A fost inaugurat noul sediu al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB)

15 apr. 2025
Vizualizari: 165

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a inaugurat luni, 14 aprilie 2025, noul său sediu, situat pe str. Traian Moșoiu nr. 10-12.

Noul sediu reprezintă una din investițiile majore ale UBB, clădirea fiind modernizată din fonduri proprii și din fondurile europene alocate, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, proiectului cu titlul Restructurare, reabilitare, modificări interioare și schimbare de destinație Corp C2 din hotel în spatii de învățământ.

Astfel, studenții vor beneficia de spații didactice și de cercetare moderne – 3 amfiteatre (dintre care unul cu o capacitate de 400 de locuri, celelalte cu aproximativ 200 de locuri), 4 săli de curs cu peste 50 de locuri, 18 săli de seminar cu câte 27 locuri –, o sală de conferințe, o sală de lectură cu 100 de locuri, precum și de spații moderne pentru biblioteca facultății și birouri.

De asemenea, noul spațiu asigură condițiile necesare de calitate, dar și incluzive desfășurării procesului de predare, inclusiv formării la distanță și online, precum și activităților conexe acestuia.

„Studenții vor beneficia astfel de condiții de studiu mai atractive si vor fi mult mai motivați să continue și să finalizeze studiile universitare la un nivel cât mai ridicat. Investițiile realizate, indispensabile creării unui mediu educațional stimulativ, au ca scop creșterea capacității si performantei instituționale a Facultății noastre și implicit a Universității Babeș-Bolyai de a furniza servicii educaționale la un nivel ridicat de calitate pentru un număr cât mai mare de studenți”, adaugă decanul Facultății de Drept a UBB, conf. univ. dr. Șerban Diaconescu.

Sursa informației

 

A fost inaugurat noul sediu al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) was last modified: aprilie 15th, 2025 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: