Abuz în serviciu. Cerere de revizuire. Apel (CPP; NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 127/A/2017

CPP: art. 41 alin. (2), art. 246, art. 248¹, art. 297 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 421 pct. 1 lit. b), art. 453 alin. (1) lit. a), art. 464; C. României: art. 147 alin. (4)

Înalta Curte constată că revizuienta A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, solicitând, în esență, să se constate că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că înscrisul denumit „Vergleich” dovedește netemeinicia soluției de condamnare a cărei revizuire o solicită, întrucât părțile au ajuns la o înțelegere, iar acest partaj voluntar nu a fost cunoscut de instanță la momentul pronunțării hotărârii. În ceea ce privește art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a invocat incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2006 apreciind că produce efecte asupra sentinței considerentele acesteia pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Este de amintit că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În speță, apelanta revizuentă A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Prioritar, Înalta Curte reține că aspectele întemeiate pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au mai fost invocate, anterior, de către revizuientă și prin sentința penală nr. 260 din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de acesta, soluție rămasă definitivă prin decizia nr. 300/A din 7 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât, cererea este inadmisibilă, în raport de cele menționate fiind incidente dispozițiile art. 464 C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive.

Trecând peste aceste aspecte, conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Din această perspectivă însă, Înalta Curte constată că faptele și împrejurările invocate de revizuientă nu sunt noi, ele au fost cunoscute de instanțele din ciclul procesual în care a fost pronunțată hotărârea atacată.

Totodată, susținerea apărării, în sensul că traducerea inițială a înscrisului a fost deficitară, iar traducerea actuală relevă adevărata înțelegere dintre foștii soți D. nu este întemeiată, întrucât existența acestui înscris nu schimbă acuzația adusă revizuientei, în sarcina acesteia reținându-se încălcarea atribuțiilor de serviciu legate de modul de verificare a procurilor care au stat la baza tranzacției, în calitatea sa de notar, astfel încât, critica revizuientei echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul procesului penal.

Modul de interpretare al probelor, care în opinia revizuientei este diferit de cel al instanței care a dispus condamnarea sa, cu referire la înscrisul denumit „Vergleich”, nu constituie fapte sau împrejurări noi de natură a stabili existența unor erori judiciare, ci de fapt, reprezintă nemulțumirea acesteia în aprecierea probatoriului administrat în cauză.

Or, în atare situație, nu se poate susține faptul că instanțele care au dispus condamnarea revizuientei nu au avut cunoștință de înscrisurile la care aceasta a făcut referire prin prezenta cerere de revizuire, nefiind vorba de înscrisuri, împrejurări sau fapte noi în accepțiunea cazului de revizuire invocat în cauză, aspectele menționate fiind invocate și la cercetarea judecătorească în fond.

Așa cum s-a arătat, prin calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunțarea sentinței și a hotărârii instanței de control judiciar. Înalta Curte subliniază că în accepțiunea textului de lege invocat ca și temei al cererii de revizuire, doar faptele și împrejurările trebuie să fie noi, nu și mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute.

În ceea ce privește cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că produc efecte asupra condamnării revizuientei considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu este întemeiat.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acesta constituie caz de revizuire când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Înalta Curte reține că Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că „admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”, nu are semnificația unei legi de dezîncriminare.

În acest sens se reține că însăși Curtea Constituțională a statuat asupra efectelor deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, (publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016), în sensul delimitării aplicabilității deciziilor după cum situațiile juridice susceptibile de aplicare sunt anterioare ori posterioare datei la care decizia a devenit obligatorie.

În ceea ce privește incidența interpretării constituționalității unei norme pentru cauzele definitiv soluționate, Curtea a reținut în considerentele deciziei citate (parag. 27) că „pentru cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc (pentru trecut) actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive” (parag. 27 din decizie).

Față de aceste considerente se reține că Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, fiind o decizie prin care norma penală a fost declarată neconstituțională în interpretarea dată în controlul constituționalității, nu a produs efectul abrogării normei de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu; de altfel, fiind vorba despre o soluție care are autoritate de lucru judecat, respectiv facta praeterita, în interpretarea dată de Curte (precizată în paragraful anterior), dispozițiile de încriminare în baza cărora s-a dispus condamnarea revizuientei au beneficiat de o prezumție de constituționalitate pe toată durata desfășurării procesului penal, finalizat cu pronunțarea soluției de condamnare prin sentința penală nr. 134/2012 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 101/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de motivele invocate, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu a fost dezîncriminată infracțiunea de abuz în serviciu, fiind doar definit înțelesul sintagmei „îndeplinește în mod defectuos”, astfel încât motivele invocate de revizuientă nu se subsumează prevederilor art. 453 lit. f) C. proc. pen., hotărârea de condamnare nu se întemeiază pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională, astfel încât nu poate fi incident cazul de revizuire.

Referitor la critica apelantei revizuiente privind nemotivarea sentinței, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, este justă motivarea instanței de fond, în considerentele acesteia se regăsesc motivele și argumentele care au condus la pronunțarea sentinței și răspunde criticilor formulate de către revizuintă corelativ dispozițiilor legale care au condus la pronunțarea soluției.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta A. împotriva sentinței penale nr. 27 din 24 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/33/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.