1. În cazul în care obligaţia de plată a onorariului de succes a fost angajată sub condiţie suspensivă, până la îndeplinirea condiţiei obligaţia nu există, deşi este conturată sub toate elementele sale structurale, şi executarea sa nu este datorată efectiv, fiind indiferent dacă, astfel asumată, obligaţia ca atare îşi are izvorul într-un contract.
2. De vreme ce orice plată presupune o datorie, potrivit art. 1092 C. civ., tot ceea ce s-a plătit fără a fi datorat este supus repetiţiunii ca efect al plăţii nedatorate, deoarece obligaţia nefiind niciodată născută valabil, aceasta nu poate fi evaluată pe temei contractual.
Cât priveşte cerinţa ca plata să fi fost făcută din eroare, conform unei soluţii întemeiate pe dispoziţiile art. 993 C. civ., deşi cerinţa erorii nu este, de lege lata, încorporată în textul legii, s-ar putea susţine, fără distincţie, că eroarea în care se află plătitorul (solvensul) este întotdeauna o condiţie necesară a plăţii nedatorate. Totuşi, având în vedere că dispoziţiile art. 993 C. civ. nu pot fi transferate fără nicio distincţie în materia plăţii nedatorate, dar şi că art. 1092 C. civ. nu preia în reglementarea specifică eroarea ca şi condiţie a restituirii plăţii nedatorate, este necesar a se distinge după cum inexistenţa datoriei a fost doar relativă ori a fost absolută la momentul plăţii, cum ar fi cazul în care obligaţia care se intenţiona plătită nu a existat niciodată.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1780 din 31 octombrie 2016)
