Revista Universul Juridic

  • „Sistemul nu reușește să îndeplinească un obiectiv fundamental: asigurarea de șanse egale”. Interviu cu lect. univ. dr. Bogdan Florian, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București

  • Taxa pentru autorizația de construire – aspecte neclare pentru proprietarii de imobile noi

  • Tudor Andrei și Asociații SPARL, societatea de avocatură afiliată BDO în România, a obținut o nouă soluție favorabilă mediului privat, într-un litigiu fiscal în care au fost analizate operațiuni economice complexe privind TVA

  • Filip & Company a asistat Banca Transilvania în finalizarea achiziției Idea :: Bank și a celorlalte entități din grupul Idea în România

  • Lista cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată (HCNSU nr. 95/2021)

  • ASF. Comisia Europeană propune desemnarea anului 2022 drept „Anul european al tineretului”

  • Condiţiile de acordare a despăgubirilor privind viaţa, sănătatea şi bunurile poliţiştilor de penitenciare (H.G. nr. 1.078/2021)

  • Cerere prin care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la termenul de 30 de zile de la data în care se comunică decizia unilaterală a angajatorului de încheiere a contractului individual de muncă (NCPC, C. muncii)

  • Infracțiuni de fals intelectual și abuz în serviciu. Desfiinţarea înscrisurilor cu privire la care s-a stabilit a fi falsificate (NCPP, VCP, L. nr. 78/2000, O.U.G. nr. 43/2008)

  • Președintele României. Participarea la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26)

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice