Monthly Archives: mai 2016

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Măsuri asigurătorii. Condiţii

Reaua-credinţă a administratorilor sau a altor persoane în determinarea nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale trebuie dovedita de către organul fiscal, iar nu doar invocată şi trebuie să existe la momentul la care obligaţiile trebuiau/puteau fi declarate şi plătite. Simplele alegaţii referitoare la existenţa unui pericol ca debitorul să se sustragă de la executare, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul nu sunt suficiente.

(Curtea de Apel Suceava, SCAF, decizia nr. 746 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Luarea în considerare ca timp util la pensie a perioadei în care foştii cooperatori fac dovada că au realizat volumul de norme planificate, fără a fi necesară şi dovada plăţii contribuţiei de asigurări sociale

În conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 80/1992 constituie timp util la pensie perioada în care persoanele cuprinse în asigurarea socială organizată prin lege au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producţie în care au avut calitatea de cooperator sau au achitat contribuţia minima prevăzută în Legea nr. 5 din 30 iunie 1977. Pentru foştii cooperatori contribuţia minimă prevăzută de Legea nr. 80/1992, determinată corespunzător salariului de baza minim brut pe ţară, reglementat la data intrării în vigoare a legii, se consideră achitată pentru perioada în care au prestat volumul de muncă.

(Curtea de Apel Suceava, s. I civ., decizia nr. 557 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Recursul. Incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 din noul Cod de procedură civilă. Condiţii şi efecte

Pentru exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanţa de apel este un element esenţial întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile în proces. Astfel, în cazul în care instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţată de instanţa de apel, devine incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. s a II-a civ., decizia nr. 968 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Drept deducere a T.V.A.

Simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior nu constituie şi o prezumţie a utilizării în scopul operaţiunilor taxabile, în funcţie de care să poată fi exercitat dreptul la deductibilitatea fiscală a taxei pe valoarea adăugată aferentă.

(Curtea de Apel Galați, SCAF, decizia nr. 746 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligativitatea remunerării exercitării atribuţiilor trasate prin decizii zilnice şi nu prin împuterniciri emise în temeiul legii

Desemnarea reclamantului prin decizia zilnică de unitate să îndeplinească temporar atribuţiile corespunzătoare funcţiei de şef serviciu aplicare regim, respectiv director adjunct penitenciar, are caracterul unei împuterniciri într-o funcţie de conducere prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 şi beneficiază, în consecinţă, de salariul şi indemnizaţia de conducere pentru funcţia respectivă. Împrejurarea că în fapt reclamantului nu i s-a emis o decizie de către directorul general al ANP nu este culpa acestuia. Reclamantul era obligat să respecte dispozițiile date de conducătorul ierarhic, în contextul art. 48 lit. j) din Legea nr. 293/2004, iar unei astfel de îndatoriri îi corespunde obligaţia corelativă a unităţii de a achita drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată.

(Curtea de Apel Galați, s. I civ., decizia nr. 743 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Drept deducere T.V.A.

Potrivit dispozițiilor art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile. Simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior nu constituie şi o prezumţie a utilizării în scopul operaţiunilor taxabile, în funcţie de care să poată fi exercitat dreptul la deductibilitatea fiscală a taxei pe valoarea adăugată aferentă.

(Curtea de Apel Galați, SCAF, decizia nr. 746 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict de muncă. Sarcina dovedirii calităţii procesuale pasive

Sarcina de a proba existenţa raporturilor de muncă revine reclamantului, care are obligaţia de a alătura cererii de chemare în judecată o copie certificată pentru conformitate cu originalul a contractului individual de muncă încheiat cu pârâtul. Dacă reclamantul nu probează încheierea unui contract individual de muncă cu pârâtul, nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a acestuia într-un conflict de muncă, dat fiind că părţi într-un astfel de litigiu sunt doar salariatul şi angajatorul.

(Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 755 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de sesizare din oficiu a judecătorului-sindic în vederea înlocuirii administratorului/lichidatorului judiciar

Dacă judecătorul-sindic apreciază că nu există fapte care să poată constitui motive temeinice de înlocuire a administratorului/lichidatorului judiciar, nu este ţinut să îşi motiveze poziţia ori să argumenteze de ce nu şi-a însuşit cererea creditorilor şi nici instanţa de control judiciar nu poate cenzura temeinicia motivelor invocate în cererea de sesizare din oficiu. pentru că, pe cale indirectă, s-ar tinde la analizarea cererii de înlocuire a administratorului judiciar, respectiv a motivelor pretins temeinice de înlocuire, analiză inadmisibilă, potrivit legii, deoarece nu a fost cerută de persoanele care au legitimarea procesuală activă să formuleze această acţiune, conform exigenţelor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

(Curtea de Apel Craiova, s. a II-a civ., decizia nr. 127 din 26 mai 2016)

Noua conducere a UNEJ – Domnul Iacob Marius Morari este noul Președinte al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești

În urma alegerilor din 26 mai 2016, desfășurate în cadrul Congresului UNEJ care are loc la Iași în zilele de 26 și 27 mai 2016, a fost aleasă noua structură de conducere a UNIUNII NAȚIONALE A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI. Astfel, noul președinte UNEJ este domnul Iacob Marius Morari. Vicepreședinți au fost aleși…

Conferința profesională a Baroului Constanța – „Înțelegerea și aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”

Baroul Constanța, în colaborare cu Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Editura Universul Juridic, organizează conferința cu tema „Înțelegerea și aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”.

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict de competență. Intervenție în interes propriu. Calitatea de judecător a părții interveniente. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 127 NCPC

Întrucât sintagma ”calitatea de reclamant” a judecătorului, folosită de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al art. 127 C.pr.civ., nu poate fi interpretată în sens larg, de parte în dosar, ci are înţelesul strict de reclamant în cererea de chemare în judecată, acest text nu este incident în situația în care judecătorul are calitatea de intervenient în interes propriu.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1198 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Luarea în considerare ca timp util la pensie a perioadei în care foştii cooperatori fac dovada că au realizat volumul de norme planificate, fără a fi necesară şi dovada plăţii contribuţiei de asigurări sociale

În conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 80/1992 constituie timp util la pensie perioada în care persoanele cuprinse în asigurarea socială organizată prin lege au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producţie în care au avut calitatea de cooperator sau au achitat contribuţia minima prevăzută în Legea nr. 5 din 30 iunie 1977. Pentru foştii cooperatori contribuţia minimă prevăzută de Legea nr. 80/1992, determinată corespunzător salariului de baza minim brut pe ţară, reglementat la data intrării în vigoare a legii, se consideră achitată pentru perioada în care au prestat volumul de muncă.

(Curtea de Apel Suceava, s. I civ., decizia nr. 557 din 26 mai 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Compatibilitatea măsurilor asiguratorii dispuse în procesul penal cu procedura reglementată de Legea insolvenței

Compatibilitatea legii insolvenţei cu măsurile asiguratorii penale reiese dintr-o serie de dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 85/2014 (art. 91 alin. 1, art. 88, art. 102 alin. 8). Nicio prevedere a Legii nr. 85/2014 nu asimilează măsurile asiguratorii penale cu un impediment la deschiderea procedurii insolvenţei. Chiar dacă astfel de măsuri au fost dispuse, atât debitoarea, cât şi creditorii acesteia îşi păstrează dreptul de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, urmând ca instanţa să aprecieze în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile în acest sens.

(Curtea de Apel București, s. a VI-a civ., decizia nr. 946 din 26 mai 2016)