România, prin echipa INM, a câștigat cea de-a XI-a ediție a competiției THEMIS!

4 nov. 2016
Vizualizari: 4676

Echipa Institutului Național al Magistraturii, formată din auditorii de justiție Teodora Bogza, Viorela Bubău și Octavia Pripasu, coordonată de doamna formator Roxana Rizoiu, a fost desemnată câștigătoarea celei de a XI-a Ediții a Competiției Internaționale THEMIS organizate de către Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN/REFJ), a cărei Mare Finală s-a desfășurat în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2016, la sediul Școlii Naționale de Magistratură (ENM) din Bordeaux, Franța. Este a treia oară, în decurs de numai 6 ani, când Marea Finală a Competiției este câștigată de o echipă a României. Primul astfel de succes, după modificarea formatului competiției, în 2010, a fost repurtat în anul 2012, iar cel de al doilea în anul 2014.

În Marea Finală din acest an au concurat pentru marele premiu opt echipe, reunind primele două echipe clasate în cadrul fiecăreia dintre cele patru secțiuni ale concursului, desfășurate anterior, după cum urmează: 1 echipă reprezentând Austria, 1 echipă reprezentând Cehia, 3 echipe reprezentând Franța, 2 echipe reprezentând România și 1 echipă reprezentând Ungaria. Domeniul de concurs al acestei ultime etape l-a constituit dreptul la un proces echitabil (art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Reamintim faptul că acest eveniment internațional dedicat formării inițiale a viitorilor judecători și procurori a fost organizat pentru prima dată în anul 2006, la inițiativa Institutului Național al Magistraturii (INM) în parteneriat cu Centrul de Studii Judiciare din Portugalia (CSJ) și s-a bucurat de un succes progresiv, implicând un număr tot mai mare de state care au dorit să trimită echipe reprezentante. Astfel, în anul 2010 evenimentul a fost inclus în catalogul programelor de formare al EJTN, în scopul adaptării și extinderii formatului original al proiectului.

La ediția din acest an au fost înscrise, din partea Institutului Național al Magistraturii, cinci echipe a câte trei auditori de justiție, coordonate de câte un formator al INM, pentru fiecare dintre cele patru categorii de concurs – cooperare internațională în materie penală (A), cooperare internațională în materie civilă – dreptul european al familiei (B), cooperare internațională în materie civilă – drept procesual civil european (C), respectiv etică și conduită profesionale (D). Dintre acestea, două – una reprezentând INM în semi-finala B și cealaltă în semi-finala C – au obținut calificarea în ultima etapă a THEMIS – Marea Finală, desfășurată la Bordeaux, în Franța.

Echipa română premiată în semi-finala (B) este echipa câștigătoare a Marii Finale. Cea de a doua echipă finalistă a României, premiată în semi-finala (C), a fost constituită din auditorii de justiție Paula Marin și Daniela Vasile și Georgiana Georgescu, în prezent judecător stagiar, fiind coordonată de doamna judecător Gabriela Florescu, formator cu normă întreagă al INM în domeniul dreptului Uniunii Europene.

Echipa României | Sursa foto

Alături de cei doi formatori coordonatori care au însoțit echipele române la Marea Finală desfășurată la sediul ENM din Bordeaux, Franța, la pregătirea auditorilor de justiție participanți la cea de a XI-a ediție a Competiției THEMIS au contribuit, în egală măsură, următorii formatori cu normă întreagă ai INM: doamna judecător Tania Bădin, doamna judecător Cristiana Crăciunescu și domnul procuror Tudorel Ștefan.

Competiția THEMIS continuă să demonstreze utilitatea formării viitorilor judecători și procurori nu numai în anumite domenii care presupun aplicarea normelor de cooperare judiciară internațională, dar și în ceea ce privește componenta lingvistică, prin utilizarea exclusivă a limbii engleze pe parcursul întregii competiții – atât în cadrul componentei scrise, cât și în cadrul componentei orale, a prezentărilor. Astfel, aceasta reprezintă un context favorabil dezvoltării relațiilor profesionale între participanți, precum și între aceștia și formatori și oferă posibilitatea dezbaterii lucrărilor prezentate în fața unor jurii alcătuite din profesioniști în domeniile de concurs.

Bucuriei câștigării Competiției de către o echipă a României se adaugă cea a găzduirii, de către Institutul Național al Magistraturii, a Marii Finale a THEMIS în anul următor (Ediția a XII-a), ca o consecință a acestui succes.

Institutul Național al Magistraturii și editura Universul Juridic adresează felicitări câștigătorilor, formatorilor implicați și tuturor celorlalți participanți!

Sursa informației

România, prin echipa INM, a câștigat cea de-a XI-a ediție a competiției THEMIS! was last modified: noiembrie 4th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: