Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
787 views
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt de reţinut următoarele.
Aşa cum au reţinut instanţele de fond prezenta cerere de chemare în judecată reprezintă o acţiune în răspundere contractuală în temeiul unui contract de mandat.
În speţă, s-a pus problema, în prealabil, a dovedirii contractului de mandat verbal/tacit prin care reclamanţii pretind că l-au împuternicit pe pârât să vândă mai multe tablouri care ar fi fost deţinute în coproprietate, ca succesori ai autorului comun (dr.) F.
Instanţa de apel a ajuns la concluzia că reclamanţii nu au făcut dovada susţinerilor lor.
Argumentele instanţei de apel au fost următoarele:
– „în ceea ce priveşte existenţa acestor mandate verbale, s-a susţinut că apelanţii reclamanţi ar fi fost în relaţii foarte apropiate cu pârâtul, nefiind necesară încheierea contractului de mandat în formă scriptică, însă din probele administrate nu a reieşit acest fapt, ci dimpotrivă”.
– declaraţia martorei L. este ambiguă întrucât nu a cunoscut dacă pârâtul a participat la parastasul care a precedat întâlnirea pretinsă, la momentul la care s-ar fi discutat despre un contract de mandat, dar aceasta a declarat că imediat după parastasul din septembrie 2011 părţile s-ar fi întâlnit să discute despre un contract de mandat, în condiţiile în care reclamatul B. a arătat în răspuns la interogatoriu că discuţiile ar fi avut loc în august 2011, aşadar anterior.
– cele 4 tablouri care fac obiectul litigiului de faţă nu au fost cuprinse în masa succesorală de pe urma autorului dr. F., aşa cum reiese din certificatul de moştenitor nr. x/1958;
– deşi se pretinde că înţelegerea referitoare la contractul de mandat i-a privit pe toţi moştenitorii, o parte dintre ei nu figurează ca părţi în prezentul dosar.
– tablourile au fost înregistrate pe numele pârâtului, în calitate de unic proprietar, la data de 29.09.2011, în condiţiile în care reclamanţii apelanţi nu au făcut nici o obiecţiune, iar contractul de pază a fost, de asemenea, încheiat de către pârât în nume propriu.
În ceea ce priveşte pretinsele înregistrări din august 2011, instanţa de apel a reţinut următoarele:
„(…) acestea au fost supuse expertizării, fiind întocmit un raport de expertiză criminalistică întocmit de către expertul criminalist M.
Din concluziile acestui raport de expertiză ataşat la dosarul Curţii de Apel (Vol. II) reiese că în urma analizării cu echipamentele din dotarea N., a înregistrărilor audio puse la dispoziţie, nu se poate stabili dacă înregistrările contestate sunt autentice.
De asemenea, pentru motivele reţinute în cuprinsul raportului, nu s-a putut stabili dacă înregistrările contestate sunt nealterate şi neprelucrate.
Expertul a reţinut că, în urma testelor efectuate, nu se exclude posibilitatea ca echipamentul original care a efectuat înregistrările contestate să fie cel pus la dispoziţie spre examinare.
Nu s-a exclus nici posibilitatea ca toate discontinuităţile evidenţiate ale înregistrărilor expertizate să constituie rezultatul acţiunilor la momentele respective ale operatorului echipamentului de înregistrare audio.
Totodată, din răspunsul la obiecţiunile formulate cu privire la acest raport de expertiză, obiecţiuni ataşate la filele x, reiese că autentificarea înregistrărilor audio digitale nu poate avea concluzia certă pozitivă şi pentru care metoda testelor negative este singura metodă cu adevărat ştiinţifică de autentificare, că nu se poate concluziona că înregistrările au fost efectuate la orele pretinse, neputându-se certifica în tot materialul audio examinat”.
După cum se poate observa, considerentele instanţei de apel reprezintă o înşiruire de constatări de fapt care nu au fost analizate în mod coroborat pentru a rezulta un raţionament logico-judiciar care să poată sprijini o concluzie.
Astfel, legat de prima aserţiune a instanţei de apel: „în ceea ce priveşte existenţa acestor mandate verbale, s-a susţinut că apelanţii reclamanţi ar fi fost în relaţii foarte apropiate cu pârâtul, nefiind necesară încheierea contractului de mandat în formă scriptică, însă din probele administrate nu a reieşit acest fapt, ci dimpotrivă” instanţa de apel nu justifică, pe de o parte, ce relevanţă ar avea pentru încheierea mandatului în formă verbală sau tacită relaţiile mai apropiate sau mai puţin apropiate dintre părţi, despre care nu se neagă faptul că sunt rude, şi nici care sunt probele din care ar reieşi faptul că părţile nu ar fi fost în relaţii apropiate la data la care se pretinde încheierea contractului de mandat.
Al doilea enunţ al instanţei de apel este în sensul că declaraţiile martorei L. nu s-ar corobora cu interogatoriul reclamatului B., cu privire la data la care ar fi avut loc discuţiile legate de vânzarea tablourilor în cauză ar fi avut loc în august 2011, astfel că declaraţia acesteia ar fi ambiguă, dar nu arată care dintre susţinerile acesteia au fost reţinute ca fiind ambigue.
Or, faptul că două declaraţii nu se coroborează sub anumite aspecte nu duce cu necesitate la concluzia că una dintre declaraţii este ambiguă cu privire la acele aspecte.
În cadrul celei de-a treia aserţiuni instanţa de apel reţine mai multe stări de fapt din care nu trage nicio concluzie în mod expres, astfel:
– cele 4 tablouri care fac obiectul litigiului de faţă nu au fost cuprinse în masa succesorală de pe urma autorului dr. F., aşa cum reiese din certificatul de moştenitor nr. x/1958;
– deşi se pretinde că înţelegerea referitoare la contractul de mandat i-a privit pe toţi moştenitorii, o parte dintre ei nu figurează ca părţi în prezentul dosar.
– tablourile au fost înregistrate pe numele pârâtului, în calitate de unic proprietar, la data de 29.09.2011, în condiţiile în care reclamanţii apelanţi nu au făcut nici o obiecţiune, iar contractul de pază a fost, de asemenea, încheiat de către pârât în nume propriu.
Aparent, deşi instanţa de apel nu a menţionat expres, aceste constatări par să acrediteze ideea că tablourile ar fi proprietatea pârâtului, ca atare nu ar putea fundamenta o prezumţie a unui mandat verbal/tacit de vânzare a tablourilor în numele tuturor pretinşilor coproprietari.
Atâta timp cât problema proprietăţii tablourilor în cauză pare să fi reprezentat un argument important pentru ambele instanţe de fond în analiza probării existenţei mandatului verbal/tacit, inclusiv în fundamentarea unor prezumţii judecătoreşti în acest sens, cu privire la aceasta instanţa de apel trebuia să se pronunţe în mod expres în baza unor argumente convingătoare.
Or, nu reprezintă astfel de argumente cele reţinute de instanţa de apel şi menţionate mai sus pentru următoarele motive.
Faptul că cele 4 tablouri care fac obiectul litigiului de faţă nu au fost cuprinse în masa succesorală de pe urma autorului dr. F., aşa cum ar reieşi din certificatul de moştenitor nr. x/1958, nu însemnă automat că nu ar fi făcut parte din această succesiune. Reclamanţii au invocat mai multe argumente, şi anume că din anumite fotografii vechi din care ar rezulta că au fost pe pereţii imobilului care se regăseşte în certificatul de moştenitor, că le-ar fi fost predate în urma unui furt etc. De asemenea, trebuiau verificate şi susţinerile pârâtului şi intervenientei accesorii, şi anume că aceste tablouri nu ar fi aparţinut acestei moşteniri sau că ar fi făcut obiectul unor partaje anterioare.
Afirmaţia instanţei de apel că, deşi s-ar fi pretins că înţelegerea referitoare la contractul de mandat i-a privit pe toţi moştenitorii, o parte dintre ei nu ar figura ca părţi în prezentul dosar nu este argumentată în sensul legăturii determinante cu situaţia de dovedit în cauză. Nu rezultă de ce ar fi trebuit să fie chemaţi în judecată toţi succesorii atâta timp cât numai o parte sunt nemulţumiţi de executarea pretinsului mandat de către pârât.
În ceea ce priveşte faptul că tablourile ar fi fost înregistrate pe numele pârâtului, în calitate de unic proprietar, la data de 29.09.2011, când a fost organizată licitaţia, situaţie faţă de care reclamanţii apelanţi nu ar fi făcut nici o obiecţie la acel moment, este de remarcat că această stare de pasivitate a reclamanţilor în sine nu poate duce la concluzia imposibilităţii dovedirii situaţiei contrarii, atâta timp cât instanţa de judecată nu a arătat care este dispoziţia legală care i-ar fi obligat la aceasta. De asemenea, acest comportament al reclamanţilor nu poate atrage concluzia univocă în sensul inexistenţei contractului de mandat pretins.
Faptul că contractul de pază a fost, de asemenea, încheiat de către pârât în nume propriu, a fost invocat ca argument de către reclamanţi în favoarea ideii că s-a mai procedat şi în trecut la executarea de către pârât a unor mandate verbale cu privire la bunuri aflate în coproprietate, fiind necontestat faptul că imobilul din Deva se afla în coproprietate, ca atare această situaţie de fapt nu putea fundamenta în mod logic ideea că pârâtul era proprietarul tablourilor.
Referitor la proba cu pretinsele înregistrări din august 2011, instanţa de apel a considerat că această probă nu poate reprezenta o dovadă a pretenţiilor reclamanţilor întrucât din concluziile raportului de expertiză criminalistică la care au fost supuse nu se poate stabili dacă înregistrările contestate sunt autentice, nu s-a putut stabili dacă înregistrările contestate sunt nealterate şi neprelucrate, nu se exclude posibilitatea ca echipamentul original care a efectuat înregistrările contestate, să fie cel pus la dispoziţie spre examinare, nu s-a exclus nici posibilitatea ca toate discontinuităţile evidenţiate ale înregistrărilor expertizate să constituie rezultatul acţiunilor la momentele respective ale operatorului echipamentului de înregistrare audio, iar din răspunsul la obiecţiunile formulate cu privire la acest raport de expertiză, reiese că autentificarea înregistrărilor audio digitale nu poate avea concluzia certă pozitivă şi pentru care metoda testelor negative este singura metodă cu adevărat ştiinţifică de autentificare, că nu se poate concluziona că înregistrările au fost efectuate la orele pretinse, neputându-se certifica în tot materialul audio examinat.
Or, aşa cum susţin corect recurenţii reclamanţi, expertul a menţionat în mod expres că nu a putut ajunge la concluzia că înregistrările ar fi fost false sau contrafăcute şi că răspunsul „nu se poate stabili autenticitatea înregistrărilor” trebuie să fie înţeles ca având acelaşi sens cu expresia „de vreme ce nici un test aplicat nu a condus la excluderea autenticităţii înregistrărilor, până la aplicarea unor noi teste relevante inexistente la acest moment în portofoliul de teste al N., nu avem decât să constatăm că autenticitatea înregistrărilor nu a fost exclusă”.
Ca atare, atâta timp cât instanţa de apel nu a considerat ca inadmisibilă în sine proba cu înregistrările audio, trebuia să coroboreze informaţiile oferite de această probă cu celelalte probe administrate în cauză şi apărări ale părţilor pentru a stabili motivat situaţia de fapt în cauză.
Mai mult, aşa cum susţin în mod corect recurenţii, instanţa de apel nu a motivat de ce a considerat nerelevante celelalte probe administrate în apel, şi anume înscrisuri şi interogatorii, raportat la motivele de apel formulate.
Având în vedere cele expuse anterior, decizia atacată nu întruneşte condiţiile pentru a fi considerată motivată.
În consecinţă motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat.
În rejudecare, se vor avea în vedere la analiza coroborată a probelor şi înscrisurile depuse în recurs, pentru a dovedi starea de fapt cu privire la proprietarii acestor tablouri, anterior declanşării litigiului.
În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au invocat faptul că instanţa de apel nu ar fi făcut corect aplicarea art. 935 C. civ. (echivalent al art. 1909 C. civ. de la 1864) referitoare la prezumţia de proprietate asupra bunurilor mobile rezultată din posesie, întrucât nu este de esenţa cauzei masa succesorală şi dezbaterea componenţei acesteia, acestea putând fi completate cu alte dovezi, cum ar fi expunerea celor patru opere de artă pe pereţii Casei Memoriale dr. F., coproprietate a tuturor părţilor litigante, dinainte de naşterea intimatului pârât.
Având în vedere că în analiza motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs a ajuns la concluzia că decizia atacată a fost insuficient motivată şi sub aspectul menţionat anterior, nu s-a mai impus, în această fază procesuală, analiza fondului acestui motiv de recurs.
Recurenţii reclamanţi au invocat la termenul din 19.01.2021, ca motiv de ordine publică – ce ar fi urmat să fie însuşit sau nu de către instanţa de recurs în condiţiile art. 489 alin. 3 C. proc. civ. – nulitatea deciziei atacate, cu argumentul că instanţa de apel nu ar fi introdus în cauză la primul termen de judecată în calitate de intervenienţi, toţi moştenitorii intervenientei accesorii, care a decedat înainte de dezbaterea fondului căii de atac formulate.
La termenul din data de 25 mai 2021 instanţa de recurs a rămas în pronunţare şi cu privire la problema dacă motivele de fapt invocate reprezintă un motiv de ordine publică sau un motiv de ordine privată.
Având în vedere că prin motivul invocat recurenţii reclamanţi urmăreau casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare, scop care s-a realizat prin motivele de recurs formulate în termen, nu s-a mai impus analiza problemei de drept menţionate anterior, prealabilă statuării asupra temeiniciei acestuia.
În consecinţă, în temeiul art. 497 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Sursa informației: www.scj.ro.
