A fost exclusă influența politică din toate domeniile care puteau impieta, într-un fel sau altul, asupra mersului justiției

Nicolae Cîrstea: 16 noiembrie 2018 – un jubileu organizat de CSM la Alba Iulia, suntem împreună cu dl Ion Popa – dle Popa, ați fost primul secretar general al CSM, dacă nu mă înșel.

Ion Popa: Da, chiar la începuturile CSM în forma sa actuală, atunci când, pentru prima dată, CSM a avut buget propriu, aparat administrativ propriu și trebuiau organizate de la zero. Când ne-am mutat noi într-un sediu destul de meschin atunci, la vremea respectivă, nu aveam, practic, nimic. Și a trebuit să organizăm și aparatul secretarului general, și al secretarului general-adjunct, și toate compartimentele – economic, legislație. Nu aveam oameni specializați pe toate, a fost dificil. Dar până la urmă s-a rezolvat, s-a pus pe roate.

Nicolae Cîrstea: Cum au evoluat lucrurile de la aceste prime cărămizi care s-au pus? În ce an a fost primul CSM?

Ion Popa: Din februarie 2005 a început construcția efectivă a noului CSM și a continuat apoi până în zilele noastre. Sigur, au fost și aspecte pozitive, și aspecte negative – acum depinde la ce vreți să ne referim, la activitatea CSM-ului ca plen, ca secții, sau cum a evoluat aparatul administrativ al CSM, pentru că pe ambele laturi sunt chestiuni și de bine, și de rău.

Nicolae Cîrstea: Să ne referim la cele de bine, având în vedere că suntem într-o zi aniversară.

Ion Popa: La cele de bine – aparatul s-a specializat, și asta este foarte important. Au fost atrași în aparat atât consilieri juridici, care au fost mai întâi recrutați, pregătiți de tineri, specializați în anumite domenii. Și, alături de ei, au fost chemați, pentru experiența pe care o aveau, și judecători și procurori – de regulă în funcțiile de conducere, de ce să nu recunoaștem? Și se pare că funcționează. E foarte adevărat că, din partea cealaltă venind, CSM-ul s-a mai pronunțat câteodată și pe chestiuni care nu-i aparțineau și și-a lărgit oarecum de la sine putere, dar cu intenții bune, niciodată din porniri negative, a vrut să facă tot mai multe și cât mai bune. Și această diluare, să spunem, a eforturilor unui aparat care era limitat s-a mai văzut câteodată și în rezultatele lor.

Nicolae Cîrstea: Aveți și un articol foarte interesant, publicat în revista Justiția în actualitate, relansat în acest moment aniversar aici, la Alba Iulia. Pe ce ați vrut să puneți accent?

Ion Popa: Acolo am discutat în primul rând, înainte de a începe să scriu articolul, cu dna judecător Evelina Oprina, care s-a ocupat de coordonarea acestei reviste, și am căzut de acord amândoi că este bine să scoatem în evidență lucrurile care ne unesc, și nu cele care ne dezbină. Și a fost o trecere în revistă, dacă vreți, a evoluției a ceea ce înseamnă organizarea judiciară, statutul judecătorului, de la început și până în prezent, plusurile și minusurile acestor activități și dorința noastră de a arăta partenerilor noștri din afară că nu avem de ce să ne rușinăm de trecutul nostru și că, spre surprinderea unora, poate, știința dreptului și discuțiile despre independență au apărut în România chiar înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Nicolae Cîrstea: V-ați susținut teza de doctorat cu o temă extrem de interesantă – Profesia de magistrat – care a evoluat apoi într-un tratat privind profesia de magistrat în România. Pe de altă parte, foarte recent ați lăsat în urmă o carieră prodigioasă, ca magistrat și judecător, ultima dată la Curtea de Apel București. Cum a evoluat, de când ați început dumneavoastră această profesie, până când, iată, face astăzi parte din trecutul dumneavoastră?

Ion Popa: Ca orice domeniu de activitate, și acest domeniu cred că a avut plusuri și minusuri. A avut evoluții, a avut involuții. Trebuie să recunoaștem cu toții că în anul 2004, atunci când a fost adoptat pachetul de legi ale Justiției, într-adevăr a fost un plus, mare. Pentru că altfel nimeni nu ar fi fost de acord să închidă Capitolul 24 din procesul de preaderare a României la Uniunea Europeană și atunci, pentru prima dată, a fost operaționalizat CSM, în sensul în care spuneam mai devreme, i s-a recunoscut independența totală, i-a fost acordat buget propriu, aparat administrativ propriu. A fost un plus, într-adevăr, pe toate planurile. A fost exclusă influența politică din toate domeniile care puteau impieta, într-un fel sau altul, asupra mersului justiției. Dar, din păcate, minunea nu a ținut foarte mult, a venit anul 2005, în care, printr-o lege absolut involutivă pe toate planurile, s-a cam fracturat progresul înregistrat inițial, în sensul că multe din competențele Consiliului au fost transferate către Procurorul General și a fost ciudat, pentru că acest Consiliu tocmai de aceea a fost înființat, ca să garanteze independența judecătorilor, prin gestionarea exclusivă a carierei lor profesionale – judecători și procurori.

Nicolae Cîrstea: Dle Popa, chiar dacă această carieră de judecător a rămas în trecutul dumneavoastră, sperăm ca în viitor să ne bucurați cu articole, cu aprofundări, cu cercetări în domenii mai vaste, așa cum ne-ați obișnuit în ultimii ani.

Ion Popa: Cu mare plăcere și, chiar dacă tendința mea este de a avea o atitudine critică, să spunem, în general, dar este foarte bine să semnalezi că, atunci când se face bine și când oamenii acționează matur, personal sau instituționalizat, să semnalezi și aceste lucruri.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc!

Ion Popa: Mulțumesc și eu!