Acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar: sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. Instanța competentă. Recurs (NCPC, O.U.G. nr. 71/2009)

31 iul. 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 807

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 757/2018

NCPC: art. 158 alin. (1) și (3), art. 304 pct. 9; O.U.G. nr. 71/2009: art. 3; O.U.G. nr. 75/2008: art. 1 și 2; Constituția României: art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3)

Biblioteca Universul Juridic Sintact

Prin sentința civila nr. 49/F din 11 septembrie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, secția litigii de munca și asigurări sociale, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 591/M din 11 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., E. și F. împotriva pârâților G., Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și H. prin I. Brașov și în consecință.

Au fost obligați pârâții G., Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor salariale menționate în sentința civilă nr. 1336/M/2007 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 299/2008 a Curții de Apel Brașov, începând cu data de 18 iunie 2005 și până în data de 1 februarie 2007.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Brașov să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă pentru toată perioada susmenționată.

A fost obligat pârâtul H. să aloce fondurile necesare plății sumelor menționate.

S-a respins restul pretențiilor și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 11 octombrie 2017, reclamantele A., B., C., D., E. și F. au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 49/F din 11 septembrie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov în sensul de a se preciza natura dobânzii la care pârâții au fost obligați, dobânda care este una penalizatoare.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 09 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008, Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis cererea formulată de către reclamantele Costin (fostă Daraban) Ionela, B., C., D., E. și F. de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 49/F din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, și în consecință:

A lămurit dispozitivul sentinței nr. 49/F din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008 în sensul că dobânda la care au fost obligați pârâții este una penalizatoare.

Împotriva acestei încheieri, la data de 21 noiembrie 2017 (data poștei) a declarat recurs pârând G. care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate și a solicitat modificarea în tot a încheierii recurate în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului.

La termenul de judecată din 14 martie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului, excepție pe care o va admite și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, pentru considerentele care succed.

Drepturile bănești stabilite prin sentința civilă nr. 49/F din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, au fost plătite în mod eșalonat, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Anterior acestui act normativ, sumele prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției au fost plătite eșalonat în baza O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare In sistemul justiției.

Prin dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 (art. 3), legiuitorul a reglementat și condițiile de plată a sumelor restante aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 75/2008.

Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituționala, verificând constituționalitatea art. 1 și 11 din O.U.G. nr. 75/2008, a statuat cu privire la instanța competentă să soluționeze calea de atac declarată împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, de curțile de apel, în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat conform O.U.G. nr. 27/2006 și O.G. nr. 8/2007.

Sub acest aspect, dezlegarea dată de Curtea Constituțională prin decizia mai sus-menționată, este valabilă, mutatis mutandis, și pentru soluționarea litigiilor deduse judecății în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, deoarece acestea vizează acțiuni de aceeași natură, privind acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat conform O.U.G. nr. 27/2006 și O.G. nr. 8/2007.

În acest sens, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța supremă, în mai multe dosare, și s-a constatat că dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 sunt neconstituționale.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte și cele având ca obiect acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, erau soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

Conform alin. (2) din textul de lege sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În susținerea excepției de neconstituționalitate, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Curtea Constituțională a constatat ca elementele cuprinse în nota de fundamentare care însoțește O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiția să reprezinte un factor esențial de echilibru în statul de drept, care implică unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniu! justiției, Ia dificultățile întâmpinate în executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanței de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I din Constituția României.

De asemenea, aspectele ce țin de oportunitatea adoptării reglementării nu își pot găsi, însă, soluționarea în modificarea unor norme ce reglementează competența în primă instanță și în recurs.

Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că niciunul dintre obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competență, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acțiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiție.

S-a reținut și înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanță, deoarece se afectează regimul unei instituții fundamentale a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, ai cărei statut constituțional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.

În continuare, Curtea a mai constatat că stabilirea în competența instanței supreme a soluționării recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, în primă instanță, are ca efect extinderea sferei sale de competență și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu funcționează o secție specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă.

A mai reținut că dispozițiile ordonanței de urgență respective nu satisfac nici exigențele art. 21 alin. (3) din Constituție, în ceea ce privește soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activității instanței supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiție.

În esență, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3), prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008, atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), conform cărora: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Ca atare, având în vedere Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte nu mai are în competență, în prezent, soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.

Așadar, instanța de drept comun în materia soluționării recursurilor „declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în domeniul litigiilor de muncă este reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată”.

Cât privește cauza de față, se constată că acțiunea reclamantelor a fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov care, în temeiul prevederilor art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 75/20085 a trimis cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Brașov, această din urmă instanță judecând litigiul în primă instanță, având în vedere calitatea părților.

Sentința de fond a rămas definitivă și irevocabilă, prin Decizia nr. 591/M din 11 mai 2009 a Curții de Apel Brașov. secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin respingerea recursurilor pârâților Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și H. prin I. Brașov, astfel că și soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului sentinței menționate aparține aceleiași instanțe – Curtea de Apel Brașov.

Față de considerentele expuse, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să decline competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Brașov.

Sursa informației: www.scj.ro.

Acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar: sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. Instanța competentă. Recurs (NCPC, O.U.G. nr. 71/2009) was last modified: iulie 31st, 2018 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter