Accident de circulație. Acţiune în despăgubiri (NCPC)

29 ian. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1.175

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 909/2019

NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8, art. 497

Campania Back to  Law School

Înalta Curte reține că, în cauza de față, reclamanții s-au adresat instanțelor judecătorești cu acțiunea lor în despăgubiri la data de 15.02.2014, solicitând repararea vătămărilor grave suferite în urma accidentului auto ce a avut loc la data de 7.02.2013, din vina lui F., aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie și neasigurat RCA.

Evenimentul cauzator de prejudiciul reclamat este unul cu consecințe grave de vreme ce a cauzat reclamantei A. vătămări corporale majore, ce au necesitat 272 zile de îngrijiri medicale și au condus la pierderea definitivă a capacității de muncă a acesteia, în prezent fiind încadrată în gradul II de invaliditate.

Acesta a fost investigat de organele de anchetă penală (Dosar nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești) și s-a finalizat cu condamnare penală a conducătorului auto vinovat prin Sentința penală nr. 3642/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în Dosar nr. x/2014, rămasă definitivă prin neapelare.

Așadar, în sensul art. 36 alin. (3) și (4) din Ordinul CSA nr. 14/2011, asigurătorul RCA (al cărui rol a fost îndeplinit în cauză de B.A.A.R., dată fiind situația juridică a neasigurării RCA a vehiculului implicat în accident) nu putea desfășura el însuși investigații privind producerea accidentului pentru a emite concluzii asupra stabilirii răspunderii în cauzarea evenimentului asigurat, de vreme ce accidentul făcea obiectul unei anchete penale.

Rechizitoriul cu propunerea de trimitere în judecată a fost întocmit la 26 martie 2014, iar abia după rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 3642/12.12.2014 a Judecătoriei Ploiești, ce a stabilit răspunderea penală a lui F. pentru accidentul produs, se poate reține că existau dovezi/documente necesare stabilirii răspunderii în producerea evenimentului asigurat.

Înalta Curte reține însă că norma art. 46 din același Ordin CSA nr. 14/2011 admite posibilitatea stabilirii pe cale amiabilă a despăgubirilor chiar și în ipoteza în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, însă în condiții care nu s-au regăsit în cauză: când acțiunea penală a fost sau poate fi stinsă prin împăcarea părților; când, deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă (situație neregăsită în cauză până la data sesizării instanțelor civile la 15.02.2014), stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; când sunt întrunite ipotezele de la pct. 3 lit. a) și b), de asemenea neincidente cauzei în condițiile în care rechizitoriul sau cercetarea realizată de organele de anchetă penală au fost finalizate ulterior sesizării instanței civile.

O primă observație este aceea că, chiar de la data sesizării instanței civile cu acțiunea în despăgubiri de față, respectiv la 15.02.2014 – prin care titularii acesteia reclamau aplicarea penalității de 0,2% prevăzută de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru culpa B.A.A.R. în gestionarea dosarului de daună, despre care afirmau că a rămas neinstrumentat de la data avizării evenimentului asigurat (indicat ca fiind începutul lunii iunie 2013) – dosarului de daună îi lipseau documentele necesare determinării răspunderii celui vinovat de producerea evenimentului asigurat, cazul fiind încă anchetat la acel moment de organele de cercetare penală.

Abia la 12.12.2014, data pronunțării Sentinței penale nr. 3642/2014 a Judecătoriei Ploiești, se poate considera că existau documente doveditoare pe acest aspect.

Tot astfel, deși acuzau o culpă în neinstrumentarea dosarului de daună în intervalul iunie 2013 (avizarea evenimentului) – februarie 2014 (sesizarea instanței civile cu acțiunea în daune), se observă că multe din înscrisurile probatorii relevante pe cuantificarea prejudiciului (cauzat reclamantei A.) a cărui reparare au solicitat-o reclamanții au fost întocmite/emise ulterior momentului iunie 2013 (spre exemplu, raportul de expertiză dosar de primă instanță, realizat la 3.12.2013, decizia medicală asupra capacității de muncă din 2.08.2013, bilet de ieșire din Spitalul Județean Ploiești, secția psihiatrie din 11.11.2013 etc.).

Este, așadar, neîndoielnic faptul că, nici în intervalul iunie 2013 – 15 februarie 2014, dar nici în cel scurs până la 12.12.2014, când s-a pronunțat hotărârea penală de condamnare, dosarul de daună deschis la sesizarea reclamanților nu putea fi considerat complet în privința celor două elemente absolut necesare nașterii obligațiilor prevăzute de art. 36 alin. (1) în sarcina B.A.A.R., respectiv al documentelor necesare cuantificării prejudiciului și al celor necesare dovedirii răspunderii celui vinovat de producerea evenimentului asigurat. În alte cuvinte, lipsea în cauză premisa necesară aplicării sancțiunii instituite prin norma art. 37, neputându-se afirma o culpă în respectarea termenelor ori în îndeplinirea obligației recurentului-pârât de gestionare a dosarului de daună cât timp acesta nu era complet.

Astfel fiind, apare ca vădit nelegală obligarea sa (prin sentința tribunalului ce a fost menținută în apel) la plata penalităților de 0,2% pentru prestațiile periodice acordate intimatei-reclamante, începând cu data scadenței acestora, care este 15.02.2013, așadar cu mult anterior chiar datei afirmate de reclamanți ca fiind cea a avizării accidentului.

Nelegalitatea unei atare soluții este multiplă și decurge, cum s-a arătat, din inexistența unei culpe a recurentului-pârât în gestionarea dosarului de daună, incomplet sub aspectele relevate anterior, dar mai ales întrucât aplică sancțiuni dincolo chiar de intervalul de timp relevant în analiza elementului necesar fundamentării sale: culpa în gestionarea dosarului de daună care, în mod firesc, nu s-ar putea niciodată întinde dincolo de momentul avizării accidentului de către persoana prejudiciată. Penalitățile sunt datorate pe fiecare zi de întârziere, iar întârzierea culpabilă nu poate exista înaintea constituirii dosarului de daună pe baza avizării evenimentului asigurat.

În plus, așa după cum a criticat în apel pârâtul, soluția adoptată îl sancționează chiar peste solicitarea venită din partea reclamanților care, prin modificarea adusă cererii de chemare în judecată (în ședința publică din 14.04.2015 și prin notele scrise aflate la filele x ale dosarului de primă instanță) au cerut ca penalitățile de întârziere să fie acordate începând cu data de 12.12.2014 – momentul pronunțării hotărârii din dosarul penal -, dovedind o înfrângere de către prima instanță a principiilor disponibilității și dreptului la apărare (al pârâtului). În egală măsură, se reține că această critică susținută în apel de pârât, cu referire la soluția tribunalului, nu a primit niciun răspuns din partea instanței de apel, sub acest aspect hotărârea recurată fiind și nemotivată.

Nelegală, sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 36 și 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, este și soluția instanței de apel de admitere a apelului reclamantei și obligarea pârâtului la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere aferente despăgubirilor determinate global și acordate cu titlu de daune materiale și morale, penalități calculate începând cu data de 12.12.2014 și până la plata efectivă a lor.

Hotărând astfel, instanța de apel a arătat eronat că la 12 decembrie 2014 apelantul-pârât a cunoscut cu certitudine persoana vătămată de producerea accidentului, când, în realitate, această dată marchează momentul cunoașterii persoanei vinovate de producerea accidentului. Instanței de apel îi lipsește însă orice analiză în privința celui de-al doilea element cumulativ, cel al depunerii de către persoana vătămată a tuturor documentelor necesare cuantificării prejudiciului.

Chiar asumând că dosarul de despăgubire ar fi cuprins și aceste documente la momentul respectiv, recurentul-pârât nu mai putea fi sancționat pentru o presupusă culpă în gestionarea dosarului de daună deoarece la data de 12.12.2014 se afla deja în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești acțiunea în despăgubiri formulată de reclamanți (încă din 15.02.2014) astfel că, dezdăunarea reclamanților avea a se realiza prin hotărârea instanței.

În concluzie, în mod greșit și într-o aplicarea eronată a dispozițiilor legale relevante din Ordinul nr. 14/2011 a reținut instanța de apel și a sancționat o culpă a recurentului-pârât în gestionarea dosarului de daună în condițiile în care, în mod evident, pe segmentul de timp de la data avizării accidentului de către reclamanți (indicat ca fiind iunie 2013) și până la 12.12.2014 (data pronunțării hotărârii penale de condamnare a intimatului-intervenient, conducător auto) dosarul lor de daună era incomplet și totodată, în condițiile în care, ca urmare a sesizării instanțelor cu prezenta acțiune în despăgubiri la 15.02.2014, dezdăunarea acestora urma să se facă prin hotărâre judecătorească, iar nu pe cale amiabilă, abandonarea procedurii amiabile de soluționare a dosarului de daună având loc din inițiativa reclamanților mai înainte ca acesta să poată fi considerat complet, potrivit explicațiilor anterioare.

Cel mult, în circumstanțele date, aplicarea penalităților prevăzute de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 putea fi realizată pentru a preîntâmpina o eventuală întârziere sau nesocotire a termenelor de plată a despăgubirii ce avea a fi stabilită prin hotărârea instanței, așadar pentru nerespectarea termenelor de plată instituite prin art. 36 alin. (5) din același Ordin, ceea ce însă reclamanții nu au solicitat.

În considerarea acestor argumente, reținând ca fiind întemeiate ambele motive de recurs fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare apelurilor aceleiași instanțe de apel, exclusiv în ceea ce privește criticile părților relative la plata penalităților de întârziere, rejudecare ce va avea loc în raport de cele dezlegate prin prezenta hotărâre (date fiind limitele judecății de recurs pe care o realizează Înalta Curte, determinate prin dispozițiile art. 497 C. proc. civ., care nu dispune de o soluție de casare și/sau de modificare în același timp a deciziei de apel constatată ca fiind nelegală).

Celelalte dispoziții ale deciziei de apel (care au vizat, spre exemplu, cuantumul daunelor materiale și morale recunoscute intimatei-reclamante) vor fi menținute, reținându-se că acestea nu au fost contestate în calea de atac a recursului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Accident de circulație. Acțiune în despăgubiri (NCPC) was last modified: ianuarie 25th, 2020 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter