[UPDATE: Ziua Europeană a Justiției Civile la CSM] 25 octombrie 2018 – Ziua Europeană a Justiției. Evenimentele organizate de instanţe în ţară – Ziua Porţilor Deschise

31 oct. 2018
Vizualizari: 2225
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 31 octombrie 2018: Ziua Europeană a Justiției Civile la CSM

Potrivit unui comunicat din data de 30 octombrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității următoarele informații:

„Așa cum v-am făcut cunoscut deja prin intermediul comunicatului de presă din data de 24 octombrie 2018, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost organizat evenimentul dedicat «Zilei Europene a Justiției Civile».

La eveniment au participat aproximativ 140 de tineri, studenți ai Facultăților de Drept din cadrul Universităților Dimitrie Cantemir, Ecologice și Titu Maiorescu, precum și auditori de justiție din anul I ai Institutului Național al Magistraturii.

În cadrul discuțiilor interactive, desfășurate în sala Plenului, membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii – doamna judecător Evelina Oprina, doamna Gabriela Baltag, precum și reprezentanții aleși ai societății civile în cadrul Consiliului, respectiv domnul Victor Alistar și domnul Romeu Chelariu – au prezentat tinerilor rolul, structura și atribuțiile Consiliului, organizarea sistemului judiciar, modalitatea admiterii în magistratură, dar și aspecte din experiența profesională a acestora.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Consiliului, judecător Doinița Mihalcea, a expus câteva din principalele aspecte ale relației dintre sistemul judiciar și mass-media și a pus la dispoziție broșurile realizate de Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass-Media.

Acest eveniment a fost organizat și la nivelul instanțelor și parchetelor din țară, Consiliul Superior al Magistraturii fiind instituția care a coordonat și a publicat pe site, până la data prezentei, comunicatele emise ca urmare a celebrării «Zilei Europene a Justiției Civile»”.

(Sursa foto: www.csm1909.ro)

Sursa informației


Update 26 octombrie 2018: Evenimentele organizate de Ziua Europeană a Justiției

Ziua Justiției Civile Europene la Școala Națională de Grefieri

Școala Națională de Grefieri a primit în vizită, la data de 25 octombrie a.c., un grup de studenți de la Facultatea de Drept „Dunărea de Jos” din Galați, cu ocazia Zilei Justiției Civile Europene, eveniment prin care justiția civilă este adusă în atenția cetățenilor, cu scopul de a apropia justiția de beneficiarii ei, prin a-i ajuta să fie mai bine informați cu privire la drepturile lor, precum și la modul de funcționare a sistemului judiciar.

Cu ocazia acestui eveniment desfășurat la sediul Școlii Naționale de Grefieri din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 53, Sector 5, București, reprezentanți ai Școlii au prezentat studenților vizitatori informații privind admiterea în profesia de grefier, precum și aspecte practice ce țin de formarea profesională a viitorilor grefieri organizată de Școala Națională de Grefieri.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sursa informației


Curtea de Apel Iași

În data de 25 octombrie 2018, cu prilejul sărbătoririi Zilei Europene a Justiției, Curtea de Apel Iași a organizat „Ziua Ușilor Deschise”, manifestare ce vizează apropierea justiției de cetățeni, informarea acestora despre drepturile lor și despre modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi.

Cu această ocazie, 500 de vizitatori, reprezentând studenți de la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, elevi de la școli și licee din județul Iași, precum și persoanele care au fost interesate, au vizitat sediul Curții de Apel Iași și au putut să își formeze o reprezentare clară a activității specifice a magistraților și personalului auxiliar, precum și a etapelor pe care le parcurge un dosar de la înregistrare până la soluționare, în scopul înțelegerii mai bine a funcționării mecanismelor justiției.

 BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL

 CURȚII DE APEL IAȘI

Sursa informației


Curtea de Apel Oradea

În data de 25 octombrie 2018, cu prilejul sărbătoririi Zilei Europene a Justiției, Curtea de Apel Oradea a organizat „Ziua Porților Deschise”, manifestare ce a avut drept scop apropierea cetățenilor, în special a generațiilor tinere, de actul de justiție și informarea acestora cu privire la modul de funcționare al instanțelor judecătorești.

Cu această ocazie, Curtea de Apel Oradea a găzduit un grup organizat de studenți ai Facultății de Drept din Oradea, însoțit de doamna prodecan, care a participat în mod activ și interesat la activitățile dedicate acestei zile, vizitând împreună cu inginerul constructor și doamna vicepreședinte a Curții de Apel Oradea, sălile de judecată penale și civile, compartimentele auxiliare, arhiva și registratura, primind explicații relevante cu privire la activitatea desfășurată în fiecare compartiment.

La finalul turului instanței, studenții au fost invitați în monumentala sală festivă a Palatului de Justiție din Oradea, unde domnul inginer constructor a făcut o incursiune în istoricul Palatului de Justiție, ilustrată și cu un scurt material audio-video, relevant pentru modul în care Palatul de Justiție din Oradea a fost renovat recent, redobândindu-și astfel strălucirea de altădată, care îl așează în rândul celor mai frumoase clădiri monument istoric din România.

De asemenea, în cadrul acestei întâlniri doamna vicepreședinte a Curții de Apel Oradea a vorbit tinerei generații de viitori juriști despre rolul justiției și al judecătorului în societate, competențele și atribuțiile tuturor participanților activi la înfăptuirea actului de justiție, judecători, procurori, avocați, juriști, grefieri, precum și despre modul de accedere în magistratură, încurajându-i să-și urmeze visele.

Sursa informației


Curtea de Apel Cluj

Astăzi, 25 octombrie 2018, cu ocazia „Zilei Europene a Justiției”, Curtea de Apel Cluj a organizat „Ziua Porților Deschise”.

În cadrul acestui eveniment, au fost organizate activități destinate aducerii în atenția publicului a modului de funcționare a justiției, și anume: vizitarea sediului instanței, urmărirea procedurilor judiciare și organizarea de întâlniri cu profesioniști ai dreptului.

Programul de vizitare a Palatului de justiție s-a desfășurat între orele 10.00-12.00, iar printre cei interesați s-au numărat studenți ai facultății de drept, jurnaliști și alți cetățeni.

Astfel, câteva grupuri de studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” au avut o întâlnire cu domnul judecător Sergiu Boboș. A fost făcută o prezentare a instanței iar studenții au adresat diferite întrebări privind funcționarea instanței, a justiției în general și cariera magistraților. De asemenea, aceștia au avut ocazia de a participa la o ședință de judecată.

Au fost distribuite tuturor vizitatorilor ghiduri orientative, conținând explicații cu privire la semnificația Zilei Europene a Justiției Civile, admiterea în magistratură și organizarea sistemului judiciar din România.

Biroul de Informare și Relații Publice
al Curții de Apel Cluj

Sursa informației


[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

[/vc_column][/vc_row]

(Sursa foto: Ministerul Public)

Sursa informației


25 octombrie 2018 – Ziua Europeană a Justiției. Evenimentele organizate de instanțe în țară – Ziua Porților Deschise

 

Consiliul Superior al Magistraturii

La data de 25 octombrie 2018 este marcată, anual, Ziua Europeană a Justiției Civile, destinată tuturor cetățenilor europeni.

Prin Hotărârea nr. 976 din 11 octombrie 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat organizarea unei manifestări de genul „Porților Deschise”, cu ocazia celebrării în întreaga Europă a „Zilei Europene a Justiției” (https://www.csm1909.ro/ViewFile.ashx?guid=6481852f-a360-4b81-8247-5ee418718899|InfoCSM).

Organizarea evenimentelor din această zi festivă se circumscrie viziunii Consiliului Superior al Magistraturii de a amplifica gradul de transparență a procedurii judiciare prin apropierea justiției de cetățeni și de a asigura informarea acestora cu privire la modul de funcționare a justiției la nivel național, dar și european.

Vezi și 25 octombrie 2017 – Ziua Europeană a Justiției. Pregătirile CSM pentru acest eveniment

Evenimentul de genul „Porților Deschise” va avea loc la sediul Consiliul Superior al Magistraturii situat în București, Calea Plevnei nr. 141 B, Sector 6, în data de 25 octombrie 2018, începând cu ora 10.00.

Sursa informației


Școala Națională de Grefieri 

La data de 25 octombrie a fiecărui an, în Europa se celebrează Ziua Justiției Civile Europene, eveniment prin care justiția civilă este adusă în atenția cetățenilor, cu scopul de a apropia justiția de beneficiarii ei, prin a-i ajuta să fie mai bine informați cu privire la drepturile lor precum și la modul de funcționare a sistemului judiciar.

Ziua Justiției Civile Europene este sărbătorită, începând cu anul 2003, la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene și este destinată cetățenilor, studenților și persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniul justiției, scopul activităților desfășurate fiind de a aduce justiția în atenția acestora și de a reaminti că aceasta este un serviciu pentru cetățeni.

Cu ocazia acestui eveniment, Școala Națională de Grefieri va organiza „Ziua Porților Deschise”, miercuri, 25 octombrie 2018, atât la sediul instituției din B-dul Regina Elisabeta nr. 53, Sector 5, București, cât și la sediul Centrului regional de pregătire și perfecționare continuă a grefierilor (str. Republicii nr. 277, Bârlad, jud. Vaslui).

Sunt invitați să participe la acest eveniment toți cetățenii interesați de organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Grefieri și, în special, elevii și studenții dornici să cunoască aspecte practice, ce țin de formarea profesională a viitorilor grefieri. Accesul în sălile care prezintă importanță în activitatea Școlii va fi asigurat de un grup de formatori ai acesteia, care vor furniza vizitatorilor și informațiile solicitate.

Școala Națională de Grefieri este o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii. SNG realizează formarea inițială și formarea continuă a grefierilor și a celuilalt personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, în condițiile legii.

În anul școlar 2018, Școala Națională de Grefieri realizează formarea profesională inițială pentru un număr de 78 de cursanți, 67 dintre ei fiind pregătiți pentru a ocupa posturi de grefieri în cadrul instanțelor judecătorești, iar 11 pentru a ocupa posturi de grefieri în cadrul parchetelor. Și în acest an școlar, Școala Națională de Grefieri pune accentul în pregătirea profesională inițială a viitorilor grefieri, pe de o parte, pe dezvoltarea motivațiilor și a aptitudinilor necesare exercitării profesiei de grefier, însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, în lumina noilor modificări legislative precum și a preconizatului transfer de atribuții de la magistrat la grefier, iar pe de altă parte, pe orientarea către practica profesională, caracterul unitar al predării și dezvoltarea abilităților non-juridice ale viitorilor grefieri.

Pentru programarea vizitelor, persoanele interesate sunt rugate să o contacteze pe jud. Miruna Ghica la telefon 021.40.76.217 sau pe adresa de mail miruna.ghica@grefieri.ro, până cel mai târziu la data de 24 octombrie 2017, ora 16.00.

Sursa informației


Curtea de Apel București

Potrivit unui comunicat, în data de 25 octombrie 2018, Curtea de Apel București organizează, ca și în anii precedenți, evenimentul „Ziua Porților Deschise, prilejuit de „Ziua Europeană a Justiției Civile”.

Cu ocazia acestui eveniment, Curtea de Apel București invită pe toți cei interesați, în intervalul orar 10.00-13.00, să viziteze Palatul de Justiție din București – situat în Splaiul Independenței nr. 5, Sector 4, București – accesul în incinta instanței urmând a se face pe la intrarea principală din Splaiul Independenței, pe baza documentelor de identitate.

Vizitatorii vor fi însoțiți de personalul Curții de Apel București în sălile de judecată, la Expoziția Palatului de Justiție – situat în Sala Pașilor Pierduți – dar și la compartimentele care relaționează cu publicul.

Manifestarea are drept scop cunoașterea de către cetățeni, studenții și elevi a activităților desfășurate în instanță precum și conștientizarea de către aceștia a locului și rolului justiției în societate.

Totodată, evenimentul este un bun prilej pentru a evidenția dorința instanței noastre de deschidere și caracterul transparent al activității judiciare.

Sursa informației


Curtea de Apel Oradea

În data de 25 octombrie 2018, cu prilejul sărbătoririi Zilei Europene a Justiției, Curtea de Apel Oradea organizează „Ziua Porților Deschise”, manifestare ce are drept scop apropierea cetățenilor, în special a generațiilor tinere de elevi și studenți, de actul de justiție și informarea acestora cu privire la modul de funcționare al instanțelor judecătorești.

Cu această ocazia Curtea de Apel Oradea lansează invitația pentru grupuri organizate de elevi și studenți să depună la registratura instituției cereri, până la data de 23 octombrie inclusiv, pentru a putea participa în mod organizat la activitățile dedicate acestei zile, activități ce vor consta în principal în vizitarea Palatului de Justiție, a sălilor de judecată, a compartimentelor auxiliare, o prezentare a istoricului Palatului de Justiție, înclusiv vizionarea unor imagini și materiale audio-video relevante, precum și informarea tinerilor participanți cu privire la modul de funcționare al instanțelor judecătorești, circuitul dosarelor, atribuțiile profesioniștilor dreptului implicați în actul de justiție și modul de accedere în magistratură.

Sunt așteptate să participe la acest eveniment persoanele interesate să cunoască mai îndeaproape și să înțeleagă mai bine mecanismul de funcționare al justiței.

Sursa informației


Curtea de Apel Iași

În data de 25 octombrie 2018, cu prilejul sărbătoririi Zilei Europene a Justiției , Curtea de Apel Iași organizează „Ziua Ușilor Deschise”, manifestare ce vizează apropierea justiției de cetățeni, informarea acestora despre drepturile lor și despre modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi.

Cu această ocazie, persoanele interesate au posibilitatea să își formeze o reprezentare clară a activității specifice a magistraților și personalului auxiliar, precum și a etapelor pe care le parcurge un dosar de la înregistrare până la soluționare, în scopul înțelegerii mai bine a funcționării mecanismelor justiției.

Aducem astfel la cunoștința persoanelor interesate că, în data menționată, între orele 10.00-14.00, au posibilitatea, pe baza documentelor de identitate, să viziteze sediul Curții de Apel Iași.

Sursa informației


Curtea de Apel Cluj

Joi, 25 octombrie 2018, cu ocazia „Zilei Europene a Justiției”, Curtea de Apel Cluj organizează „Ziua Porților Deschise”.

Acest eveniment are ca scop atât aducerea justiției mai aproape de cetățeni, cât și informarea cu privire la drepturile lor și modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi.

„Ziua Europeană a Justiției” este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene și se adresează tuturor cetățenilor europeni dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiției, elevilor și studenților precum și persoanelor care activează în domeniul judiciar.

Programul de vizitare a Palatului de Justiție se va desfășura între orele 10.00-12.00, iar cei interesați se vor adresa personalului care asigură paza instanței de la intrarea de pe strada Dorobanților, urmând a fi conduși la Biroul de informare al Curții de Apel (camera 92), pentru vizitarea instanței și discuțiile cu judecătorii. Cu această ocazie, prin intermediul Biroului de relații publice și a serviciului de registratură și arhivă, vor fi puse la dispoziția publicului în scopul informării diferite pliante conținând informații privind organizarea sistemului judiciar.

În cursul zilei, începând cu ora 10.00, în sala de judecată a Secției I civile, camera 135, etaj I, studenții facultății de drept sunt așteptați să aibă o întâlnire cu judecătorii Curții de Apel Cluj. Se vor discuta aspecte vizând însemnătatea acestei zile și activitatea instanțelor judecătorești, având loc dezbateri interactive referitoare la sistemul judiciar românesc.

Sursa informației


Curtea de Apel Constanța

Sursa informației


Curtea de Apel Ploiești

Sursa informației


Curtea de Apel Suceava

Sursa informației


Ziua Europeană a Justiției are ca scop informarea cetățenilor UE cu privire la drepturile lor și accesul la justiția transfrontalieră în UE.

Juriștii petrec ziua încurajând populația să se implice în domenii ce țin de politica socială pentru a-și înțelege mai bine drepturile.

Ziua europeană a justiției a început în 2003 ca ​​un efort comun între Consiliul Europei și Comisia Europeană.

Statele membre organizează evenimente în jurul Zilei Europene a Justiției pentru a aduce justiția mai aproape de cetățeni. Aceasta este o oportunitate de a afla mai multe despre drepturile și procedura juridică.

Fiecare țară organizează evenimente la date diferite; legea nu le oprește niciodată, dar celebrarea principală se desfășoară pe 25 octombrie.

Pentru mai multe informații, vizitați pagina evenimentului.

[UPDATE: Ziua Europeană a Justiției Civile la CSM] 25 octombrie 2018 – Ziua Europeană a Justiției. Evenimentele organizate de instanțe în țară – Ziua Porților Deschise was last modified: octombrie 31st, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: