Cuvinte-cheie "Termene"

  • Acțiune privind repararea integrală a prejudiciului cauzat pe parcursul executării contractului de muncă prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu şi de nerestituire a bunurilor aparţinând societăţi

  • Solicitare privind obligarea pârâtului Statul Român la plata unor despăgubiri civile. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • Obligaţia părților de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător. Recurs respins ca inadmisibil

  • Cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut pentru condiţii de muncă deosebite

  • Exercitarea căilor de atac. Interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze

  • Acțiune împotriva unei decizii definitive pronunţate într-o contestaţie în anulare promovată împotriva unei hotărâri date în recurs. Respingerea recursului ca inadmisibil

  • Nerespectarea termenului pentru exercitarea unui drept procesual. Decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel

  • Cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale plus dobânda legală, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată

  • Solicitare privind amendarea recurentului pentru abuz de drept procesual. Admiterea cererii și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată

  • Examinarea recursului în raport de excepţia de tardivitate. Sancţiunea decăderii recurentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice