Revista Universul Juridic

  • Competenţa judecătorului sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare în vederea confirmării

  • Dreptul și științele moderne. Calea spre predictibilitate

  • Cerere privind constatarea raportul juridic de muncă dintre pârâta-angajator şi reclamantul-salariat pe perioadă determinată. Respingerea recursului ca inadmisibil

  • Infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă. Invocarea lipsei cerințelor esenţiale pentru întregirea laturii obiective. Respingerea recursului ca nefondat

  • Critici privind încălcarea dreptului la apărare al recurentului şi nesocotirea principiului contradictorialităţii. Casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei

  • UJ Premium | | 27 dec. 2022

    Semnificația referendumului în dreptul contemporan

  • Înalta Curte de Casație și Justiție – Rolul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în unificarea practicii judiciare

  • Recunoașterea și executarea de către autoritățile judiciare române a unui ordin european de anchetă având ca obiect audierea unui martor prin videoconferință

  • Reflecții pe marginea trăsăturilor generale ale formării regimurilor constituționale românești

  • Cerere privind recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial, emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate și uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice