Cuvinte-cheie "Bunuri imobile"

  • Cerere de revizuire cu privire la deciziile pronunțate în litigii având ca obiect contestaţii la executare formulate împotriva executărilor silite ce conţin dezlegări contrare asupra aceleiaşi chestiuni de drept constând în admisibilitatea căii de atac a recursului în astfel de cauze

  • Măsuri asigurătorii. Evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau a sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse

  • Cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți și restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. Eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

  • Motiv de recurs privitor la faptul că nu au fost calculate corect despăgubirile. Contestație în anulare respinsă ca nefondată

  • O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori – modificări (O.U.G. nr. 52/2016)

  • Contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi modificarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (O.U.G. nr. 52/2016)

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Servicii prestate care nu sunt în legătură cu bunurile imobile. Lipsa de relevanță a locului prestării acestora. Jurisprudența CJUE

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Servicii prestate care nu sunt în legătură cu bunurile imobile. Lipsa de relevanță a locului prestării acestora. Jurisprudența CJUE

  • SENIOR-EDITOR | | 4 apr. 2016

    Rentă bugetară pentru pasivitatea culpabilă a proprietarului imobiliar

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Bunuri imobile. Comunitate de bunuri. Exequator

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice