Archive
Consiliul Legislativ. Avize emise – 25 aprilie 2024
Critici referitoare la greşita soluţionare pe fond acţiunii fără citarea persoanei reclamate. Respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat, admiterea recursului pârât, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamantă
Conferința Judecătorilor Internaționali ai României – Timișoara, 10 mai 2024
Împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale. Încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de „nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor”. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat
Solicitarea încuviinţării executării silite împotriva debitoarei, la cererea creditoarei, în baza titlului executoriu constând într-un contract de credit. Stabilirea competenței de soluționare a cererii
Emilian Duca și Alina Duca |
Declarația 112
UJ Premium |
Mircea Bogdan Popescu și Gabriela Bodnărescu |
Importanța și conținutul acordului de confidențialitate
UJ Premium |
Cristian Ionescu |
Două vechi proiecte atipice de reformă constituțională publicate în contextul dezbaterilor parlamentare din Constituanta aleasă în anul 1922
UJ Premium |
Ruxandra Dinu |
Măsura preventivă a arestului la domiciliu – prezentare și particularități
UJ Premium |
Vlad Barbu și Gheorghe Lucian |