Noţiunea de „instanţă” utilizată în dispoziţiile art. 51 C. proc. pen. referitoare la conflictul de competenţă include şi judecătorul de cameră preliminată, întrucât una dintre atribuţiile judecătorului de cameră preliminată în procedurile reglementate în art. 341 şi art. 342 C. proc. pen. constă în verificarea propriei competenţe.
În raport cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionată de instanţa ierarhic superioară comună, hotărârea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trimite o cauză spre competentă soluţionare unei instanţe reprezintă atât declinator de competenţă, cât şi regulator de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind instanţa ierarhic superioară tuturor celorlalte instanţe judecătoreşti din România. În consecinţă, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 340 – art. 341 C. proc. pen. spre competentă soluţionare unei instanţe, judecătorul de cameră preliminară din cadrul acesteia nu îşi poate declina competenţa în favoarea judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 51 C. proc. pen., în vederea soluţionării unui conflict negativ de competenţă.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 409 din 31 octombrie 2019)
