Revista Universul Juridic

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Calitatea de beneficiar al pensiei de serviciu militară parţială anticipată

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de admitere a creanţei respinsă prin raportul de activitate. Contestarea măsurii administratorului judiciar. Incidenţa art. 59 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

  • Constituție și constituționalism în România la douăzeci și cinci de ani de la adoptarea legii fundamentale

  • Aflarea adevărului pe bază de probe lingvistice. Repere ale practicii europene şi evoluţia preocupării şcolii române

  • Pronunțarea unei decizii de neconstituționalitate pe parcursul derulării unei proceduri speciale de înstrăinare a unor bunuri imobile din proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale. Efecte

  • Putin cere o soluție pașnică pentru criza coreeană

  • Negând activitatea avocatului, nu facem altceva decât să transformăm lumea într-un deșert

  • Dialogul interinstituțional din sistemul judiciar

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Competență materială. Acțiune în pretenții prin care s-a solicitat plata unei diferențe din suma stabilita prin decizia emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Revizuire. Cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 NCPC

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice