A fost lansat Portalul Penalmente Relevant. Indexarea materialelor de drept penal
Luni, 17 ianuarie 2022, a fost lansat portal.penalmente.ro. Pentru a veni în sprijinul cercetării, portalul indexează în mod gratuit materialele publicate în domeniul științelor penale, fiind indicate titlul, numele autorului/autorilor, rezumatul (acolo unde există), și cuvintele-cheie. În cazul în care materialul este disponibil gratuit online, postarea cuprinde link către locul în care acesta poate fi accesat; în caz contrar, link-ul trimite către locul din care poate fi achiziționată cartea sau publicația relevantă.
Până în prezent, au fost indexate peste 800 de materiale, care acoperă publicațiile din anii 2020-2021, pentru perioada următoare fiind avută în vedere indexarea tuturor cărților și articolelor apărute după data intrării în vigoare a Codului penal și a Codului de procedură penală. Postările sunt organizate în peste 200 de categorii și subcategorii, fiind folosite peste 2.000 de etichete.
Coordonatori proiect: conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir și av. dr. George Zlati.
Contributori: drd. Tiberiu Stănescu, av. Cristina Cucoaniș, jud. dr. George Lazăr, av. drd. Dorel Herinean, av. Dan Sebastian Chertes, jud. drd. Cristian Ioan, jud. drd. Valentina Dinu, drd. Florin Bobei, jud. drd. Ștefana Sorohan, jud. drd. Marius Sima, Șerban Bratu.