UNJR și AMR solicită tuturor să se abțină de la declarații și acțiuni care pun presiune asupra Curții Constituționale

6 feb. 2017
Vizualizari: 719

Conform comunicatului din data de 4 februarie 2017, Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Magistraților din România solicită liderilor politici, instituțiilor publice și reprezentanților presei se abțină de la declarații și acțiuni care pun presiune asupra Curții Constituționale ori încurajează cetățenii o facă, în contextul în care Curtea este chemată tranșeze atât cu privire la constituționalitatea prevederilor din O.U.G. nr. 13/2017, cât și cu privire la conflicte constituționale între puterile statului.

UNJR constată cu îngrijorare începe se repete scenariul de anul trecut, când Curtea Constituțională a României a fost presată public, insistent și repetat, dea anumite decizii cu privire la constituționalitatea unor dispoziții penale referitoare la executarea mandatelor de supraveghere tehnică și la definirea infracțiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, UNJR reamintește că statul român „se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătoreascăîn cadrul democrației constituționale”, unde fiecare putere are un rol determinat, stabilit clar de Constituție.

Curtea Constituțională este „garantul supremației Constituției”, care este legea fundamentală și temeiul statului de drept, asigurând, totodată, respectarea echilibrului între puteri.

Hotărârile Curții Constituționale sunt „general obiligatorii” și trebuie respectate de toată lumea.

În data de 31 ianuarie 2017, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență nr. 13, Avocatul Poporului, Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii au sesizat Curtea Constituțională a României, în baza competențelor ce le aparțin, iar instanța de contencios constituțional urmează acum se pronunțe.

Acest proces dovedește România a dobândit în cei 27 de ani de democrație mecanisme de control reciproc și principiul esențial al democrației de „checks and balances” între instituții funcționează.

Prin urmare, orice fel de presiune făcută în acest moment asupra Curții Constituționale cu scopul de a-i influența decizia reprezintă, prin ea însăși, o atingere adusă acestui principiu esențial al democrației.

Prin urmare, UNJR solicită tuturor instituțiilor, persoanelor publice și cetățenilor dea dovadă de responsabilitate și se abțină de la acte și declarații care ar putea fi interpretate ca presiuni asupra Curții Constituționale, făcute cu scopul de a o determina pronunțe o anumită soluție în cauza cu care este învestită.

Nu în ultimul rând, UNJR face un apel public către Guvernul Grindeanu ofere garanții exprese va asigura publicarea imediată în Monitorul Oficial a motivării deciziei CCR, indiferent de conținutul acesteia.

UNJR și AMR solicită tuturor să se abțină de la declarații și acțiuni care pun presiune asupra Curții Constituționale was last modified: februarie 6th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: