Cuvinte-cheie "Functionari publici"

  • Cerere de chemare în judecată reprezentând obligarea pârâţilor la modificarea statului de funcţii şi la emiterea deciziei de încadrare în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • Critici referitoare la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu. Recursuri în casație respinse ca nefondate

  • Infracţiuni de supunere la rele tratamente, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului și purtare abuzivă, săvârșite de funcționari publici. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • Susțineri privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Dezincriminarea infracţiunii de conflict de interese. Respingerea recursului formulat de inculpat

  • Critici privind motivarea deciziei atacate ca fiind străină de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată deduse judecăţii. Respingerea recursului ca nefondat

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Funcționari publici. Condițiile pentru acordarea sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare

  • INM și Institutul Francez din București organizează un nou ciclu de programe de limba franceză pentru funcţionarii români

  • Decizia ÎCCJ (Complet DCD/CAF) nr. 26/2016 (comunicat): Dispoziţiile art. 3 („Tutela administrativă”) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

  • Neîndeplinirea sau îndeplinirea „defectuoasă” a unei sarcini de serviciu în aplicarea legislației achizițiilor publice

  • Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 19/2015: Fapta medicului de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice