2 posturi de consilier juridic la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare din Bucureşti (termen-limită: 14 septembrie 2018)

3 sept. 2018
Vizualizari: 1298

Potrivit unui anunț din data de 30 august 2018, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare din București organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

consilier juridic debutant (1 post) la Serviciul Juridic din cadrul unității centrale a ANIF;
consilier juridic IA (1 post) la Serviciul Juridic din cadrul unității centrale a ANIF, cu desfășurarea activității la FTIF Dolj.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale sunt:

consilier juridic debutant (1 post) la Serviciul Juridic din cadrul unității centrale a ANIF: studii superioare în domeniul juridic, absolvite cu diplomă de licență; cunoștințe avansate de operare pe calculator Word, Excel;

consilier juridic IA (1 post) la Serviciul Juridic din cadrul unității centrale a ANIF, cu desfășurarea activității la FTIF Dolj: studii superioare în domeniul juridic, absolvite cu diplomă de licență; vechime în muncă de minimum 2 ani in specialitatea studiilor (juridic); cunoștințe avansate de operare pe calculator Word, Excel.

În cazul în care persoana care promovează concursul este pensionar pentru limită de vârstă, contractul individual de muncă se va încheia pe durată determinată de 36 luni.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

14 septembrie 2018, ora 14.00: termenul-limită de depunere a dosarelor;
24 septembrie 2018, ora 12.30: proba scrisă;
28 septembrie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;

5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original, în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condițiile specifice și bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare din București, Str. Olteniței nr. 35-37, Sectorul 4, telefon: 021/332.05.57.

Sursa informației

2 posturi de consilier juridic la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare din București (termen-limită: 14 septembrie 2018) was last modified: septembrie 3rd, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: