Acţiune în contencios administrativ. Anularea parţială a H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

În M. Of. nr. 616 din 25 iulie 2019 s-a publicat Sentința civilă nr. 263/CA/2016 a Curții de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Redăm, în continuare, considerentele Curții de Apel Oradea

„Reclamanta S.C. Scandic Distilleries – S.A. a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1/2016, cu privire la:

(i) sintagma «în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse» din cuprinsul normei 82 alin. (2) teza II din H.G. nr. 1/2016 prin care a fost redefinit în mod fundamental diferit față de vechea reglementare noțiunea de sistem integrat:

«Prin sistem integrat se înțelege utilizarea alcoolului etilic și a altor produse alcoolice, în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse, pentru realizarea de produse finite care se consumă ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări»;

(ii) sintagma «în care a fost produs și a fost denaturat alcoolul etilic – materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, așa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua» din cuprinsul normei 79 alin. (5) teza II din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016:

«(4) Realizarea în interiorul antrepozitelor fiscale de producție a produselor care nu sunt destinate consumului uman prevăzut la pct. 78 alin. (10) este interzisă.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), alcoolul sanitar se realizează numai în interiorul antrepozitului fiscal de producție în care a fost produs și a fost denaturat alcoolul etilic – materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, așa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua.»

În ceea ce privește norma 82 alin. (2) teza II și norma 79 alin. (5) teza II din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, reclamanta invocă, în primul rând, încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3), art. 78 și art. 79 din Legea nr. 24/2000.

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative conține prevederi imperative în privința condițiilor de legalitate pe care trebuie să le întrunească actele administrative normative, categorie în care intră și H.G. nr. 1/2016.

Astfel, legalitatea actelor administrative normative este subsumată unor condiții generale de emitere, cum ar fi: respectarea ierarhiei normelor juridice (art. 4 din Legea nr. 24/2000); interdicția de a conține soluții care să contravină prevederilor în a căror aplicare sunt date (art. 78 din Legea nr. 24/2000) și adoptarea într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor la îndeplinire (art. 79 din Legea nr. 24/2000).

Referitor la încălcarea ierarhiei normelor juridice (art. 4 din Legea nr. 24/2000), instanța reține că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Reclamanta invocă faptul că normele nr. 82 alin. (2) teza II și nr. 79 alin. (5) teza II din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 au fost emise cu depășirea limitelor impuse de prevederile art. 397 alin. (2) lit. b) și c) din noul Cod fiscal.

Textul art. 397 alin. (2) lit. b) și c) din noul Cod fiscal prevede că:

«Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic și alte produse alcoolice prevăzute la art. 335 alin. (2) lit. a), atunci când sunt:

a) denaturate și utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;

b) utilizate pentru producerea oțetului cu codul NC 2209».

În opinia instanței, este corectă aprecierea reclamantei în sensul că acest text legal nu impune nicio condiție în plus pentru ca alcoolul respectiv să fie scutit de acciză. Sunt suficiente denaturarea alcoolului și utilizarea lui pentru produse care nu sunt destinate consumului uman (e.g. alcool sanitar), respectiv utilizarea alcoolului pentru producerea oțetului.

Norma de punere în aplicare a acestui text de lege adaugă, însă, o altă condiție în vederea scutirii de la plata accizei, anume ca alcoolul sanitar să fie realizat numai în interiorul antrepozitului fiscal de producție în care a fost produs și denaturat alcoolul etilic – materie primă. Această condiție suplimentară încalcă textul art. 4 din Legea nr. 24/2000, întrucât un text din noul Cod fiscal (art. 397) – lege organică – este modificat consistent printr-un act administrativ.

Astfel, teza II alin. (2) din norma 82 din H.G. nr. 1/2016, care definește noțiunea de sistem integrat, a fost modificată față de vechea reglementare, fiind introdusă o distincție în sensul că: «Prin sistem integrat se înțelege utilizarea alcoolului etilic și a altor produse alcoolice, în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse, pentru realizarea de produse finite care se consumă ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări.»

Drept urmare, în vederea beneficierii de scutire de acciză în cazurile reglementate de art. 397 alin. (1) lit. b) și c) din noul Cod fiscal, nu mai este suficientă îndeplinirea condițiilor impuse de acest text legal, ci este necesar ca producția de produse alcoolice denaturate și producția de oțet să aibă loc în același antrepozit/în același spațiu delimitat în care este produs alcoolul.

Noua condiție suplimentară este exprimată și mai clar în norma nr. 79 alin. (5):

«Prin excepție de la prevederile alin. (4), alcoolul sanitar se realizează numai în interiorul antrepozitului fiscal de producție în care a fost produs și a fost denaturant alcoolul etilic – materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, așa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua.» Aceste condiții suplimentare, introduse prin normele nr. 82 alin. (2) teza II și nr. 79 alin. (5) teza II din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, nu îndeplinesc imperativul impus de art. 4 din Legea nr. 24/2000, depășind limitele impuse de actul normativ superior, respectiv de textul art. 397 alin. (1) lit. b) și c) din noul Cod fiscal.

Cu privire la încălcarea interdicției de a conține soluții care să contravină prevederilor în a căror aplicare sunt date (art. 78 din Legea nr. 24/2000), reclamanta invocă faptul că prevederile normelor nr. 82 alin. (2) teza II și nr. 79 alin. (5) teza II din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 contravin prevederilor art. 397 alin. (1) lit. b) și c) din noul Cod fiscal (art. 78 din Legea nr. 24/2000).

Astfel, se reține că textul art. 397 alin. (1) lit. b) și c) din noul Cod fiscal impune o singură condiție în vederea scutirii de la plata accizei, anume alcoolul să fie denaturat și utilizat pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman sau, după caz, alcoolul să fie folosit pentru producția de oțet. Textul nu mai prevede nicio altă condiție pentru ca producătorul de alcool denaturat, respectiv cel de oțet să beneficieze de scutire de la plata accizei. În acest caz devine aplicabil principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, potrivit căruia acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.

În aceste condiții, întrucât norma de punere în aplicare a art. 397 din noul Cod fiscal introduce o condiție suplimentară pentru a beneficia de scutire de acciză, iar textul legal din actul normativ superior nu conține o astfel de condiție, este evident că norma 82 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 contravine prevederilor art. 397 alin. (1) lit. b) și c) din noul Cod fiscal.

Sub acest aspect, instanța apreciază că este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei sale cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Instanța reține că pârâtul Guvernul României și intervenientul MFP susțin că actul administrativ contestat a fost adoptat de Executiv, astfel cum reiese din nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de către Ministerul Finanțelor Publice. La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 20 alin. 7 din Regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare”. Proiectul actului administrativ contestat a fost aprobat favorabil de Consiliul Legislativ prin Avizul nr. 1.395/2015.

Astfel, se susține că H.G. nr. 1/2016, prin prevederile a căror anulare se solicită, anume a sintagmei «în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse» din cuprinsul normei 82 alin. (2) teza II, respectiv a sintagmei «în care a fost produs și a fost denaturat alcoolul etilic – materie primă, respectiv utilizarea sistemului integrat, așa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a II-a», ce se regăsește la pct. 79 alin. (5), nici nu adaugă la lege și nici nu încalcă principiul ierarhiei actelor normative.

În justificarea acestei poziții, se arată că atât Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cât și actuala reglementare – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu reprezintă altceva decât ralierea legislației naționale la legislația internațională. Prin urmare, nici capitolul VIII, referitor la Accize și alte taxe speciale, nu face notă discordantă, reprezentând transpunerea în legislația națională a Directivei 92/83/CEE privind armonizarea structurilor accizelor la alcool și băuturi alcoolice.

În ceea ce privește scutirile la plata accizei pentru alcool etilic și produsele alcoolice, potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) din Directiva 92/83/CEE, se precizează că statele membre scutesc de accize produsele care intră sub incidența prezentei directive după îndeplinirea condițiilor stabilite de acestea în scopul asigurării aplicării corecte a respectivelor scutiri și al prevenirii oricărei evaziuni, evitări sau abuz:

«b) dacă sunt atât denaturate, în conformitate cu cerințele oricărui stat membru, cât și utilizate în prelucrarea oricărui produs cu excepția celor destinate consumului uman».

Iar potrivit art. 27 alin. (5) din Directiva 92/83/CEE, dacă un stat membru consideră că un produs care a fost scutit în baza alineatului (1) litera (a) sau (b) duce la evaziune, evitare sau abuz, el poate refuza să acorde o scutire sau poate retrage scutirea deja acordată. Statul membru informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia transmite informațiile celorlalte state membre în termen de o lună de la primire. Se ia o decizie în conformitate cu procedura stabilită la art. 24 din Directiva 92/12/CEE. Statele membre nu sunt obligate să aplice retroactiv o asemenea decizie. Totodată, la art. 27 alin. (6) din Directiva 92/83/CEE se prevede că statele membre sunt libere să aplice scutirile menționate anterior printr-o rambursare a accizei plătite.

Instanța constată astfel că se invocă o obligație a legiuitorului român de adoptare a modificărilor legislative adoptate, acestea reprezentând doar «transpunerea în legislația națională a Directivei 92/12/CEE». Pe de o parte, se afirmă că legislația europeană impune modificarea, iar pe de altă parte se susține că aceeași legislație europeană lasă la libera voință a statelor cum să reglementeze acest regim al scutirii de accize. Intenția legiuitorului român a fost, în opinia pârâtului și intervenientului, aceea de a limita situațiile în care este aplicabilă scutirea directă de la plata accizelor, respectiv de a opera doar în cazul antrepozitarilor autorizați pentru producția de alcool etilic – materie primă și dacă produsul finit alcool sanitar este obținut în antrepozitele fiscale de producție alcool etilic – materie primă, respectiv în sistem integrat.

Din analiza cuprinsului Directivei 92/12/CEE, contrar susținerilor pârâtului și intervenientului, instanța constată că aceasta nu face nicio referire la modalitatea sau locul în care trebuie îmbuteliat alcoolul denaturat pentru a putea fi scutit de plata accizei.

Conform Directivei 92/12/CEE: «Produsele care intră sub incidența prezentei directive vor fi scutite de accize în cazul în care:

– sunt denaturate în conformitate cu cerințele oricărui stat membru;

– sunt denaturate și utilizate în prelucrarea produselor care nu sunt destinate consumului uman;

– sunt utilizate pentru producerea oțetului, a medicamentelor sau a aromelor folosite în producția produselor alimentare;».

Drept urmare, singura condiție impusă de directivă pentru acordarea scutirii se referă strict la denaturare și nicidecum la locul unde este îmbuteliat alcoolul denaturat. Odată îmbuteliat, alcoolul ce urmează a fi folosit pentru fabricarea produsului alcool sanitar îndeplinește condițiile directivei în ceea ce privește scutirea directă.

De asemenea, CJUE a statuat (Cazul C-313/14 Asprod sp.z.o.o. – Scutirea de accize pentru alcoolul etilic) în sensul că scutirea de accize prevăzută de Directiva 92/12/CEE este condiționată de scopul final în care sunt folosite alcoolul etilic și/sau alte produse alcoolice și că directiva urmărește stabilirea unui impact neutru al accizelor pentru alcoolul utilizat ca produs intermediar în compoziția altor produse comerciale și industriale.

Astfel, dacă statele membre pot verifica scutirea de accize în funcție de utilizarea produselor în discuție (alcool etilic și/sau alte produse alcoolice), nu ar trebui condiționată această aplicare a scutirii de condiții care nu sunt stabilite pe baza elementelor concrete, obiective și verificabile, care sunt necesare pentru a asigura aplicarea corectă și directă a scutirii și pentru a preveni evaziunea, frauda sau abuzurile.

Cu privire la susținerile pârâtului și intervenientului în sensul că prin adoptarea reglementărilor criticate s-a urmărit adoptarea unor condiții a căror menire a fost aceea de a preveni și combate evaziunea fiscală, instanța consideră că acestea sunt nefondate, deoarece, în primul rând, combaterea evaziunii fiscale și a pieței negre se face prin întărirea controlului, în special asupra operatorilor neînregistrați, iar în al doilea rând, dacă transferul alcoolului denaturat între două antrepozite ale aceluiași antrepozitar ar putea fi o operațiune ce ar conduce la evaziune fiscală, înseamnă că operațiunile de transfer alcool etilic (denaturat) în regim suspensiv efectuate liber pe teritoriul UE între antrepozite ale unor antrepozitari diferiți ar fi niște operațiuni extrem de periculoase din punctul de vedere al posibilității de evaziune fiscală și ar trebui interzise cu desăvârșire.

Referitor la adoptarea normelor într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor la îndeplinire (art. 79 din Legea nr. 24/2000), se reține că textul art. 79 din Legea nr. 24/2000 stabilește în termeni extrem de clari faptul că: „Ordinele și instrucțiunile se vor elabora în termenul prevăzut de actul superior sau, după caz, într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor la îndeplinire.”

Noul Cod fiscal nu conține prevederi cu privire la data până la care trebuiau adoptate normele de punere în aplicare. Codul fiscal a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 688 din 10.09.2015, stabilindu-se că intrarea sa în vigoare se va realiza de la 1.01.2016. La 13 zile de la intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, în Monitorul Oficial nr. 22 din 13.01.2016, s-au publicat normele de punere în aplicare.

Drept urmare, în opinia instanței, este corectă aprecierea reclamantei în sensul că adoptarea H.G. nr. 1/2016 s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 24/2000. Nu poate fi vorba despre respectarea unui termen util, care să facă posibilă ducerea la îndeplinire de către reclamantă a prevederilor actului administrativ normativ în condițiile în care acestea au fost adoptate după intrarea în vigoare a Codului fiscal.

Astfel, la momentul la care reclamanta a obținut autorizația de antrepozit fiscal în vederea producerii de alcool denaturat și oțet, potrivit prevederilor din vechiul Cod fiscal și din normele de punere în aplicare, aceasta putea să producă alcool denaturat și oțet. La data 10.09.2015, când a fost publicat noul Cod fiscal, textul art. 206^58 din vechiul Cod fiscal (ce reglementa scutirea de la plata accizei aferente producției de alcool denaturat și oțet) este identic cu noua reglementare – art. 397 din noul Cod fiscal. Abia la data de 13 ianuarie 2016 au fost publicate normele de aplicare a noului Cod fiscal, prin H.G. nr. 1/2016, care au modificat însă consistent condițiile necesare pentru a beneficia de scutirea de acciză pentru producția de alcool denaturat și oțet.

În aceste condiții, nu poate fi vorba despre adoptarea normelor într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor la îndeplinire, din moment ce reclamanta produce de peste 10 ani alcoolul denaturat și oțetul în clădiri/antrepozite distincte de clădirea/antrepozitul în care este produs alcoolul.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 108 din Constituție și ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2000, se reține că, potrivit textului art. 108 din Constituția României ce poartă denumirea marginală Actele Guvernului:

«(1) Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.

(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.»

Sub acest aspect, este corectă aprecierea reclamantei în sensul că o hotărâre a Guvernului nu este dată în completarea legii. Ea nu poate să adauge în sarcina subiectului de drept condiții suplimentare față de cele cuprinse în textul legii. Organizarea executării legii nu se poate confunda cu elaborarea acesteia.

Hotărârile Guvernului reprezintă o categorie de acte administrative specifice organelor centrale ale puterii executive; ele se adoptă pentru organizarea executării legilor și nu pot contraveni principiilor și dispozițiilor cuprinse într-o lege. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecință a principiului supremației legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât privește actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate este indiscutabilă.

Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii și urmărește organizarea și executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază. De aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată.

Art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2000 prevede obligativitatea în cazul hotărârilor Guvernului a elaborării unei note de fundamentare, instrument de prezentare și motivare ale noilor reglementări propuse, conform art. 30 alin. (2) al aceleiași legi.

Articolul 31 din Legea nr. 24/2000 detaliază toate condițiile pe care trebuie să le conțină o notă de fundamentare, ca instrument de prezentare și motivare ale noilor reglementări propuse.

Referitor la motivul emiterii actului normativ, deși din punct de vedere pur formal această condiție apare în nota de fundamentare la secțiunea a 2-a, instanța constată că nu există absolut nicio referire la condițiile acordării scutirii directe de la plata accizelor sau cu privire la redefinirea așa-zisului sistem integrat la care face referire norma 82 alin. (2) teza II. De fapt, termenul de «accize» apare doar izolat într-o enumerare a categoriilor de taxe reglementate de normele metodologice.

O modificare legislativă care impune în sarcina producătorilor o modificare structurală a locului utilajelor de producție și a modalității în care se realizează anumite produse nu putea fi trecută atât de ușor cu vederea fără a fi menționată, măcar cu titlu general, între «motivele» emiterii actului normativ. Dacă modificarea legislativă era una necesară și importantă, ea trebuia să se regăsească în mod obligatoriu între motivele principale ale emiterii actului normativ, având în vedere impactul major pe care îl are asupra drepturilor și intereselor producătorilor. Însă, dacă modificarea nu era atât de importantă pentru a face parte din lista motivelor emiterii actului normativ, atunci măsura este una cu atât mai nejustificată și disproporționată față de efectele patrimoniale păgubitoare pe care le implică în privința producătorilor, respectiv a subiecților de drept cărora li se adresează.

Conform art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000, în cadrul acestei secțiuni obligatorii a notei de fundamentare ar trebui să identificăm, printre altele, și:

– cerințele care reclamă intervenția normativă, cu referire specială la insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare;

– finalitatea reglementărilor propuse;

– concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice.

Astfel, o astfel de modificare trebuia să menționeze care sunt cerințele care impun ca îmbutelierea alcoolului sanitar să fie făcută în același loc unde este produs și denaturat alcoolul folosit ca materie primă. Trebuia, de asemenea, să se indice care este finalitatea noii reglementări, respectiv care este beneficiul concret pe care îl înregistrează producătorul, contribuabilul, organul fiscal sau societatea în ansamblul său din această modificare legislativă.

Nu în ultimul rând, tot în cadrul acestei secțiuni ar fi trebuit să se regăsească un studiu sau o evaluare statistică în privința numărului de producători de alcool sanitar care sunt în situația de a avea liniile de îmbuteliere în afara antrepozitului de producție alcool, respectiv într-un alt antrepozit. Motivarea expusă în nota de fundamentare nu vizează absolut deloc modificările ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, ci exprimă, la modul general, niște principii care nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a modificat efectiv și cu efectele pe care această modificare le-a creat în privința reclamantei și, probabil, și a altor producători de alcool sanitar. Expunerea făcută la punctul H din nota de fundamentare nu face nicio referire la modificările privind scutirea directă de la plata accizelor, definirea sistemului integrat sau obligativitatea îmbutelierii alcoolului sanitar în cadrul antrepozitului de producție a alcoolului materie primă.

Cu privire la impactul socio-economic – efectele asupra mediului de afaceri, inclusiv evaluarea costurilor și beneficiilor, având în vedere că pentru cel mai mare producător de alcool sanitar modificarea legislativă echivala cu o imposibilitate de a mai produce sau cu o ipotetică obligație de reorganizare a fabricilor în cadrul antrepozitelor, inițiatorul acestei modificări trebuia să evalueze costurile și beneficiile acestei modificări și efectele acesteia asupra mediului de afaceri.

În nota de fundamentare, la secțiunea a 3-a punctul 2 – Impactul asupra mediului de afaceri – autorii acesteia nu fac nicio referire la modificarea modalității de producție a alcoolului sanitar sau a definiției sistemului integrat. La modul general, se arată: «Elaborarea unor norme metodologice clare, precise și accesibile, precum și exemplificarea unor situații determinate de diversitatea activității contribuabililor, pentru aplicarea Codului fiscal, generează un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, în sensul facilitării abordării legislației fiscale de către contribuabili și implicit, îmbunătățirea conformării voluntare a acestora». Or, din această expunere nu se poate extrage concret nicio referire la impactul modificării ce face obiectul prezentei plângeri.

Referitor la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, se reține că el este enumerat la secțiunea a 4-a din nota de fundamentare, dar nu se indică absolut nicio sumă de bani care ar intra în mod suplimentar la buget în situația adoptării noilor reglementări. Nu există așadar vreo rațiune de ordin financiar, din punctul de vedere al veniturilor care ar putea fi atrase la bugetul de stat.

Cu privire la consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizațiile și specialiștii consultați, esența recomandărilor primite, după cum rezultă din prevederile art. 31 din Legea nr. 24/2000, efectuarea acestor consultări este obligatorie, fiind parte integrantă a instrumentului de prezentare și motivare a actului administrativ-normativ. În cazul modificărilor ce fac obiectul prezentei acțiuni, consultările erau absolut necesare, deoarece implicau unele consecințe cu un impact semnificativ asupra întregii activități a producătorilor de alcool sanitar. Consultările respective ar fi putut scoate la iveală faptul că modificările inițiate sunt imposibil de pus în practică din cauza costurilor implicate din punct de vedere logistic, din cauza inexistenței spațiului efectiv în care ar trebui comasate activitățile de producție cu cele de îmbuteliere, dar și datorită necesității respectării condițiilor privind prevenirea și stingerea incendiilor, protecția muncii, a sănătății și a vieții angajaților care muncesc în preajma unor instalații cu risc de explozie etc.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor CEDO – art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, instanța apreciază că în speță, prin adoptarea normei 82 alin. (2) din H.G. nr. 1/2016 este încălcat dreptul reclamantei de proprietate de autorizația de producție alcool denaturat și oțet, întrucât acest act administrativ normativ îngrădește acesteia dreptul de a produce alcool denaturat și oțet.

CEDO a reținut că «retragerea unei autorizații de vânzare a băuturilor alcoolice pentru un restaurant care primise o licență în acest sens și care prin aplicarea ei își formase o anumită clientelă reprezintă o atingere adusă unui bun în sensul de valoare economică, astfel că dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 devin aplicabile» (Comis. EDH, rap. din 10 noiembrie 1987, Tre Traktorer AB c/Suede).

Astfel, la momentul obținerii autorizației de antrepozit fiscal, reclamanta a dobândit un drept de proprietate, o speranță legitimă cu privire la posibilitatea exploatării factorilor de producție în temeiul cărora a obținut autorizația de antrepozit fiscal pe toata durata de valabilitate a acesteia. Cu toate acestea, prin adoptarea normei 82 alin. (2) din H.G. nr. 1/2016, reclamantei îi este retras implicit dreptul de a produce alcool sanitar, aspect probat prin autorizațiile de utilizator final obținute și deținute de societate.

Referitor la încălcarea art. 135 din Constituție, se reține că, potrivit prevederilor art. 135 din Constituție:

«(1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție».

Adoptarea normei 82 alin. (2) din H.G. nr. 1/2016 în forma cuprinsă în Monitorul Oficial nr. 22 din 13.01.2016 încalcă art. 135 din Constituție. Este complet nerezonabilă condiția impusă de noile Norme de punere în aplicare a Codului fiscal, în condițiile în care factorii de producție de care reclamanta dispune sunt indisponibilizați fără nicio motivare.

Guvernul României nu a indicat motivul care a stat la baza acestei modificări, în expunerea de motive nu se poate regăsi nicio justificare cu privire la obligația de a produce alcoolul sanitar în același antrepozit în care este produs și denaturat alcoolul materie primă.

Mai mult, este corectă aprecierea reclamantei în sensul că prin actul administrativ criticat este perturbat mediul concurențial, deoarece începând cu data de 13.01.2016, fără nicio atenționare prealabilă care să permită reclamantei adaptarea, concurenții săi cu capacități de producție mult mai mici, care produc alcoolul, spirtul și oțetul în același loc, dobândesc un avantaj competițional nesperat.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu raportare la celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul prezentei sentințe și apreciind că nu se mai impune analizarea criticilor reclamantei referitoare la pierderea valorii unor investiții majore și la impunerea unor condiții imposibil sau extrem de dificil de îndeplinit în situația particulară a societății, Curtea de Apel Oradea va admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. SCANDIC DISTILLERIES – S.A. împotriva pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI și va dispune anularea parțială a H.G. nr. 1/2016, cu privire la:

(i) sintagma «în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse» din cuprinsul normei 82 alin. (2) teza II din H.G. nr. 1/2016 prin care a fost redefinit în mod fundamental diferit față de vechea reglementare noțiunea de sistem integrat:

«Prin sistem integrat se înțelege utilizarea alcoolului etilic și a altor produse alcoolice, în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse, pentru realizarea de produse finite care se consumă ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări»;

(ii) sintagma «în care a fost produs și a fost denaturat alcoolul etilic – materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, așa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua» din cuprinsul normei 79 alin. (5) teza II din H.G. nr. 1/2016:

«(4) Realizarea în interiorul antrepozitelor fiscale de producție a produselor care nu sunt destinate consumului uman prevăzut la pct. 78 alin. (10) este interzisă.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), alcoolul sanitar se realizează numai în interiorul antrepozitului fiscal de producție în care a fost produs și a fost denaturat alcoolul etilic – materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, așa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua».

Pentru aceleași considerente, în temeiul prevederilor art. 67 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge cererea de intervenție în interesul Guvernului României formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor Publice.

În temeiul prevederilor art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pârâtul Guvernul României la plata sumei de 10.786,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, justificate prin actele depuse la dosarul cauzei.