2023, un an mai dificil decât 2022

Deschidem anul şi Revista din această seară cu o declaraţie a directorului FMI, Kristalina Georgevia, în legătură cu estimările FMI privind recesiunea care va afecta economia mondială în 2023.

„Pentru majoritatea economiilor planetei, 2023 va fi un an foarte greu. Mai difícil, decât 2022. De ce? Pentru că cele mai importante economii – Statele Unite, Uniunea Europeană și China – încetinesc în același timp. Statele Unite ar putea evita recesiunea. Uniunea Europeană este lovită de războiul din Ucraina. Jumătate din UE se va afla în recesiune. China va încetini în continuare și va avea un an foarte greu. Iar pentru piețele statelor aflate în dezvoltare, viitorul se anunță și mai grav căci vor avea de suferit pe măsură ce dolarul devine tot mai puternic. Iar pentru ele acest lucru va fi devastator”, declară directorul FMI, Kristalina Georgevia, scrie RFI.

Prima zi a noului an a venit cu scumpiri la carburanţi. Motorina și benzina s-au scumpit după ce Guvernul a eliminat subvenţia de 50 de bani pe litru de carburant, începând cu 1 ianuarie 2023.

„Potrivit plinul.ro, benzina s-a scumpit cu 36 de bani pe litru. Cel mai ieftin litru de benzină standard din România este 6,29 lei. În același timp, benzina premium a crescut la 6,75 lei pe litru. Conform peco-online.ro, motorina cea mai ieftină din România este 7.49 de lei pe litru, cu 38 de bani mai mult decât ziua precedentă. Motorina premium este foarte aproape să ajungă 8 lei pe litru, iar la cea mai ieftină stație din România prețul este de 7 lei și 85 de bani pe litru”, scrie România liberă.

Un sondaj IRES, realizat la începutul lunii decembrie 2022, ne arată că la sfârşitul unui an extrem de dificil, cum a fost 2022, cei mai importanţi lideri politici români: Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu au pierdut poziţii importante în Topul încrederii, fiind surclasaţi de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

„Datele cercetării sociologice, realizate în perioada 7-12 decembrie, indică faptul că 34% dintre români au multă şi foarte multă încredere în Isărescu. Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, sunt următorii în clasament, 21% dintre respondenţi având foarte multă şi multă încredere în aceştia, în timp ce premierul Nicolae Ciucă a întrunit încrederea a 19%. Sondajul mai relevă că profesia sau ocupaţia care beneficiază de cea mai puţină încredere în rândul românilor este cea de politician, doar 6% dintre cei întrebaţi afirmând că au foarte mare încredere, urmată de cea de poliţist cu 41% încredere şi de jurnalist – 44%. La polul opus, de cea mai mare încredere se bucură profesiile de: pompier – 91%, specialist IT – 77% şi inginer – 69%”, notează Agerpres.

Agerpres mai scrie azi despre ultimele numiri în ministere, de la sfârşitul anului 2022.

„Andrei Niculae a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii pentru Digitalizarea României, printr-o decizie a prim-ministrului, Nicolae Ciucă, publicată vineri în Monitorul Oficial”, scrie Agerpres.

„Parlamentul European a anunţat luni că a lansat o procedură de urgenţă, în urma unei cereri din partea autorităţilor judiciare belgiene, pentru a ridica imunitatea a doi eurodeputaţi în contextul anchetei de corupţie din cadrul instituţiei”, relatează AFP, citată de News.ro.

„Cei doi eurodeputaţi în cauză sunt italianul Andrea Cozzolino şi belgianul Marc Tarabella, ambii aparţinând grupului S&D (social-democraţi), au declarat pentru AFP surse apropiate de acest caz. Ambii sunt vizaţi de ancheta care i-a determinat pe anchetatorii belgieni să o aresteze, în 9 decembrie, pe vicepreşedinta instituţiei, europarlamentara socialistă Eva Kaili, din Grecia. Printre cei arestaţi în acest caz se numără şi partenerul Evei Kaili, italianul Francesco Giorgi, care este şi asistent parlamentar al lui Andrea Cozzolino. De asemenea, fostul europarlamentar socialist italian Pier-Antonio Panzeri şi liderul unui ONG, Niccolo Figa-Talamanca, sunt suspecţi în acest caz de corupţie”, mai scrie News.ro.

„Turcia a impus de la 1 ianuarie 2023 o taxă turistică, vizitatorii urmând să plătească o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism”, transmite agenţia bulgară Novinite, citată de RFI.

„Angajaţii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale cu statut diplomatic nu vor plăti taxa turistică. Decizia privind taxa turistică a fost adoptată în 2019, dar implementarea a fost amânată din cauza pandemiei”, mai scrie RFI.

Luni, 2 ianuarie 2023, scriitorul, dramaturgul şi scenaristul, acad. Dumitru Radu Popescu a murit la vârsta de 87 de ani.

„În 1970, scriitorul a fost laureat cu Premiul Academiei Române. A câştigat Premiul Uniunii Scriitorilor din România în anii 1964, 1969, 1974, 1977 şi 1980. Cele mai cunoscute piese scrise de D.R. Popescu sunt: «Pasărea Shakespeare», «Aceşti îngeri trişti» şi «Piticul din grădina de vară». A scris romanele: «F» (1969), «Vânătoarea regală» (1973), «Cei doi din dreptul Tebei» (1973), «O bere pentru calul meu» (1974), «Ploile de dincolo de vreme» (1976) şi «Împăratul norilor» (1976)”, notează News.ro.

News.ro aminteşte şi despre scenariile semnate de Dumitru Radu Popescu: „«Un surâs în plină vară» (1964); «Balul de sâmbătă seara» (1968), în colaborare cu Geo Saizescu; «Prea mic pentru un război atât de mare» (1970); «Păcală» (1974) – în colaborare cu Geo Saizescu; «Duios Anastasia trecea» (1980); «Rochia albă de dantelă» (1989), regia Dan Piţa; «Triunghiul morţii» (1999) – dialoguri, în colaborare cu Sergiu Nicolaescu”.

Şi nu cred că ar trebui să ne oprim doar la parcurgerea unor simple date biografice. „Treizeci de secunde cu Dumitru Radu Popescu”, editorialul semnat de Cornel Nistorescu în Cotidianul completează portretul scriitorului Dumitru Radu Popescu, aşa cum a fost el.

Seară liniştită!

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale