Acte pe care legea nu le prevede sau le exclude. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, Constituția României)

21 mai 2020
Vizualizari: 608
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 86/2020

Constituția României: art. 21, art. 129; NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Or, potrivit principiului statuat prin art. 129 din Constituția României părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În cauza dedusă judecății, prin decizia nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul A., în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, împotriva Sentinței penale nr. 173/2019 din 12 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe care a menținut-o, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate pentru soluționarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres (…), așa încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Așadar,din actele și lucrările dosarului rezultă că, condamnatul A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare,întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei decizii definitive, învestind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude. De altfel, căile de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Reținând culpa procesuală în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Acte pe care legea nu le prevede sau le exclude. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, Constituția României) was last modified: mai 20th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.