Infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 impune existenţa unei situaţii premisă -„insolvenţa debitorului”, sintagmă pe care o preia din vechea reglementare a bancrutei frauduloase [art. 141 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 64/1995]. Literatura şi jurisprudenţa au fost unanime asupra dublei semnificaţii a insolvenţei: atât ca stare juridică (ens juris) în care se găseşte un profesionist împotriva căruia s-a pronunţat o hotărâre declarativă de insolvenţă, cât şi ca stare de fapt (ens facti) în care se află profesionistul care a încetat plăţile. Cu toate acestea şi în ciuda divergenţelor doctrinare, jurisprudenţa instanţelor, inclusiv a instanţei supreme, s-a consolidat în sensul îndeplinirii situaţiei premisă a infracţiunii de bancrută frauduloasă doar în ipoteza în care insolvenţa debitorului era constatată printr-o hotărâre a judecătorului sindic, excluzând teza după care şi o isolvenţă de fapt este suficientă să realizeze situaţia premisă.
(Curtea de Apel Targu Mureș, secţia penală, decizia nr.92 din 29 decembrie 2012)
