În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege, pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.
Prin dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 s-a instituit o limitare a pedepsei aplicate în concret pentru infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, prin raportare la tratamentul sancţionator prevăzut de lege pentru infracţiunea sau, după caz, pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat – tratament sancţionator care priveşte atât limita minimă, cât şi limita maximă, stabilite de lege pentru această infracţiune, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei. În cuprinsul art. 7 alin. (2), legiuitorul foloseşte termenul „sancţiunea” prevăzută de lege, iar nu „maximul special” al pedepsei prevăzute de lege şi, prin urmare, pedeapsa aplicată în concret pentru infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) se raportează la ambele limite ale sancţiunii, iar nu numai la limita maximă specială.
În consecinţă, în cazul în care limita minimă specială a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea sau pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat este inferioară limitei minime de 5 ani închisoare prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, instanţa poate aplica o pedeapsă mai mică de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1), raportându-se la minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ori pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.
(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1327 din 26 aprilie 2012)
