Abuz în serviciu. Neîndeplinirea elementelor constitutive ale infractiunii. Apel respins ca nefondat (NCPP, NCP, L. nr. 188/2000)

18 feb. 2019
7.445 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 398/A/2017

NCPP: art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a, art. 275 alin. (3), art. 346 alin. (1), art. 417 alin. (2), art. 421 pct. 1 lit. b), art. 632, art. 633, art. 635, art. 641; NCP: art. 38 alin. (1), art. 297 alin. (1); L. nr. 188/2000: art. 47 lit. c) și e)

1. Prin sentința penală nr. 114/F din 08 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., executor judecătoresc, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., parte vătămată fiind SC B. SRL.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul A., executor judecătoresc pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpatul D., la data de 22 mai 2015 în calitate de executor judecătoresc a procedat la încuviințarea executării silite a SC B. SRL în dosarele execuționale nr. X/2015 și nr. Y/2015 în temeiul unei sentințe arbitrale care nu îndeplinea cerințele prevăzute de lege pentru a putea constitui titlu executoriu și fără încuviințarea instanței, vătămând astfel interesele societății prin executarea acesteia prematur și nelegal, privând-o astfel și de numeroase drepturi procedurale și de fond cu privire la îndeplinirea obligației în cauză, inclusiv acela de a fi efectuat plata până la momentul redactării sentinței arbitrale.

În faza Camerei preliminare părțile nu au formulat cereri și nu au ridicat excepții.

Prin încheierea din 27 februarie 2017 în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății.

În faza cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul A. și martorul C., iar numitul D. reprezentantul SC B. SRL a arătat că și-a recuperat și cheltuielile făcute în procedura contestației la executare la instanța civilă.

S-a depus la dosar un înscris de către SC B. SRL care a arătat că nu se constituie parte civilă deoarece nu a suferit nici un prejudiciu material sau moral.

De asemenea la dosar s-a depus și Hotărârea Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București din care rezultă că inculpatul A. în calitate de executor judecătoresc a fost sancționat disciplinar.

Analizând probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că prin plângerea formulată partea vătămată SC B. SRL prin administrator D. a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpatul A., executor judecătoresc pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, cu ocazia instrumentării dosarelor de executare silită nr. X/2015 și nr. Y/2015 înregistrate ca urmare a cererii formulate de creditoarele SC E. SRL.

La data de 18 mai 2015 creditoarele menționate anterior au solicitat executarea silită a debitoarei SC B. SRL în baza minutei sentinței arbitrare nr. 57 din 14 mai 2015, fără ca hotărârea să fie redactată, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. x/2013.

În urma înregistrării celor două dosare de executare, având drept debite sumele de 549.661,05 RON, respectiv 1.167.018,17 RON, inculpatul A. a încuviințat prin încheierile din data de 22 mai 2015, dată la care încuviințarea silită era dispusă de către executorul judecătoresc, executarea silită a celor două sume de bani față de debitoarea SC B. SRL.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

La sumele menționate s-au adăugat și sumele de 11.446,61 RON și 17.620,18 RON reprezentând cheltuieli cu executarea.

După ce a încuviințat executarea silită, inculpatul A. a demarat procedurile adecvate în cauză, respectiv adresele de înființare a popririi pe numele debitoarei, în vederea recuperării sumelor de bani menționate.

Parchetul a arătat că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 632 C. proc. civ., art. 633 C. proc. civ., art. 635 C. proc. civ. și art. 641 C. proc. civ.

Inculpatul A. a declarat că în rechizitoriu ar fi trebuit menționată și urgența executării, aceasta era necesară pentru a se evita înstrăinarea și a mai arătat că se consideră vinovat deoarece a interpretat greșit urgența care s-ar fi impus în cauză.

Tot inculpatul a declarat că minuta hotărârii arbitrale pe care a pus-o în executare era identică cu dispozitivul hotărârii care a fost pusă ulterior în executare, aspect care nu a fost contestat de nicio parte.

În cauză, față de situația de fapt reținută, s-a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu și se impune achitarea inculpatului A. în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege.

Pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu trebuie ca persoana acuzată să fi acționat cu intenția de a abuza de funcția sa, iar abuzul să aibă o anumită gravitate care să fi vătămat interesele părții vătămate.

Or, în cauză inculpatul a arătat că a acționat având în vedere faptul că exista pericolul ca hotărârea arbitrară să nu mai poată fi executată, existând riscul înstrăinării bunurilor.

De asemenea hotărârea arbitrară era definitivă, dispozitivul acesteia care a fost pus în executare fiind identic cu acela al hotărârii după redactarea acesteia.

Oricum, partea vătămată prin înscrisul depus la dosar a arătat că nu a suferit niciun prejudiciu moral sau material.

De asemenea, faptul că inculpatul a pus în executare hotărârea arbitrară înainte de termen nu a împiedicat dreptul părții vătămate de a formula căile de atac prevăzute de lege la instanța civilă.

În cazul infracțiunii de abuz în serviciu urmarea imediată constă în vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Totuși, pentru ca fapta abuzivă a funcționarului să atragă răspunderea penală, este necesar ca atingerea adusă intereselor legale ale unei persoane să prezinte o anumită gravitate.

Nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu în condițiile în care partea vătămată a arătat printr-un înscris depus la dosar că nu a suferit niciun prejudiciu.

Sub aspectul laturii subiective se observă că lipsește intenția în sensul că inculpatul nu a acționat cu scopul de a încălca legea, de a comite un abuz în serviciu, arătând în declarația sa că a interpretat greșit o dispoziție legală, apreciind greșit urgența.

2. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea apelului, s-a susținut în esență pe de o parte că inculpatul a acționat cu intenție directă în săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar pe de altă parte că aspectele relative la eventualul prejudiciu cauzat părții vătămate nu au relevanță în cauză, câtă vreme trimiterea în judecată a inculpatului s-a întemeiat pe comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prin vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale părții vătămate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul este nefondat.

În ce privește situația de fapt, este de observat că aceasta nu a fost contestată de intimatul inculpat, care a recunoscut inclusiv în declarația dată în fața instanței de fond că a procedat la încuviințarea executării silite doar în baza unei minute, iar nu a hotărârii arbitrale in extenso și fără a solicita în prealabil învestirea cu formulă executorie a acesteia.

În condițiile în care sumele de bani pentru care s-a înființat poprirea nu au fost încasate din cauza lipsei disponibilităților bănești ale debitoarei, în actul de sesizare s-a reținut că urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu imputată inculpatului ar fi constat în vătămarea intereselor legale ale societății debitoare, care a fost privată de toate etapele potențiale ce ar fi succedat pronunțării sentinței (plata de bună voie, posibilitatea de a contesta titlul sau de a cere lămuriri cu privire la dispozitiv) și a fost obligată să introducă două contestații la executare, ca efect al actelor nelegale întocmite de executor, în urma cărora s-a dispus anularea executării silite în cele două dosare de executare.

Deși în cuprinsul actului de sesizare s-au făcut referiri la anumite cheltuieli judiciare suportate de debitoare în cele două dosare civile având ca obiect cele două contestații la executare, aceste cheltuieli nu au fost reținute ca o urmare imediată a infracțiunii imputate inculpatului, fapt confirmat implicit în fața instanței de apel de către reprezentantul Ministerului Public, care a arătat cu ocazia dezbaterilor că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se referă la vătămarea intereselor legale ale debitorului executat silit, iar nu la producerea vreunui prejudiciu.

Analizând motivele de apel formulate în cauză, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 Curtea Constituțională a reținut că „în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual. Curtea reține că din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală”.

În privința urmării imediate a infracțiunii de abuz în serviciu, în considerentele aceleiași decizii Curtea Constituțională a reținut că „infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Curtea constată că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei și nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanța de contencios constituțional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive, poate fi o infracțiune de abuz în serviciu.”

Curtea a constatat că „legiuitorul a identificat și reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecințelor unor fapte care, deși, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale”, făcând astfel trimitere la alte forme de răspundere extrapenală (disciplinară, administrativă sau civilă) și că sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare – ministerul public și instanțele judecătorești -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.

În speță, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că împotriva inculpatului A. a fost exercitată acțiunea disciplinară de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, iar prin hotărârea nr. 1 din 14 iunie 2016 a Consiliului de Disciplină inculpatul a fost sancționat disciplinar cu mustrare pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev. de art. 47 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești constând tocmai în faptele imputate acestuia în prezenta cauză, respectiv instrumentarea dosarelor de executare silită nr. X și Y/2015 în considerarea unei minute, iar nu a unui titlu executoriu (respectiv a unei hotărâri arbitrale învestită cu formulă executorie).

În aceste condiții, în aplicarea deciziei Curții Constituționale menționate anterior, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, în special intensitatea vătămării aduse drepturilor debitorului, Înalta Curte constată că în speță suntem în prezența unei răspunderi extrapenale care de altfel a și fost stabilită în sarcina inculpatului odată cu sancționarea sa disciplinară pentru faptele deduse judecății, astfel încât în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus achitarea inculpatului cu referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen., chiar dacă soluția ar fi trebuit întemeiată pe prima teză a acestui articol.

În privința criticilor ce pun în discuție latura subiectivă a infracțiunii, având în vedere considerentele expuse anterior, acestea nu vor mai fi analizate de instanța de apel, nefiind de natură a modifica soluția de achitare dispusă în cauză.

În consecință, apelul Parchetului este nefondat și va fi respins conform art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.

Abuz în serviciu. Neîndeplinirea elementelor constitutive ale infractiunii. Apel respins ca nefondat (NCPP, NCP, L. nr. 188/2000) was last modified: februarie 6th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.