4 iulie, Ziua Americii

4 iul. 2017
Vizualizari: 1365

Este 4 iulie, sărbătorim Ziua Americii. SUA este astăzi unul dintre cei mai importanți parteneri ai României aici la marginea Europei.

„Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarant, marți, cu prilejul Zilei Naționale a SUA, când se sărbătoresc 241 de ani de la Declarația de Independență și 20 de ani de Parteneriat Strategic cu România, că promovarea securității, a democrației și statului de drept rămâne prioritare”, scrie azi Mediafax.

Dar evenimentul cel mai important al săptămânii care începe este întâlnirea președinților celor două mari puteri, Rusia și SUA, așteptată de numeroși analiști politici încă de la începutul mandatului lui Donald Trump.

„Întâlnirea dintre președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său american, Donald Trump, din marja summitului G20, de la Hamburg, va avea loc vineri, a declarat consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov”, scrie Reuters, citată de News.ro.

Discuțiile președinților Trump și Putin pot genera schimbări strategice importante în politicade apărare a țărilor din Europa Centrală și de Est.

La București a avut loc astăzi o întâlnire a CSAT, unde ar fi trebuit să se discute Planul de înzestrare a armatei pentru următorii 10 ani.

Mediafax relatează: „Planul de înzestrare a armatei pentru 2017-2026 a fost retras de inițiator de pe ordinea de zi a CSAT, a declarat marți președintele Klaus Iohannis, precizând că în elaborarea acestuia a fost „neglijat” acordul politic de alocare a 2% din PIB pentru Apărarea, pe parcursul a „cel puțin un deceniu”.

La finalul ședinței CSAT președintele Iohannis a fost chestionat de jurnaliști în legătură cu câteva subiecte care anima viața politică românească.

Primul subiect acuzațiile de plagiat care s-au făcut la adresa noului premier.

Agerpres notează declarația președintelui Iohannis: „Dacă astfel de acuzații se adeveresc, atunci problema trebuie rezolvată nu de mine, ci de cei care au propus persoana, respectiv de persoana în cauză și eu pornesc de la premisa că, dacă vor exista confirmări ale acestor acuzații, vor apărea și urmările în consecință. Cred că trebuie să mai repet un pic despre ce vorbim aici: există o majoritate PSD — ALDE în Parlament. La consultări această majoritate a propus o persoană, eu am acceptat această propunere. Nu este propunerea mea, este propunerea PSD. PSD-ul răspunde integral și până la sfârșit de prestația dlui prim-ministru Tudose, iar dl prim-ministru Tudose, în calitate de persoană privată, răspunde de activitatea proprie anterioară numirii în funcția de prim-ministru. Cred că este bine să clarificăm un pic aceste lucruri, fiindcă altfel ar putea să apară impresii total eronate și greșite legate de sintagma „guvernul meu”. Este un guvern PSD-ALDE. Punct”,

Un alt subiect abordat de jurnaliști este legat de activitatea DNA și a Parchetului General.

În acest caz, președintele Iohannis s-a arătat mulțumit de activitatea celor două instituții, după cum relatează TVR: „Eu sunt foarte multumit de activitatea DNA și a Parchetului General și de conducerea acestor instituții”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărăre a Țării. Șeful statului a spus că nu există niciun motiv de suspendare din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi”.

„PNL a atacat marți la Curtea Constituțională modificările aduse la finalul lunii iunie legii Societății Române de Televiziune și legii Societății Române de Radio despre care spun că vor compromite iremediabil statutul, organizarea și funcționarea celor două servicii publice autonome de interes național, reglementate și de Constituție”, anunță azi News.ro.

Un alt anunț important legat de activitatea guvernului PSD-ALDE vine de la BNR.

„Creșterea cu 10% a veniturilor bugetarilor duce la o accelerare cu 3,5 puncte procentuale a dinamicii salariale din industrie, în decurs de un an, se arată într-un raport al Băncii Naționale a României (BNR)”, scrie Agerpres.

În final, scriem despre una dintre cele mai mari investiții străine din acest an.

„British American Tobacco, liderul pie­ței locale de țigarete și una dintre ce­le mai mari zece companii din econo­mia românească, va investi 60 de mili­oa­ne de euro în fabrica de la Ploiești a­nul a­ces­ta, valoarea investiției fiind tri­plă fa­ță de estimările companiei de anul tre­cut. „Valoarea investițiilor pe care urmează să le realizăm în unitatea de producție de la Ploiești în 2017 s-a triplat față de estimările noastre inițiale”, a afirmat Gemma Webb, CEO al British American Tobacco România. Investiția vizează construirea unei noi hale de producție de 4.000 de mp și retehnologizarea fabricii, iar în urma acestor schimbări vor fi create 120 de noi locuri de muncă până la finalul anului”, notează Ziarul Financiar

Și din această perspectivă, 2017 se anunță unul dintre cei mai buni ani pentru economia românescă.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Seară frumoasă!

4 iulie, Ziua Americii was last modified: iulie 4th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: