, Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții (IPCT), recurgerea la persoana d-nei. H. fiind justificată de calitatea acesteia de acționar și de interdicția vânzării de acțiuni către persoane care nu aveau calitatea de asociat.

Așadar, în cazul contractului de împrumut scopul urmărit de părți este de a se procura bunul necesar împrumutatului, cu obligația acestuia de restituire a bunului la scadență.

Cu toate acestea, în cazul contractelor analizate de organul fiscal nu acesta reiese a fi fost scopul mediat vizat de părți – anume unul în legătură cu împrumutarea vreunei sume de bani către d-na. H., ci finalitatea apare a fi aceea a dobândirii de către A. a acțiunilor IPCT, chiar dacă aceasta nu se realizează în cele din urmă.

Altfel spus, în măsura în care s-ar identifica argumente pentru a susține că părțile au recurs la simulație, aceasta nu viza natura contractului (vânzare cumpărare/antecontract de vânzare cumpărare sau împrumut), ci persoana dobânditoare a acțiunilor IPCT S.A. (A., iar nu H.).

Înalta Curte nu poate împărtăși concluzia primei instanțe.

Într-adevăr, în situația contractului de împrumut scopul urmărit de părți este acela de a se procura bunul necesar împrumutatului, cu obligația acestuia de a-l restitui la data scadentă.

În speța de față, în mod justificat organele fiscale au apreciat că este vorba despre contracte de împrumut, respectiv de credit financiar.

Contrar celor susținute de către prima instanță, în realitate, simulația vizează chiar natura celor 5 contracte anterior nominalizate încheiate în perioada 2006-2007, acestea fiind, așa cum s-a precizat mai sus, contracte de împrumut. În mod indiscutabil, părțile acestor contracte știau că actul constitutiv al IPCT nu permitea înstrăinarea acțiunilor decât între acționari, deci obiectul contractelor analizate nu se putea realiza.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În realitate, d-na. H. a împrumutat banii de la A., i-a folosit în scopul dobândirii acțiunilor la IPCT și i-a restituit societății recurente abia în anul 2015.

De altfel, este de observat și faptul că, după perioada supusă controlului, respectiv după anul 2011, între părți s-au încheiat chiar contracte de împrumut.

6.3.2. Critica privind sumele de 49.186 RON, reprezentând impozit pe profit și 51.017 RON, reprezentând TVA corespunzătoare serviciilor prestate de B., în perioada 2006-2010, precum și a accesoriilor aferente

Recurentele arată că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a art. 21 alin. (1) din Codul fiscal referitor la condițiile prevăzute de lege pentru deducerea cheltuielilor, art. 146 alin. (1) lit. b) și art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.

În concret, recurentele precizează următoarele aspecte:

– societatea A. nu face referire la serviciile prestate și înscrise în facturile emise de către B., ci la numere de dosare fără a putea fi făcută legătura dintre serviciile prestate și cele înscrise în respectivele facturi;

– societatea A. a prezentat un tabel în care sunt înscrise facturile neacceptate la deducere în dreptul cărora aceasta a înscris un număr de dosar cu termen de judecată din luna anterioară datei facturii;

– organele de inspecție fiscală au constatat că sunt într-adevăr procese ale societății pe rolul instanțelor de judecată, dar aceasta nu face dovada cu documentele prezentate că serviciile sunt prestate de către B..

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod corect dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) și art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal prin raportare la situația de fapt, concluzionând că organele fiscale au stabilit în mod nelegal obligații fiscale suplimentare în cuantum de 49.186 RON, reprezentând impozit pe profit și 51.017 RON, reprezentând în TVA.

În acest sens, în mod justificat prima instanță s-a raportat la conținutul adresei nr. x/10.12.2015, precum și la documentația atașată acesteia. Din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă în mod indubitabil faptul că B. a prestat în mod efectiv servicii de natură juridică ce au constat în: consultații juridice date cu ocazia negocierii și încheierii unor contracte; acordarea de consultanță în relațiile societății unele autorități publice, notari și executori judecătorești; conceperea, redactarea de acțiuni, opinii, memorii, sesizări către autorități, note de probatorii, note de ședință, concluzii scrise, discuție cu persoanele abilitate din societăți.

Dovada efectuării serviciilor juridice rezultă și din contractele de asistență juridică încheiate de A. cu B., din împuternicirile avocațiale emise de aceasta din urmă, dar și din corespondența purtată între cele două părți în cadrul căreia B. a acordat consultanță juridică cu privire la dosare în care societatea recurentă figurează ca parte, opinii legale, instrucțiuni pentru avocații litiganți care reprezentau societatea în litigiile de pe rolul instanțelor din teritoriu, întâmpinări în legătură cu dosarele societății a căror soluționare și instrumentare a presupus prestarea de asistență juridică pe toata durata litigiilor care au generat mai multe termene de judecată.

Concluzionând, instanța de control judiciar reține, la rândul său, că organele de control fiscale nu au luat în considerare faptul că în cadrul unui litigiu prestarea de servicii juridice nu se rezumă doar la reprezentarea sau asistarea clientului în fața instanței, și aceasta presupune o serie de activități cu caracter preparator, în vederea pregătirii dosarului. În atare situație, în mod nejustificat organele fiscale au admis selectiv deductibilitatea cheltuielilor și a TVA aferentă doar în ceea ce privește anumite facturi emise de B..

În plus de aceasta, recurenta DGRFP București menționează faptul că: „hotărârile CJUE reținute în motivare de instanța de fond nu sunt aplicabile în prezenta speță, întrucât au fost pronunțate după efectuarea controlului”.

Înalta Curte nu poate primi această susținere în condițiile în care, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România s-a angajat să respecte acquis-ul comunitar, precum și deciziile date de instanța de la Luxemburg. În consecință, interpretările date de această instanță europeană trebuie avute în vedere de autoritățile fiscale din România în scopul aplicării uniforme a legislației în materie de TVA, ținându-se seama, desigur, de particularitățile concrete ale fiecărei spețe în parte.

În consecință, cheltuielile cu serviciile juridice prestate de B. în beneficiul recurentei A. au fost efectuate cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Codul fiscal și a Normelor Metodologice aferente, în scopul obținerii de venituri impozabile.

De asemenea, atât condițiile de fond, prevăzute în art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cât și condițiile de formă, nominalizate în art. 146 alin. (1) lit. b) din același act normativ privind exercitarea dreptului de deducere a TVA sunt îndeplinite având în vedere împrejurarea că facturile fiscale au fost corect întocmite, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, iar serviciile au fost achiziționate în scopul desfășurării operațiunilor impozabile ale societății.

6.3.3. Critica privind restituirea sumelor achitate în baza actelor administrativ- fiscale anulate

Recurenta DGAMC consideră că instanța de fond a admis în mod nelegal capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate în baza actelor administrativ-fiscale anulate, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 168 alin. (1) și (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pct. 2, pct. 3 alin. (2), pct. 5 și pct. 6 alin. (2) din O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 18 alin. (1) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Critica recurentei este nefondată.

Astfel, prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele art. 52 alin. (1) și (2) din Constituție stabilesc în mod expres faptul că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate forma și repararea prejudiciului produs prin actele administrative nelegale, în cazul de față fiind vorba despre sumele achitate în baza acestor acte și contravaloarea lipsei de folosință a sumelor achitate, respectiv dobânzile fiscale.

Dispozițiile art. 168 alin. (1) și art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ. fiscală și cele ale Procedurii aprobate prin O.M.F.P. nr. 1899/2004 nu stabilesc o derogare de la condițiile și limitele exercitării dreptului la repararea pagubei la care face referire art. 52 din Constituție și ale Legii nr. 554/2004, ci au ca scop stabilirea unei căi administrative alternative care să asigure recuperarea cu celeritate a prejudiciului produs prin actele administrativ-fiscale de impunere. Aceste dispoziții nu sunt, așadar, în măsură să oprească exercitarea dreptului la acțiune judiciară pentru recuperarea prejudiciului direct în fața instanței de judecată.

Ca atare, societatea recurentă era îndreptățită să se adreseze direct instanței specializate pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat în urma emiterii actului de impunere contestat în cauză, aceasta reprezentând aplicarea principiului restabilirii situației anterioare pentru ipoteza anulării actului de impunere prin care s-a dispus obligarea sa la plata anumitor sume. Natura sa juridică, de capăt de cerere accesoriu, justifică formularea sa în acest cadru procesual.

6.3.4. Critica privind acordarea cheltuielilor de judecată

Prin sentința recurată, prima instanță a admis doar în parte capătul de cerere având ca obiect obligarea autorităților fiscale recurente la plata cheltuielilor de judecată către A..

Recurentele susțin faptul că instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Critica recurentelor este nefondată, deoarece acestea au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în considerarea faptului că prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată, așa cum s-a precizat la pct. 2 din decizia de față.

În ceea ce privește proporționalitatea cheltuielilor de judecată, instanța de control judiciar are în vedere dezlegarea dată prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2019, decizie al cărui conținut a fost expus la pct. 6.2.9 din decizia de față.

6.4. Pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursurilor și trimiterea spre rejudecare a capătului de cerere privind accesoriile calculate de organul fiscal în sarcina societății reclamante prin decizia de impunere contestată în cauză, în perioada 04.02.2014-31.05.2016, în raport de argumentele prezentate la pct. 6.2.2. din decizia de față. Instanța de trimitere urmează să administreze în cauză proba cu expertiză fiscală care să procedeze la calculul acestora.

7. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În consecință, în raport de argumentele prezentate la punctele anterioare ale deciziei de față, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa, în parte, sentința atacată și, în urma rejudecării cauzei:

– va menține actele administrativ-fiscale contestate și în ceea ce privește suma de 177.419 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, aferent unei baze impozabile în cuantum de 1.108.871 RON, pentru perioada 2006-2010, reprezentând sumă acordată unei terțe persoane pentru achiziționarea de acțiuni, precum și accesoriile fiscale aferente calculate până la data de 04.02.2014;

– va dispune trimiterea spre judecare a capătului de cerere privind accesoriile calculate în sarcina societății reclamante prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/24.06.2016 emisă de DGAMC, în perioada 04.02.2014-31.05.2016;

– va menține în rest sentința atacată.

Totodată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din data de 22.02.2018, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Acțiune în vederea dispunerii anulării Deciziei de impunere și a Raportului de Inspecție Fiscală contestate în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată. Respingerea recursului declarat was last modified: iunie 6th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.